Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 17210/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE APEL C.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. D.
Judecător Ș. B.
Judecător C. I.
Grefier I. C.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 29.10.2013, privind recursul declarat de recurentul reclamant P. C. CALARAȘI - ȘOVAILA VERGICĂ, împotriva sentinței nr. 2630/2013 din 26 Februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. DE C. A ROMANIEI - CAMERA JUDETEANĂ DE C. D., având ca obiect litigii C. de C. (Legea Nr.94/1992).
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29.10.2013, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu prevederile art. 260 C.pr.civ., a amânat pronunțarea cauzei la data de 05 Noiembrie 2013.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 2630/2013 din 26 Februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul P. . cu pârâta C. de C. a României – Camera Județeană de C. D., cu sediul în C., ., jud. D., având ca obiect anulare act administrativ, ca fiind neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarle:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel C. la data de 20 iulie 2012, sub nr._, reclamantul Ș. Vergică – P. C. Călărași a chemat în judecată Camera Județeană de C. D. pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea încheierii nr. 8/28.06.2012 și a deciziei nr. 20/27.04.2012 sub aspectul măsurii nr. II.2.
In motivarea acțiunii a arătat ca prin Decizia nr. 20/27.04.2012 emisa de Camera Județeană de C. D., în urma verificărilor efectuate în timpul misiunii de audit s-au reținut plăți fără bază legală în sumă de 61.633 acordate salariaților ( personal contractual și funcționari publici), primarului, viceprimarului și consilierilor locali, constând în sporul de dispozitiv și alte sume incluse nejustificat în veniturile salariale, impunându-se măsurile prevăzute la pct. 2, respectiv stabilirea întinderii prejudiciului total creat prin plata sporului de dispozitiv și a altor sume incluse nejustificat în veniturile salariale lunare acordate salariaților și de plata nelegală a indemnizațiilor acordate consilierilor locali fără ca acestea să fie calculate, avându-se în vedere indemnizația lunară a primarului stabilită conform prevederilor legale și recuperarea acestora, precum și virarea către bugetele publice a obligațiilor aferente sumelor acordate necuvenit.
Împotriva acestei decizii a fost depusă contestația nr. 1880/16.05.2012 înregistrată la Camera de C. D. cu nr. 625/18.05.2012 și respinsă prin încheierea nr. 8/28.06.2012 a comisiei de soluționare a contestațiilor.
A susținut reclamantul ca reținerile Camerei de C. au un caracter nelegal și netemeinic, întrucât drepturile salariale reprezentând sporul de dispozitiv primite de primar și viceprimar au fost acordate numai după ce instanța de judecată a statuat în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 1035/2008, legalitatea și temeinicia solicitărilor celor doi demnitari, în condițiile în care autoritatea are sursă de finanțare, respectiv suportarea plății acestora de la bugetul local.
A mai arătat ca drepturile salariale reprezentând spor de dispozitiv acordate personalului contractual și funcționarilor publici ai instituției au la bază Sentința Civilă nr. 1168/2007, rămasă definitivă și irevocabilă, legea cadru nr. 330/2009 și art. 5 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 1/2010.
Art. 10 din O.U.G. nr. 1/2010 privind măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, prevede ”La stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 01 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii cadru 330/2009".
În ceea ce privește acordarea sporului de dispozitiv altor salariați care nu erau prevăzuți în sentința civilă, prin dispozițiile primarului, reclamantul a invocat faptul că ocupantul anterior al postului a beneficiat de acest spor, regăsindu-se în hotărârea judecătorească, în condițiile în care natura sau atribuțiile postului nu au fost modificate. Astfel, dispoziția a avut drept scop lămurirea acestor dezechilibre și protejarea în egală măsură a tuturor angajaților, pentru a limita disfuncționalitățile în îndeplinirea de către aceștia a sarcinilor de serviciu.
În ceea ce privește acordarea indemnizației de ședință a consilierilor locali, a precizat ca aceasta este în procent de 5 % din indemnizația primarului pentru participarea lunară la ședințele consiliului și ale comisiilor de specialitate, în conformitate cu prevederile art. 3.4 din Legea 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. Sporul dec dispozitiv fiind inclus în indemnizația primarului, acestea au fost și considerentele pentru care consilierii locali au beneficiat de indemnizație de ședință în cuantumul stabilit.
