Anulare act administrativ. Sentința nr. 74/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 74/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 94/54/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE APEL C.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA Nr. 74/2013

Ședința publică de la 14 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C.

Grefier S. I.

Pe rol soluționarea acțiunii formulate de reclamanta A. J. PENTRU OCUPAREA FORTEI DE munca GORJ în contradictoriu cu pârâtele C. DE C. A ROMÂNIEI, C. DE C. GORJ, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat consilier juridic M. C. pentru reclamanta A. J. PENTRU OCUPAREA FORTEI DE MUNCA GORJ și consilier juridic B. L. reprezentând pârâtele C. DE C. A ROMÂNIEI, C. DE C. GORJ.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței întâmpinarea depusă la dosar de pârâte, după care;

Reprezentantul pârâtelor comunică un exemplar al întâmpinării formulate în cauză către reprezentantul reclamantei.

C., în temeiul dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.proc.civ., față de natura actului contestat, emitentul acestuia și dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel C. și acordă cuvântul asupra excepției invocate.

Consilier juridic M. C. pentru reclamanta A. J. PENTRU OCUPAREA FORTEI DE MUNCA GORJ lasă la aprecierea instanței.

Consilier juridic L. B. reprezentând pârâta C. DE C. A ROMÂNIEI - C. DE C. GORJ, față de soluția de modificare a practicii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București Secția C. Administrativ și Fiscal solicită admiterea excepției.

CURTEA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15 ianuarie 2013 pe rolul Curții de Apel C. Secția C. Administrativ și Fiscal sub nr._ , reclamanta A. J. PENTRU OCUPAREA FORTEI DE MUNCA GORJ a formulat contestație împotriva încheierii nr. 152/17.12.2012, emisa de către Comisia de soluționare a contestațiilor de pe lângă C. de C. a României, privind înlăturarea deficientelor constatate urmare acțiunii privind "Auditul financiar asupra contului de execuție bugetara pe anul 2011" la AJOFM Gorj:

În motivare, reclamanta cu privire la măsura dispusa la punct I lit e din Decizia 1731/2012 a susținut următoarele:

Prin Procesul verbal de constatare încheiat în urma acțiunii privind "Auditul financiar asupra contului de execuție bugetara pe anul 2011"" s-a consemnat faptul ca pentru debitele înregistrate în bilanțul contabil și balanța de verificare încheiate la data de 31.12.2011, reprezentând „Creanțe din contribuții" respectiv contribuțiile angajatorului și asiguraților la bugetul asigurărilor pentru șomaj, AJOFM Gorj nu are organizată o evidență analitică pe fiecare persoana fizica /juridica, sume datorate, vechimea creanței, așa cum prevede Legea 82/1991 si OMFP 1917/2005. Se consemnează însa expres faptul ca soldul creanțelor respective pe total a fost confirmat de către DGFP Gorj, cu ocazia inventarierii anuale la data de 31.12.2011.

Identificarea în evidența fiscală pe plătitori organizată de către DGFP Gorj, a unui număr de 3 societăți radiate cu datorii la bugetul asigurărilor pentru șomaj care însumează 1.189.527 lei ( . Jilț - 670.058 lei, .- 495.682 lei, si ..787 lei), este considerată abatere pentru AJOFM Gorj, având consecință reflectarea de situațiile financiare la data de 31.12.2011 de venituri care nu reflectă realitatea, și se stabilește prin Decizia nr. 1731/2012 a directorului Camerei de C. Gorj măsura cu termen permanent "Solicitarea de la DGFP Gorj a datelor privind evidența analitică a creanțelor bugetare pe agenți economici și informații de la Registrul Comerțului privind situația juridică a acestora, cu ocazia inventarierii anuale în vederea depistării societăților radiate" .

Prin contestația nr._/01.11.2012 AJOFM Gorj a invocat motive de fapt și de drept împotriva măsurii dispuse, așa cum se consemnează în încheierea Comisiei de soluționare a contestațiilor. F. de motivele invocate, Comisia a constatat ca AJOFM Gorj interpretează eronat actele normative ce reglementează organizarea evidentei contabile a creanțelor din contribuții la bugetul asigurărilor pentru somai si a decis respingerea Contestației fata de măsura dispusa la punct I lit,e din Decizia 1731/2012.

În plus față de motivele invocate în fapt și drept în Contestația nr._/01.11._, AJOFM Gorj a învederat că nu a interpretat eronat actele normative în vigoare în acest domeniu și nici nu are dreptul să interpreteze acte normative.

Comisia de Contestații nu a avut în vedere și nici nu a făcut referire în nici-un fel la prevederile legale în vigoare care reglementează în mod special organizarea contabilității sintetice și analitice a drepturilor constatate și a veniturilor încasate privind contribuțiile sociale, respectiv a creanțelor din contribuțiile angajatorilor și asiguraților la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în concret ORDINUL nr. 650/26.04.2004.

