Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2130/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2130/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 1048/104/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2130/2013
Ședința publică de la 28 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G.
Judecător G. D. C.
Judecător A. C.
Grefier J. V.
x.x.x
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE O. împotriva sentinței numărul 2225/2012 din 24 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul O. Secția A II-A Civilă, de C. Administrativ Și Fiscal, în Dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. M., având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat D. pentru intimatul reclamant C. M., lipsind recurenta pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE O..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că, recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care;
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului prezent pentru a pune concluzii asupra recursului.
Avocat D. pentru intimatul reclamant C. M., solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și menținerea soluției instanței de fond ca fiind temeinică și legală, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Consideră că, instanța de fond în mod corect a apreciat că paguba produsă instituției a avut loc la data de 31.01.2007 (predarea-preluarea dosarelor de executare silită) și implicit dreptul conducătorului instituției publice de a emite decizie de imputare potrivit art.85 alin.3 din Legea nr.l 88/1999 s-a prescris.
Apărătorul intimatului reclamant a mai învederat faptul că, așa cum rezultă și din probele administrate în cauză, predarea dosarelor de executare silită a fost efectuată la data de 31.01.2007, iar prejudiciul constatat prin raportul de inspecție se referă la dosare ce nu au fost predate, motiv pentru care în mod corect instanța de fond a reținut că momentul producerii prejudiciului îl reprezintă această dată (31.01.2007), și nu după expirarea termenului de 5 ani prevăzut de art.131 din OG 92/2003, privind dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale deoarece, dacă s-a creat un prejudiciu, acesta s-a datorat nepredării dosarelor și nu neexecutării silite în termen de 5 ani.
Ca atare, dacă nu au fost predate toate dosarele la data de 3l.01.2007, aceste dosare nepredate nici nu mai puteau fi executate în termenul de 5 ani prev. de art. 131 din OG 92/2003, așa încât producerea prejudiciului s-a făcut la data nepredării – 31.01.2007, iar nu la sfârșitul anului 2011,așa cum a susținut recurenta pârâtă.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și menținerea soluției instanței de fond ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 2225/2012 din 24 octombrie 2012, Tribunalul O. Secția A II-A Civilă, de C. Administrativ Și Fiscal, în Dosar nr._ , a admis contestația formulată de reclamantul C. M. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE O., și a anulat decizia de imputare nr. 67 din 23.02.2012 în ceea ce îl privește pe reclamant, constatând prescripția dreptului de a emite decizia.
A obligat pârâta la 3000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul examinând actele și lucrările dosarului în raport de dispozițiile legale, a apreciat contestația reclamantului ca fiind întemeiată, în sensul că dreptul de a emite decizia de imputare este prescris.
Prin decizia de imputare a cărei anulare s-a solicitat nr. 67/23.02.2012 emisă în urma raportului de inspecție nr._/24.01.2012 din care a rezultat producerea unei pagube în valoare de 503.140,82 lei, ca urmare a prescrierii executării amenzilor dintr-un număr de 2088 dosare de executare a creanțelor bugetare, s-a stabilit responsabilitatea reclamantului C. Matacahe în calitate de referent superior la C. de colectare și executare silită, dispunându-se imputarea sumei de 488.018,62 lei în solidar cu numiții V. G., Ș. V., Subașu I., C. D., precum și a sumei de 4731,90 lei în solidar cu numiții V. G., Ș. V. și Subașu I. .
Această decizie a fost emisă ca urmare a deficiențelor constatate de către Curtea de Conturi și cuprinse în Raportul de audit al performanței înregistrat la DGFP O. sub nr._ din 30 iunie 2011 prin care s-a constatat, printre altele, și o . nereguli în ceea ce privește predarea dosarelor de evidență și colectare a sumelor reprezentând amenzi contravenționale și alte sancțiuni aplicate persoanelor fizice, de către organul fiscal către unitățile administrativ teritoriale competente.
Raportul de inspecție nr._/24.0l.2012 întocmit de DGFP O. a constatat o diferență în sumă de 534.144,76 lei între informarea AFP Corabia nr. 3355/7.02.2007 către DGFP O., și suma predată efectiv către unitățile administrativ teritoriale, sumă care provine ca urmare a nepredării amenzilor contravenționale aplicate persoanelor fizice către Primăria orașului Corabia, predare care s-a făcut la data de 3l.07.2007 conform Protocolului cadru din 29.01.2007.
