Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 6535/104/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. B.
Judecător C. I.
Judecător L. M. D.
Grefier M. P.
x.x.x.x
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta ..F. SRL în contradictoriu cu intimata pârât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINAȚELOR PUBLICE C., împotriva sentinței nr. 679 din data de 27 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul O., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat I. D. pentru recurenta reclamantă ..F. SRL lipsind intimata pârât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINAȚELOR PUBLICE C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, intimata pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă prin întâmpinarea, după care:
Avocat I. D. pentru recurenta reclamantă ..F. SRL, învederează că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de intimata pârâtă și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente, prin reprezentant, pentru a pune concluzii asupra recursului.
Avocat I. D. pentru recurenta reclamantă ..F. SRL,a susținut că societatea a dedus legal taxa pe valoarea adăugată, pe baza facturii originale nr. 2/15.05.2009, emisă de către AF U. M. G..
Temeiul juridic în conformitate cu care inspectorii fiscali au considerat că se impunea să încheie un act de vânzare-cumpărare se raportează la art. 557 și 888 din Legea nr. 287/2009» privind Noul Cod Civil, dispoziții ce nu se aținu în vigoare la data efectuării tranzacției (mai 2009), acestea producând efecte începând cu luna octombrie 2011.
De asemenea, nici lipsa notificării prin care vânzătorul ar fi trebuit sa își exprime opțiunea de taxare nu poate fi reținută ca argument, atâta timp cât, în conformitate cu art. 141, alin. 2, lit. f din Codul Fiscal opțiunea taxării se aplică la livrarea de către orice persoană a unei construcții, a unei părți a acesteia și a terenului aferent, precum și a oricărui alt teren. Prin urmare, exercitarea opțiuni se realizează în cazul în care tranzacția include atât construcția, cât și terenul.
De asemenea, consideră neîntemeiat și argumentul instanței de fond potrivit căruia nu se poate reține în speța că respingerea dreptului de deducere a TVA la cumpărător ar conduce la o dublă impozitare deoarece această taxă a fost stabilita ca o obligație și pentru vânzător, atâta timp cât temeiurile legale ale stabilirii taxei pe valoarea adăugată pentru fiecare dintre cei doi sunt diferite.
Deci, regula aplicată unui contribuabil trebuie să genereze o situație de tip cauză-efect cu privire la cel controlat și la partenerul său din tranzacția analizată.
În situația de față, chiar dacă taxarea aceleiași operațiuni s-a făcut pe temeiuri juridice diferite, este de natură a contraveni necesității aplicării unei soluții fiscale unice pentru vânzător și cumpărător în condițiile în care amândoi achită aceeași taxă.
Reprezintă de fapt o dublă taxare, și totodată o nerespectare a principiului prevalentei economicului asupra juridicului.
Consideră de asemenea că în mod greșit s-a respins proba cu expertiza de specialitate solicitată de către reclamantă pentru a dovedi că aceeași taxa pe valoare adăugată a mai fost percepută și achitată ca urmare a controlului efectuat la vânzător.
Dezvoltând oral motivele scrise, a solicitat admiterea recursului,
Modificarea sentinței în sensul admiterii contestației, cu cheltuieli de judecată, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței, reținerea cauzei pentru rejudecare în vederea administrării probei cu expertiza fiscală și în fond admiterea cererii ce a format obiectul prezentului dosar.
CURTEA
Asupra recursului de față ;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal la nr._, reclamanta ..F. SRL, a contestat decizia nr. 354/10.10.2012 emisă de pârâta DGFP O. prin care s-a respins contestația formulată de aceasta împotriva deciziei de impunere nr. F-OT 787/13.08.2012 și a raportului de inspecție fiscală nr. 559/13.08.2012, solicitând anularea și acestor ultime acte prin care s-au stabilit obligații fiscale de plata TVA în sumă de_ lei, dobânzi majorări de 12.025 lei și penalități de întârziere de 2.609 lei.
Prin sentința nr. 679 din data de 27 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul O., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , a fost respinsă contestația formulată de reclamanta ..F.” SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice O., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut :
Societatea reclamantă a fost supusă unui control fiscal pe perioada 1.04.2008 – 31.12.2011, sens în care s-a întocmit raportul de inspecție fiscală la data de 13.08.2012. În baza acestuia, a fost emisă decizia de impunere din aceeași dată prin care s-au stabilit obligații fiscale reprezentând TVA în sumă de 17.391 lei, dobânzi și majorări de întârziere de 12.025 lei și penalități de întârziere de 2.609 lei, în total suma de 32.025 lei.
