Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4601/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4601/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 5001/104/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4601/2013
Ședința publică de la 18 Aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte G. D. C.
Judecător C. G.
Judecător R. E. C. – Vicepreședinte Curte de Apel
Grefier S. I.
x.x.x
S-a luat în examinare recursul formulat de recurentul pârât M. S. PRIN PRIMAR - DIRECȚIA ECONOMICĂ împotriva sentinței nr. 2941 din 19 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă ..A.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat avocat A. N. reprezentând intimata reclamantă ..A. lipsind recurentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul legal iar recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.242 (2) cod proc.civilă.
Reprezentantul intimatei reclamante arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie, apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul de procedură civilă, reține cauza spre soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față;
Avocat A. N. pentru intimata reclamantă ..A. susține că nu există motive de nelegalitate a sentinței pronunțate în cauză. Prima instanță corect s-a pronunțat când a stabilit că declarația a fost completată corect și transparent.
Așa cum se poate observa în cuprinsul deciziei de impunere, reprezentantul autorității publice a făcut completările ce se impuneau confirmând prin semnătură iar în aceste condiții decizia ulterioară de sancționare prin perceperea penalităților pentru o culpă a organului instituției recurente este inadmisibilă.
Totodată solicită să se rețină buna credință a societății care nu a contestat valoarea impozitului stabilit în urma controlului când s-a descoperit că au fost calculate greșit sumele pe care le datora fiind achitată suma calculată cu titlu de impozit însă nu și penalitățile.
Pe cale de consecință solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, în lipsa culpei societății penalitățile nu au temei legal. Depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 2941 din 19 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ a fost admisă contestația formulată de reclamanta ..A. în contradictoriu cu pârâtul M. S. Prin Primar - Direcția Economică fiind dispusă anularea parțială a deciziei de impunere nr._/18.05.2012 și a deciziei de soluționare a contestațiilor nr. 12/26.07.2012 cu privire la majorările de întârziere în sumă de 13.103 lei.
Pentru a se pronunța tribunalul a reținut că inspectorii din cadrul Direcției Economice a mun. S., au procedat la efectuarea inspecției generale la contribuabilul contestator . având ca obiectiv verificarea modului de constituire ,înregistrare, declarare și virare a impozitelor și taxelor locale, pentru perioada 0l.0l.2007 -3l.03.2012.
În urma controlului fiscal s-a întocmit raportul de inspecție fiscală înregistrat nr._/18.05.2012 și decizia de impunere nr._/l8.05.2012, prin care s-a stabilit în sarcina contribuabilului obligații fiscale suplimentare de plată, in sumă de 24.491 lei reprezentând: 9632 lei impozit pe clădiri și 14.859 lei majorări de întârziere aferente.
Organele de inspecție fiscală au apreciat că declarațiile in vederea stabilirii impozitului pentru imobilele situate pe raza mun. S. cu destinație de farmacie, au fost completate de societate fără să se țină cont de înregistrarea contabilă ,în sensul cumulării valorii inițiale a imobilelor cu valoarea lucrărilor de modernizare,aceste modernizări nefiind incluse în valorile acestora,fapt ce a determinat inducerea in eroare a organului fiscal cu privire la conformitatea declarațiilor fiscale.
În conformitate cu prevederile art 253 alin 3 și 6 din codul fiscal și pct. 55 lit e coroborat cu pct. 54 alin 1 din Normele metodologice de aplicare a codului fiscal și HCL 297/2006 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pe anul 2007, impozitul pe clădire s-a calculat prin aplicarea cotei majorate de l0 %, iar impozitul rezultat s-a majorat cu 20 %,pentru diferențele constatate la impozitul pe clădiri, în sumă totală de 8432 lei fiind calculate majorări în sumă de 13.103 lei conform anexei 1 la raportul de inspecție fiscală.
De asemenea, pentru lucrările de modernizare la imobilul farmacie nr. l03 din .-6 ,pentru diferențe constatate la impozitul pe clădire în sumă totală de 1200 lei s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 1756 lei.
Împotriva acestor acte administrativ-fiscale a formulat contestație ., prin care a contestat numai suma de 13.103 lei, reprezentând majorările de întârziere calculate pentru imobilul - Farmacia nr. 125, situată în ., pentru motivele expuse în contestație și în cererea de chemare în judecată, actele întocmite de organele de inspecție fiind menținute prin decizia nr. 12/26 iulie 2012 prin care Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Primăriei mun. S. a respins respinsă contestația ca neîntemeiată.
