Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 15958/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. V.
Judecător: C. N. G.
Judecător: A. R.
Grefier: M. F.
x.x
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D.G.F.P. D., actual DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., împotriva sentinței nr. 5190 din 09.04.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamant Î. I. -G. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat în termenul legal; de asemenea se învederează că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul de procedură civilă.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul de procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând,
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 5190 din 09.04.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de reclamanta ÎNTREPRINDEREA I. - G. A., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. - SERVICIUL DE INSPECȚIE FISCALĂ PERSOANE FIZICE NR.1.
S-a anulat parțial decizia nr. 106/04.05.2012, și decizia nr._/23.02.2012 cu privire la suma de 11.296 lei reprezentând taxa pe valoare adăugată și accesorii cu consecința restituirii acestei sume.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 804 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin raportul de inspecție fiscală nr._ încheiat la data de 17.02.2012 organul fiscal a stabilit că reclamantul ar avea de plată o diferență de TVA și accesorii în sumă totală de 14.916 lei.
S-a constatat de organul fiscal că în perioada 01.07._10 agentul economic a realizat livrări de bunuri în sumă de 153.237 lei cu TVA colectată aferentă în sumă de 36.777 lei.
Diferența TVA colectată în sumă de 12.583 lei (11.253+1330) s-a reținut că derivă din faptul că agentul economic nu a înregistrat în evidența contabilă și nu a declarat organelor fiscale livrări de floarea soarelui și plante de nutreț în trimestrul IV 2010 în sumă de 46.890 lei cu TVA colectată aferentă în sumă de 11.253 lei.
Deoarece producția de floarea soarelui înregistrată de contribuabil în anul 2010 este net inferioară producției medii realizate la nivelul comunei Cioroiași precum si producției obținute de acesta in anul 2011 s-a procedat la estimarea producției de floarea soarelui obținuta in anul 2010 comparativ cu producția obținută in anul 2011.
Estimarea s-a efectuat în conformitate cu art. 67 din OG 92/2003 și s-a emis decizia de impunere nr._/23.02.2012
Prin contestația formulata împotriva deciziei de impunere nr._/23.02.2012, s-a contestat suma de 11.926 lei, reprezentând TVA stabilită suplimentar și accesorii.
Prin decizia nr. 106/04.05.2012 organul fiscal a respins contestația constatând că în mod corect s-a procedat la stabilirea prin estimare a bazei de impunere in temeiul art. 67 din OG 92/2003.
Din raportul de inspecție fiscală s-a reținut că reclamantul este înregistrat ca plătitor de TVA având Cod fiscal RO23486270
Contribuabilul a organizat si condus evidența contabilă în ceea ce privește taxa pe valoare adăugată, a întocmit jurnal de vânzări, jurnal de cumpărături și alte documente specifice activității desfășurate.
Veniturile realizate de contribuabil din activitatea desfășurată au fost determinate de organele fiscale pe baza producțiilor înregistrate in contabilitate si a prețurilor practicate pentru fiecare cultura in parte.
S-a reținut că potrivit Normelor metodologice de aplicare a OG 92/2003 estimarea bazelor de impunere va avea loc în situații expres reglementate iar în prezenta cauza organul fiscal nu a dovedit ca s-ar fi aflat in una din situațiile legale pentru a procedat la estimarea producției de floarea soarelui realizată de către reclamant.
Mai mult din probele administrate în cauză, respectiv Procesele - Verbale din 15.02.2012, PV din 30.04.2010-pt. însămânțarea terenurilor, PV din 23.07.2010 - recoltare grâu, PV din 07.09.2010-recoltare si cântărire floare-soarelui, PV din 25.02.2011-constituire comisie, PV din 04.05.2011-pt. cultivare terenuri, PV din 10.07.2011-pt. recoltare orz si grâu, PV din 02.09.2011 - pt. recoltare floarea-soarelui, PV din 07.10.2011 -pt. recoltare porumb, copie din Registrul de intrări-ieșiri, de la . dovada cântăririi si valorificării producției de floarea-soarelui in 2010 care se corelează cu PV din 07.09.2010, situația N1RPA floarea-soarelui cu 2 cântăriri la 03.09.2010 si 07.09.2010 pentru un total de 41.284 kg, avize de însoțire a mărfii nr. 48/03.09.2010 si nr. 49/07.09.2010, factura nr. 14/10.09.2010 pentru o valoare de 52.147,88 lei si TVA 12.515,49 lei si declarațiile martorilor audiați in cauza, respectiv I. S. si Ciuluvica A., s-a reținut că producția declarată de reclamantă este cea realizată efectiv.