La data de 18 septembrie 2012, C. de C. a României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată de U.A.T.C. Călărași, având ca obiect anularea măsurii de la pct. II.2 din Decizia nr. 20/27.04.2012, precum și a Încheierii nr. 8/28.06.2012, acte administrative emise de C. de C. a României – Camera de C. D. și, pe cale de consecință, menținerea acestora ca fiind temeinice și legale.
În motivare a arătat că auditorii publici externi din cadrul Camerei de C. D. au desfășurat acțiune de audit financiar cu tema „ Auditul contului de execuție și al bilanțului contabil, încheiate pentru exercițiul bugetar 2011” la U.A.T.C. Călărași și au încheiat raportul de control nr. 1445 din 29.03.2012.
Având în vedere că în timpul misiunii de audit, la cheltuielile de personal s-au constatat plăți fără bază legală în sumă de 61.633 lei, conducerea entității audiate va extinde verificările pentru stabilirea întinderii prejudiciului total cauzat de plata nelegală a sporului de dispozitiv și a unor sume incluse nejustificat în veniturile salariale lunare acordate salariaților, primarului, viceprimarului și de plata nelegală a indemnizațiilor acordate consilierilor locali fără ca acestea să fie calculate, având în vedere indemnizația lunară a primarului stabilită conform prevederilor legale și dispunerea măsurilor prevăzute de lege în vederea recuperării acestuia.
Împotriva măsurii din decizie, entitatea verificată a formulat contestație înregistrată la Camera de C. D. cu nr. 1880/16.05.2012, contestație ce a fost respinsă prin Încheierea nr. 8/28.06.2012 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Camerei de C. D., menținând măsurile dispuse prin decizie.
Prin sentința nr. 834/18.09.2012, C. de Apel C. a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului D. – Secția C. Administrativ și Fiscal.
Instanța a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 conform cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”
Potrivit art. 2 pct. 1 lit. d C.proc.civ., tribunalul judecă în primă instanță procese și cereri în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel.
Legea stabilește o plenitudine de competență în materia contenciosului administrativ în favoarea tribunalului, situațiile în care curțile de apel dobândesc o astfel de competență fiind arătate la art. 3 pct. 1 C.proc.civ., potrivit cu care „Curțile de apel judecă: în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale”.
Competența materială se stabilește în raport cu rangul local și județean sau central al autorității emitente, litigiul urmând a fi soluționat de instanța de contencios administrativ a tribunalului, când actul atacat aparține unui organ sau instituții locale sau județene, respectiv instanței de contencios administrativ a curții de apel, când actul atacat aparține unui organ sau instituții centrale, cu competență națională.
Faptul ca, prin încheierea pe care o pronunța structura centrala a Curții de C. se respinge sau se admite in parte contestația formulata împotriva deciziei emise de Camera de C. Județeana, actul administrativ care produce efecte juridice si care este supus obligației de executare este tot decizia Camerei județene care este o autoritate publica de nivel local.
Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de C. nr. 130/04.11.2010, care stabilesc in favoarea curții de apel competenta de soluționare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, nu pot contraveni normelor de competenta stabilite prin art. 10 din Legea nr. 554/2004, in acest sens fiind si decizia nr. 4522/2011 a ICCJ prin care a fost admisa excepția de nelegalitate a dispozițiilor respective din Regulament.
Cum actele administrative a căror anulare se solicită au fost emise de o autoritate publică locala - respectiv de Camera de C. M. - si nici nu este prevăzuta in cauza o competenta expresa a curții de apel, instanța a făcut aplicarea art. 10 alin. 1 teza I din Legea nr. 554/2004 și a stabili competența materială de soluționare a cauzei, în fond, a tribunalului, respectiv celui de la domiciliul reclamantului, care este Tribunalul D. – Secția de contencios administrativ și fiscal, potrivit art. 10 alin. 3 din aceeași lege.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal sub nr._ .
Au fost depuse la dosar: copii după dispozițiile Primarului nr. 1619/19.02.2007, 1651/12.03.2007, 1652/13.03.2007, 1987/01.08.2007, 2102/24.09.2007, 2628/02.12.2008, 388/15.05.2009, 1894/30.05.2007 și 1723/27.03.2007, precum și actele care au stat la baza întocmirii încheierii nr. 8/28.06.2012 și a deciziei nr. 20/27.04.2012.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin Decizia nr. 20/27.04.2012 – adoptată în urma examinării deficiențelor constatate în raportul de audit nr. 1445/29.03.2012, încheiat în urma acțiunii de audit financiar asupra conturilor anuale de execuție pentru exercițiul financiar al anului 2011, efectuate la Unitatea administrativ-teritorială . C. a României - Camera de C. D. a stabilit – la punctul II.2 -, că "s-au constatat plăți fără bază legală în sumă de 61.633 ...........cauzat de plata nelegală a sporului de dispozitiv și a unor sume incluse nejustificat în veniturile salariale acordate salariaților (personal contractual și funcționari publici), primarului, viceprimarului și de plata nelegală a indemnizațiilor acordate consilierilor locali, fără ca acestea să fie calculate avându-se în vedere indemnizația lunară a primarului stabilită conform prevederilor legale...". Pârâta a dispus stabilirea întinderii prejudiciului total și dispunerea măsurilor ce se impun în vederea recuperării acestuia – fiind stabilit termen în acest sens până la data de 31.08.2012.