La baza acestei impuneri a stat verificarea facturii nr. 02 din 15.05.2009 în valoare totală de 192.600 lei, din care TVA de 30.751,31 lei reprezentând achiziții de clădiri ,mijloace de transport, utilaje tehnologice și alte bunuri mobile de la AF U. M. G. din .> Verificându-se situația asociației familiale menționate, s-a constatat că aceasta nu a depus și înregistrat declarația 394 privind livrările / prestările și achizițiile efectuate pentru semestrul I.2009 și figura în evidențele fiscale ca fiind radiată cu data de 23.03.2010. Prin controlul efectuat de organele fiscale pentru radierea asociației familiale, s-a reținut că valoarea facturii nu a fost achitată până în prezent de către reclamantă ce avea calitatea de cumpărător, aceasta figurând în soldul creditor al Cotului 401 la data prezentului control.
Bunurile imobile - construcții cuprinse în această factură constau în: moară, șopron, trei bucăți siloz grâu, clădire cu basculă, clădire mașină rifluid și clădire brutărie în valoare totală de 91.532 lei.
Potrivit raportului de inspecție fiscală s-a menționat faptul că aceste bunuri au format obiectul unui contract de comodat din 18.03.2003, iar societatea reclamantă nu a prezentat act de vânzare-cumpărare aferent acestor bunuri imobile, document care constituia modalitatea legală pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător. Nici Primăria comunei Vlădila nu a putut să furnizeze aceste înscrisuri și pentru construcțiile respective a prezentat doar declarația fiscală a societății reclamante pentru anul 2012,înregistrată sub nr. 780/2.04.2012.
Pe acest considerent s-a apreciat de către organele fiscale că sunt întrunite condițiile cerute de art. 134/1 alin. 1 și 3 cod fiscal, care se referă la faptul generator pentru livrări de bunuri imobile și care intervine la data la care sunt îndeplinite formalitățile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător.
Pe de altă parte, la data întocmirii facturii nr. 02 din 15.05.2009, operațiunea de livrare a unei construcții constituia o operațiune scutită de taxare, conform prevederilor art. 141 alin. 2 lit. f și alin. 3 din codul fiscal și a HG nr. 44/2004 de aprobarea Normelor metodologice a acestuia și care explică modalitatea de aplicare a acestor dispoziții legale. În articolul 38 din Norme, se menționează că orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea oricăreia din operațiunile scutite de taxă, prevăzute la art. 141 al. 1 lit. e din codul fiscal, dar această opțiune trebuie să fie notificată organelor fiscale competente pe formularul prezentat în anexa nr. 1 la Norme și operațiunea se va exercita de la data înscrisă în notificare care, de asemenea, va fi transmisă beneficiarului.
Nici societatea reclamantă și nici furnizorul din factură nu a prezentat organelor de inspecție fiscală notificarea opțiunii privind taxarea operațiunii de vânzare de bunuri imobile care erau scutite.
Reclamanta a formulat contestația administrativ fiscală împotriva măsurilor dispuse prin decizia de impunere nr. 787/13.08.2012, privind obligații fiscale suplimentare stabilite în baza raportului de inspecție fiscală nr. 559/13.08.2012, emisă de Activitatea de inspecție fiscală din cadrul DGFP O..
Prin decizia nr. 354 din 10.10.2012 contestația a fost respinsă ca neîntemeiată, considerându-se că organele de inspecție fiscală au aplicat corect dispozițiile legale în cauză.
Apărarea formulată de către reclamantă în sensul că factura nr. 02/15.05.2009 îndeplinește condițiile cerute de art. 155 alin. 5 din Codul fiscal și, implicit, condițiile de exercitare a dreptului de deducere a taxei prevăzută la art. 146, nu este relevantă, deoarece prin actele de inspecție fiscală s-a reținut că reclamanta nu a respectat cerințele art. 134/1 alin. 1 și 3 din codul fiscal care se referă la livrarea de bunuri reprezentând construcții ce constituie o operațiune scutită de taxare însă, în mod obligatoriu și nu facultativ, orice persoană impozabilă putea opta pentru taxarea acestei operațiuni conform art. 141 alin. 2 lit. f și alin. 3 din Codul fiscal .