Astfel, producția obținută in anul 2010 după recoltare a fost de 921kg/ha, ceea ce pentru 44,81ha cultivate a totalizat 41.284 kg (4,128 tone), înregistrată in contabilitate cu o valoare de 52.147,88 lei si TVA aferent de 12.515,51ei.
Deși contestatoarea a făcut dovada cantității producției organele fiscale au trecut la cea de-a doua etapă prevăzută în art. 67 si anume stabilirea cantităților necesare să fi fost declarate și i-au aplicat ca si baza de calcul producția medie de la nivelul comunei în anul 2010.
S-a mai arătat și că estimarea în situația în care era permisă de lege trebuia să se facă plecând de la „probe” și „mijloace de probă”, aspect ignorat de către organul fiscal.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta D.G.F.P. D., actual DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., în termen și motivat susținând că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În primul rând, a arătat că în mod neîntemeiat instanța de fond a dispus restituirea sumei de 11.296 lei.
A arătat că potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 și art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală, reclamanta avea obligația formulării unei cereri prealabile prin care să se solicite restituirea acestor sume, iar din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a solicitat anularea actelor, fără a solicita restituirea sumelor respective.
A mai arătat că instanța de fond nu a motivat în nici un fel admiterea cererii de restituire a sumelor.
Pe fondul cauzei, a susținut că actele a căror anulare se solicită, respectiv Decizia nr. 106/04.05.2012, emisă de DGFP D. – Serviciul Soluționare Contestații și Decizia de impunere nr._/23.02.2012, au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în speță și astfel în mod neîntemeiat prima instanță a reținut că reclamanta nu ar datora sumele stabilite prin deciziile de impunere.
A arătat de asemenea recurenta că prima instanță a reținut eronat situația de fapt care a determinat stabilirea bazei suplimentare de impunere.
Referitor la această obligație în cuantum de 11.926 lei, inspecția fiscală a stabilit că reclamanta a înregistrat în evidența contabilă, în anul 2010, o producție de 41.284 tone floarea soarelui, aferentă unei producții medii de 921 kg/ha, fiind mult sub producția medie la hectar, de 1675 kg/ha, obținută la nivelul localității Cioroiași și comparativ cu producția anului următor 2011.
Având în vedere faptul că s-a constatat că evidențele contabile ale reclamantei erau incorecte, inspecția fiscală a identificat acele elemente care erau cele mai apropiate situației de fapt fiscale și totodată, prin estimarea rezonabilă a bazei de impunere au stabilit situația de fapt corectă.
În conformitate cu dispozițiile art. 67 Cod pr. fiscală, organele de inspecție fiscală au stabilit, în mod legal, că suma de 10.238 lei reprezintă TVA suplimentar colectat.
Această sumă a rezultat ca diferență dintre TVA, colectat de petentă, în sumă de 12.516 lei, aferent producției valorificate și înregistrate inițial, de floarea soarelui, la nivelul anului 2010 și TVA colectat în sumă de 22.754 lei, aferent producției estimate de organele de inspecție fiscală.
A susținut recurenta că instanța de fond a ignorat, în analizarea probatoriului, adeverințele emise de către Consiliul local Cioroiași, Cetate și Direcția pentru Agricultură D., documente din care rezultă în mod clar producția medie realizată la nivelul comunelor respective.
În consecință, organul fiscal a dovedit că estimarea bazei de impunere este întemeiată.
Documentele enumerate în considerentele hotărârii pronunțată de instanța de fond se referă numai la achizițiile și livrările înregistrate de către reclamantă.
Ori, așa cum rezultă din adresele instituțiilor abilitate, la producțiile înregistrate de către reclamantă există diferențe în minus față de ceea ce s-a înregistrat la aceste instituții.