Împotriva Deciziei anterior menționate reclamantul a formulat contestație – înregistrată sub nr. 625/18.05.2012 -, însă prin încheierea nr. 8/28.06.2012 respectiva contestație a fost respinsă.
În esență, reclamantul invocă faptul că sporul de dispozitiv a fost legal acordat, întrucât drepturile salariale reprezentând acest spor - primite de primar și viceprimar - au fost acordate numai după ce instanța de judecată a statuat în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 1035/2008, legalitatea și temeinicia solicitărilor celor doi demnitari, în timp ce drepturile salariale reprezentând spor de dispozitiv acordate personalului contractual și funcționarilor publici ai instituției au la bază Sentința Civilă nr. 1168/2007, rămasă definitivă și irevocabilă. Cât privește acordarea sporului de dispozitiv altor salariați care nu erau prevăzuți în Sentința civilă anterior menționată - prin dispozițiile primarului -, acest lucru s-a realizat avându-se în vedere faptul că ocupantul anterior al postului a beneficiat de acest spor - regăsindu-se în hotărârea judecătorească -, în condițiile în care natura sau atribuțiile postului nu au fost modificate, având drept scop evitarea unor dezechilibre și protejarea în egală măsură a tuturor angajaților
Este adevărat că, prin Sentința Civilă nr. 1168/27.03.2007 – rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare -, Tribunalul D. a dispus acordarea indemnizației lunare de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază pentru funcționarii publici din cadrul Consiliului Local Călărași, pentru perioada ianuarie 2004 – ianuarie 2007, precum și pentru viitor. De asemenea, prin Sentința civilă nr. 1035/09.04. 2008 – rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare -, Tribunalul D. a respins acțiunea formulată de Instituția Prefectului jud. D. prin care se solicitase anularea HCL Călărași nr. 82/14.12.2007 – act prin care se stabilise acordarea indemnizației lunare de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază pentru P. și Viceprimarul localității Călărași începând cu data de 01.11.2006.
Așadar, P., Viceprimarul și funcționarii publici în cadrul Consiliului Local Călărași Primăriei – nominalizați în cuprinsul Sentinței Civile nr. 1168/27.03.2007 -, erau îndreptățiți la încasarea indemnizației de dispozitiv, atâta timp cât legiuitorul nu modifica acel cadru legal care permitea acordarea acesteia.
Această intervenție legislativă s-a produs prin adoptarea Legii nr. 330/2009, care, la art. 30 alin. 1 statua că „Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere”
De asemenea, art. 10 din O.U.G. nr. 1/2010 - privind unele masuri de reîncadrare in funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte măsuri în domeniul bugetar -, prevedea că: „În conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009."
Coroborând prevederile legale anterior menționate, este indiscutabil faptul că indemnizația de dispozitiv stabilită prin HCL Călărași nr. 82/14.12.2007 a fost legal acordată în perioada 01.12.2006 – 31.12.2009 însă, începând cu data de 01.01.2010, nu mai exista nici o bază legală pentru continuarea acordării acesteia - nefiind stabilită prin legi sau hotărâri ale guvernului -, astfel încât Unitatea administrativ teritorială . în mod nelegal atunci când a inclus indemnizația anterior menționată în salariul de bază și a achitat-o Primarului și Viceprimarului localității Călărași și ulterior acestui moment.
