Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 10818/101/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr._/2013

Ședința publică de la 22 Octombrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. I. - judecător

Judecător: L.-M. D.

Judecător: Ș. B.

Grefier: E.-M. O.

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta A. D. în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. DROBETA T. S. și P. M. DROBETA T. S., împotriva sentinței nr. 2681 din data de 13 martie 2013, pronunțată de Tribunalul M., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat R. M. pentru recurenta reclamantă A. D., lipsind intimații pârâți.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Avocat R. M. depune împuternicire avocațială și învederează că nu mai are cereri de formulat.

Curtea, luând act de faptul că părțile nu mai au cereri de formulat, excepții de invocat și probe de solicitat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente, prin reprezentant, pentru a pune concluzii asupra recursului.

Avocat R. M., pentru recurenta reclamantă A. D., solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată, apreciind că instanța de fond în mod greșit a interpretat înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Menționează că recurenta, prin Hotărârea Consiliului Local Dr. Tr. S. nr. 88/31.05.2010, hotărâre ce nu a fost contestată, a fost numită membru în comisia de analiză a cererilor pentru repartizarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, tip ANL, calitate în care a primit indemnizația de ședință.

Apreciază că instanța de fond în mod nelegal a reținut că Hotărârea Consiliului Local nr. 97/2008 vizează exclusiv comisia constituită în baza OUG nr. 68 /2008 și că aceasta era aplicabilă doar membrilor comisiei de vânzare a spațiilor cu destinație de cabinete medicale și a membrilor comisiei de contestații, ignorând cu desăvârșire prevederile art. 2 din HCL nr. 97/2008, care prevede expres că "aceeași indemnizație se acordă și membrilor numiți prin hotărâre a Consiliului Local în alte comisii”, în speță și comisiei sociale de analiză a cererilor pentru repartizarea locuințelor de tip ANL.

Apărătorul recurentei învederează că în situația respingerii recursului reclamantei s-ar crea o discriminare între membrii comisiei, întrucât solicitările celorlalți membrii au fost soluționate favorabil prin decizii ce au rămas irevocabile la Curtea de Apel C., în acest sens fiind depusă și practică judiciară.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, la data de la data de 23.11.2012, reclamanta D. A. - Serviciul Public de Asistenta și Protecție Sociala a chemat în judecată pe pârâții P. M. Drobeta Turnu Severin și Primăria M. Drobeta Turnu Severin solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în totalitate a Dispoziției nr. 3307/01.11.2012 prin care i s-a imputat suma de 4114 lei reprezentând drepturi salariale acordate în anul 2011 și perioada ianuarie – mai 2012 și, în temeiul dispozițiilor art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea actului administrativ contestat, respectiv a Dispoziției nr. 3307/01.11.2012, până la soluționarea cauzei printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă.

În fapt, reclamanta a arătat că prin Dispoziția nr.3307/01.11.2012 emisă de pârâți, s-a reținut în mod eronat și netemeinic că s-au acordat în anul 2011 și lunile ianuarie – mai 2012 drepturi salariale reprezentând indemnizația de ședință acordată ca urmare a participării la comisia socială de analiză a cererilor pentru repartizarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii de tip ANL.

În temeiul dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, aceasta a solicitat revocarea în totalitate a actului administrativ contestat, respectiv a Dispoziției de imputare nr. 3307/01.11.2012 prin care i s-a reținut suma de 4114 lei, pe motiv că aceste sume au fost încasate necuvenit.

Prin adresa nr._/2012 Primăria M. Drobeta Turnu Severin a respins contestația formulată de reclamantă, reținând că în mod corect s-a procedat la respectarea dispozițiilor organului de control și la recuperarea sumelor încasate necuvenit prin dispoziția de imputarea contestată.

Dispoziția de imputare a fost emisă în baza Decizie nr. 40/24.07.2012 a Camerei de Conturi M. care stabilește întinderea prejudiciului determinat de plata nelegală a indemnizației de ședință, din sursele bugetului local, membrilor comisiei sociale de analiză a cererilor pentru repartizarea locuințelor de tip ANL pentru tineri, destinate închirierii și dispune întreprinderea măsurilor legale pentru recuperarea sumelor nete acordate comisiei sociale, cu titlu de indemnizație de ședință.

