Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 4506/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 4506/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 10806/63/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 4506/2013

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA 17 APRILIE 2013

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE- A. C.

JUDECĂTOR- L. B.

JUDECĂTOR-L. C. M. Z.

GREFIER -T. A.

x.x.x

Pe rol, rezultatul dezbaterilor privind recursurile declarate de reclamantul D. C. și pârâtul P. C. și, împotriva sentinței nr. 1009 din data de 10 mai 2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, M. ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și M. JUSTIȚIEI.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la 27 Martie 2013, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vedere deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 17 Aprilie 2013.

CURTEA

Asupra recursului de față ;

Din examinarea lucrărilor din dosar se constată următoarele ;

Prin sentința nr. 1009 din data de 10 mai 2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, a respins excepția referitoare la necompetența materială a instanței și netimbrarea cererii.

A respins excepția prescripției ca rămasă fără obiect.

A admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice.

A respins acțiunea împotriva pârâților M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5, Administrația Națională a Penitenciarelor, București, ..47, sector 2 și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, pentru lipsa calității procesual pasive.

A admis acțiunea reclamantului D. C., cu domiciliul procedural ales în C., ..89, la P. de Maximă Siguranță, formulată împotriva pârâtului P. C., cu sediul în C., ..89, astfel cum a fost precizată.

A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 841,98 lei (brut), actualizată la data plății efective, reprezentând contravaloarea orelor efectuate suplimentar și necompensate în perioada 1 ianuarie 2007/31 decembrie 2009.

A obligat pârâtul la plata sumei de 250 lei, cheltuieli de judecată

A respins cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor, ca inadmisibilă.

A respins cererea de chemare în garanție, formulată de pârâtul P. C., ca lipsită de interes.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantului D. C. și pârâtul P. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului reclamantul a criticat sentința arătând că în mod greșit instanța de fond a constatat prescrierea acțiunii în perioada octombrie - noiembrie 2005 și faptul că M. Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă.

Pe fond, s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut că pentru perioada 2006-2007 nu au existat dispoziții speciale de acordare a acestor drepturi.

Un alt motiv de nelegalitate al sentinței invocat de recurentul reclamant s-a arătat că este acela al nepronunțării instanței de fond asupra cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată, deși au fost cerute atât prin acțiunea principală, cât și la concluziile pe fond.

Prin motivele de recurs formulate de recurentul pârât M. Justiției s-a susținut că prima instanță a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acesta, deoarece nu are decât calitatea de ordonator principal de credite, calitate ce nu îi conferă și legitimare procesuală pasivă în litigiul dedus judecății, în condițiile în care conform prevederilor art. 2 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor și art. 1 și 7 din HG nr. 1849/2004 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile A.N.P, Administrația Națională a Penitenciarelor este instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, conducere și patrimoniu propriu, iar finanțarea acesteia și a unităților subordonate se asigură în principal din venituri proprii și subsecvent din subvenții acordate de la bugetul de stat.

În aceste condiții s-a susținut că numai faptul că M. Justiției este ordonator principal de credite în raport cu Administrația Națională a Penitenciarelor nu poate duce la concluzia că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză, atât cât între reclamant și M. Justiției nu există nici un raport juridic.

În motivarea recursului formulat de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor s-a susținut într-un prim motiv de recurs că în mod greșit instanța de fond a respins excepția de necompetență materială a Tribunalului D. invocată de pârâtă prin întâmpinare deoarece în cauză sunt incidente dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 coroborate cu prevederile art. 2 punctul 1 lit. d) Cod de procedură civilă.

În cel de-al doilea motiv de recurs s-a criticat respingerea excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

În acest sens s-a susținut că, potrivit art. 10 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1849/2004, unitățile aflate în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor au personalitate juridică și, în consecință, pot sta în judecată în nume propriu.

Întrucât reclamantul este încadrat la P. C., raporturile de serviciu în temeiul cărora a fost solicitat sporul pentru ore suplimentare, există între acesta și penitenciarul în cauză, motiv pentru care se impunea admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

În cel de-al treilea motiv de recurs s-a invocat că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 din codul de procedură civilă.

În acest sens s-a arătat că instanța a admis ca probă expertiza contabilă. Expertul a întocmit raportul de expertiză, iar reclamantul a formulat obiecțiuni la acesta. Instanța a admis obiecțiunile formulate și a dispus completarea raportului de expertiză, însă nu a pus în discuția tuturor părților din dosar și nici nu a dispus comunicarea către părțile care nu erau prezente a obiecțiunilor formulate.

Prin decizia nr. 1419/7 iunie 2010 a fost casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare instanței de fond.

A reținut instanța de control că în mod corect s-a apreciat lipsa calității procesuale pasive a MFP, însă aceeași soluție se impunea și în privința pârâților ANP și MJ; în motivare, s-a arătat că obiectul litigiului îl constituie despăgubiri reprezentând drepturi bănești la care reclamantul susține că este îndreptățit; în litigiile în contencios administrativ cu acest obiect, este imperios necesar să figureze unitatea cu personalitate juridică în raport cu care reclamantul poate dobândi repararea prejudiciului invocat prin acțiune.

Această premisă nu conferă însă legitimare procesuală unor instituții cu care reclamantul nu are un raport juridic de drept substanțial ci numai persoanei juridice ce are un astfel de raport juridic cu reclamantul.

Prin urmare, dat fiind faptul că despăgubirile solicitate de reclamant sunt derivate din raportul de serviciu în care acesta este parte, calitatea procesuală pasivă aparține unității cu personalitate juridică ce este de asemenea parte a raportului de serviciu.

În speță, reclamantul este funcționar public cu statut special în cadrul Penitenciarului C., astfel că raportul său de serviciu se derulează cu unitatea mai sus precizată, care, potrivit art. 10 alin. 3 din HG 1849/2004 are personalitate juridică și patrimoniu propriu și astfel poate sta în judecată în nume propriu și poate acoperi prejudiciul invocat de reclamant în situația în care pretențiile acestuia sunt întemeiate.

Relevante sub acest aspect sunt și dispozițiile art. 17 alin. 2 din Legea 293/2004, din care rezultă că decizia de numire a funcționarului public cu statut special definitiv este emisă de directorul unității în care acesta își desfășoară activitatea.

În acest context se impunea a se reține ca întemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive referitor la pârâții M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, deoarece între acești pârâți și reclamant nu există un raport de drept substanțial, respectiv un raport de serviciu.

