Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1566/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1566/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 5103/104/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 978/2013
Ședința publică de la 05 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C.
Judecător C. M.
Judecător A. I. A.
Grefier P. F.
x.x.x
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta . împotriva sentinței nr. 1566 din 05 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE O..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat T. A. pentru recurenta reclamantă . lipsind intimata pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE O..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat T. A. pentru recurenta reclamantă . solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii arătând că își însușește suma de 7248 reprezentând TVA, majorări și penalități diferența de sumă fiind preluată greșit de prima instanță, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1566 din 05 septembrie 2012, Tribunalul O. a respins contestația formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE O., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că în perioadele 7.06. – 14.06.2010 și 14.06. – 24.06.2011, societatea reclamantă a fost verificată fiscal de către pârâtă asupra modului de constituire, declarare și virare a obligațiilor fiscale față de bugetul de stat, în condițiile în care aceasta nu fusese verificată în ultimii cinci ani. Perioada de întrerupere dintre datele menționate a reprezentat suspendarea inspecției fiscale pentru efectuarea de controale încrucișate.
La data de 24.06.2011, s-a încheiat raportul de inspecție fiscală care la punctul 12 a constatat o diferență la impozitul pe profit de 6.779 lei la care s-au adăugat majorările și penalitățile aferente, iar la punctul 13, referitor la modul de colectare și deducere TVA, a stabilit obligații de plată de 30.698 lei la care, de asemenea, s-au calculat majorări, dobânzi și penalități aferente.
Sub acest aspect a fost contestat raportul de inspecție fiscală de către societatea reclamantă.
Conform înscrisurilor depuse de către pârâtă la dosar, la solicitarea instanței și rezultate și din raportul de expertiză, în ce privește impozitul pe profit, societatea a înregistrat cheltuieli cu marfa pentru achiziții de la societăți declarate inactive prin ordinele ANAF nr. 1039/2007, nr.1167/2009, în această situație găsindu-se furnizorii . IMPEX SRL, ., ., . SRL, ..
Potrivit art. 11 alin. 1 și art. 21 alin. 4 din codul fiscal nu sunt deductibile cheltuielile înregistrate în evidența contabilă care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv, al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza ordinului ANAF.
Pe de altă parte, profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile, potrivit art. 19 din Codul fiscal. Cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificat, potrivit legii, nu sunt deductibile la calculul profitului impozabil, dispoziții prevăzute la art. 21 din același cod.
In cauza de față, așa cum s-a arătat mai sus și cum este demonstrat în dosar, societățile menționate au fost declarate inactive, astfel că facturile emise de acestea nu puteau fi înregistrate și să producă efecte fiscale de deducere.
Pe lângă acestea, mai există o . cheltuieli, reprezentând achiziția de produse prin facturi emise de societățile menționate la filele 46 – 51 din raportul de inspecție fiscală și depuse de pârâtă la dosar, pentru care s-a constatat în urma controlului încrucișat că societățile nu dețineau facturile menționate în sensul că seriile și numerele facturilor înregistrate la reclamantă nu corespund cu cele emise de aceste societăți (., ., . AMBIENT SRL, ., ., ., ., ., SC J&R SUPER STAR SRL, ., ., SC MERIDIAN DESING SRL, .). Facturile emise pe numele ., reprezintă o societate radiată din anul 2007.
Un alt furnizor al reclamantei este . care s-a constatat a fi în dizolvare judiciară, neavând sediu, situație confirmată de către Garda Financiară București, iar . are ca obiect de activitate fast-food și emite numai bonuri fiscale și nu facturi. Alte facturi emise de . s-a constatat din controlul încrucișat că aceasta nu a achiziționat documente cu regim special și nu a emis facturi, iar cele emise de . privesc o societate ce nu a desfășurat activitate ,iar facturile achiziționate nu au fost utilizate.
O altă societate care apare cu facturi emise, este . care desfășoară activitate exclusiv în domeniul consultanței pentru afaceri și management și nu activitate de comerț.