S-a invocat faptul că în mod eronat a reținut Camera de Conturi că indemnizația de ședință s-a acordat în mod nelegal.

Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 88/2010 s-a stabilit componența comisiei de analiză a cererilor pentru repartizarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii, tip ANL, reclamanta având calitatea de membru în această comisie și s-au stabilit în sarcina membrilor comisiei mai multe atribuții ce nu se regăsesc în fișa postului.

Prin urmare, rezulta faptul că toți membrii comisiei au îndeplinit atribuții și sarcini ce exced obligațiilor prevăzute în fișa postului, acestea nefiind remunerate prin drepturile salariale acordate la acea dată, activitatea lor fiind confirmată de procesele verbale întocmite și înregistrate.

S-a învederat instanței faptul că potrivit prevederilor art. 2 din HCL nr. 97/26.11.2008 privind stabilirea indemnizației pentru membrii comisiei de vânzare a spațiilor cu destinația de cabinete medicale, cât și pentru membrii comisiei de contestații, hotărâre ce precizează ca și membrii numiți de Consiliul Local în alte comisii să primească aceeași indemnizație ca și cei din comisia de vânzare a spațiilor cu destinația de cabinete medicale.

S-a apreciat astfel că sumele au fost acordate în mod legal, respectând în acest sens dispozițiile art. 2 din HCL nr. 97/26.11.2008.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Legii nr. 554/2004 și art. 112 Cod procedură civilă.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar în copie: Dispoziția nr. 3307/01.11.2012, HCL nr. 97/26.11.2008, adresa nr._/20.11.2012,

La data de 12.02.2013 reclamanta a depus la dosar precizare de acțiune prin care a arătat că înțelege să invoce în principal dispozițiile Legii nr. 84/2012 privind exonerarea la plată. Solicită astfel ca la pronunțarea hotărârii să se dispună exonerarea de la plată pentru suma de 4.144 lei ce reprezintă venituri de natură salarială.

A depus în copie: practică judiciară.

Prin sentința nr. 2681 din data de 13 martie 2013, pronunțată de Tribunalul M., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. D. în contradictoriu cu pârâții P. M. Drobeta T. și Primăria M. Drobeta Turnu Severin.

S-a respins cererea de suspendare a executării Dispoziției nr.3307/01.11.2012 a Primarului municipiului Drobeta Turnu Severin.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin Dispoziția nr. 3307/01.11.2012 a Primarului municipiului Drobeta Turnu Severin s-a imputat reclamantei –director general al SPAPS Drobeta Turnu Severin suma de 4.114 lei, ca fiind plată necuvenită.

La emiterea dispoziției atacate au fost avute în vedere prevederile art.63 alin.1 lit. d coroborat cu art.5 lit. e și art. 68 din Legea nr.215/2001 și Decizia nr. 40/24.07.2012 emisă de Camera de Conturi M. prin care se reține ca plată nelegală suma de 4.114 lei.

Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, răspunderea civilă a funcționarului public se angajează:a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;

Conform art. 85 din același act normativ, repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare.

Față de aceste dispoziții legale, instanța a analizat dacă erau îndeplinite condițiile pentru emiterea dispoziției de imputare.

Prin Hotărârea Consiliului Local Dr.Tr.S. nr. 88/31.05.2010, adoptată în baza prevederilor art.8 din Legea 152/1998, republicată și actualizată privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, precum și a dispozițiilor art.14 și 15 din HG 962/2001, actualizată privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 152/1998, reclamanta a fost desemnată să facă parte din membrii comisiei sociale de analiză a cererilor pentru repartizarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, tip ANL, calitate în care a primit indemnizația de ședință.

Potrivit prevederilor art. 14 din HG nr. 962/2001, consiliile locale stabilesc măsurile necesare pentru luarea în evidență și pentru analiza solicitărilor de locuințe pentru tineri, destinate închirierii. Solicitările/cererile privind repartizarea de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, sunt analizate de comisii sociale care se constituie în acest scop prin dispoziție a primarilor localităților, respectiv ai sectoarelor municipiului București. Componența comisiilor sociale și criteriile de stabilire a ordinii de prioritate în soluționarea cererilor se aprobă de consiliile locale, la propunerea primarilor localităților, respectiv ai sectoarelor municipiului București.