Potrivit art.85 alin 3 din Legea 188/1999 R privind statutul funcționarilor publici (reclamantul având această calitate) „dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”.
Câtă vreme predarea dosarelor de executare silită s-a făcut în data de 31.01.2007, iar prejudiciul constatat prin raportul de inspecție se referă la dosare care nu ar fi fost predate, momentul producerii pagubei îl reprezintă această dată de 31.01.2007,neputând fi reținute susținerile intimatei referitoare la termenul de 5 ani prevăzut de art.131 din OG 92/2003 privind dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale deoarece, dacă s-a înregistrat un prejudiciu, acesta s-a datorat nepredării dosarelor și nu neexecutării silite în termenul de 5 ani.
Odată cu . Legii 182/2006 privind modificarea OG 2/2001 referitor la regimul juridic al contravențiilor, activitatea de executare silită a amenzilor contravenționale aplicate persoanelor fizice a trecut de la ANAF către unitățile administrativ teritoriale, sumele încasate urmând a se face venit la bugetele locale, așa încât, activitatea de urmărire a sumelor respective nu se mai face prin intermediul administrațiilor finanțelor publice ci prin intermediul unităților administrativ teritoriale.
Ca atare, dacă nu au fost predate toate dosarele la data de 3l.01.2007, aceste dosare nepredate nici nu mai puteau fi executate în termenul de 5 ani prev. de art. 131 din OG 92/2003, așa încât producerea prejudiciului s-a făcut la data nepredării – 31.01.2007, iar nu la sfârșitul anului 2011,așa cum susține intimata .
Având în vedere aceste considerente, s-a admis contestația reclamantului și s-a dispus anularea deciziei de imputare nr. 67/23.02.2012 în ceea ce-l privește pe reclamant, constatând prescripția dreptului de a emite decizia, aceasta fiind emisă peste termenul de 3 ani prevăzut de art. 85 alin 3 din Legea 188/1999.
Văzând și dispozițiile art. 274 cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta pârâtă consideră că soluția dată de prima instanța este greșită, fiind rezultatul interpretării si aplicării eronate a legii (art. 304 pct. 9 Cod.proced.civ.).
Precizează că, potrivit art. 85 alin.3 din Legea nr.188/1999 R privind Statutul funcționarilor publici, dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie in termen de 3 ani de la data producerii pagubei,
De asemenea, potrivit art.131 din O.G. nr. 92/2003 R privind Codul de Procedura Fiscala, dreptul de a cere executarea silita a creanțelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de ia data de 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naștere acest drept Termenul de prescripție prevăzut de alin.(1) se aplica si creanțelor provenind din amenzi contravenționale.
Indicând dispozițiile art. 3 din Legea 182/2006 pentru modificarea și completarea OG 2/2001, recurenta arată că prin decizia de imputare nr. 67/23.02.2012 s-a angajat răspunderea solidară a contestatorului C. M. pentru prejudiciu la bugetul statului în cuantum de 503.140,82 lei ca urmare a prescrierii executării amenzilor dintr-un număr de 2088 dosare de executare a creanțelor bugetare ce nu au fost predate organelor locale ce si nici înregistrate in evidenta analitică pe plătitor-persoane fizice.
Consideră că Tribunalul O. a reținut eronat că paguba produsă instituției, a avut loc la data de 31.01.2007 ( predare-preluarea dosarelor de executare silită) situație în care dreptul conducătorului instituției publice de a emite dispoziția de imputare s-a prescris ca urmare a împlinirii termenului de 3 ani prevăzut de art. 85 alin. 3 din Legea nr. 188/1999.
Paguba în cuantum de 503.140,82 lei reprezentând prescierea executării amenzilor într-un număr de 2088 dosare de executare ca urmare a presupuselor fapte reținute în sarcina funcționarilor publici din cadrul AFP Corabia s-a produs bugetului statului în momentul expirării termenului de 5 ani, respectiv ianuarie 2012, iar nu la momentul săvârșirii presupusei fapte de nepredare a dosarelor de executare către autoritatea publică locală.
În acest context, recurenta consideră că Tribunalul O. prin sentința numărul 2225/2012 din 24 octombrie 2012 a constatat în mod eronat faptul că momentul producerii pagubei îl reprezintă data de 31.01.2007 deoarece,așa cum s-a menționat mai sus, paguba s-a produs în ianuarie 2012, data de la care a început să curgă termenul de 3 ani în care conducătorul autorității sau instituției publice trrebuia să emită ordinul sau dispoziția de imputare.