În raport de cele constatate referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâților M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, instanța de control a reținut ca nefondată și excepția necompetenței materiale a instanței de fond invocată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, deoarece competența instanței de contencios administrativ se stabilește potrivit art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004 și art. 2 pct. 1 lit. d cod procedură civilă în raport de partea ce are legitimare procesuală pasivă și calitate acesteia de instituție locală sau județeană sau instituție centrală; or, în speță P. C. nu are calitatea de autoritate sau instituție centrală, pentru a se putea reține că tribunalul a soluționat cauza cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe.

Pe fondul cauzei, au fost reținute ca fondate apărările recurentelor pârâte referitoare la perioada pentru care drepturile solicitate de reclamant pot fi reținute ca existente.

S-a reținut că potrivit art. 86 alin. 1 din Legea 293/2004 în actuala numerotare a articolelor: „până la . legii privind salarizarea funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare, rămân aplicabile în continuare, dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională”.

Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții a rămas astfel în vigoare până la . OG 64/2006, 1 ianuarie 2007, potrivit art. 62 din acest normativ, ce constituie „legea privind salarizarea funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare” în accepțiunea art. 86 alin. 1 din Legea 293/2004.

Legea nr. 138/1999 nu cuprindea dispoziții privind plata orelor suplimentare sau a celor lucrate în zilele de repaus săptămânal sau sărbători legale. În acest context și dispozițiile art. 45 din Legea 293/2004, pe care reclamantul își întemeiază acțiunea nu au devenit aplicabile decât de la 1 ianuarie 2007, așa cum a reținut și instanța de fond.

Prin urmare, despăgubirile solicitate de reclamant nu pot fi acordate pentru perioada anterioară datei de 1 ianuarie 2007.

Nu pot fi reținute ca fondate susținerile recurentului reclamant în sensul că pentru perioada de la . Legii 293/2004 până la . OUG 64/2006, dreptul său la plata orelor lucrate suplimentar sau orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal sau sărbători legale a fost doar suspendat similar dreptului la prima de vacanță, deoarece acest ultim drept prevăzut de asemenea în Legea 293/2004 a fost într-adevăr suspendat în mod expres și succesiv prin legile bugetului de stat, fapt ce nu s-a produs cu privire la dreptul ce face obiectul prezentului litigiu.

De asemenea, dreptul solicitat în prezentul litigiu este intrinsec legat de activitatea efectiv desfășurată de funcționarul public din sistemul administrației penitenciarelor, fiind inclus direct în sintagma „salarizare” în accepțiunea art. 86 alin. 1 din Legea 293/2004 pe când dreptul la prima de vacanță nu constituie un echivalent direct al activității desfășurate de funcționarul public.

De aceea și legiuitorul când a suspendat expres și succesiv dreptul la prima de vacanță al funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor prin legile bugetului de stat nu a considerat necesar să se refere și la dreptul acestora la plata orelor lucrate suplimentar sau orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal sau sărbători legale, acestea nefiind aplicabile până la . OUG 64/2006, deci neputând fi nici suspendate.

Tot la această concluzie se ajunge și din interpretarea art. 16 din OG 64/2006.

În contextul în care se constată că reclamantul este îndreptățit la aplicarea dispozițiilor art. 45 din Legea 293/2004, numai după data de 1 ianuarie 2007, dată de la care salarizarea s-a făcut corespunzător statutului său de funcționar public iar nu potrivit statutului personalului militar, este nerelevantă în cauză soluționarea problemei prescripției dreptului la acțiune al reclamantului pentru perioada octombrie – noiembrie 2005, deoarece chiar dacă susținerile recurentului reclamant ar fi găsite ca fiind fondate, aceasta nu ar putea conduce la ideea admisibilității acțiunii sale pentru perioada mai sus precizată.

Regimul juridic al orelor suplimentare efectuate de categoria funcționarilor publici cu statut special din care face parte reclamantul este reglementat de art. 16 din OG nr. 64/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administratei Penitenciarelor, care face trimitere expresa la art. 43 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul Funcționarilor Publici din ANP.

Aceste dispoziții se completează însă, conform art. 46 din Statut, cu regulamentele de ordine interioară elaborate de conducerea ANP și de unitățile aflate în subordinea acesteia în ceea ce privește modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici la serviciu, respectiv Ordinul nr. 399/2007 emis de M. Justiției pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr.64/2006 și Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorului General al ANP dar și cu dispozițiile de drept comun, respectiv art.109 ,110, 112 ,113 si art. 116,117 din Codul Muncii .

Ordinul nr.399/2007 și Decizia Directorului General ANP nr. 307/25.01.2007 care statuează, în esență aceleași reglementari ca și art. 45 din Statut, stabilind în același timp, distincția dintre orele suplimentare efectuate în cazul lucrului în ture și cele efectuate cazul programului normal.

Din interpretarea prevederilor cuprinse la pct. 11 din Ordinul nr.399/2007 și în art.4 alin.2 și 3 din Decizia nr. 307/2007 rezultă că programul în ture presupune și munca în zilele de repaus săptămânal sau în cele în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, astfel încât orele suplimentare se calculează raportat la durata normală a timpului de lucru, conform pontajului.

Așadar, faptul că efectuarea turei de lucru se realizează în zilele de repaus săptămânal sau în cele declarate nelucrătoare, nu justifică plata sporului.

Soluția instanței de fond s-a întemeiat exclusiv pe Decizia nr.307/2007, cu caracter generic și pe Raportul de expertiză contabilă.

Din probatoriul administrat astfel în fața instanței de fond și din Raportul de expertiză contabilă nu rezultă cu certitudine modalitatea de cuantificare a prejudiciului reclamat, respectiv modalitatea de calcul a numărului orelor suplimentare, perioada de referință la care s-a raportat expertul, luna sau săptămâna in funcție de programul de lucru în ture al reclamantului, modul in care a aplicat diferențiat procentul sporului pentru primele 2 ore si pentru următoarele in consens cu art. 4 alin.4 din Decizia nr. 307/2007. Expertiza nu cuprinde documentele pe care le-a avut in vedere referitoare la: programul de lucru specific compartimentului din care face parte reclamantul stabilit prin Decizie, Dispoziție, ori Regulament de Ordine Interioara, solda de baza, foile colective de prezenta ori pontaj, condica de prezența, fișe individuale de evidență a orelor suplimentare ori în lipsa acestora documente de evidențiere a timpului liber acordat în compensare, dacă a fost cazul. Nu s–a cercetat de către instanța de fond care este perioada de referință in raport de specificul programului inegal repartizat în timpul unei săptămâni și în consecință eventuala incidență a dispozițiilor prevăzute în anexa 1 la Decizia nr. 307/2007 ce prevăd anumite exceptări de la obligația întocmirii acestor evidente.