Reclamanta arată că reiterează încă odată faptul ca modul de reflectare în contabilitatea instituțiilor publice a operațiunilor ce decurg din aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 86/2003 privind unele reglementari in domeniul financiar, aprobată și modificată prin Legea nr. 609/2003 este reglementat de Normele anexa la Ordinul nr. 650/26.04.2004 al Ministerului Finanțelor Publice - cu aplicabilitate și după 01.01.2006 și în baza Ordinul ministrului Finanțelor Publice 95/24.01.2006 - de aprobare a normelor de închidere a anului bugetar 2005, punct 1.6 alin 2.

Art 3 alin 2 litera a)- b) din Ordinul nr. 650/26.04.2004 al Ministerului Finanțelor

Publice prevede expres modul de organizare a contabilității sintetice si analitice a drepturilor

constatate și a veniturilor încasate privind contribuțiile sociale - pe categorii de venituri, pe

structura clasificației bugetare funcționale, așa cum este organizata la AJOFM, art. 1,

alin 2 - faptul ca organizarea evidentei pe plătitori se face de către unitățile fiscale

teritoriale, iar la art. 4 și art. 5. evidența contabilă pe baza situațiilor centalizatoare și modul

de raportare prin situațiile financiare .Rezulta din reglementările legale în vigoare că AJOFM Gorj nu are obligația legala de organizare a evidentei contabile analitice pe plătitori a creanțelor din contribuții la bugetul asigurărilor pentru somaj, aceasta nu este necesară, administrarea acestor creanțe revenind Ministerului Finanțelor Publice încă din anul 2004.

In ANEXA A- „Situația centralizatoare privind drepturile constatate si veniturile încasate" transmisa lunar de către DGFP Gorj - la AJOFM Gorj la Cap VII- Creanțe bugetare stinse prin procedurile de scutire, reducere, anulare, insolvabilitate si prescriere se înscriu si

sumele aferente societăților radiate, deci scăderea din evidenta a celor 3 societăți s-a făcut

în cursul anului 2012, în lunile in care încheierile de radiere ale judecătorului delegat au fost

transmise la DGFP Gorj, de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Gorj,

adică în lunile ianuarie, martie si iulie 2012 .

Constatarea Comisiei de Contestații precum ca cele 3 societăți radiate nu erau scăzute din evidenta nici până în luna septembrie 2012, data auditului financiar, și concluzia echipei de auditori precum că soldul contului 4664 reprezentând creanțe de încasat la data de 31.12.2011, reflectat în balanța de verificare și bilanțul contabil „nu reflectă realitatea" „este corectă" se dovedesc astfel întrutotul neadevărate.

Apreciază total nejustificat punctul de vedere al Comisiei de Contestații referitor la faptul ca soldul creanțelor la data de 31.12.2011, nu ar fi trebuit sa includă creanțele celor 3 societăți radiate, atâta timp cat toate documentele financiar contabile care consemnează aceasta situație sunt produse și se refera la anul 2012.

Pentru motivele expuse solicită admiterea contestației și anularea deciziei de respingere a Comisiei de Contestații față de măsura dispusa la punct I, lit. e din Decizia 1731/2012

Referitor la măsura dispusa la punct I. lit. f din Decizia 1731/2012 a Directorului Camerei de C. Gorj, consemnată în încheierea Comisiei de contestații la punct 2, reclamanta a precizat faptul ca AJOFM Gorj nu a contestat acesta măsură, așa cum precizează Comisia de Contestații. AJOFM a contestat abaterea consemnata si valoarea estimata, respectiv neînregistrarea in evidenta contabila in contul 471 „Debitori"„sau in contul 473 „Decontări din operații in curs de clarificare" a unei parți din prejudiciu în suma de 918.498 lei si ca urmare nu s-au luat nici masuri de recuperare potrivit dispozițiilor legale in domeniu - Punct 6 din DECIZIE.

Valoarea abaterii in valoare de 918.498 lei si consecința consemnata de organele Camerei de C. Gorj respectiv "prezentarea de situații financiare care nu reflecta realitatea" este descrisă în Raportul de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetara în anul 2011 si Procesul verbal nr._/12.09.2012.

Așa cum se precizează în încheiere, a motivat in fapt si drept contestația, menținând în continuare argumentele prezentate succint în încheierea Comisiei de contestații.