Tribunalul a reținut că prin declarațiile de impunere nr._/30 iunie 2007, societatea reclamantă a declarat imobilele pe care le deține pe raza mun. S., respectiv Farmacia 125, din . cu valoarea de înregistrare în contabilitate de 6768 lei și lucrările de modernizare in valoare de 62.992 lei, Farmacia 103 situată în . de înregistrare in contabilitate de 17.194 lei și lucrările de modernizare in valoare de 1919 lei și Farmacia 103 situată în . de înregistrare in contabilitate de 2028 lei și lucrările de modernizare in valoare de 17.768 lei.
Declarațiile în vederea stabilirii impozitului au fost completate pentru fiecare dintre cele 3 imobile deținute, contestatoarea indicând două valori cu privire la acestea, respectiv valoarea inițială și valoarea lucrărilor de modernizare, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 45-47 dosar, fiind stabilit impozitul pe clădiri în mod defalcat prin aplicarea unor procente diferite pentru imobile și modernizările aferente.
S-a constatat că în mod corect în urma verificării modului de constituire, înregistrare,declarare și virare a impozitelor a taxei fiscale, inspectorii fiscali au constatat că impozitul pe clădiri a fost calculat în mod eronat având în vedere că potrivit art 253 din codul fiscal, în cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii,în speța de față fiind aplicabile dispoz. art 253 alin 3 și 6 și pct 55 lit e coroborat cu pct 54 alin 1, din Normele metodologice de aplicare a codului fiscal.
Potrivit acestor prevederi legale,în cazul unei clădiri care nu a fost evaluată în ultimii 3 ani ai anului fiscal de referință, cota impozitului pe clădire stabilită prin HCL 297/2006 pentru anul 2007 de 10 % se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitate,rezultată din însumarea valorii inițiale și valoarea lucrărilor de modernizare,iar impozitul rezultat se majorează cu 20 %.
Cu respectarea acestor prevederi legale în vigoare la data întocmirii raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere s-au stabilit obligații fiscale suplimentare de plată la impozitul pe clădiri în sumă de 9632 lei și majorări de întârziere de 14.859 lei, pentru care s-a emis decizia de impunere nr.3493 /l8.05.2012.
În speța de față, obiectul contestației vizează numai stabilirea majorărilor de întârziere in sumă de 13.l03 lei calculate conform anexei 1 la raportul de inspecție fiscală (fila 42 ) cu privire la diferențele constatate la impozitul pe clădiri în sumă de 8432 lei.
Tribunalul a constatat că în mod eronat s-au stabilit și reținut în sarcina contribuabilului și aceste majorări de întârziere atâta timp cât culpa pentru stabilirea eronată a impozitului pe clădire revine intimatei, în condițiile în care prin declarațiile de impunere nr._/30.01.2007,contribuabilul și-a îndeplinit obligația de a declara existența mijloacelor impozabile, urmând ca impozitul să fie calculat de către organul fiscal pe baza acestor declarații.
Astfel potrivit prevederilor art.291 din codul fiscal in vigoare la acea dată, rezultă că autoritățile administrației publice centrale sunt responsabile pentru stabilirea, controlul și corectarea impozitelor și taxelor locale.
În situația în care se constată erori în completarea declaraților de impunere cu ocazia depunerii acestora de către contribuabili, acestea sunt corectate de către organele de specialitate din cadrul administrației publice locale.
S-a apreciat că nu poate fi reținută susținerea intimatei cu privire la faptul că prin cumularea valorii inițiale a imobilului cu valoarea lucrărilor de modernizare s-a urmărit inducerea în eroare a organului fiscal cu privire la conformitatea declarațiilor fiscale, atâta timp cât prin defalcarea acestor valori societatea a dat dovadă de transparență și corectitudine arătând în mod clar și detaliat atât valoarea de inventar înregistrată în contabilitate a clădirii cât și valoarea de inventar a modernizărilor efectuate la spațiile comerciale, situație în care în baza informațiilor furnizate organul fiscal avea posibilitatea să stabilească în mod corect impozitul datorat.
De altfel, chiar în cuprinsul declarațiilor de impunere reprezentantul autorității publice a operat completările ce se impuneau în ceea ce privește stabilirea cotei de impozit,validând operațiunea prin semnarea declarației.
De asemenea nu pot fi avute în vedere nici incidența dispoz.art 120 din OG 92/2003 cu privire la data la care se calculează dobânzile,pentru obligații fiscale suplimentare rezultate din corectarea declarațiilor atâta timp cât în cazul de față nu se poate reține incidența acestei situații în condițiile în care declarațiile au fost completate în mod corespunzător furnizând organului fiscal toate datele in vederea stabilirii și calculării impozitului conform codului fiscal.