Opțiunea de taxare a livrării unei construcții sau teren trebuie notificată organelor fiscale competente și dreptul de înstrăinare se exercită la data înscrisă în notificare, o copie a notificării se transmite și cumpărătorului potrivit punctului 38 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 44/2004.
Societatea reclamantă, în calitate de cumpărătoare, nu a prezentat o asemenea notificare, iar vânzătorul AF U. M. G. a depus această notificare abia la data de 9.08.2012 la AFP Caracal care însă nu poate fi luată în considerare, deoarece asociația a fost radiată de la ORC la data de 23.03.2010.
Semnificativ în această operațiune este și relația dintre cei doi comercianți, asociatul U. M. G. deținând peste 90% din acțiuni la societatea reclamantă și era, în același timp, membru asociat în asociația familială.
Dispozițiile art. 134/1 alin. 3 cod fiscal, în forma aflată în vigoare la data operațiunii, se referă la livrări de bunuri imobile, iar faptul generator intervine la data la care sunt îndeplinite formalitățile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător.
În speță, reclamanta nu a putut să facă dovada titlului de proprietate deținut de către vânzător, în condițiile în care, la acea dată, erau în vigoare dispozițiile legii nr. 7/1996 cu modificările ulterioare, privind publicitatea imobiliară și care obliga persoanele fizice sau juridice la întocmirea actelor autentice de înstrăinare, precum și OUG nr. 210/2008, care are aceleași prevederi referitoare la construcții, astfel că este neîntemeiată susținerea reclamantei că nu era obligată la încheierea unui asemenea act de transfer, deoarece factura în cauză îndeplinea condițiile legale de înregistrare în contabilitate.
Pe de altă parte, reclamanta nici nu a achitat contravaloarea facturii în cauză, deoarece la data controlului - 31.07.2012, aceasta figura în soldul creditor al Contului 401 – Furnizori.
Susținerea reclamantei referitoare la situația juridică a AF U. M. G., emitentul facturii, în sensul că și acesteia i s-au stabilit obligații suplimentare de plată privind TVA în sumă de 30.751 lei, calculate la suma de 161.849 lei și care a achitat această sumă, nu poate fi analizată de instanță, dat fiind faptul că acest furnizor nu a contestat actul de impunere.
De altfel, așa cum s-a menționat anterior, asociația familială a fost radiată încă din data de 23.03.2010.
Nu se poate reține, în speță, că respingerea dreptului de deducere a TVA la cumpărător conduce la o dublă impozitare, deoarece această taxă a fost stabilită ca o obligație și pentru vânzător, atâta timp cât temeiurile legale sunt diferite, așa cum rezultă și din raportul de inspecție fiscală, care face referire și la situația juridică a vânzătorului.
Pe aceste considerente, se apreciază că suma reprezentând TVA aferentă achiziționării bunurilor imobile – construcții cuprinse în factura nr. 02 din 15.05.2009 nu este deductibilă din punct de vedere fiscal, deoarece nu au fost respectate dispozițiile legale enunțate.
Referitor la criticile reclamantei privind nerespectarea dispoz. art. 87 din cod pr fiscală asupra formei și conținutului deciziei de impunere,precum și obligația de ascultare a contribuabilului potrivit art. 9 din același cod, acestea sunt neîntemeiate, deoarece contribuabilul a fost înștiințat asupra discuției finale, așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 97 și punctul de vedere transmis de către administratorul societății U. M. G. aflat la fila 98.
În timpul controlului, s-a luat notă explicativă și numitei Gălețean F. ce avea calitatea de economist la societatea reclamantă, înscris de asemenea depus de către pârâtă, la fila 94, împrejurări despre care s-a făcut mențiune în Capitolul VI al raportului de inspecție fiscală. Acest înscris are caracterul unui act administrativ fiscal, astfel că a fost întocmit cu respectarea condițiilor cerute de art. 43 cod fiscal.