Nu s-a explicat de către expert în ce măsură a ținut cont de Raportul anual pentru 2008 depus la dosar din care rezulta că s-au compensat cu timp liber corespunzător orele suplimentare efectuate în anul 2008. Nu s-a cercetat de către instanța de fond documentația ce a stat la baza acestui Raport în măsura în care îl vizează pe reclamant și nici dacă s-a întocmit un Raport similar și pentru anul 2007

Expertul nu a evidențiat detaliat nici în suplimentul raportului, pentru fiecare lună în parte și conform căror evidențe și documente câte zile de repaus săptămânal s-au lucrat efectiv de către reclamant, indicarea în concret a acestora și numărul de ore lucrătoare ce s-au suprapus cu ziua de repaus săptămânal. Se impuneau aceste precizări și clarificări întrucât programul inegal repartizat poate presupune ore de muncă nu în toate, ci in anumite sau doar o parte din zilele de repaus săptămânal. In plus, instanța de fond nu a precizat și nu a motivat ce variantă dintre cele două expuse de expert a avut în vedere la stabilirea cuantumului total al despăgubirilor și pentru ce considerente .

Față de cele reținute în privința cuantumului total al despăgubirilor, Curtea a apreciat că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, motiv care a dispus rejudecarea, stabilind necesitatea suplimentării probatoriilor, în primul rând prin refacerea raportului de expertiză și atașarea la dosar a tuturor înscrisurilor necesare ce vor fi avute în vedere de expert la întocmirea raportului de expertiză.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr._/63/2010.

Pârâtul P. C. a formulat cerere de chemare în garanție a pârâților M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, motivat de faptul că aceste instituții asigură fondurile necesare și au calitatea de ordonator principal respectiv secundar de credite.

Pârâtul M. Justiției a depus întâmpinare, la cererea de chemare în garanție, solicitând respingerea acesteia.

A motivat că M. Justiției are doar rolul de a centraliza proiectele de buget transmise de instituțiile aflate în subordinea sa și de a le înainta Ministerului Finanțelor Publice.

Reclamantul a precizat actiunea sub aspectul perioadei pentru care solicita plata orelor suplimentare efectuate si necompensate cu timp liber sau in bani, aratand ca aceste drepturi le solicita pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009.

S-a dispus suplimentarea probatoriului; pârâtul P. C. a depus la dosar fișele de pontaj pentru perioada 2007/2009; s-a dispus refacerea raportului de expertiză cu luarea în considerare a înscrisurilor depuse în rejudecare, raportul fiind întocmit de expert T. C. ; obiectiunile formulate de reclamant si de catre paratul P. C. la raportul de expertiza au fost respinse.

Prin sentința nr. 965 din 3.05.2011 Tribunalul D. a respins excepția referitoare la necompetența materială a instanței și netimbrarea cererii.

A respins excepția prescripției ca rămasă fără obiect.

A admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice.

A respins acțiunea împotriva pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, București și Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesual pasive.

A admis acțiunea reclamantului N. I., formulată împotriva pârâtului P. C., astfel cum a fost precizată.

A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 344,26 lei (brut), actualizată la data plății efective, reprezentând contravaloarea orelor efectuate suplimentar și necompensate în perioada 1 ianuarie 2007/31 decembrie 2009.

A respins cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor, ca inadmisibilă.

A respins cererea de chemare în garanție, formulată de pârâtul P. C., ca lipsită de interes.

Pentru a se pronunta astfel, instanta de rejudecare a reținut următoarele:

Excepția necompetenței materiale este neîntemeiată deoarece competența instanței de contencios administrativ se stabilește potrivit art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004 și art. 2 pct. 1 lit. d cod procedură civilă în raport de partea ce are legitimare procesuală pasivă și calitate acesteia de instituție locală sau județeană sau instituție centrală; or, în speță P. C. nu are calitatea de autoritate sau instituție centrală, pentru a se putea reține necompetența tribunalului.

Neîntemeiată este și excepția netimbrării acțiunii, față de faptul că cererea este scutită de plata taxei de timbru conform art. 15 din Legea nr. 146/1997.

Față de precizarea formulată la data de 18.01.2011 (fila 56), în sensul că este vizată doar perioada 1 ian.2007-31 dec.2009, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2005 a rămas fără obiect.

În consecință aceste excepții au fost respinse.

De altfel, soluțiile date acestor excepții în primul ciclu procesual au fost menținute prin decizia de casare, iar art.315 C.pr.civ stabilește că dezlegările date de instanța de recurs asupra problemelor de drept sunt obligatorii pentru instanța de fond.

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive, s-a reținut, prin chiar decizia de casare, că, față de obiectul cauzei, legitimarea procesuală pasivă este justificată doar pentru instituția cu care reclamantul are un raport juridic de drept substanțial.

În consecință, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive în privința pârâților ANP, MJ și MFP.

Pe fondul cauzei, s-a constat că reclamantul este funcționar public cu statut special în cadrul Penitenciarului C. desfășurând un program special de muncă, respectiv ture de 12 ore pe zi cu repaus de 24 de ore și 12 ore pe noapte cu repaus de 48 de ore.

Prin prezenta cerere a solicitat plata orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru și în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care potrivit dispozițiilor legale nu se lucrează începând cu data de 1.01.2007 până la 31.12.2009, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată (precizarea din 18.01.2011).

Regimul juridic al orelor suplimentare efectuate de categoria funcționarilor publici cu statut special din care face parte reclamantul este reglementat de art.16 din OG nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administrației Penitenciarelor, care face trimitere expresă la art. 43 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul Funcționarilor Publici din ANP.

Astfel, potrivit art. 45 alin 3 din Legea 293/2004 republicată ( în forma inițială, art.43), "Orele prestate de funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:

a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;

b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată și sporurile prevăzute la alin. (4) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de șeful ierarhic, fără a se depăși 120 de ore anual, iar în cazuri cu totul deosebite se poate aproba efectuarea orelor suplimentare și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate".

Iar art. 16 din OG 64/2006 prevede în mod explicit că pentru orele prestate de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Ordinul nr.399/2007 și Decizia Directorului General ANP nr. 307/25.01.2007 care statuează, în esență aceleași reglementări ca și art. 45 din Statut, stabilind în același timp însă, distincția dintre orele suplimentare efectuate în cazul lucrului în ture și cele efectuate cazul programului normal.