Având în vedere aceste considerente,Tribunalul a admis contestația și a dispus anularea parțială a deciziei de impunere nr._/18.05.2012 și a deciziei de soluționare a contestațiilor nr. 12/26.07.2012 cu privire la majorările de întârziere în sumă de 13.103 lei.
Împotriva sentinței nr. 2941 din 19 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ a formulat recurs pârât M. S. PRIN PRIMAR - DIRECȚIA ECONOMICĂ.
În motivarea recursului, recurentul a susținut că instanța de fond în mod greșit a dispus admiterea cererii formulate de S.C. F. ARGEȘFARM S.A. în sensul anulării parțiale a deciziei de impunere nr._/18.05.2012 și a deciziei de soluționare a contestației nr, 12/26,07.2012, cu privire la majorările de întârziere în sumă de 13.103 lei, pentru următoarele considerente:
Declarațiile în vederea stabilirii impozitului au fost completate pentru fiecare dintre cele trei imobile, societatea indicând câte două valori pentru fiecare dintre aceste imobile, respectiv valoarea inițială și valoarea lucrărilor de modernizare, ca atare fără a ține cont de înregistrarea contabilă, în sensul cumulării acestor valori, deși situația de fapt era reflectată astfel în contabilitate, fapt ce a determinat inducerea în eroare a organului fiscal cu privire ia conformitatea declarațiilor fiscale.
Potrivit dispozițiilor art. 82 din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, contribuabilul are obligația de a completa declarațiile fiscale înscriind corect, complet și cu bună-credință informațiile prevăzute de formular, corespunzător situației sale fiscale, astfel că pentru neîndeplinirea acestei obligații legale, organul fiscal, având la dispoziție rezerva verificării ulterioare prevăzute de art. 90 din Codul de procedură fiscală, a procedat la determinarea corectă a obligațiilor fiscale, ca o consecință a culpei intimatei care a raportat o bază de impunere nereală față de situația de fapt.
Astfel, recurentul consideră că în mod greșit a dispus instanța de fond că eroarea în determinarea cuantumului impozitului pe clădiri nu aparține intimatei, de vreme ce societatea și-aîndeplinit obligația de declarare a bunurilor impozabile, întrucât aceasta avea obligația, potrivit legislației fiscale, la înscrierea corectă, completă și cu bună credință a specificațiilor formularului, nefiind suficientă simpla declarare, erorile în completarea declarațiilor de impunere referitoare la elementele bazei de impunere, putând fi corectate potrivit art. 84 din Codul de procedură fiscală și de către contribuabil prin depunerea unei declarații rectificative. Precizăm că eroarea în completarea declarației este recunoscută de însăși ; societatea intimată care își însușește debitul principal și înțelege să nu îl conteste.
Față de aceste aspecte, apreciază că sunt aplicabile în cauza de față prevederile art. 253 din Codul fiscal, în sensul că în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, cota impozitului pe clădiri se stabilește de consiliul local între 5% și 10% și se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare. De asemenea, pct. 55, lit. e din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate 1 prin HG nr. 44/2004, dat in explicarea art. 253, stabilește faptul că pentru clădirea la care nu a fost efectuată reevaluarea în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei majorate de impozit asupra valorii rezultate din însumarea valorii de inventar a clădirii și a valorii lucrărilor de modernizare, în urma controlului, calculul privind doar valoarea lucrărilor de modernizare.
Astfel, în condițiile în care valoarea imobilului declarată de societate la terminarea lucrărilor nu este cea reală, cum în urma inspecției fiscale a avut loc corectarea declarației de impunere referitoare la elementele de identificare ale bazei de impunere, devin aplicabile și prevederile art. 120 din Codul de procedură fiscală, referitoare la calcului accesoriilor aferente debitului principal, potrivit cărora „pentru diferențele suplimentare de creanțe fiscale rezultate din corectarea declarațiilor sau modificarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenței creanței fiscale pentru care s-a stabilit diferența și până- la data stingerii acesteia inclusiv.", în urma controlului fiind stabilite în mod corect prin decizia de impunere nr._/18.05.2012 și majorările de întârziere în sumă de 13,103 lei, contrar motivației instanței de fond.
A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței nr. 2941 pronunțată de Tribunalul O. în ședința publică din data de 19.1.2.2012, în sensul de a constata legalitatea impunerii și de a menține obligațiile de plată constând în majorări de întârziere, cu aplicarea, totodată și a prevederilor art. 242, alin. 2 c.p.c.