Față de aceste aspecte, recurenta solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței nr. 2225/2012 din 24 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul O., în sensul respingerii acțiunii formulate de intimatul reclamant C. M., ca neîntemeiată, cu menținerea deciziei de imputare nr. 67/23.02.2012 ca fiind temeinică și legală.
In drept, întemeiază prezentul recurs pe dispozițiile art. 3041 si 304 pct. 9 din Codul de procedura civila.
A solicitat judecarea cauzei în condițiile disp. art. 242 al. ultim C. p c.
Legal citat intimatul reclamant C. M., a formulat întâmpinare la motivele de recurs.
În motivarea întâmpinării, intimatul reclamant C. M., arată că, în fapt, recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice O. critică soluția instanței de fond motivat de faptul că aceasta ar fi rezultatul interpretării și aplicării eronate a legii, invocând dispozițiile art.304 pct.9 c.proc.civ.
Recurenta consideră că instanța de fond în mod greșit a apreciat că paguba produsă instituției a avut loc la data de 31.01.2007 (predarea-preluarea dosarelor de executare silită) și implicit dreptul conducătorului instituției publice de a emite decizie de imputare potrivit art.85 alin.3 din Legea nr.l 88/1999 s-a prescris.
A mai arătat în întâmpinare că, în motivarea recursului se invocă faptul că potrivit art.3 alin.4 din Legea nr.l88/2006 termenul limită pentru definitivarea operațiunilor de predare - primire a dosarelor de executare silită a fost 31.01.2007, iar ultimele acte de executare au fost efectuate de către organele de specialitate din cadrul Administrației Finanțelor Publice Corabia până la această dată de la care, ca urmare a presupusei nepredări a respectivelor dosare urmată de imposibilitatea întocmirii oricărui act de executare de către noile autorități cu atribuții în domeniu, a început să curgă termenul de prescripție de 5 ani pentru creanțe bugetare instituite de OG nr.92/2003.
Față de acest aspect recurenta apreciază că paguba reținută în sarcina intimatului a rezultat din prescrierea executării amenzilor din dosarele de executare nepredate, respectiv în momentul expirării termenului de 5 ani (ianuarie 2012) nu momentul presupusei fapte de nepredare a dosarelor de executare (31.01.200" motiv pentru care instanța de fond în mod greșit a făcut aplicarea art.85 alin.3 din Legea nr. 188/1999, întrucât dreptul conducătorului instituției de a emite decizia de imputare nu s-a prescris.
Astfel, intimatul reclamant C. M. apreciază recursul ca fiind neîntemeiat, iar soluția pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, motivat de următoarele aspecte:
Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice, potrivit art.85 alin.l din Legea nr. 188/1999 se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau după caz, prin asumarea unui angajament de plată.
Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei potrivit art.85 alin.3 din lege.
A mai arătat în întâmpinare că, așa cum rezultă din probele administrate în cauză predarea dosarelor de executare silită a fost efectuată la data de 31.01.2007, iar prejudiciul constatat prin raportul de inspecție se referă la dosare ce nu au fost predate, motiv pentru care în mod corect instanța de fond a reținut că momentul producerii prejudiciului îl reprezintă această dată (31.01.2007), și nu după expirarea termenului de 5 ani prevăzut de art.131 din OG 92/2003, privind dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale deoarece, dacă s-a creat un prejudiciu, acesta s-a datorat nepredării dosarelor și nu neexecutării silite în termen de 5 ani.
De asemenea, după . Legii nr. 182/2006, privind modificarea OG nr.2/200, activitatea de executare silită a amenzilor contravenționale aplicate persoanelor fizice a trecut de la ANAF către unitățile administrativ teritoriale, sumele încasate urmând a se face venit la bugetele locale, astfel încât activitatea de urmărire a sumelor respective nu se mai face prin intermediul administrației fiscale, ci prin intermediul unităților administrativ teritoriale, motiv pentru care în mod corect instanța de fond a reținut că momentul producerii prejudiciului este cel al predării dosarelor și nu cel de 5 ani privind executarea silită.
Mai mult, arată intimatul, chiar dacă se iau în considerare susținerile recurentei, respectiv faptul că întrucât nu au fost predate o parte din dosarele de executare, AFP Corabia având în continuare atribuții de colectare a amenzilor aplicate prin procesele verbale nepredate, prin organele specializate, se poate observa că dreptul conducătorului unității de a emite dispoziție de imputare este prescris.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și din oficiu potrivit art 304/1 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul nu este fondat, prima instanță făcând o corectă a aplicare a dispozițiilor incidente la o stare de fapt judicios stabilită pe baza probelor administrate în cauză.