Așadar, faptul că efectuarea turei de lucru se realizează în zilele de repaus săptămânal sau în cele declarate nelucrătoare, nu justifică plata sporului.

În acest sens, s-a pronunțat și instanța de control în decizia de casare.

Prin urmare, la stabilirea orelor efectuate suplimentar, vor fi avute în vedere doar orele efectuate în plus față de durata normală a timpului de lucru ( 40 ore/săptămânal, respectiv 160, 168, 176 sau 184 ore/lunar).

Potrivit disp. Ordinului 399/2007 plata orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se face potrivit disp. art. 11.5: „a) total ore lucrate conform pontaj – total ore lucrate din lună = ore lucrate suplimentar; b) ore lucrate suplimentar /8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar; c) primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75%, iar diferența până la 8 se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează”. Prin urmare, calculul orelor suplimentare se face avându-se în vedere orele efectiv prestate. Modalitatea de calcul este impusă prin Ordinul amintit, ordin ce nu a fost contestat.

S-a mai reținut că Decizia nr.307/2007 stabilește că "programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezenta la serviciu mai mult de 8 ore, se stabilește la începutul anului, prin Decizie de zi pe unitate de către directori, în raport cu necesitățile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru legal". S-a dispus că șefii de direcții sau servicii sau coordonatorii compartimentelor desemnează prin decizie de zi pe unitate, persoana cu atribuții de întocmire a fiselor individuale de evidență a orelor suplimentare, conform anexei 1 la Decizie. Pe baza fișelor individuale se întocmește o situație centralizatoare ce se comunică compartimentului financiar împreună cu fisele de pontaj. Se elaborează, la nivelul fiecărei unități un Raport anual privind orelor suplimentare.

Conform formularului anexa nr.1 la Decizia 307, Fișa individuală de evidențiere a orelor suplimentare și a timpului liber acordat în compensare, trebuie completată anterior efectuării orelor suplimentare, având în vedere obligația șefului ierarhic superior de a emite o dispoziție scrisă pentru efectuarea orelor suplimentare, exceptând categoriile de personal a căror activitate presupune efectuarea de ture și implicit ore suplimentare. Acordul funcționarului public este certificat de semnătura angajatului în ziua respectivă.

Astfel la dosar a fost depus Raportul privind orele suplimentare efectuate la nivelul unității în anul 2008, nr._/PC/27.01.2009, din care rezultă că în cadrul compartimentului pază și supraveghere unde este încadrat reclamantul s-au efectuat în cursul anului 2008 un număr de_ ore suplimentare care însă au fost compensate în totalitate cu timp liber.

De asemenea, pârâtul recunoaște că pentru 2007 nu s-a întocmit un astfel de raport.

În ceea ce privește deciziile de zi, pârâtul s-a apărat în sensul că aceste înscrisuri conțin informații clasificate și nu pot fi depuse la dosar.

A depus însă fișele lunare privind prezența la serviciu a reclamantului precum și situație centralizatoare a pontajelor lunare, pentru perioada_ .

A susținut pârâtul că acele fișe individuale de evidență a orelor suplimentare nu au fost întocmite, întrucât orele suplimentare au fost compensate cu timp liber, iar fișele respective se impunea a fi întocmite doar în cazul în care ar fi fost plătite.

Raportul de expertiză întocmit în cauză, de expert T. C., a concluzionat că reclamantul a efectuat ore suplimentare în anumite luni, situația centralizatoare fiind depusă în anexa 1 la raport; în această anexă expertul a avut în vedere orele suplimentare peste durata normală a timpului de lucru.

Expertul a stabilit că în luna ianuarie 2007, reclamantul a efectuat suplimentar 12 ore; pârâtul a susținut că orele au fost compensate cu timp liber corespunzător în februarie 2007, aspect dovedit cu pontajul lunii februarie în care reclamantul apare cu 84 ore lucrate efectiv, din cele 160 ore lucrătoare ale lunii, fără nicio altă motivare a orelor nelucrate;

Ca atare, instanța apreciază că orele lucrate suplimentar în ianuarie au fost compensate în februarie, din moment ce reclamantul a încasat integral retribuția aferentă lunii februarie.

În aprilie 2007 reclamantul a efectuat 8 ore suplimentare; pârâtul a susținut că aceste ore au fost compensate cu timp liber corespunzător în mai 2007;

Susținerile pârâtului nu au fost confirmate de actele depuse; pe de o parte, pârâtul nu a depus pontajul pentru luna mai, pentru a putea fi observate turele libere de care reclamantul ar fi beneficiat, deși sarcina probei îi revenea; pe de altă parte, reclamantul a efectuat în mai 2007 180 ore față de 176 ore lucrătoare ale lunii, depășind deci programul normal de lucru al lunii respective.

În consecință, s-a apreciat că cele 8 ore efectuate suplimentar, potrivit pontajului pe luna aprilie, nu au fost compensate, nefiind făcută dovada în acest sens, motiv pentru care va fi admisă acțiunea pentru despăgubirile aferente calculate la suma de 121,37 lei (brut; primele 2 ore cu un spor de 75%, iar diferența până la 8 cu un spor de 100% din salariul de bază).

În noiembrie 2007, expertul stabilește 16 ore lucrate suplimentar; din situația centralizatoare depusă reiese că reclamantul a lucrat efectiv 192 ore față de 176 ore lucrătoare ale lunii;

Pârâtul a susținut că aceste ore au fost compensate în decembrie 2007.

Afirmația nu este dovedită; din pontajul lunii decembrie reiese că reclamantul a lucrat efectiv 156 ore, față de 152 ore lucrătoare ale lunii, și a beneficiat de 2 ture libere;

Tura liberă nu se plătește și se acordă atunci când totalul orelor lucrătoare din lună a fost deja efectuat de angajat; este și situația reclamantului care în decembrie a efectuat numărul de ore lucrătoare ale lunii și deci, pentru a nu depăși orele lucrătoare, a beneficiat de ture libere și nu de ture recuperate.

Față de acestea, instanța apreciază că pârâtul nu a făcut dovada compensării celor 16 ore lucrate suplimentar în noiembrie 2007, motiv pentru care este îndreptățit la despăgubirea aferentă de 222,89 lei (brut) actualizată la data plății.