De asemenea, cu privire la Sentința Civilă nr. 1168/27.03.2007, este adevărat că aceasta nu precizează până când vor fi acordate drepturile salariale - indemnizația lunară de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază -, pentru funcționarii publici din cadrul Consiliului Local Călărași, folosind sintagma "și pentru viitor", însă este evident că respectivele drepturi salariale fuseseră stabilite în temeiul cadrului legislativ existent la momentul pronunțării – în raport de legile de salarizare existente la momentul respectiv considerându-se că reclamanții erau îndreptățiți să le primească -, și urmau a fi acordate până la intervenirea unei cauze legale de încetare a respectivelor drepturi – respectiva cauză fiind reprezentată, de asemenea, de adoptarea unei noi legi a salarizării care nu prevedea posibilitatea acordării unui astfel de spor. Prin urmare și efectele Sentinței Civile nr. 1168/27.03.2007 trebuie considerat că s-au produs până la data de 31.12.2009.
Prin urmare, nu se poate susține că acordarea indemnizației de dispozitiv ulterior datei de 31.12.2009 este perfect legală, ci trebuie considerat că, începând cu data de 01.01.2010, odată cu . Legea cadru nr. 330/2009 - privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice -, respectiva indemnizație nu mai putea fi acordată.
Ca atare, așa cum în mod corect a stabilit pârâtă, în mod nelegal a fost acordat un spor de dispozitiv în lunile ianuarie și octombrie 2010, precum și ianuarie și februarie 2012, Primarului, Viceprimarului, funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul Unității Administrativ-Teritoriale .> În mod similar, nu este întemeiată nici critica privind modul de calcul a indemnizației lunare cuvenite consilierilor locali ai comunei Călărași în perioada iulie 2010 – decembrie 2011. Astfel, este cert că au fost calculate eronat aceste drepturi, din moment ce respectiva indemnizație reprezintă 5% din indemnizația lunară a Primarului localității, iar la determinarea venitului salarial brut al edilului . luată în considerare și indemnizația de dispozitiv – în privința căreia s-a demonstrat anterior că nu exista temei legal pentru a fi acordată.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța constată că nu există nici un motiv care să conducă la concluzia că faptele descrise la punctul II.2 din Decizia nr. 20/27.04.2012 au fost reținute în mod nelegal și netemeinic și, drept urmare, nu poate fi primită cererea de anulare a actului administrativ anterior menționat și, în mod logic nici cererea de anulare a încheierii nr. 8/28.06.2012 (prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva respectivei Decizii).
În consecință, acțiunea intentată va fi respinsă ca fiind neîntemeiată.
Împotriva sentinței nr. 2630/2013 din 26 Februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ a declarat recurs recurentul reclamant P. C. CALARAȘI - ȘOVAILA VERGICĂ.
În susținerea motivelor de recurs s-au arătat următoarele: „Tribunalul D., prin sentința nr, 2630/2013 respinge acțiunea, motivat de faptul că, odată cu . Legii nr. 330/2009, respectiv 01.01.2010, indemnizația de dispozitiv nu mai putea fi acordată.
Instanța a analizat unilateral litigiul supus judecății, interpretând în mod eronat prevederile deciziei contestate.
Drepturile salariale reprezentând spor de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază cu privire la care s-a solicitat anularea deciziei nr. 20/27.04.2012 și a încheierii nr. 8/28.06.2012, au fost stabilite în favoarea:
- salariaților din aparatul de specialitate al Primarului comunei Călărași prin s.c. 1168/2007, rămasă definitivă și irevocabilă, respectiv prin dispozițiile Primarului 1619/2007,165 î /2007,1652/2007,1987/2007,2102/2007,2628/2008, 388/2009, 1894/2007, 1723/2007 pentru salariații care nu erau prevăzuți în sentința civilă, ei înlocuind ocupantul anterior al postului care se regăsea în hotărârea judecătorească. De la data emiterii lor aceste acte administrative nu au fost revocate sau anulate de instanța de judecată, astfel că efectele lor nu au încetat;
- persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică (primar, viceprimar) prin HCL nr. 82/2007, numai după ce instanța de judecată a statuat în mod irevocabil prin sentința nr. 1035/2008 legalitatea acesteia.
In consecință drepturile bănești acordate respectă dispozițiile legale, la baza acestora stând acte administrative cât și hotărâri judecătorești irevocabile care au dobândit putere de lege pentru părți.
Pe de altă parte, art. 10 din O.U.G. 1/2010 privind măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, prevede: "...la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 01 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor legii cadru 330/2009".
Rezultă, în mod evident, că hotărârile judecătorești nu se încadrează în textul de lege menționat. În aceste condiții, acordarea acestor drepturi salariale nu este nelegală, din moment ce nu există niciun text de lege care să o interzică.