Astfel, potrivit art. 84 alin. 1 lit. a din Legea 188/1999, răspunderea funcționarului public se angajează pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului sau instituției publice în care funcționează, iar potrivit alin. 3 al art. 85 din aceeași lege, dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
În speța de față, din actele și lucrările dosarului Curtea reține că prin Dispoziția nr. 22/14.12.2006 emisă de Administrația Finanțelor Publice Corabia reclamantul a fost desemnat, alături de alți patru salariați ai acestei instituții să facă parte din comisia pentru pregătirea și predarea dosarelor referitoare la amenzile contravenționale aplicate persoanelor fizice către Consiliul Local Corabia.
Potrivit art. 4 din decizia menționată, comisia urmează să-și desfășoare activitatea în intervalul 15.12._07, iar potrivit procesului verbal nr. 4360/2007 predarea efectivă a dosarelor de executare privind amenzile contravenționale a fost efectuată la data de 31.01.2007, dată la care activitatea comisiei dar și activitatea desfășurată de AFP Corabia în domeniul executării silite a amenzilor contravenționale a încetat, fiind preluată de organele de specialitate din cadrul unităților administrativ teritoriale.
Emițând decizia de imputare contestată în cauză, recurenta pârâtă impută membrilor comisiei suma de_,82 lei, „ reprezentând prejudiciu la bugetul statului ca urmare a prescrierii executării amenzilor dintr-un număr de 2088 dosare de executare a creanțelor bugetare”.
Ori, așa cum corect a reținut prima instanță, fapta imputată intimatului este aceea de nepredare a unui număr de 2088 de dosare privind amenzi contravenționale, iar nu aceea de a nu dispune măsuri de executare silită cu privire la creanțe bugetare, măsuri în legătură cu care acesta nu mai exercită atribuții după data de 31.01.2007.
Față de momentul începerii curgerii termenului de prescripție pentru dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare, acela al datei producerii pagubei, se apreciază că în mod corect instanța de fond a considerat că acesta este cel al datei limită de predare a dosarelor privind amenzile contravenționale către autoritățile competente, iar nu cel al prescrierii executării sile a creanțelor fiscale rezultând din acestea.
Este, prin urmare, nefondată critica recurentei privind faptul subzistenței în sarcina reclamantului a unor obligații privind urmărirea executării amenzilor contravenționale, atât timp cât odată cu . Legii 182/2006 privind modificarea OG 2/2001 referitor la regimul juridic al contravențiilor, activitatea de executare silită a amenzilor contravenționale aplicate persoanelor fizice a trecut de la ANAF către unitățile administrativ teritoriale, sumele încasate urmând a se face venit la bugetele locale, iar activitatea de urmărire a sumelor respective urmând a se face prin intermediul unităților administrativ teritoriale, iar nu prin intermediul administrațiilor finanțelor publice.
În egală măsură, Curtea consideră că momentul împlinirii termenului de 5 ani pentru executarea silită a creanțelor fiscale nu poate fi luat în considerație ca momentul al producerii pagubei imputate recurenților, paguba producându-se la momentul și prin faptul eventualei nepredării a unor dosare, nepredarea având ca efect, de altfel, imposibilitatea executării silite a sancțiunii aplicate în termen de 5 ani și în condițiile OG nr. 92/2003.
Prin urmare, se apreciază că reținerea că momentul al începerii curgerii termenului de prescripție cel al datei limită de predare a dosarelor privind amenzile contravenționale este corectă, motivele de recurs formulate de către recurentă cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 85 din Legea 188/1999 prin raportare la cele ale OG nr. 92/2003 fiind nefondate.
În consecință, constatând că sentința instanței de fond este legală și temeinică, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
În baza art.274 Cod proc. civilă, fiind în culpă procesuală, recurenta va fi obligata la plata sumei de 1200 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE O. împotriva sentinței numărul 2225/2012 din 24 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul O. Secția A II-A Civilă, de C. Administrativ Și Fiscal, în Dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. M..
Obligă recurenta la plata sumei de 1200 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Februarie 2013
Președinte, C. G. | Judecător, G. D. C. | Judecător, A. C. |
Grefier, J. V. |
Red.jud./ G.D. C.
Data red./ 26.03.2013
Tehnored./J.V./ 2 ex.
Jud.fond/ N.F. O. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3129/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 8565/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