În iunie 2008, reclamantul a prestat efectiv 168 ore față de 168 ore lucrătoare ale lunii respective; cum orele suplimentare se calculează ca diferență între numărul de ore efectiv lucrate, conform pontajului, și numărul de ore lucrătoare ale lunii (conform Ordinului nr. 399/2007 și Deciziei nr.307/25.01.2007), rezultă că reclamantul nu a efectuat ore suplimentare în iulie; zilele de concediu nu se consideră ore lucrate efectiv, astfel că nu pot fi adunate la numărul de ore efectiv prestate și a fi avute în vedere la stabilirea orelor efectuate suplimentar.

Cu aceeași motivare vor fi înlăturate concluziile raportului de expertiză și pentru luna septembrie 2008 (când a lucrat efectiv 168 ore față de 176 ore lucrătoare ale lunii).

În octombrie 2008, pârâtul recunoaște 24 ore lucrate suplimentar, susținând că au fost compensate cu 2 ture recuperate în noiembrie 2008; afirmația este dovedită de situația depusă din care reiese că reclamantul a beneficiat de e ture recuperate în 7 și 15 noiembrie (este permisă acordarea de ture recuperate dacă nu sunt efectiv prestate orele lucrătoare ale lunii respective).

În februarie și noiembrie 2009, reiese că reclamantul nu a efectuat ore suplimentare, de vreme ce numărul de ore efectiv lucrate nu depășește numărul de ore lucrătoare ale lunii; zilele de concediu nu se consideră ore lucrate efectiv, astfel că nu pot fi adunate la numărul de ore efectiv prestate și a fi avute în vedere la stabilirea orelor efectuate suplimentar.

În concluzie, acțiunea reclamantului a fost admisă și obligat pârâtul la plata sumei de 344,26 lei (brut), actualizată la data plății, reprezentând ore efectuate suplimentar și necompensate în perioada 1 ianuarie 2007/31 decembrie 2009.

Asupra cererii de chemare în garanție formulata de ANP, s-a constat că, potrivit art. 60 C.pr.civ., poate fi chemat în garanție cel împotriva căruia poate să se îndrepte partea căzută în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubiri.

Prin urmare, numai persoana care devine parte într-un litigiu, deci justifică legitimarea procesuală, și mai mult, cade în pretenții, poate chema în garanție o altă persoană.

În speță, față de soluția de respingere pentru lipsa calității procesuale pasive a actiunii formulate impotriva ANP, cererea de chemare în garanție formulată de acesta a fost respinsă ca inadmisibilă.

Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul P. C., instanța a respins-o ca lipsită de interes:

Argumentul este dat de dispozițiile O.G. nr.22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, care înlătură necesitatea pronunțării unei hotărâri în contradictoriu și cu ordonatorii principali sau secundari de credite, pentru opozabilitate, și asta deoarece, legiuitorul, printr-o lege specială de care este ținută orice persoană care cade sub incidența acesteia, deci inclusiv ANP și M. Justiției, reglementează obligativitatea ordonatorilor principali de credite de a alimenta conturile instituțiilor din subordine, în ipoteza existenței unui titlu executoriu: art.4 din OG 22/2001 "(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale".

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantul și pârâtul P. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului, reclamantul a susținut că in mod gresit prima instanta a apreciat ca paratii M. Justiției si Libertăților Cetățenești, M. Finanțelor si Administrația Naționala a Penitenciarelor nu au calitate procesuala pasiva.

Astfel, a aratat ca M. Finanțelor are calitate procesuala pasiva pentru rolul primordial si singular de alcătuire a bugetului statului, iar itrucât angajatorii s-au aparat de maniera ca nu au sumele de bani prinse în buget pentru aceste drepturi salariale este lipsita de temei admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a celorlalți doi parați M. Justiției si Libertăților Cetățenești si Administrația Naționala a Penitenciarelor.

Sentința este nelegala si prin prisma faptului ca obiectul acțiunii il constituie orele suplimentare lucrate de reclamant peste programul normal de lucru conform "art.45 alin 3 din Legea 293/2004 coroborat cu OG 64/2006.

Din lecturarea simpla a cestor dispoziții legale se face distincție intre doua categorii de sporuri de la litera a) si de la litera b). la litera a) unde avem primele sau orele se plătesc cu 75% si următoarele cu 100%, iar la litera b) sporul de % care se acorda pentru orele suplimentare lucrate in zilele de repaus săptămânal sau considerate libere.

Sunt doua modalități de rezolvare a acestui litigiu instanța de fond in mod |nelegal interpretând greșit actul dedus judecații a pronunțat o soluție greșita.

Una in care se identificau orele suplimentare lucrate peste programul normal de lucru, identificarea orelor lucrate in zilele de repaus săptămânal pentru a fi % diferit de litera a), conform literei b) din art. mai sus menționat sau, (varianta in care ne sunt plătite toate orele din zilele de repaus săptămânal si libere legal efectiv lucrate pe lângă orele lucrate peste programul normal de lucru.

Expertul a interes acest lucru si a făcut calculele chiar daca numai parțial însă instanța nu a îmbrățișat nici una dintre modalitățile propuse de expert, porto! de expertiza este incomplet.

Raportul de expertiză este incomplet.

Programul de lucru al reclamantului este unul atipic, iar dreptul la repausul săptămânal trebuie sa ii fie respectat. Acesta este chemat la serviciu si zilele de repaus săptămânal, iar contrar legii nu este remunerat in consecința acest lucra datorându-se instanței de fond prin respingerea obiecțiunilor.

Prin acordul colectiv privind raporturile de serviciu încheiate intre austerul Justiției, Administrația Naționala a Penitenciarelor si reprezentanții tăiaților in art.31 se stipulează ca repausul săptămânal este de 2 zile consecutive, de regula sâmbăta si duminica.

Repausul săptămânal de 2 zile consecutive, indiferent ca este sâmbăta si duminica, sau in alte zile din cursul săptămânii trebuie respectat, având dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător, sau, dupa caz a drepturilor bănești, stipulate in lege.

Repausul săptămânal este altul decât timpul liber dupa tura. Se încearcă o creare a confuziei, potrivit căreia sa se suprapună timpul liber dupa tura cu pausul săptămâni care este tot de 48 de ore consecutiv.

Zilele considerate libere sunt arhicunoscute cum de altfel si zilele de repaus săptămânal

Instanța refuza sa judece chiar daca având dispoziții legale privind un drept patrimonial in sensul ari. 1 CEDO prin aceea ca nu au luat in calcul nici una din fele doua variante in care ar fi putut sa acorde acest spor pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămâni si libere legal.

