Contestaţie act administrativ fiscal. Hotărâre din 15-01-2013, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 4145/101/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 170/2013
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2013
Președinte L. G.
Judecător D. L.
Judecător S. L.
Grefier M. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de DGFP M. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA F. PUBLICE T. S. împotriva sentinței nr.3208/2012 din 3 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul M. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât D. D. și intimatele pârâte A. – DGFP M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, constatând cauza în stare de judecată, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința nr.3208/2012 din 3 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul M. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul D. D., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice M.. A fost obligată pârâta să dispună restituirea sumei de 9247 lei reprezentând taxă specială pentru autoturism achitată conform chitanței pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții . nr._/27.02.2008 și dobânda legală. S-a respins cererea de anulare a adresei nr._/24.05.2011 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M., ca inadmisibilă. A fost obligată pârâta să plătească suma de 542 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs DGFP M. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA F. PUBLICE T. S., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, recurenta a invocat următoarele:
În mod greșit instanța a dispus restituirea integrală a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, ajungându-se la prestarea unui serviciu public fără plată, creându-se astfel discriminare față de persoanele care au plătit taxa de înmatriculare.
Textul Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene (art.110 ex.art.90) prevede că statele membre nu pot aplica pentru produsele altor state membre impozite interne mai mari decât pentru produsele similare naționale, cu scopul de a nu se ivi discriminări între aceste produse, dar nu prevede să nu se plătească niciun impozit. Mai mult, tratatul prevede că statele membre rămân libere să își organizeze sistemele fiscale, cu singura condiție să nu genereze discriminări între produsele amintite.
Recurenta mai arată că aprecierea instanței de fond conform căreia suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit dreptului comunitar nu este suficient argumentată, deoarece dreptul intern s-a armonizat cu principiile de drept european.
Recurenta critică sentința și sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată acordate, solicitând, în temeiul art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, reducerea onorariului de avocat la o sumă rezonabilă, având in vedere simplitatea si durata cauzei, timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului primit.
În cauză nu s-a depus întâmpinare.
Recursul este nefondat si se va respinge pentru următoarele considerente:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, autoturism ce a fost deja înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al UE, astfel încât nu se poate reține că restituirea taxei de primă înmatriculare a acestui autoturism în România s-a efectuat în condiții discriminatorii față de înmatricularea autoturismelor înregistrate pentru prima oară în circulație în România. Dimpotrivă, discriminarea s-a produs prin aceea că înmatricularea în România s-a condiționat de achitarea unei noi taxe de primă înmatriculare, deși autoturismul era deja înmatriculat într-un alt stat UE..
Reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare, pârâta comunicându-i refuzul, cu motivarea că taxa este prevăzută de Codul fiscal român.
În ce privește motivele de recurs invocate, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141 Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.110 (fost 90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrară regulilor Tratatului. Or, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare. Astfel, în situația în care un autoturism second-hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 110 (fost 90) din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art. 110 (fost 90) din tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită contribuabilului în integralitate, iar nu doar ca diferență între taxa de primă înmatriculare și cea de poluare, și cea din urmă fiind contrară tratatului.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar constatând că statul membru și-a depășit limitele libertății de a-și organiza sistemul fiscal, prin introducerea de taxe care generează discriminări între produsele provenind din diferitele state membre.
În ceea ce privește solicitarea de diminuare a onorariului de avocat, Curtea apreciază că raportat la complexitatea și durata cauzei, timpul și volumul de muncă depuse, onorariul de avocat perceput și acordat de instanță nu este excesiv, pentru a se pune problema reducerii lui.
Față de considerentele expuse, potrivit dispozițiilor. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de DGFP M. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA F. PUBLICE T. S. împotriva sentinței nr.3208/2012 din 3 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul M. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât D. D. și intimatele pârâte A. – DGFP M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2013.
Președinte, L. G. | Judecător, D. L. | Judecător, S. L. |
Grefier, M. C. |
red.jud.SL/ex.2
tehnored.M.C. 17 Ianuarie 2013
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 4377/2013. Curtea de... → |
|---|