În vederea desfășurării activității, membrii comisiei au stabilit prin Procesul verbal încheiat la data de 07.01.2011, înregistrat sub nr. 330/24.01.2011, programul de lucru al comisiei, respectiv 5 zile pe săptămână: luni-vineri orele 17-20.

Potrivit Notei de Constatare încheiate la 27.06.2012, cu ocazia controlului efectuat de reprezentanții Camerei de Conturi M., cu privire la modul de acordare a indemnizației de ședință membrilor comisiei sociale de analiză a cererilor pentru repartizarea locuințelor tip ANL s-a stabilit că legislația care reglementează activitatea acestei comisii nu stabilește ca membrii comisiei să fie remunerați pentru activitatea desfășurată. De asemenea, nici HCL 88/2010 de constituire a acestei comisii nu face referire la plata membrilor comisiei.

Astfel, prin Decizia nr.40/24.07.2012 emisă de Camera de Conturi M. s-a dispus aplicarea de către entitatea auditată a unor măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului determinat de plata nelegală a indemnizației de ședință, din sursele bugetului local, membrilor comisiei sociale de analiză a cererilor pentru repartizarea locuințelor tip ANL pentru tineri destinate închirierii, estimat de echipa de audit la 24.174 lei și întreprinderea măsurilor legale pentru recuperarea sumelor nete acordate membrilor comisiei.

Prin acțiunea formulată, reclamanta a invocat faptul că indemnizația de ședință a fost stabilită conform art. 2 din Hotărârea Consiliului Local nr.97/26.11.2008 care stipulează că membrii numiți de Consiliul Local în alte comisii să primească aceeași indemnizație ca și cei din comisia de vânzare a spațiilor cu destinația de cabinete medicale.

Instanța a apreciat însă că hotărârea invocată vizează în principal acordarea indemnizației membrilor comisiei de vânzare a spațiilor cu destinația de cabinete medicale și a membrilor comisiei de contestații și este întemeiată pe prevederile art.5 alin.7 din OUG nr.68/2008 potrivit cărora membrii comisiilor au dreptul la o indemnizație pentru activitatea depusă, ale cărei cuantum și condiții de acordare se stabilesc prin hotărâre a consiliului local sau județean, cu avizul direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului București.

Astfel, cum textul de lege vizează exclusiv comisia constituită în baza OUG nr.68/2008, instanța a considerat că, hotărârea consiliului local invocată de reclamantă nu era aplicabilă în ceea ce privește indemnizația de ședință acordată membrilor comisiei sociale. Faptul că hotărârea menționată nu a fost atacată la instanța de contencios administrativ, nefiind anulată sau revocată nu prezintă relevanță, atâta timp cât nu există dispozițiile legale cu privire la acordarea indemnizației de ședință membrilor comisiei sociale și cu atât mai mult cu cât, comisia din care a făcut parte reclamanta a fost constituită ulterior adoptării acestei hotărâri. Ori, printr-o hotărâre de consiliu local nu se poate stabili indemnizația ce se va acorda membrilor unei comisii constituite ulterior adoptării acestei hotărâri, ci eventual numai pentru membrii comisiilor ce funcționează la data emiterii hotărârii.

Pe de altă parte, s-a reținut că reclamanta este funcționar public, iar potrivit art.45 din legea nr.188/1999, funcționarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuțiilor ce le revin din funcția publică pe care o dețin, precum și a atribuțiilor ce le sunt delegate. Cum potrivit prevederilor art.14 din HG nr. 962/2001 constituirea comisiei sociale se realizează prin dispoziție a primarului, se apreciază că, reclamanta avea obligația de a îndeplini atribuțiile ce i-au fost delegate prin dispoziția primarului. Faptul că, membrii comisiei au stabilit un program de lucru în afara orelor de program nu poate constitui un motiv pentru plata indemnizației de ședință atâta timp cât aceasta nu este prevăzută de dispozițiile actelor normative ce au stat la baza constituirii acestei comisii.

Pentru aceste considerente, s-a apreciat că reclamantei i s-a acordat suma de 4.114 lei fără a exista un temei legal în acest sens și prin urmare, în mod legal s-a procedat la emiterea dispoziției de imputare atacată în prezenta cauză, fiind întrunite condițiile art.84 lit.b din Legea nr.188/1999..