Pârâtul P. C. a refuzat plata si nu a efectuat plata, acestor ore suplimentare oferind un mod de calcul greșit, al acestora, un expert de specialitate a întocmit calculul drepturilor bănești ce i se cuvine parțial întrucat instanța de fond a respins obiectiunile reclamantului in vederea completării raportului de expertiza, instanța de fond facand calcule, pronunțându-se cu privire la o anumita suma la care nu știm daca s-au aplicat retinerile legale privind sănătatea, etc, in plus fiind si eronate, in continuare, reclamantul exemplificand modalitatea de calcul.

A mai aratat ca instanța de fond a invocat ca mod de calcul decizia 307/2007 a directorului general al ANP care culmea, in anexa 2 unde scrie cum se întocmește evidenta orelor suplimentare sunt trecute mențiuni stricte si directe ca acestea trebuie menționate pe categorii de zile: zile lucratoare, zile de repaus săptămânal, zile in care conform legii nu se lucrează.

Nu s-a luat in calcul; nici aspectul ca reclamantul putea efectua ore suplimentare . daca o perioada din acea luna fusese in concediu medical sau de odihna, dupa caz. Raționamentul pornește prin prisma faptului ca, cu titlu de exemplu, daca 10 zile a fost in concediu mai rămân alte zile in care pot face multe ore suplimentare ținând cont chiar si de varianta ca in zilele de concediu reclamantul este pontat si plătit opt ore. În modul de calcul reținut prin sentință, contrar raportului de expertiza s-a apreciat daca o perioada de timp a a fost în concediu într-o luna era imposibil ca reclamantul sa mai fi putut efectua vreodată ore suplimentare..

Expertul în plus de evidentele orelor suplimentare care sunt depuse la dosarul cauzei, a evidentei privind prezenta reclamantului la serviciu a rezultat din actele contabile si ce ore s-au plătit sau nu, dupa caz.

Regăsindu-ne pentru prima data in situația de a face obiectiuni la o sentință. aceste calcule si obiectiuni trebuiau clarificate de către expert in baza obiecțiunilor formulate de reclamant si parat si instanța in baza rolului activ, putea sa ii puna in vedere expertului de specialitate contabil sa întocmească aceste calcule.

Un alt motiv de recurs vizează aspectul ca la momentul pronunțării ,instanța a uitat de primul ciclu procesual si de cheltuielile efectuate de reclamant acolo, pronuntandu-se decât parțial cu privire cheltuielile de judecata.

Dispozițiile Lg. 293/2004 au fost aplicabile si înaintea apariției Legii salarizării astfel ca respingerea acțiunii pentru zilele de repaus săptămâni ca fiind lipsită de temei legal nu poate subzista, astfel ca sentința pronunțata de instanța de fond sub acest aspect este nelegala.

Art. 53 din Constituție:

1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege.și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, unui! dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

2). Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, l"e aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Potrivit Legii 293/2004 s-a născut dreptul la plata orelor suplimentare ca drept subiectiv in virtutea căruia pot pretinde subiectului pasiv o contraprestatie pozitivă, adică de a acorda suma de bani aferenta. Cu alte cuvinte s-a muncit peste programul normal de lucru in zilele considerate libere si de repaus saptamanal, Legea 293/2004 dispune ca se vor plați aceste ore suplimentare, iar pârâții nu s-au achitat de aceasta obligație.

Dreptul la plata orelor suplimentare a fost ingradit in contradicție cu dispozitiile constituționale. Suspendarea prin acte normative al unui drept câștigat nu poate reprezenta in nici un caz de restrângere a dreptului operand ca o veritabila privare de drepturi subiectiva, arbitrara si abuziva.

Art. 34 din Legea 293/2004 litera a) statuează ca funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are dreptul la salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, precum si premii si prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de bază cuprinde salariul corespunzător funcției îndeplinite, gradului profesional deținut, gradațiile, sporurile pentru misiune permanentă si, după caz, indemnizația de conducere si salariul de merit".

Faptul ca cei îndreptățiți nu au primit efectiv sumele de bani corespunzătoare art. 43 din Lg 293/2004, in speța de fata raportat la termenul general de prescripție decembrie 2005, decembrie 2006, ci doar dupa emiterea legii salarizării nu înseamnă ca dreptul a fost desființat, restrâns, ci doar ingrădit in sensul ca in "concret au operat o veritabila lipsire de dreptul subiectiv prin sentința pronunțata instanța de fond pentru respectiva perioada. Dupa apariția legii salarizării ceasta lipsire de drept subiectiv a incetat astfel ca toti cei care indeplinesc condițile instituite prin respectivele acte sunt îndreptățiți sa beneficieze de acest icpt de la data nașterii lui. Acordarea in concret a dreptului trebuie făcuta de la momentul apariției acestuia.

A solicitat admiterea recursului, si, pe fond, admiterea in totalitate a acțiunii cu omologarea raportului de expertiza sau admiterea recursului, casarea in tot a hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre judecare la instanța de fond in vederea completării si efectuării probatoriului. Solicita cheltuieli de judecata.

În motivarea recursului, paratul P. C. a susținut că sentința Tribunalului D. a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 punctul 9 din cod procedură civilă.

Instanța de fond, în rejudecare, nu a luat în considerare, la pronunțarea sentinței,

cererea de chemare în garanție formulată și depusă în termen legal de P.

C., înlăturând astfel un mijloc de apărare al pârâtului P. C..

Instanța de fond a reținut în mod greșit că cererea de chemare în judecată formulată de către instituția parata este lipsită de interes.

Or, dispozițiile legale invocate de către instanță ( OG nr. 22/2002 ) prevăd la art. 1: Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația h plată respectivă." Invedereaza că potrivit art. 6, cu VII, punctul 3, din HG nr. 652 din 27 pai 2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acesta asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului; repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărește modul de utilizare a acestora.

Administrația Națională a Penitenciarelor, în calitatea sa de ordonator secundar de credite, elaborează și fundamentează proiectul de buget în funcție de solicitările penitenciarelor din subordine, care sunt ordonatori terțiari de credite, potrivit dispozițiilor HG . 1849/2004.

Cum repartizarea creditelor bugetare, aprobate de Ministerul Finanțelor Publice, pentru Administrația Națională a Penitenciarelor, se face de către M. Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, către instituțiile din subordinea sa, consideră că mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind lipsită de interes cererea de chemare formulată de P. C..