Concluzia Comisiei de Contestații precum ca situația "CENTRALIZATOR ANGAJATORI CU DOSARE PENALE - PENTRU PLAȚI NECUVENITE - DREPTURI ȘOMAJ SI SUBVENȚII LEGEA 76/2002" ar constitui baza legala pentru a încadra plățile respective ca prejudiciu, este netemeinică și nelegală. Aceasta situație include la punct I - angajatori pentru care s-a solicitat de către organele de cercetare penala calculul de drepturi - subvenții si indemnizații șomaj pretinse a fi necuvenite si la punct II angajatori pentru care s-a solicitat cercetarea penala de către AJOFM Gorj, angajatori - societăți comerciale care în prezent sunt în diferite faze de cercetare penala sau premergătoare cercetării penale.

Acesta situație nu poate constitui document justificativ pentru înregistrarea în evidența contabila a sumelor ca fiind prejudicii, cu atât mai mult inițierea de masuri de recuperare așa cum pretind organele Curții de C., pana la existența unei hotărâri definitive și irevocabile a organelor în drept.

Între societățile din centralizator se regăsesc și societățile pentru care AJOFM Gorj a solicitat stadiul cercetărilor, iar prin răspunsul nr._/04.01.2013 de la Inspectoratul de Politie Gorj - Serviciul de investigare fraude la adresa AJOFM Gorj nr._/11.12.2012, se confirma faptul ca acestea se regăsesc in diferite faze ale procesului penal.

Pentru motivele de mai sus reclamanta a solicitat anularea constatării abaterii consemnate și estimarea valorii acesteia având consecința "prezentarea de situații financiare care nu reflecta realitatea".

Referitor la constatarea faptului ca inventarierea nu a fost organizata și efectuată în conformitate cu prevederile Ordinului 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, deoarece creanțele nu au fost supuse verificării și confirmării pe baza extraselor soldurilor debitoare si creditoare analitic pe fiecare agent economic, ale conturilor de creanțe, reclamanta a arătat că consecința economico-financiara a abaterii pretinse si consemnate este faptul ca posturile din bilanț nu au fost puse de acord cu situația reală a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii si situațiile financiare anuale, acestea nu oferă o imagine fidelă a poziției financiare și a performanței unității pentru exercițiul financiar încheiat, si unul din motivele pe care echipa si-a fundamentat opinia adversa exprimata la punct 11 litera a) din Raport "Nu au fost respectate principiile legalității si regularității in administrarea patrimoniului" si litera b) din Raport " Situațiile financiare auditate, încheiate la 31.12.2011, nu oferă o imagine reala si fidela poziției financiare". Valoarea abaterii este calculata de către C. de C. Gorj, luând in calcul creanțele aferente societăților radiate, respectiv suma de 1.189.527 lei provenind de la: . Jilț - 670.058 lei, .- 495.682 lei si ..787 lei.

F. de constatările si consemnările Camerei de C., a contestat abaterea consemnată și valoarea estimată.

Așa cum se precizează in încheiere, a motivat în fapt și drept contestația, menținând în continuare argumentele prezentate.

In plus reclamanta a precizat că inventarierea pentru anul 2011 s-a efectuat în baza Deciziei 151/29.11.2011 în perioada 02.12._11. Creanțele față de terți au fost supuse verificării și confirmării pe baza extraselor soldurilor debitoare le conturilor de creanțe și datorii care dețin ponderea valorică în totalul soldurilor acestor conturi, si punctajelor reciproce scrise;

Pentru creanțele bugetare - Soldul Contului 466- "Creanțe bugetare", înregistrat la inventarierea anuala în Balanța de verificare și respectiv Bilanțul contabil încheiat la data de 31.12.2011, AJOFM Gorj a efectuat punctajul reciproc cu DGFP Gorj. Prin adresa nr._/22.12.2011, transmisă cu ocazia inventarierii contului de creanțe, s-a solicitat confirmarea soldului de_ lei, reprezentând creanțe din contribuții șomaj și fond de garantare la data de 30.11.2011, sold confirmat pe total cu defalcare pe contribuții prin Adresa nr._/27.12.2011, fără nici o diferență.

Ordinul nr. 2.861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind

organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și

capitalurilor proprii, precizează că inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii reprezintă ansamblul operațiunilor prin care se constată existența tuturor elementelor respective, cantitativ-valoric sau numai valoric, după caz, la data la care aceasta se efectuează, în situația prezentată, la data de 31.12.2011.

Procesul verbal nr. 1870 al Comisiei de inventariere consemnează situația la data de

31.12.2011, cu elementele patrimoniale, inclusiv creanțele bugetare existente la aceasta data.

Cele 3 societăți ( . Jilț- 670.058 lei, .- 495.682 lei, si ..787 lei.) care totalizeză 1.189.527 lei, valoare estimata a abaterii, au fost operate în evidenta în anul 2012, odată cu finalizarea documentelor de radiere. Includerea lor in soldul creanțelor de la data de 31.12.2012 este corecta, pentru ca radierea si scăderea din evidente s-a făcut in anul 2012, fapt certificat si de către DGFP Gorj prin adresa 525/07.01.2013- anexata.