În ce privește TVA-ul datorat și contestat, pe baza probelor administrate în cauză s-a reținut că reclamanta, în calitate de contribuabil și persoană impozabilă, trebuie să îndeplinească condițiile cerute la art.146 din legea nr. 571/2003 pentru a avea dreptul de deducere a TVA în sensul ca actul justificativ ,respectiv factura, să cuprindă informațiile cerute de art. 155 alin. 5 din lege.
Potrivit celor arătate, coroborate cu înscrisurile depuse de reclamantă și pârâtă, se constată că furnizorii declarați inactivi li se anulează din oficiu înregistrarea în contul de TVA potrivit art. 153 din codul fiscal, coroborat cu normele metodologice de aplicare a acestuia aprobat prin HG nr. 44/2004, aspect, de altfel, confirmat și prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.
Pe de altă parte, reclamanta a înregistrat în evidențele contabile facturi emise de cinci societăți comerciale neplătitoare de TVA și anume: ., ., ., . DE COUTURE SRL și ., situație în care aceste documente nu justificau deducerea de TVA, iar obligația de informare, sub acest aspect, aparținea reclamantei care beneficia de deducerea legală.
În afară de aceste împrejurări, mai este situația facturilor emise de ceilalți furnizori menționați care din rezultatul verificărilor încrucișate făcute de către intimată în perioada controlului a rezultat că aceste facturi sunt nelegal emise, așa cum s-a arătat, astfel că documentele justificative prezentate nu conțin și nu furnizează informațiile prevăzute de lege, aprecierea fiind în concordanță cu decizia nr. V/2007 emisă de Î.C.C.J. ,invocată în apărare chiar de către reclamantă.
Concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză sub aspectul îndeplinirii condițiilor legale pentru deducerea TVA în cazul achizițiilor efectuate de către reclamantă de la societăți neplătitoare de TVA, au fost contrare dispozițiilor legale enunțate chiar de către expert, în condițiile în care beneficiarul achizițiilor are dreptul de deducere al TVA și obligativitatea de informare asupra regimului juridic al societăților furnizoare.
Referitor la deducerea cheltuielilor pe baza unor facturi care nu îndeplinesc condițiile legale de document justificativ, expertul s-a limitat să reproducă numai dispoziții legale, fără să facă o analiză pe fond a facturilor în cauză, parte din acestea fiind și la dosar, precum și a verificărilor încrucișate efectuate de către intimată la societățile furnizoare, prin instituții ale statului și care nu au fost contestate.
De altfel, observând copiile facturilor aflate la dosar ( filele 134 – 169), depuse chiar de către reclamantă, s-au constatat contradicții în privința numărului acestora, în raport de data emiterii, în unele situații numărul facturii fiind mai mic în raport cu o dată anterioară a altei facturi, care are un număr mai mare ( filele 137 – 139), iar în altele aflate la filele 154 – 156 sunt trei facturi ale aceluiași furnizor, din aceeași zi, cu serii ,numere și format diferit, diferența de numere la . fiind de aproximativ 6.000. Multe din ele sunt ilizibile și nu sunt completate toate rubricile prevăzute în formular, forma ștampilei fiind ,de asemenea, diferită, astfel că, creează în mod neîndoielnic suspiciuni asupra valabilității acestora.
Contrar susținerilor reclamantei din acțiune, dreptul de deducere al TVA reglement de legislația internă este în acord cu Directiva 2006/112/CEE, statele membre putând să impună condiții suplimentare persoanelor impozabile.
Pentru considerentele expuse, instanța a respins contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 912/17.08.2011 emisă de către intimată, a deciziei de impunere nr. 87 din 28.06.2011 și a raportului de inspecție fiscală nr. 3302 din 28.06.2011, așa cum aceasta a precizat la termenul de judecată din 14 martie 2012.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta ., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta arată că nici DGFP O., nici instanța de fond nu s-au pronunțat asupra niciunui capăt de cerere prin care a motivat contestația și că deși instanța de fond nu este obligată să răspundă în mod expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit prin raționamente logice, din motivarea hotărârii nu rezultă acest lucru.