Mai mult, M. Justiției, în calitatea de ordonator principal de credite, are obligația, potrivit dispozițiilor OG nr. 22/2002 de a face propuneri pentru introducerea în buget a urnelor acordate prin titluri executorii, pentru a fi achitate.

În concluzie, cererea de chemare în garanție are interes în condițiile în care a ratat, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, că aceasta îndeplinește cumulativ condițiile cerute de legea procesuală, prin interes înțelegându-se folosul practic urmărit de ce a formulat cererea.

Cu privire la extinderea cadrului procesual și pentru anul 2009, solicita sa nu fie acordate sumele aferente acestui an, deoarece prevederile art.. 315 alin. 1 din codul de procedură civilă sunt categorice și nerespectarea lor atrage nulitatea hotărârii pronunțate în ceea ce privește anul 2009. Decizia de casare stabilește în sarcina instanței de rejudecare, printre altele,: "refacerea raportului de expertiză". Or, ținând cont că ne aflăm în situația unei casări parțiale unde hotărârea atacată își menține toate celelalte efecte ce au fost soluționate de instanța de fond și care nu au format obiectul recursului, aprecieaza că refacerea raportului de expertiză se limitează numai la anii 2007 și 2008, așa cum a dispus instanța de fond in primul ciclu procesual. De aceea, consideră că nu se poate lua în calcul Contravaloarea orelor suplimentare pentru anul 2009.

În ceea ce privesc sumele reprezentând contravaloarea orelor efectuate suplimentar și necompensate în perioada 01.01._09, învedereaza că instanța de fond nu a ținut întrutotul cont de apărările Penitenciarului C., obligându-l si plata unor ore suplimentare ce au fost compensate cu timp liber corespunzător, conform legislației specifice aplicabile sistemului penitenciar. P. C. a depus toate diligentele în a face dovada compensării corespunzătoare a orelor suplimentare efectuate și în a completa probatoriul din dosar în condițiile în care instanța de control a stabilit că această sarcină revine expertului contabil desemnat în condițiile în care s-a specificat astfel: "Expertiza nu cuprinde documentele pe care le-a avut în vedere referitoare la: programul de lucru specific compartimentului din bare face parte reclamantul stabilit prin Decizie, Dispoziție, ori Regulament de Ordine Interioară, solda de baza, foile colective de prezenta ori pontaj, condica de prezenta, fise

individuale de evidenta a orelor suplimentare ori in lipsa acestora documente de ~

enpere a timpului liber acordat in compensare ,daca a fost cazul".

În temeiul art. 299, art. 304 punctul 9 cod procedură civilă coroborat cu art. 312 cod procedură civilă, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul D. în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant(ă).

In recurs, reclamantul a invocat exceptia de nelegalitate a dispozitiilor art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administratiei Nationale a Penitenciarelor.

Prin Decizia irevocabila nr. 5030/2012 pronuntata de ICCJ a fost admisa exceptia de nelegalitate si s-a constatat nelegalitatea dispozitiilor art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administratiei Nationale a Penitenciarelor.

Pentru a se pronunta astfel, instanta suprema a retinut ca dispozitiile cuprinse in Lg nr.293/2004 reglementeaza modul de plata a muncii suplimentare necompensate cu timp liber, calculul raportandu-se exclusiv ca unitate de timp la orele suplimentare, fara a distinge dupa cum este vorba de lucru in ture sau nu.

Contrar acestor prevederi legale, prin dispozitiile art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administratiei Nationale a Penitenciarelor emise in baza si in aplicarea actelor normative cu forta juridica superioara, modalitatea de calcul a orelor lucrate suplimentar se raporteaza la alta unitate de timp, ziua lucrata suplimentar, transformanu-se orele in zile suplimentare, cu neglijarea fractiunilor de zile.

Aplicand acest mod de calcul se ajunge la situatia in care functionarii publici din sistemul administratiei penitenciare sunt privati de drepturile salariale pentru o parte din orele suplimentare efectuate, respectiv cele ce reprezinta o fractiune mai mica de o zi lucrata suplimentar.

S-a retinut astfel ca exceptia invocata este intemeiata, normele cuprinse in art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administratiei Nationale a Penitenciarelor adaugand la lege si stabilind un alt regim de calcul al sporurilor cuvenite pentru orele lucrate suplimentar.

Ca urmare a constatarii irevocabile a nelegalitatii dispozitiilor art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, in recurs, paratul Penintenciarul C. a procedat la recalcularea drepturilor salariale cuvenite reclamantului pentru orele suplimentare efectuate si necompensate prin luarea in calcul si a fractiunilor mai mici de o zi lucrata, in urma acestui calcul nerezultand diferente salariale fata de cele acordate de instanta fond ca urmare a inexistentei unor astfel de fractiuni in cazul concret al reclamantului, acest mod de calcul fiind insusit expres de reclamant conform inscrisului depus la dosar de acesta.

Examinand recursurile prin prisma motivelor invocate, a dispozitiilor legale incidente, Curtea constata urmatoarele:

Prin actiunea precizata la judecata in fond, in al doilea ciclu procesual, dupa casarea cu rejudecare, reclamantul a solicitat plata orelor suplimentare efectuate si necompensate cu timp liber sau in bani, ore efectuate in perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele de inflație.

In ceea ce priveste critica formulata de reclamant privind gresita admitere de catre instanta de rejudecare in fond a exceptiei lipsei calității procesual pasive a pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice, Curtea constata ca aceasta problema de drept a fost dezlegata irevocabil in primul ciclu procesual prin decizia instantei de recurs care a retinut ca aceste trei parate nu au legitimitate procesual pasiva in raportul juridic dedus judecatii, astfel incat aceasta dezlegare se opune cu putere de lucru judecat in al doilea ciclu procesual, nemaiputandu-se pune in discutie, iar instanta nemaiputandu-se pronunta asupra acestui aspect.

In ceea ce priveste critica formulata de parat privind gresita admitere a modificarii cadrului procesual sub aspectul maririi perioadei pentru care s-au solicitat si s-au acordat drepturile in litigiu, Curtea constata ca solutia de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare a provocat o noua judecata pe fondul litigiului, devenind aplicabile dispozitiile procesual civile de la judecata in prima instanta, inclusiv cele privind modificarea si completarea actiunii cuprinse in art.132 C.p.civ., dispozitii care insa nu au caracter de ordine publica, astfel incat reclamantul isi poate modifica sau intregi actiunea dupa prima zi de infatisare daca paratul nu se opune.