Intimata reclamantă, ..A., prin apărătorul ales a depus la dosar „Concluzii scrise” prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate și din oficiu potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul nu este fondat, prima instanță făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente la o stare de fapt judicios stabilită pe baza probelor administrate în cauză.
Astfel, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, problema de drept dedusă judecății vizează exclusiv determinarea a majorărilor de întârziere stabilite în sarcina reclamantei intimate prin decizia de impunere nr._/18.05.2012 emisă de recurentă,] pentru neachitarea la termenele legale a diferențelor constatate la impozitul pe clădiri. Se reține în acest sens în decizia de impunere menționată, raportul de inspecție fiscală ce stă la baza emiterii acesteia și decizia de soluționare a contestației că reclamanta nu a procedat la reevaluarea celor trei imobile deținute din anul 1994 și, deși la acestea au fost efectuate modernizări, în declarația de impunere nr._/30.01.2007, nu a inclus valorile modernizărilor în valoarea declarată a clădirilor.
Potrivit art. 253 alin. 3 din Codul fiscal, valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a clădirii în contabilitatea proprietarului clădirii, iar potrivit alin. 6 al aceluiași articol, în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, cota impozitului pe clădiri se stabilește de consiliul local/Consiliul General al Municipiului București între 5% și 10% și se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare.
De asemenea, potrivit pct. 55 lit. e coroborat cu pct. 54 alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, în cazul clădirilor la care nu a fost efectuată reevaluarea în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite prin hotărârea consiliului local între 5 și 10% ( în speță 10 % pentru anul 2007 potrivit HCL 297/2006) asupra valorii rezultate din însumarea valorii de inventar a clădirii și a valorii lucrărilor de modernizare.
În speță, Curtea constată că prin declarațiile de impunere nr._/30.01.2007, reclamanta a pus la dispoziția organului fiscal toate datele necesare determinării corecte a impozitului pe clădiri datorat potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, indicând valoarea de inventar a celor trei imobile deținute pe raza municipiului S. pentru care nu au fost efectuate reevaluări din anul 1994 și în mod expres, pentru fiecare dintre acestea, valoarea modernizărilor efectuate potrivit proceselor verbale de recepție.
În aceste condiții, în raport de dispozițiile art. 291 din Codul fiscal potrivit cărora responsabilitatea pentru stabilirea, controlul și colectarea impozitelor și taxelor locale revine autorităților administrației publice locale și organelor speciale ale acestora, instanța de fond a reținut întemeiat că nu contribuabilului, ci organului fiscal îi este imputabilă stabilirea eronată a impozitului pe clădiri, neexistând nici un temei pentru calcularea obligațiilor accesorii în sarcina reclamantei intimate.
Împrejurarea că reclamanta nu a înțeles să conteste debitul stabilit în sarcina sa prin decizia de impunere emisă în urma inspecției fiscale nr._/18.05.2012 ca urmare a luării în considerare a valorii modernizării aduse imobilelor deținute nu poate fi apreciată drept o recunoaștere a culpei acesteia în ce privește modul de completare a declarațiilor de impunere, neputându-se reține incidența dispozițiilor art. 120 din Codul de procedură fiscală atât timp cât diferențele suplimentare de creanțe fiscale nu au rezultat din corectarea declarațiilor de impunere, ci exclusiv din modul eronat de determinare inițială a acestora de către organele fiscale.
Contrar susținerilor recurentei, Curtea reține că reclamanta s-a conformat dispozițiilor art. 82 din Codul de procedură fiscală, completând corect, complet și cu bună credință informațiile prevăzute în formularul de declarație de impunere fără ca simpla neefectuare a operațiunii de însumare a valorii de inventar cu valoarea modernizărilor efectuate să poată releva intenția acesteia de inducere în eroare a organului fiscal atât timp cât acestea au fost distinct evidențiate. Aceasta cu atât mai mult cu cât, așa cum corect reține și instanța fond, chiar reprezentantul recurentei a operat în cuprinsul declarațiilor de impunere completările ce se impuneau în ce privește stabilirea cotei de impozit, validând operațiunea prin semnarea declarațiilor.
Față de aspectele anterior reținute, constatând că sentința primei instanțe este legală și temeinică, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul pârât M. S. PRIN PRIMAR - DIRECȚIA ECONOMICĂ împotriva sentinței nr. 2941 din 19 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă ..A.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Aprilie 2013
Președinte, G. D. C. | Judecător, C. G. | Judecător, R. E. C. |
Grefier, S. I. |
Red.jud.G.D.C./ tehn. S.I.
2 ex./14.05.2013
Jud fond S.V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2855/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 5913/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