La data încasării sumelor în litigiu, au fost respectate și dispozițiile art.4 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, conform cărora „ prin aprobarea bugetelor prevăzute la art.l alin (2) se autorizează, pentru anul bugetar, veniturile și cheltuielile bugetare, după caz. Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art.l alin (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite.
Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Angajarea și utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate, atrag răspunderea celor vinovați, în condițiile legii", iar potrivit art. 14 alin 3, reguli bugetare „ nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. lalin (2) și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, daca nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
In consecință, prin menținerea deciziei emisă de Camera de C. D. nr. 20/27.04.2012 și a încheierii nr. 8/28.06.2012, s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice de drept administrativ, principiul obligativității actului administrativ care rezultă din forța juridică și executarea din oficiu a acestuia, precum și principiul irevocabilității actului administrativ, și nu în ultimul rând, principiul puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Examinând recursul prin prisma motivelor formulate și dispozițiilor legale incidente în cauză, C. constată următoarele:
În raport de criticile formulate de către recurenta reclamantă, în cauză se impune analizarea soluției pronunțate de către instanța de fond din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ..
Recurenta reclamantă a susținut că H.C.L. Călărași nr. 82/23.06.2007 prin care s-a hotărât acordarea indemnizației de dispozitiv pentru tot personalul salariat ce face parte din Primăria orașului D. a fost adoptată în vederea reglementării activității de interes public local stabilit prin art. 36 alin. 2 lit. b coroborat cu alin. 4 lit. a din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, în concordanță cu prevederile art. 14 alin. 4 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Chiar dacă autoritatea deliberativă are, potrivit art. 36 alin. 2 lit. b coroborat cu alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, competența de a hotărî cu privire la bugetul local, modul în care sunt aprobate, angajate, ordonanțate și plătite cheltuielile din fondurile publice locale, trebuie să fie, obligatoriu, în concordanță cu dispozițiile imperative cuprinse în legile unice de salarizare a personalului plătit din fonduri publice.
Recurenta reclamantă a susținut că indemnizația de dispozitiv s-a acordat în aplicarea legii, însă, contrar celor afirmate de recurentă, acordarea indemnizației de dispozitiv s-a făcut cu încălcarea prevederilor Legii nr. 330/2009 și ale Legii nr. 284/2010 și 285/2010.
Prin Legea nr. 30/2012 publicată în M.Of. nr. 180 din 20 martie 2012 s-a respins O.U.G. nr. 1 din 25 ianuarie 2010, însă această ordonanță și-a produse efectele până la abrogarea sa prin Legea nr. 284/2010.
Conform art. 1 alin. 1 din Legea-cadru nr. 330/2009 „prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului”, iar conform alin. 2 „Începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. 1 sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege”.
Instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea art. 30 alin. 1 din Legea-cadru nr. 330/2009 conform căruia începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului.... se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere și cele ale art. 10 din O.U.G. nr. 1/2010 .
Potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 1/25.01.2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal în sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora „în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea cadru 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii cadru nr. 330/2009”.
De asemenea, potrivit art. 6 alin. 1 din același act normativ, „în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.
Dispozițiile legale citate anterior, determinând modul de stabilire a salariilor personalului din sectorul bugetar începând cu anul 2010 în conformitate cu art. 30 din Legea 330/2009, exclud explicit din calculul noului salariu drepturile salariale acordate prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor, chiar sumele compensatorii urmând a fi acordate numai pentru drepturile salariale stabilite prin legi sau hotărâri ale guvernului ce nu se mai regăsesc în noua lege de salarizare.
În speța de față, prin H.C.L. nr. 82/2007 s-a decis acordarea sporului de dispozitiv. Deși H.C.L. nu stabilește data până la care deminitarii vor beneficia de indemnizația de dispozitiv este neîndoielnic că efectele acesteia urmează să se producă atât timp cât coordonatele factuale și juridice existente la data emiterii ei rămân neschimbate, respectiv până la intervenirea unei cauze legale de modificare și stingere a obligației stabilite în sarcina instituției publice.
Ori, în condițiile în care, prin Decizia nr. 37/14.12.2009 soluționând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dispozițiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea 138/1999 se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv se acordă exclusiv funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne, categorii profesionale între care nu se regăsește personalul ce face parte din Primăria orașului Călărași, C. apreciază că această decizie constituie o cauză de încetare a efectelor H.C.L. nr. 87/2007 precum și a tuturor actelor emise în baza acesteia.