Prin urmare, instanța a constatat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată fiind respinsă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta ..F. SRL criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta reclamantă a arătat că instanța de fond, însușindu-și în totalitate susținerile intimatei, a respins-o, axându-se pe următoarele argumente:
- opțiunea de taxare a livrării unei construcții sau a unui teren se impunea să fie notificată în mod obligatoriu de către vânzător organelor fiscale competente, iar cumpărătorul nu a prezentat o astfel de notificare;
- reclamanta nu a putut face dovada titlului de proprietate deținut de către vânzător;
- susținerea . privire la faptul că pentru AF U. M. G. organele fiscale au stabilit obligația de plată a TVA în sumă de_ lei conform facturii în cauză, nu poate fi analizată în contextul în care acest furnizor nu a contestat actul de impunere;
- nu se poate reține în speță că respingerea dreptului de deducere a TVA la cumpărător ar conduce la o dublă impozitare deoarece această taxă a fost stabilită ca o obligație și pentru vânzător, atâta timp cât temeiurile legale ale stabilirii taxei pe valoarea adăugată pentru fiecare dintre cei doi sunt diferite.
Atât constatările organelor fiscale, cât și motivația dată de către instanța de fond contravin prevederilor art. 146, alin. l, lit. a din Legea nr. 571/2003, în forma valabilă la data vânzării imobilelor.
Conform acestui text de lege: „(l)Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a)pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, să dețină o factură care să cuprindă informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5)"
In conformitate cu Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, pct. 46, justificarea deducerii taxei se face numai pe baza exemplarului original al facturii specificate anterior...
In cazul de față, societatea a dedus legal taxa pe valoarea adăugată, pe baza facturii originale nr. 2/15.05.2009, emisă de către AF U. M. G..
Temeiul juridic în conformitate cu care inspectorii fiscali au considerat că se impunea să încheie un act de vânzare-cumpărare se raportează la art. 557 și 888 din Legea nr. 287/2009» privind noul cod civil, dispoziții ce nu se aținu în vigoare la data efectuării tranzacției (mai 2009), acestea producând efecte începând cu luna octombrie 2011.
De asemenea, nici lipsa notificării prin care vânzătorul ar fi trebuit sa își exprime opțiunea de taxare nu poate fi reținută ca argument, atâta timp cât, în conformitate cu art. 141, alin. 2, lit. f din Codul Fiscal opțiunea taxării se aplică la livrarea de către orice persoană a unei construcții, a unei părți a acesteia și a terenului aferent, precum și a oricărui alt teren. Prin urmare, exercitarea opțiuni se realizează în cazul în care tranzacția include atât construcția, cât și terenul.
Per a contraria, în situația în care tranzacția nu vizează construcția împreună cu terenul, vânzătorul nu mai are dreptul de a opta referitor la plata TVA, acesta fiind obligat să achite taxa.
Mai mult decât atât, la emitentul facturii AF U. M. G. a fost efectuată o inspecție fiscală generală, pentru perioada 01.01._09, în urma căreia, conform dispozițiilor art.128, alin. 5 din Codul Fiscal, au fost stabilite obligații suplimentare de plată privind TVA în sumă de_ lei, cu baza de impunere de_ Iei, respectivele obligații reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă facturii nr. 2/15.05.2009.
Controlul s-a realizat ca urmare a derulării unei operațiuni de lichidare a asociației familiale.
Obligațiile de plată au fost achitate de către respectiva asociație cu chitanțele:
-. nr._ din data de 17.07.2009, emisă pentru suma de 5000 lei;
-. nr._ din data de 25.08.2009, emisa pentru suma de_ lei;
-. nr._ din data de 23.09.2009, emisă pentru suma de 6000 lei;
-. nr._ din data de 10.11.2009, emisă pentru suma de_ lei.
De altfel, dacă n-ar achitat aceste obligații suplimentare, asociația familială nu ar fi putut fi dizolvată și radiată.
Potrivit prevederilor art. 7, alin. 3 din Codul Fiscal, organul fiscal are obligația să examineze în mod obiectiv starea de fapt, precum și să îndrume contribuabilii pentru depunerea declarațiilor și a altor documente, pentru corectarea declarațiilor sau a documentelor ori de câte ori este cazul.
Efectuarea controlului fiscal la vânzător și opinia inspectorilor, conform căreia acesta este obligat să achite taxa pe valoarea adăugată, chiar în contextul în care nu optase în acest sens, a generat atât în privința celui care a transmis bunurile, cât și în cazul celui care le-a achiziționat, o stare de așteptare legitimă.
Contrar opiniei instanței de fond care nu a analizat susținerea noastră potrivit căreia taxa a mai fost achitată o dată, considerăm ca era normal ca vânzătorul să nu conteste, mizând pe corectitudinea controlului și pe rolul de îndrumare pe care organele fiscale se impune să îl exercite potrivit legii.