AJOFM Gorj a fost in imposibilitatea de operare în situațiile financiare încheiate pentru data 31.12.201l, inclusiv cu operațiunile de valorificare a inventarierii, a debitelor aferente celor 3 societăți, deoarece aceste situații au fost întocmite și înaintate organului ierarhic superior, respectiv la ANOFM, în luna ianuarie 2012, cu adresa nr.2001/27.01.2012, iar documentele de radiere și operațiunea efectivă s-a produs ulterior datei de 31.12.2011, în cursul anului 2012, așa cum certifica și Registrul Comerțului Gorj, prin scrisoarea_/04.09.2012, pentru . si Amorim SA .

Pentru motivele arătate solicită anularea abaterii consemnate având consecința faptul ca posturile din bilanț nu au fost puse de acord cu situația reală a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii si situațiile financiare anuale, acestea nu oferă o imagine fidelă a poziției financiare și a performanței unității pentru exercițiul financiar încheiat la data de 31.12.2011 si anularea deciziei de respingere a Comisiei de Contestații fata de măsura dispusa la punct I, lit j din Decizia 1731/2012.

La data de 14 februarie 2013, pârâta C. de C. a României a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca neântemeiată a cererii și menținerea actelor emise de C. de C. și C. de C. a României, ca temeinice și legale.

La același termen, C., în temeiul dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.proc.civ., față de natura actului contestat, emitentul acestuia și dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel C. și a acordat cuvântul asupra excepției invocate.

Analizând cu precădere excepția lipsei competenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță de C. de Apel C., excepție invocată din oficiu, se rețin următoarele aspecte:

Obiectul prezentei cauze îl constituie anularea Încheierii nr.152/17.12.2012 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor de pe lângă C. de C. a României, pe cale de consecință a decizie nr. 1731/2012 a Camerei de C. Gorj.

În speță, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 conform cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”

Potrivit art. 2 pct. 1 lit. d C.proc.civ., tribunalul judecă în primă instanță procese și cereri în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel.

Legea stabilește o plenitudine de competență în materia contenciosului administrativ în favoarea tribunalului, situațiile în care curțile de apel dobândesc o astfel de competență fiind arătate la art. 3 pct. 1 C.proc.civ., potrivit cu care „Curțile de apel judecă: în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale”.

Competența materială se stabilește în raport cu rangul local și județean sau central al autorității emitente, litigiul urmând a fi soluționat de instanța de contencios administrativ a tribunalului, când actul atacat aparține unui organ sau instituții locale sau județene, respectiv instanței de contencios administrativ a curții de apel, când actul atacat aparține unui organ sau instituții centrale, cu competență națională.

Faptul că prin încheierea pe care o pronunță structura centrală a Curții de C. se respinge sau se admite în parte contestația formulata împotriva deciziei emise de C. de C. Județeană, actul administrativ care produce efecte juridice și care este supus obligației de executare este tot decizia Camerei județene care este o autoritate publica de nivel local.

Dispozițiile art.228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de C. nr.130/04.11.2010, care stabilesc în favoarea curții de apel competenta de soluționare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, nu pot contraveni normelor de competență stabilite prin art.10 din Legea nr.554/2004, în acest sens fiind și decizia nr.4522/2011 a I.C.C.J. prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a dispozițiilor respective din Regulament.

Cum nu este prevăzută în cauză o competență expresă a curții de apel, instanța va face aplicarea art. 10 alin. 1 teza I din Legea nr. 554/2004 și va stabili competența materială de soluționare a cauzei, în fond, a tribunalului, respectiv celui de la sediul reclamantei, care este Tribunalul Gorj - secția de contencios administrativ și fiscal, potrivit art. 10 alin. 3 din aceeași lege, nefiind relevanța valoarea obiectului litigiului.

De altfel, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscala a adoptat în ședința plenului judecătorilor secției din data de 20 februarie 2012, soluția de principiu pentru unificarea practicii în materie, stabilind că aparține tribunalului competența de soluționare a litigiilor având un astfel de obiect.

Pentru aceste motive, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. 1 și 3 din Legea nr. 554/2004 și în temeiul art. 158, art. 159 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ. și art. 1591 C.proc.civ., C. va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj - Secția de C. Administrativ și Fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamanta A. J. PENTRU OCUPAREA FORTEI DE MUNCA GORJ în contradictoriu cu pârâtele C. DE C. A ROMÂNIEI, C. DE C. GORJ, în favoarea Tribunalului Gorj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 Februarie 2013.

Președinte,

A. C.

Grefier,

S. I.

Red. jud. A. C.

2 ex./22.02.2013

S.I. 22 Februarie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 74/2013. Curtea de Apel CRAIOVA