Nefiind deci în prezența unor drepturi salariale stabilite prin legi sau hotărâri ale guvernului, ci în baza unui act administrativ adoptat ca rezultat al unei interpretări eronate a dispozițiilor Legii 138/1999, astfel cum s-a constatat prin decizia în interesul legii menționată, acordarea sporului de dispozitiv ulterior intrării în vigoare a Legii 330/2009 este lipsită de suport legal.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție intervine ca un eveniment ce nu poate fi ignorat, fiind neîndoielnic că interpretarea dată de cea mai înaltă instanță din stat în sensul că nu pot beneficia de indemnizația de dispozitiv funcționarii publici și personalul contractual din cadrul autorităților publice locale urmează a fi avută în vedere la determinarea drepturilor salariale ale acestei categorii profesionale ulterior acestui moment.
Potrivit art. 3 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice “Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: a) caracterul unitar, în sensul că reglementează salarizarea tuturor categoriilor de personal din sectorul bugetar, prin luarea în considerare a drepturilor de natură salarială stabilite prin acte normative speciale în sistemul de salarizare reglementat de prezenta lege; b) supremația legii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forța legii; c) echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar; d) sustenabilitate financiară, prin stabilirea de majorări salariale în baza legilor speciale anuale”.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 877/28.12.2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, legea „are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului”. În alin. 2 se prevede că, „începând cu data intrării în vigoare a legii, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alineatul 1 sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de această lege”.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010, „începând cu l ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%”
În art. 4 alin. 3 din Legea nr. 285/2010 se prevede că „personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 01 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute în legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.”
Potrivit art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice „În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege”.
Indemnizația de dispozitiv stabilită prin H.C.L. nr. 87/2007 nu se regăsește printre drepturile salariale stabilite prin legi sau hotărâri de guvern și nici nu este menționată ca atare în cuprinsul sau în anexele la Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și pe cale de consecință, nu putea fi acordată începând cu data de 01.01.2010 sau să fie avută în vedere la stabilirea drepturilor salariale în anul 2011.
Legea nr. 285/2010 aplicabilă în anul 2011 face referire la sporurile și indemnizațiile care, potrivit Legii nr. 330/2009 făceau parte din salariul de bază.
Faptul necontestării actelor administrative prin care au fost stabilite drepturile salariale ale personalului din cadrul Primăriei Călărași în anul 2010 și 2011, nu atrage imposibilitatea restabilirii legalității.
Prin Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, s-a dispus o amnistiere fiscală în ceea ce privește restituirea sumelor reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 din lege, pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de imputare emise de angajator drept consecință a constatării de către C. de C. a unor prejudicii. Această lege a fost publicată în M.Of. nr. 401 din 15 iunie 2012 și a intrat în vigoare la data de 18 iunie 2012, însă apariția acestei legi nu constituie un motiv de nulitate a actului contestat în cauza de față. Pentru sumele care vizează venituri de natură salarială ce au fost stabilite în perioada anului 2009 în baza contractului colectiv încheiat înainte de 1 ianuarie 2011 și aprobate prin hotărârile Consiliului Local, personalul din sectorul bugetar este exonerat de la plata sumelor ce urmează să fie imputate prin dispoziții de imputare.
Instanța de recurs menționează și faptul că poziția constantă a Curții Constituționale cu privire la un spor salarial a fost în sensul că nu se circumscrie noțiunii de drept fundamental.
Astfel, potrivit jurisprudenței sale constante, C. Constituțională a reținut că „sporurile, premiile și alte stimulente, acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. (ex. deciziile nr. 108/2006, nr. 693/2006, nr. 728/2006, nr. 207/2009, nr. 337/2009, nr. 487/2009, nr. 876/2009, nr. 243/2010, nr. 1250/2010, nr. 1280/2010, nr. 1601/2010).
C. apreciază că instanța de fond a făcut aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată.
Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt nefondate, astfel că, în temeiul art. 312 alin. 1 art. 3041 C.proc.civ., C. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant P. C. CALARAȘI - ȘOVAILA VERGICĂ, împotriva sentinței nr. 2630/2013 din 26 Februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. DE C. A ROMANIEI - CAMERA JUDETEANĂ DE C. D., având ca obiect litigii C. de C. (Legea Nr.94/1992).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Noiembrie 2013
Președinte, L. M. D. | Judecător, Ș. B. | Judecător, C. I. |
Grefier, I. C. |
Red./Tehnored.jud.C. I.
2 ex./04.12.2013
Jud.fond: C.M. G.
| ← Pretentii. Decizia nr. 9026/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 5974/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