De altfel, chiar în jurisprudența comunitară, răspunzând la o întrebare preliminară, Curtea Europeană de Justiție, în cauzele conexate C-181/04 Ia C-183/04, cazul Elmeka, susține faptul că o constatare sau o îndrumare, chiar nelegală, dată de către o autoritate fiscală creează o stare de așteptare legitimă contribuabilului, iar autoritățile fiscale naționale sunt obligate să respecte principiul protecției încrederii legitime.
Respingerea dreptului de deducere a taxei la cumpărător, în contextul în care aceasta fusese colectată de la vânzător, reprezintă o încălcare a principiului neutralității taxei pe valoare adăugată.
De asemenea, consideră neîntemeiat și argumentul instanței de fond potrivit căruia nu se poate reține în speța că respingerea dreptului de deducere a TVA la cumpărător ar conduce la o dublă impozitare deoarece această taxă a fost stabilita ca o obligație și pentru vânzător, atâta timp cât temeiurile legale ale stabilirii taxei pe valoarea adăugată pentru fiecare dintre cei doi sunt diferite.
Conform prevederilor art. 105 din codul de procedură fiscală, inspecția fiscală este guvernată de principiul unicității.
Prin urmare, și soluția fiscală rezultată ca urmare a derulării inspecției se circumscrie aceluiași principiu.
Deci, regula aplicată unui contribuabil trebuie să genereze o situație de tip cauză-efect cu privire la cel controlat și la partenerul său din tranzacția analizată.
În situația de față, chiar dacă taxarea aceleiași operațiuni s-a făcut pe temeiuri juridice diferite, este de natură a contraveni necesității aplicării unei soluții fiscale unice pentru vânzător și cumpărător în condițiile în care amândoi achită aceeași taxă.
Reprezintă de fapt o dublă taxare, și totodată o nerespectare a principiului prevalentei economicului asupra juridicului.
Consideră de asemenea că în mod greșit s-a respins proba cu expertiza de specialitate solicitată de către reclamantă pentru a dovedi că aceeași taxa pe valoare adăugată a mai fost percepută și achitată ca urmare a controlului efectuat la vânzător.
In concluzie, solicită admiterea recursului, casarea sentinței nr. 679/2013, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în condițiile în care motivele de fond, respectiv aspectele legate de perceperea taxei de la vânzător, nu au fost analizate în integralitatea lor, reținerea cauzei pentru rejudecare în vederea administrării probei cu expertiza fiscală și în fond admiterea cererii ce a format obiectul prezentului dosar.
Recursul este întemeiat pe prevederile art. 299 - 316 din vechiul Cod de procedură .civilă.
La data de 13.08.2014, intimata pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. a formulat întâmpinare.
Prin sentința atacata a fost respinsa acțiunea formulata de recurenta-contestatoare împotriva Deciziei nr. 354/10.10.2012 emisa de D.G.F.P. O. in soluționarea contestației administrative promovata împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. F-OT 787/12.08.2012 si a R.I.F. nr. F-OT 559/13.08.2012 întocmite de orga inspecție fiscala, acte conform cărora s-au stabilit in sarcina s contestatoare obligații fiscale privind T.V.A. si accesorii aferente in suma de 32.025 lei.
Aceste obligații au fost stabilite ca urmare a faptului ca recurs contestatoare a înregistrat in evidenta contabila achiziția mai multor intre care se găseau si construcții, conform facturii nr. 2/15.05.2009, in sui totala de 192.600,31 lei din care T.V.A. 30.751,31 lei. Achiziția acestor bunuri s-a făcut exclusiv pe baza facturii menționate, nefiind încheiat un contract i vânzare cumpărare, nici in ceea ce privește construcțiile, intre contestatoare în calitate de cumpărător si A.F. U. M. G. in calitate de cumpărător.
Având in vedere aceste aspecte, organele de inspecție nu au ac drept de deducere pentru T.V.A. aferenta achiziționării bunurilor reprezenta construcții, menționate in factura respectiva, făcând in acest fel aplica* dispozițiilor art. 1341 alin (3) din Codul fiscal, in forma aflata in vigoare la da operațiunii: "pentru livrările de bunuri imobile, faptul generator intervine la da la care sunt îndeplinite formalitățile legale pentru transferul titlului de proprie de la vânzător la cumpărător".