În ceea ce privește solicitarea reclamantei cu privire la constatarea incidenței prevederilor art. 2 din Legea nr.84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 2 din Legea nr.84/2012, „se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii”

În cauză, deși este vorba de sume pe care reclamanta trebuie să le restituie ca urmare a constatărilor Curții de Conturi, s-a apreciat că nu erau aplicabile dispozițiile legale menționate întrucât acestea vizează exonerarea de plată pentru sumele ce urmează a fi restituite ca urmare a deciziilor de impunere emise anterior intrării în vigoare a legii.

Cum însă atât Decizia Curții de Conturi cât și decizia de impunere s-au emis după apariția Legii nr.84/2012, instanța a considerat că reclamanta nu este exonerată de plata sumei imputate.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării dispoziției formulată în temeiul art. 15 în condițiile art. 14 alin.1 din Legea nr.554/2004 s-a reținut că era neîntemeiată și a fost respinsă pentru următoarele considerente:

Conform art.14 alin.1 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”.

Legea nr. 554/2004 definește „cazul bine justificat”, în art.2 lit.t ,ca fiind existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar „paguba iminentă”, în art.2 lit.ș, din același act normativ, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Față de dispozițiile legale invocate anterior, s-a apreciat că în speță, nu era îndeplinită condiția privind cazul bine justificat, așa cum este aceasta definită de art.2 lit. t din Legea nr.554/2004, întrucât, așa cum s-a reținut anterior nu existau aspecte de natură a atrage nulitatea actului atacat.

Față de cele arătate, acțiunea formulată și cererea de suspendare a executării actului administrativ au fost respinse ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței nr. 2681 din data de 13 martie 2013, pronunțată de Tribunalul M., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ a declarat recurs recurenta-reclamantă A. D., considerând că este nelegală și că a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În motivarea recursului, recurenta reclamantă A. D. susține următoarele:

Instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamantă prin care a solicitat anularea în totalitate a Dispoziției nr. 3307/01.11.2012, prin care i-a fost imputata nelegal suma de 4114 lei reprezentând drepturi salariale acordate în anul 2011 și perioada ianuarie - mai 2012 .

Prin dispoziția mai sus menționată s-a reținut că în mod eronat și netemeinic s-au acordat în anul 2011 și în lunile ianuarie - mai 2012 drepturi salariale reprezentând indemnizația de ședință acordată ca urmare a participării la comisia socială de analiză a cererilor pentru repartizarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii de tip ANL .

A formulat contestație însă prin adresa nr._/2012, Primăria mun. Drobeta Turnu Severin a respins-o.

Așa cum a menționat și la instanța de fond, dispoziția de imputare emisă în baza Deciziei nr. 40 /2012 a Camerei de Conturi M., este nelegală întrucât:

Comisia din care a făcut parte și în care și-a desfășurat activitatea a fost înființată prin HCL 88/31.05.2010 în aplicarea dispozițiilor art. 15 alin 4 din HG 962/2001 de aprobare a Normelor Metodologice de punere în aplicare a legii 152/1998 privind înființarea ANL, în sensul soluționării cererilor formulate de cetățeni în vederea repartizării unei locuințe de tip ANL.

În mod nelegal, instanța a reținut, că Hotărârea Consiliului Local nr. 97 /26.11.2008 vizează exclusiv comisia constituită în baza OUG nr. 68 /2008 și că aceasta era aplicabilă doar membrilor comisiei de vânzare a spațiilor cu destinație de cabinete medicale și a membrilor comisiei de contestații, ignorând cu desăvârșire prevederile art. 2 din HCL nr. 97/2008, care prevede expres că "aceeași indemnizație se acordă și membrilor numiți prin hotărâre a Consiliului Local în alte comisii”, în speță și comisiei sociale de analiză a cererilor pentru repartizarea locuințelor de tip ANL, comisie din care și reclamanta face parte.