Cum la judecata in prima instanta, dupa casare, reclamantul a precizat actiunea aratand ca drepturile salariale le solicita pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, iar paratul prezent in instanta prin reprezentant nu s-a opus acestei precizari, se constata ca in mod legal instanta de rejudecare s-a pronuntat asupra drepturilor solicitate de reclamant prin precizare, respectiv si asupra drepturilor aferente anului 2009, si, in consecinta, aceasta critica formulata de parat este nefondata.

In ceea ce priveste critica formulata de parat privind solutia de respingere ca lipsita de interes a cererii sale de chemare in garantie formulata impotriva MJ si ANP, Curtea constata ca instanta de fond a facut o corecta interpretare si aplicare a dispozitiilor legale incidente, respectiv a dispozițiilor art.4 din O.G. nr.22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002.

Astfel, potrivit art.4 din OG 22/2001 "(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

Din interpretarea acestor dispozitii legale, rezulta ca ordonatorii principali si secundari de credite, cum este cazul MJ si al ANP, in raport de P. C. care este ordonator tertiar de credite, au obligatia legala de a alimenta conturile instituțiilor din subordine, în ipoteza existenței unui titlu executoriu, astfel incat paratul nu are interes in atragerea in proces a acestor doua institutii prin intermediul cererii de chemare in garantie, solutia instantei de fond fiind legala, iar critica formulata de parat fiind nefondata.

In ceea ce priveste critica formulata de parat pe fondul cauzei, Curtea o constata ca fiind nefonfata, in conditiile in care, asa cum a retinut si prima instanta, din inscrisurile cauzei, respectiv din fisele de pontaj lunare, coroborate partial cu raportul de expertiza efectuat in al doilea ciclu procesual, rezulta ca in perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009 reclamantul a efectuat ore suplimentare ce nu i-au fost compensate, in totalitate, potrivit dispozitiilor legale, cu timp liber corespunzator sau cu bani, astfel incat reclamantul este indreptatit la despagubirea aferenta.

In ceea ce priveste criticile formulate de reclamant pe fondul cauzei, Curtea constata ca regimul juridic al orelor suplimentare efectuate de funcționarii publici cu statut special din sistemul penitenciar, pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, a fost reglementat de art. 16 din OG nr. 64/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administratei Penitenciarelor, care face trimitere expresa la art. 43( art.45 ) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul Funcționarilor Publici din ANP.

Aceste dispoziții se completează, conform art. 46 din Statut, cu regulamentele de ordine interioară elaborate de conducerea ANP și de unitățile aflate în subordinea acesteia în ceea ce privește modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici la serviciu, respectiv Ordinul nr. 399/2007 emis de M. Justiției pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr.64/2006 și Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorului General al ANP dar și cu dispozițiile de drept comun, respectiv art.109 ,110, 112 ,113 si art. 116,117 din Codul Muncii .

Rezulta astfel că efectuarea turei de lucru în zilele de repaus săptămânal sau în cele declarate nelucrătoare, nu justifică plata sporului, cum gresit sustine reclamantul, acesta avand dreptul doar la plata orelor efectuate in aceste zile peste durata normala a unei ture si necompensate corespunzator.

De altfel, aceasta interpretare a dispozitiilor legale a fost retinuta si de instanta de recurs din primul ciclu procesual, astfel incat aceasta problema de drept a fost dezlegata irevocabil, cu putere de lucru judecat, nemaiputandu-se pune in discutie, iar instanta nemaiputandu-se pronunta asupra acestui aspect.

De asemenea, se retine ca la pronuntarea solutiei instanta de fond a interpretat corect probele cauzei, respectiv inscrisurile si raportul de expertiza, si a aplicat corect dispozitiile legale, la stabilirea orelor suplimentare raportandu-se corect la numarul de ore lucratoare ale unei luni, la orele efectiv lucrate de reclamant, la incidenta concediilor medicale si a celor de odihna, la turele libere(timp liber acordat dupa programul de lucru ) si la turele recuperare( timpul liber acordat in compensare pentru orele supplimentare lucrate peste programul de lucru), criticile formulate de reclamant sub aceste aspecte fiind nefondate.

In ceea ce priveste modul de calcul al contravalorii despagubirii cuvenite pentru orele efectuate suplimentar si necompensate, se constata ca instanta de fond, prin raportare la dispozitiile art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, nu a tinut cont de orele suplimentare reprezentand fractiuni de zi.

Cum prin Decizia irevocabila nr. 5029/2012 pronuntata de ICCJ a fost admisa exceptia de nelegalitate si s-a constatat nelegalitatea dispozitiilor art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, Curtea constata ca in mod nelegal, la calculul contravalorii despagubirii cuvenite pentru orele efectuate suplimentar si necompensate, instanta de fond nu a luat in considerare orele suplimentare reprezentand fractiuni de zile, critica formulata de reclamant sub acest aspect fiind astfel fondata.

Având în vedere inopozabilitatea actelor administrative supuse excepției de nelegalitate, în prezenta cauză, Curtea urmează să rețină că, în procedura de judecată a recursului a fost realizat calculul fracțiunilor de zi efectuate și necompensate, de către recurentul P. C., acest calcul fiind însușit de către recurentul reclamant .

Nu poate fi retinuta ca fondata nici critica vizand modul de acordare a cheltuielilor de judecata, in conditiile in care instanta de fond, in rejudecare, s-a raportat la cheltuielile efectuate de parti atat in primul ciclu procesual, in fond si recurs, cat si la cele efectaute in al doilea ciclu procesual, in fond.

F. de toate considerentele expuse mai sus, în raport de dispozițiile art. 304¹ și art. 312 alin. 1 și 3 c.pr.civ., Curtea va admite recursurile declarate, va modifica sentința atacată, în snesul admiterii acțiunii formulate, cu obligarea pârâtului P. C. la plata sumei de 810,35 lei brut, actualizată la data plății, către reclamant .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite ambele recursuri declarate de reclamantul D. C. și pârâtul P. C., împotriva sentinței nr. 1009 din data de 10 mai 2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, M. ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și M. JUSTIȚIEI.

Modifică sentința în sensul că admite acțiunea precizată formulată împotriva Penitenciarului C..

Obligă pârâtul P. C. către reclamant la plata sumei de 810,35 brut,actualizată la data plății.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Aprilie 2013 .

Președinte,

A. C.

Judecător,

L. B.

Judecător,

L. C. M. Z.

Grefier,

T. A.

Red.Jud.LC MZ

T.A. 30 Aprilie 2013

← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA		Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2013/2013.... →

Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 4506/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 4506/2013. Curtea de Apel CRAIOVA