In consecința, suma reprezentând T.V.A. aferenta achiziționării bunurilor imobile (construcții vechi) cuprinse in factura nr. 2/15.05.2009, nu este deductibila din punct de vedere fiscal, întrucât nu a fost prezentat document care atesta transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător.
Mai mult decât atât, la data întocmirii facturii si transferului bunurile livrarea de construcții sau părți din construcții constituia o operațiune scutita punct de vedere al T.V.A. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 141 alin. (2) lit f) Codul fiscal aplicabil in 2009 "Următoarele operațiuni sunt, de asemenea scutite de taxă: „livrarea de către orice persoană a unei construcții, a unei părți a terenului pe care este construită, precum și a oricărui alt teren. Prin excepție, scutirea nu se aplică pentru livrarea unei construcții noi, a unei părți a sau a unui teren construibil".
Potrivit alin (3) din același articol "orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operațiunilor prevăzute la alin. (2) lit e) și f), în condițiile stabilite prin norme".
Însă, opțiunea de taxare normala trebuia notificata de vânzător fiscal precum si cumpărătorului, urmând a se exercită de la data înscrisă în notificare; in lipsa acestei notificări, operațiunea fiind considerata scutita, nu este deductibila pentru cumpărător. In timpul inspecției nu a fost pi notificarea privind opțiunea de taxare normala a operațiunii scutite.
Așa cum a precizat la instanța de fond si cum in mod corect a reținut aceasta, notificarea privind opțiunea de taxare a înstrăinărilor de imobile depusa la organul fiscal de vânzătorul A.F. U. M. G. la data de 09.08.2012 nu poate fi luata in considerare, deoarece pe de-o parte aceasta intervenea la mai mult de 3 ani de la data livrării bunurilor imobile, iar pe de alta parte, entitatea A.F. U. M. G. nu mai exista din punct de vedere juridic, fiind radiata conform Rezoluției nr. 1162/23.03.2010 a O.R.C. de pe lângă Tribunalul O..
De asemenea, dl. U. M. G. a deținut calitatea de membru asociat la A.F. U. M. G., fiind in același timp asociat majoritar (peste 99%) la S.C. U. M. S.R.L, iar factura nr. 02/15.05.2009 nu a fost achitata pana la data inspecției fiscale, figurând in soldul creditor al contului 401 "furnizori" conform balanței de la data de 31.07.2012.
Cat privește susținerea recurentei contestatoare in sensul ca prin respingerea dreptului de deducere a T.V.A. la cumpărător conduce la o dubla impozitare deoarece aceasta taxa a fost anterior stabilita in sarcina vânzătorului, apreciem ca aceasta nu este întemeiata, instanța de fond reținând in mod corect ca temeiurile juridice in baza cărora au fost stabilite obligațiile pentru fiecare dintre cele doua părți sunt diferite, si mai mult decât atât, atât timp cat factura nu a fost achitata si nici taxa aferenta acesteia nu a fost achitata la bugetul de stat, nu se poate pretinde deducerea acesteia de către cumpărător, in aceasta situație înregistrându-se la bugetul de stat o dubla paguba: in primul rând prin neplata de către vânzător (si imposibilitatea recuperării sumei datorata încetării existentei acestuia) si in al doilea rând prin deducerea aceleiași sume de către vânzător.
F. de motivele de mai sus, a solicitat respingerea recursului declarat de S.C. U. M.L.F. S.R.L. Vladila împotriva sentinței nr. 679/27.02.2013 pronunțata de Tribunalul O., cu menținerea ca legala si temeinica a hotărârii instanței de fond.
În drept, întâmpinarea este întemeiată pe dispozițiile art. 115-118 Cod procedura civila.
A solicitat judecarea cauzei si în condițiile art. 242 alin. ultim Cod procedura civila.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 din C. Pr. Civ., constată că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Potrivit art. 312 alin. 1 - 5 Cod procedură civilă recursul va fi admis, iar hotărârea atacată va fi casată, în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, cauza trimițându-se spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată.
În speță aceste dispoziții legale sunt pe deplin aplicabile, în condițiile în care instanța de fond a pronunțat hotărârea supusă recursului realizând o analiză incompletă și minimală a susținerilor și apărărilor părților, încălcând astfel dispozițiile art. 129 cod procedură civilă.