În ceea ce privește accesoriile obligațiilor bugetare, în condițiile în care reclamanta datorează debitul principal, a susținut că textele legale din Codul de procedură fiscală sunt lipsite de echivoc. S-a arătat și că impunerea fiscală nu este condiționată de săvârșirea faptei cu vinovăție, în speța de față data scadentă a obligației principale fiind stabilită de legea fiscală, dar nu a fost respectată de către reclamantă.
În consecință s-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ., iar în baza art. 242 C.pr.civ. s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
În recurs nu s-a formulat întâmpinare.
Analizându-se recursul formulat în cauză prin prisma motivelor acestuia dar și raportat la dispozițiile art. 3041 C.pr.civ. se reține că este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod similar primei instanțe și instanța de recurs reține că potrivit art. 67 alin. 1 și 2 lit. b Cod procedură fiscală, organul fiscal stabilește baza de impunere și obligația fiscală de plată aferentă, prin estimarea rezonabilă a bazei de impunere, ori de câte ori acesta nu poate determina situația fiscală corectă.
Stabilirea prin estimare a bazei de impunere se efectuează în situațiile în care organele de inspecție fiscală constată că evidențele contabile sau fiscale ori declarațiile fiscale sau documentele și informațiile prezentate în cursul inspecției fiscale sunt incorecte.
Acestea dispoziții legale s-au reținut de inspecția fiscală și organul de soluționare al contestației în situația reclamantei, însă ele nu sunt incidente în speța dedusă judecății, întrucât chiar prin raportul de inspecție fiscală întocmit cu privire la intimata reclamantă (Capitolul III) s-a reținut că în perioada verificată iulie 2010 – decembrie 2011, contribuabilul a fost înregistrat ca plătitor de TVA, a întocmit și depus deconturi privind TVA și declarații cod 394.
Analizându-se documentele prezentate de contribuabil inspecția fiscală a constatat că acesta a înregistrat în contabilitate în mod corect achizițiile și livrările efectuate, completând în acest sens jurnalul de vânzări și jurnalul de cumpărări, sumele fiind prelucrate corect în deconturile de TVA depuse.
Singurele neconcordanțe constatate au privit declarația cod 394 aferentă sem. II 2010, cu privire la care s-a reținut de către inspecția fiscală că s-au datorat faptului că agentul economic a declarat în mod eronat la rubrica achiziții, livrările efectuate și la rubrica livrări, achizițiile efectuate, motiv pentru care s-au dispus măsuri în vedere depunerii unei noi declarații.
Aceste aspecte reținute prin raportul de inspecție fiscală conduc la concluzia că dispozițiile art. art. 67 alin. 2 lit. b Cod procedură fiscală nu sunt incidente în situația reclamantei și, ca urmare, inspecția fiscală nu era îndrituită să procedeze la estimarea bazei de impunere pentru determinarea TVA aferent perioadei 01.07.2010 – 31-12-2010 în această ipoteză.
Deoarece diferențele de TVA pentru care s-a emis decizia de impunere contestată în cauză sunt urmare tocmai a acestei estimări nelegale a bazei impozabile în situația contribuabilului reclamant, în mod temeinic prima instanță a anulat parțial decizia nr. 106/04.05.2012 privind soluționarea contestației formulate de reclamantă, și decizia de impunere nr._/23.02.2012 cu privire la suma de 11.296 lei reprezentând taxa pe valoare adăugată și accesorii.
Referitor la împrejurarea că prima instanță a dispus și restituirea acestor sume către reclamantă se reține că potrivit art. 117 alin. 1 lit. d și f C.p.f. reclamanta este îndreptățită la această restituire, iar cererea formulată în acest sens rezultă chiar din cuprinsul contestației administrative formulată de aceasta și a fost reiterată în mod expres prin acțiunea introductivă formulată în cauză.
În raport de aceste considerente și văzându-se și dispozițiile art. 312 alin. 1 C.pr.civ. recursul formulat în cauză urmează a fi respins ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE C. -SERVICIUL DE INSPECȚIE FISCALĂ PERSOANE FIZICE NR.1, împotriva sentinței nr.5190 din 09.04.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamant Î. I. -G. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Noiembrie 2013
Președinte, G. V. | Judecător, C. N. G. | Judecător, A. R. |
Grefier, M. F. |
Red. jud. G.V.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 5139/2013. Curtea de... | Contestaţie act administrativ fiscal. Hotărâre din... → |
|---|