Se mai arată că referitor la Decizia V din 15 ianuarie 2007 pronunțată de ÎCCJ și publicată în MO 732 din 30 octombrie 2007 nici organul fiscal și nici instanța de fond nu s-a pronunțat dacă dispozițiile acestei decizii se aplică începând cu 15 ianuarie 2007 sau cu data de 30 octombrie 2007, încălcându-se art.15 alin.2 din Constituția României, unde se prevede că legea dispune numai pentru viitor, însă din RIF reiese că organele fiscale au calculat obligații fiscale, conform deciziei mai sus menționate, începând cu 15 ianuarie 2007 iar instanța de fond nu s-a pronunțat dacă procedeul folosit de organul fiscal sunt în spiritul deciziei V sau nu.
Învederează recurenta că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate în precizările depuse la dosar la 9 martie 2012 și nici la cele cuprinse în concluziile depuse la 15 martie 2012.
Referitor la contribuabilii inactivi, recurenta arată că nu are posibilitatea de a verifica starea juridică a furnizorului întrucât în momentul când se aprovizionează nu cunoaște de la cine va cumpăra marfa iar în momentul în care face recepția mărfii, chiar dacă ar constata că pe site-ul MF apare ca inactiv nu ar putea decât să o înregistreze în contabilitate și să o vândă.
În ceea ce privește contribuabilii neplătitori de TVA, recurenta arată că nu există nicio posibilitate reală și legală de a verifica la momentul cumpărării mărfurilor dacă acești furnizori sunt plătitori de TVA sau nu și că nun se face vinovată de deducerea de TVA în sumă de_ lei calculată de organul fiscal și neînsușită de expertiza contabilă.
Susține recurenta că în ceea ce privește nedeductibilitatea fiscală a unor facturi, nici organul de control și nici instanța de fond nu au reușit să demonstreze fapta.
Se arată că organul de control nu a aplicat actul normativ în vigoare la data producerii fenomenului și nici măcar nu a indicat actul normativ care să fi fost încălcat la data respectivă ci menționează un singur act pe toată perioada controlată.
Invocă recurenta că afirmația instanței de fond că unele facturi au un număr mai mic decât o dată anterioară nu au nicio relevanță întrucât furnizorii din același en-gross au mai multe standuri iar fiecare stand are carnete de facturi, situație în care apar așa-zisele neconcordanțe de numere de înregistrare și dată.
La 8 ianuarie 2013, DGFP O. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, dar și potrivit art.3041C., Curtea reține:
Prin decizia de impunere nr. 87/28.06.2011, organele de control fiscal din cadrul DGFP O. au stabilit in sarcina recurentei -contestatoare obligatii fiscale suplimentare in cuantum total de 74.550 lei, suma ce face obiectul contestatiei in cauza de fata .
Inspectia fiscala a vizat perioada 01. 01._10 .
Obligatiile suplimentare au fost retinute, in esenta, ca urmare a inlaturarii dreptului de deducere a TVA ului aferent unui numar de facturi fiscale si a aprecierii ca nedeductibile a cheltuielilor cu achizitiile ce au facut obiectul acestor facturi fiscale ,in valoare totala de 24.229 lei,din care TVA 3.369 lei ,organul de control fiscal constatand ca exista 5 contribuabili declaratii inactivi ,situatie in care aceste cheltuieli nu se incadreaza in art.21 alin. 4 lit.f din Legea nr 571/2003.
Organul de control fiscal a mai constatat ca exista 5 contribuabili care nu sunt platitori de TVA ,desi au intocmit facturi cu TVA ,valoarea totala a facturilor emise de cei 5 agenti economici fiind de 52.000 lei,din care TVA de 9800lei.