Curtea observă că recurentul reclamant, deși a invocat la instanța de fond, prin acțiunea formulată, cât și prin notele scrise și cererile de probatorii, aspecte referitoare la nelegalitatea actelor administrative atacate, atât prin prisma raportării la dispozițiile legale ce guvernau problematica supusă dezbaterii din punct de vedere al aplicării în timp a acestora, dar și prin prisma faptului achitării taxei pe valoarea adăugată în aval precum și pe necesitatea efectuării unei expertize care să demonstreze aceste aspecte, instanța de fond nu a făcut nicio referire la acestea și nici nu le-a înlăturat prin motivare.
Cum prima instanță nu a analizat toate aspectele invocate de recurentul reclamant, și nici nu a administrat toate probele necesare soluționării cauzei, instanța de recurs nu poate exercita un control judiciar complet al cauzei deduse judecății.
Procesul civil român este guvernat de principii reglementate de dispozițiile Codului de procedură civilă. Astfel, în procesul civil, părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune.
Curtea reține că pentru soluționarea cauzei era necesar ca instanța de fond să aibă în vedere toate susținerile părților, atât pe cele formulate de reclamanți, precum și împrejurările invocate de pârât care ar putea avea consecințe asupra soluționării cauzei.
Rolul instanței de control judiciar este acela de a raporta considerentele hotărârii de fond la situații de fapt și de drept rezultate din probatoriul administrat și de a stabili în ce măsură argumentele avute în adoptarea unei soluții își găsesc sau nu suport în actele dosarului, pornind desigur de la criticile avute în vedere atunci când s-a exercitat această cale extraordinară de atac a recursului.
Din considerentele hotărârii instanței de fond se observă că analiza efectuată de către aceasta s-a întemeiat în mod principal pe apărările pârâtei, fără a verifica toate susținerile reclamantului formulate prin acțiune și pe parcursul judecării cauzei prin notele scrise, ignorând astfel dispozițiile art. 129 alin. 5 C.proc.civ..
În acest sens, în virtutea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut constant că acest drept nu poate fi exercitat efectiv decât în situația în care instanța procedează la „un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența” (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea nr. 4 din 28.04.2005, în cauza Albina contra României, publicată în M. Of. nr. 1049/25.11.2005, Cauza Vlasia G. V. contra România, hotărârea din 8 iunie 2006).
Sub acest aspect, în cauza dedusă judecății, Curtea constată că, la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a motivelor și argumentelor invocate de reclamant, ci, așa cum se constată din parcurgerea considerentelor hotărârii pronunțate de instanța fondului, acestea reprezintă în fapt o preluare a susținerilor pârâtului.
Procedeul juridic utilizat de instanța de fond echivalează cu necercetarea fondului cauzei, dar și a dispozițiilor legale care impun judecătorului să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Aspectele evidențiate de reclamant, cu consecințe asupra justei soluționări a cauzei și pronunțării unei hotărâri judecătorești legale și temeinice, ca act final al dezbaterii judiciare, trebuiau clarificate de instanța de fond, neputând fi analizate direct în recurs, pentru că acestea țin de fondul cauzei deduse judecății care nu a fost analizat, nefiind posibilă efectuarea controlului judiciar, motive pentru care hotărârea recurată este casabilă.
În raport de aceste motive, la care se adaugă și necesitatea de a nu priva părțile de un grad de jurisdicție și de a le asigura o protecție reală a dreptului la un proces echitabil așa cum este consacrat de art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pentru aceste motive, Curtea apreciază că recursul este fondat, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1, 3 și 5 C.proc.civ., va admite recursul, va casa sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, prilej cu care vor fi analizate toate susținerile și apărările părților, inclusiv pe cele formulate în cererea de recurs și întâmpinare.
Instanța de rejudecare urmează să arate în concret motivele de fapt și de drept pe care va înțelege să-și fundamenteze soluția la care se va opri, să își însușească sau să înlăture motivat susținerile sau apărările formulate de părți la instanța de fond, cu luarea în considerare și a apărărilor formulate în fața instanței de recurs, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanta ..F. SRL în contradictoriu cu intimata pârât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINAȚELOR PUBLICE C., împotriva sentinței nr. 679 din data de 27 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul O., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 05 Noiembrie 2013.
Președinte, Ș. B. | Judecător, C. I. | Judecător, L. M. D. |
Grefier, M. P. |
RED.CI
Tehnored.M.P. 05.12.2013 2013
JUD.FOND.G.I.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 5399/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