În mod nelegal, instanța a reținut, că nu are relevanță că HCL nr. 97/2008 nu a fost contestată, întrucât atâta timp cât o hotărâre de consiliu local nu este contestată, aceasta își produce efectele sale și reprezintă temeiul legal pentru plata indemnizației de ședință pentru membrii comisiei în speță procesul verbal încheiat în data de 07.10.2010, că activitatea acestei comisii s-a desfășurat în afara orelor de program și nu avea ca și atribuții de muncă și participarea la astfel de comisii sociale, pentru a se putea considera că activitatea desfășurată în cadrul comisiei sociale este remunerată în baza sarcinilor de serviciu, astfel că nu s-ar mai cuveni o altă plată suplimentară pentru participarea la lucrările comisiei în care a fost desemnată alături de alți membrii.

Nu poate fi reținută și este nelegală motivarea că nu-i poate fi aplicabilă HCL nr. 97/2008, întrucât aceasta a fost emisă anterior HCL nr. 88/2010, întrucât reclamanta a făcut parte din comisia socială de analiză a cererilor pentru repartizarea locuințelor tip ANL și înainte, în baza unei alte Hotărâri a Consiliului Local.

Este inadmisibil să se presteze în afara orelor de program și peste atribuțiile de serviciu alte activități în baza unor hotărâri de consiliu local, hotărâri care și-au produs efecte juridice prin necontestare și să nu fi remunerat, "dreptul la retribuție - corelativ obligației de a muncii, constituind o prerogativă fundamentă a individului prevăzută și în Declarația Universală a Drepturilor Omului”, potrivit căreia oricine muncește are dreptul legal la o renumerație echitabilă și suficientă care să-i asigure lui și familiei sale o existentă conformă cu demnitatea sa umană".

În mod nelegal a fost respinsă și cererea privind suspendarea actului administrativ contestat, cerere întemeiată pe disp. art. 15 raportat la art. 14 din Lg . 554/2004 . recurenta consideră că sunt îndeplinite prev. art. 14 alin 1 privind cazul bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente întrucât prin trecerea la oprirea sumei contestate îi este creată o pagubă în condițiile în care nu-i poate fi antrenată răspunderea civilă, atâta timp cât prin încasarea indemnizației nu a creat cu vinovăție pagube în patrimoniul autorității sau instituției publice în care funcționează.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii contestației împotriva dispoziției de imputare nr. 3307/01.11.2012, emisă de P. mun. Drobeta Turnu Severin.

Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Intimații pârâți nu au formulat întâmpinare.

Examinând recursul declarat de recurenta reclamantă prin prisma motivelor formulate și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:

Prin Dispoziția nr. 3307/01.11.2012 a Primarului municipiului Drobeta Turnu Severin s-a imputat reclamantei A. D., director general al SPAPS Drobeta Turnu Severin, suma de 4.114 lei, ca fiind plată necuvenită, reprezentând indemnizație de ședință pentru participarea ca membru la ședințele comisiei speciale de analiză a cererilor pentru repartizarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii tip ANL, avându-se în vedere Decizia nr. 40/24.07.2012 emisă de Camera de Conturi M..

Prin nota de constatare din data de 27.06.2012 și Decizia nr. 40/24.07.2012, emise de Camera de Conturi M., avute în vedere la emiterea dispoziției de imputare contestată, s-a reținut că indemnizația de ședință a fost acordată nelegal, deoarece: legislația, care reglementează activitatea comisiei sociale, nu stabilește că membrii acestei comisii trebuie să fie renumerați pentru activitatea desfășurată, de asemenea nici HCL nr. 88/2010 de constituire a comisiei sociale nu face referire la plata membrilor comisiei. Totodată, în anul 2011, deși toți membrii au participat la lucrările comisiei, nu toți au fost renumerați, în speță consilierii locali, inclusiv președintele comisiei, iar în perioada ianuarie-mai 2012, reclamanta a fost singurul membru al comisiei care a primit indemnizația de ședință pentru comisia socială de analiza a cererilor pentru repartizarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii, tip ANL. Pentru ceilalți membrii ordonatorul principal de credite nu a plătit aceste indemnizații deoarece nu a avut baza legală.

Curtea constată că aceste susțineri nu pot fi reținute.

Aceasta, deoarece, în baza Hotărârii Consiliului Local Dr.Tr.S. nr. 88/31.05.2010, reclamanta a fost desemnată să facă parte, ca membru, din comisia socială de analiză a cererilor pentru repartizarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, tip ANL, iar pentru activitatea desfășurată în cadrul acestei comisii, reclamanta a încasat suma de 4.114 lei reprezentând indemnizația de ședință.