Nici instanta de fond si nici decizia ce face obiectul contestatiei nu detaliaza in concret facturile fiscale pentru care s-a apreciat nedeductibilitatea cheltuielilor ,astfel ca in raport de perioada supusa controlului (01.01._10) si datele diferite cand cei 5 contribuabili au fost declarati inactivi,nu reiese cu certitudine daca prima instanta si organele fiscale au apreciat ca nedeductibile toate facturile emise de inactivi sau doar pe cele emise dupa declararea ca inactivi .
Astfel,tribunalul,preluind sustinerile organului fiscal ,retine in sentinta pronuntata ca societatea a inregistrat cheltuieli cu marfa pentru achizitii de la societati declarate inactive si enumera furnizorii,fara insa a specifica facturile fiscale, societatea comerciala emitenta si data emiterii acestora.
Practic, tribunalul și-a motivat sentința pronunțată doar pe susținerile paratei intimate, fără să analizeze sau să răspundă în vreun fel argumentelor invocate de reclamanta recurenta, în care a făcut referire la procedura declararii contribuabililor inactivi si la imposibilitatea verificarii ,atat a acestor contribuabili cat pe cei neplatitori de TVA.
Potrivit art.261 pct.5 C., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Or, nearătând motivul pentru care a înlăturat susținerile reclamantei și nu le-a luat în considerare, prima instanță a încălcat art.6 pct.1 din CEDO, care în jurisprudența sa a statuat că dreptul la un proces echitabil include printre altele și obligația instanței de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența( cauza Albina).
Obligația pe care o impune art.6 pct.1 din CEDO instanțelor naționale de a-și motiva deciziile, presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, iar, în speță, este necesar să se constate că instanța de fond a pronunțat o hotărâre fără să răspundă în vreun fel argumentelor invocate de intimat prin întâmpinare, ceea ce înseamnă, pe de-o parte ca hotararea nu este motivata iar pe de alta parte ca litigiul dedus judecatii nu a fost examinat in mod echitabil.
Curtea constata ca,fara a trece la o analiza aprofundata si detaliata a fiecarui document fiscal instanta de fond a retinut ca nu indeplinesc calitatea de document justificativ, rezumand argumentele si concluzionand ca toate facturile de la filele 134-169 creeaza suspiciuni cu asupra valabilitatii acestora.
.Pe de alta parte, trebuie avute in vedere si dispozitiile art. 159 Cod fiscal ce reglementeaza modalitatile de corectare a facturilor fiscale chiar in timpul efectuarii controlului fiscal, prin raportare ,in concret, la fiecare eroare sau neregula cuprinsa in document, in scopul stabilirii modului in care neregularitatea retinuta de organele fiscale era de natura a conduce la inlaturarea dreptului de deducere sau poate fi incadrata ca o eroare materiala ce putea fi acoperita in cursul controlului .
Cauzele si neregularitatile invocate de organul de control fiscal trebuie apreciate la data emiterii facturii fiscale analizate, neavand relevanta interventia ulterioara a acestora ,or in speta nu reiese daca la data emiterii facturilor ,apreciate ca nedeductibile, agentii comerciali erau declarati inactivi si publicati in M.O. .
Pentru aceste considerente, intrucat nu s-a realizat o reala cercetare a fondului cauzei, fiind incident motivul de casare prevazut de art. 312 alin3 C pr. civila, recursul va fi admis, sentinta casata si cauza va fi trimisa spre rejudecare la aceiasi instanta de fond .
Cu o cazia rejudecarii se va analiza calitatea de document justificativ pentru fiecare factura in parte raportat la dispozitile legale incidente sus expuse, la motivul invocat de organul fiscal ,incident la data emiterii facturii, in raport si de obligatiele platitorilor de TVA de si de interpretarea dispoztiilor comunitare .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta . împotriva sentinței nr. 1566 din 05 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE O..
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2013
Președinte, G. C. | Judecător, C. M. | Judecător, A. I. A. |
Grefier, P. F. |
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Obligaţia de a face. Decizia nr. 7311/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