Dispoziția nr. 88/31.05.2010 a fost emisă în baza prevederilor art.8 din Legea 152/1998, republicată și actualizată privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, precum și dispozițiilor art.14 și 15 din HG 962/2001, actualizată privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 152/1998, reclamanta fiind desemnată să facă parte din această comisie, hotărâre care nu a fost contestată.

Prevederile art.14 din HG nr. 962/2001, actualizată, statuează următoarele:

„(1) Consiliile locale vor stabili măsurile necesare pentru luarea în evidență și pentru analiza solicitărilor de locuințe pentru tineri, destinate închirierii. În acest scop acestea vor stabili și vor da publicității locul de primire a solicitărilor și actele justificative necesare.

(2)Solicitările/cererile privind repartizarea de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, vor fi înregistrate în ordinea primirii acestora și vor fi analizate de comisii sociale care se vor constitui în acest scop prin dispoziție a primarilor localităților, respectiv ai sectoarelor municipiului București.

(3) Componența comisiilor sociale și criteriile de stabilire a ordinii de prioritate în soluționarea cererilor se aprobă de consiliile locale, la propunerea primarilor localităților, respectiv ai sectoarelor municipiului București, cu respectarea prevederilor prezentelor norme metodologice”.

În vederea desfășurării activității, membrii comisiei au stabilit prin Procesul verbal încheiat la data de 07.01.2011, înregistrat sub nr. 330/24.01.2011, programul de lucru al comisiei, respectiv 5 zile pe săptămână, de luni până vineri, între orele 17-20, deci peste programul normal de lucru al membrilor comisiilor.

Pentru activitatea desfășurată în cadrul acestei comisii, reclamanta a fost remunerată, primind o indemnizație de ședință stabilită conform Hotărârii Consiliului Local nr. 97/26.11.2008, hotărâre necontestată, care la art. 2 stipulează că, „aceeași indemnizație (400 lei/lună) se acordă și membrilor numiți prin hotărâre a Consiliului Local în alte comisii”.

Hotărârea Consiliului Local Dr.Tr.S. nr. 97/2008, care nu a fost contestată, își produce efectele, astfel că ea constituie temei legal pentru plata indemnizației de ședință pentru membrii comisiei sociale din care face parte reclamanta, cu atât mai mult cu cât, reclamanta nu avea ca atribuții în fișa postului, participarea la astfel de comisii sociale, iar activitatea acestei comisii se desfășura în afara programului normal de lucru.

Prin urmare, se constată că plata indemnizației de ședință acordată reclamantei este legală, contrar celor susținute de pârâți.

Celelalte aspecte, cum că în anul 2011, deși toți membrii au participat la lucrările comisiei, nu toți au fost remunerați, iar în anul 2012 numai reclamanta a fost plătită pentru această activitate, nu pot constitui motiv de nelegalitate al plății făcute către reclamantă.

Pentru aceste considerente, Curtea consideră că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea reclamantei, pe considerentul că sunt nelegale sumele primite de aceasta reprezentând indemnizație de ședință pentru participarea ca membru la ședințele comisiei sociale de analiză a cererilor pentru repartizarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii tip ANL.

Așa fiind, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 C.p.civ., va admite recursul declarat de recurenta reclamantă și va modifica sentința, în sensul că va admite contestația și va anula decizia de imputație nr. 3307/01.11.2012 emisă de P. M. Drobeta Turnu Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta reclamantă reclamanta A. D. în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. DROBETA T. S. și P. M. DROBETA T. S., împotriva sentinței nr. 2681 din data de 13 martie 2013, pronunțată de Tribunalul M., Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .

Modifică sentința.

Admite contestația și anulează decizia de imputație nr. 3307/01.11.2012 emisă de P. M. Drobeta Turnu Severin.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 22 octombrie 2013.

Președinte,

C. I.

Judecător,

L. M. D.

Judecător,

Ș. B.

Grefier,

E. M. O.

Red. jud. Ș. B.

Tehnored. M.O./ 2 ex./22.11.2013

Jud.fond: M. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA