Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Hotărâre din 07-11-2013, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 1342/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P.
Judecător C. A. G.
Judecător C. I.
Grefier P. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE GORJ împotriva sentinței nr.3653 din 30 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. C. .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cererea scrisă de la dosar prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 C., după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, instanța a reținut cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, la data de 30 ianuarie 2013, D. C., a chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a județului Gorj pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata primei de concediu aferentă anului 2010, actualizată în raport de indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, a arătat, in esență, că, este funcționar public, fiind angajat cu contract individual de muncă la Casa de Asigurări de Sănătate a județului Gorj iar potrivit dispozițiilor art.35 alin.2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
OG nr.6/2007 prevede la art.23 alin.1 și 2: „La plecarea în concediul de odihnă funcționarii publici au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă gală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. In cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționar, potrivit legii, prima prevăzut la aliniatul l se acordă odată cu indemnizația de concediu cuvenită pentru fracțiunea cea mai mare".
Întrucât dispozițiile alin.2 al art.35 din Legea nr.188/1999 au fost abrogate prin dispozițiile art.39 litera d din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, act normativ ce a intrat in vigoare la 01.01.2011, apreciază reclamantul că dreptul său material a subzistat pe întreg parcursul anului 2010, an în care pârâta nu i-a plătit prima de concediu cu motivația lipsei fondurilor necesare. Abrogarea nu poate produce efecte decât pentru viitor, neputând afecta în niciun fel drepturile cuvenite pentru anul 2010.
În concepția jurisprudenței CEDO, instituțiile de drept public sunt aimilate în dreptul intern într-o mare măsură, statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege, se constituie în încălcarea 1 din Protocolul 1 și art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una excepțiile prevăzute în acest articol, excepții care nu se regăsesc în speța de față.
Pentru a evita o eventuală pagubă la momentul încasării sumei reprezentând prima de concediu aferentă anului 2010, din cauza devalorizării monedei naționale, se consideră că această sumă trebuie să fie actualizată în raport de indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
În drept,au fost invocate dispozițiile Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, Ordonanța Guvernului nr.6/2007, Legii nr.284/2010, art. 274 C.pr. civ.
În dovedire, a fost administrată proba cu inscrisuri.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar in temeiul Legii nr. 146/1997 și OG nr. 32/1995.
Legal citată, intimata a depus intâmpinare solicitând respingerea cererii de chemare in judecată.
În fapt, a arătat, in esență, că reclamantul a fost funcționar public în cadrul CASJ Gorj în anul 2010 și nu a beneficiat de plata primei de concediu aferentă anului 2010, întrucât bugetul alocat la capitolul „Cheltuieli de personal” nu a cuprins și sumele necesare pentru plata primei de concediu. Se susține că reclamantul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art.35 alin.2 din legea nr.188/1999 care au fost abrogate prin legea nr.284/2010. Sumele solicitate de către reclamant se acordau cu îndeplinirea condiției ca la data solicitării să existe prevedere bugetară la capitolul cheltuieli de personal, iar pârâta nu a avut prevăzute aceste cheltuieli la acest capitol, ceea ce determină netemeinicia și nelegalitatea cererii.
Soluția instanței de fond:
Prin sentința nr. 3653/30.04.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj a fost admisă cererea de chemare în judecată și s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a primei de concediu aferentă anului 2010, actualizată în raport de indicele de inflație, de la data nașterii dreptului până la data plății efective și la plata cheltuielilor de judecată in sumă de 50 lei.
Motivarea instanței de fond:
Pentru a pronunța această hotărârea Tribunalul Gorj a reținut următoarele:
Conform dispozițiilor art.35 din legea nr.188/1999 funcționarii publici au dreptul, în condițiile legii, la concediu de odihnă, la concedii medicale și la alte concedii. Prin OG nr.6/2007 modificată și completată prin OG nr.9/2008 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale si altor drepturi ale funcționarilor publici pana la . legii privind sistemul unitar de salarizare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, s-a statuat că funcționarii publici au dreptul la o indemnizație pentru concediul de odihna, calculată în funcție de salariul de bază și de toate sporurile acordate în condițiile O.G. nr. 6/2007, raportat la dispozițiile art.35 alin.2 din legea nr.188/1999.
Acest act normativ se aplica numai în cazul funcționarilor publici numiți în temeiul Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, nu și în cazul personalului contractual care își desfășoară activitatea profesională în cadrul instituțiilor și autoritarilor publice în conformitate cu prevederile Codului muncii.
Totodată, dispozițiile O.G. nr.6/2007 se completează de drept cu prevederile Legii nr.188/1999 și ale Legii nr.7/2004 privind Codul de conduită al funcționarilor publici, abrogând în mod expres ori implicit o . prevederi ale H.G. nr.250/1992 privind concediul de odihnă si alte concedii ale salariaților din administrația publică, respectiv O.G. nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici în cursul anului 2006.
Durata concediului de odihnă plătit variază de la 21 de zile lucrătoare pentru funcționarii publici cu vechime în muncă de până la 10 ani, la 25 de zile lucrătoare pentru funcționarii publici care au peste 10 ani de vechime în muncă. Prin această reglementare, preluată integral din H.G. nr.250/1992, sunt respectate prevederile contractului colectiv de munca unic la nivel național în vigoare, care prevăd acordarea unui concediu de odihna plătit cu o durată de minimum 21 de zile lucrătoare.
In cazul funcționarilor publici încadrați cu fracțiune de normă, rămân aplicabile dispozițiile H.G. nr.250/1992, care stabilesc că aceștia au dreptul la acordarea integrală a concediului de odihnă, corespunzător vechimii în muncă. Funcționarii publici au obligația de a efectua în fiecare an concediul de odihnă, integral sau fracționat.
Similar cu situația salariaților care își desfășoară activitatea în baza unui contract de muncă, funcționarii publici care efectuează concediul de odihnă în mai multe etape au obligația de a efectua o fracțiune de concediu neîntrerupta de cel puțin 15 zile lucrătoare, însă O.G. nr.6/2007 permite o excepție în acest caz. La solicitarea motivată a funcționarului public, conducătorul instituției sau a autorității publice poate aproba efectuarea unor fracțiuni neîntrerupte de concediu de odihnă mai mici de 15 zile lucrătoare. Această derogare nu este permisă și în cazul angajaților supuși dispozițiilor codului muncii, fiind totuși întâlnită în practică, având în vedere lipsa unor sancțiuni de natură contravenționala.
Dacă funcționarul public, din motive justificate, nu poate efectua concediul de odihnă integral sau parțial, într-un an calendaristic, autoritatea sau instituția publică are obligația de acordare a concediului neefectuat până la sfârșitul anului următor, nefiind permisă compensarea în bani a concediului neefectuat decât la încetarea raporturilor de serviciu.
O situație similara este reglementată de art.141 alin.3 din codul muncii, care obligă angajatorii să le acorde concediu de odihnă până la sfârșitul anului următor tuturor salariaților care nu au efectuat integral concediul la care aveau dreptul într-un an calendaristic. Funcționarii publici au dreptul la o indemnizație pentru concediul de odihnă, calculată în funcție de salariul de bază și de toate sporurile acordate în condițiile O.G. nr.6/2007. Salariații titulari ai unui contract, beneficiază în temeiul art.145 alin.1 din Codul muncii de o indemnizație de concediu, care nu poate fi inferioară salariului de bază, indemnizațiilor si sporurilor cu caracter permanent prevăzute în contract, care i s-ar cuveni salariatului pentru perioada în care se acordă concediul de odihnă.
Funcționarii publici beneficiază în afara indemnizației de concediu și de o primă de vacanță, al cărei cuantum este egal cu salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu: în cazul efectuării fracționate a concediului de odihnă, prima de vacanță se acordă funcționarilor publici odată cu încasarea indemnizației pentru fracțiunea mai mare din concediu; prima de vacanță se acordă funcționarilor proporțional cu perioada din anul calendaristic lucrată în cadrul autorității sau instituției publice; în cazul salariaților din sistemul privat, art.59 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național aplicabil, prevede posibilitatea acordării unei prime de vacanță, în raport cu posibilitățile financiare ale angajatorului.
Prin decizia nr.77/2007 pronunțată de Î.C.C.J. s-a admis recursul în interesul legii și s-a decis că „dispozițiile art.34 alin.2 [(devenit art.35 alin.2)] din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, se interpretează in sensul ca: Prima de concediu, reprezentând o suma egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu, se cuvenea acestei categorii de personal.”. De asemenea, instanța are în considerarea acestei soluții și dispozițiile art.48 alin.2 din legea nr.330/2009 care menționează că: „Prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare.”.
Prin adresa nr.1784/18.01.2013 pârâtă susține că referitor la cererea reclamantului înregistrată sub nr.1784 din 17.01.2013, privind acordarea primei de concediu aferentă anului 2010, aceasta nu poate fi acordată deoarece nu au fost alocate credite bugetare pentru acordarea acestor drepturi bănești restante.
Instanța nu poate primi această susținere, deoarece potrivit art.1 alin.3 din si art. 53 alin.1 din Constituție drepturile cetățenilor sunt garantate, întrucât suspendarea actelor normative generatoare de drepturi, care implicit duce la o restrângere a exercițiului acestor drepturi, poate fi dispusa numai in cazuri speciale si numai daca se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor si a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Aceste condiții nu au fost invocate de pârâtă, astfel încât restrângerea drepturilor nu se justifica, iar respectarea principiului încrederii in statul de drept implica asigurarea aplicării legilor adoptate in spiritul si litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive. Împrejurarea de a suspenda prin acte normative succesive pe o durata de mai mulți ani o norma care recunoaște existenta unui drept patrimonial nu se poate transforma . caracter permanent, pentru ca aceasta ar însemna însăși înlăturarea acestui drept. Efectele actelor normative de suspendare au încetat la termenele prevăzute in cuprinsul lor si de la acea dată s-a putut relua exercițiul dreptului dobândit, dreptul nestingându-se prin neuz. Faptul ca pârâta nu a prevăzut in bugetul său sau a prevăzut și nu au fost alocate sumele necesare plății acestei prime de concediu sau de vacanță, nu poate fi imputat reclamantului si nimeni nu se poate apăra invocând propria turpitudine.
Astfel, dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă. Ca atare, acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art.53 din Constituție.
De asemenea, normele legale de suspendare contravin art. 16 alin.1 din Constituție (reclamanții fiind discriminați față de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă), precum a art.15 alin.2 din Constituție, deoarece aceste norme legale sunt retroactive unui drept câștigat sub imperiul Legii nr.293/2004. Se mai arată că având în vedere că cele solicitate reprezintă drepturi salariale, apreciază că sunt incidente dispozițiile art.295 alin.2 din Codul Muncii care dispun că prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".
Potrivit art.33 alin.2 din Legea 188/1999, în vigoare începând cu data de 8 decembrie 1999, funcționarul public avea dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendată succesiv printr-o . acte normative. Astfel, prin art.3 alin.1 din O.U.G. nr.33/2001 în vigoare din 2 martie 2001 aplicarea dispozițiilor mai sus menționate a fost suspendată până la 1 ianuarie 2002, prin art.12 alin.4 din legea nr.743/2001 în vigoare din 14 decembrie 2001, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2002, prin art.10 alin.3 din legea nr.631/2002 în vigoare din 29 noiembrie 2002, termenul de suspendare s-a prelungit până la 31 decembrie 2003, prin art.9 alin.7 din legea nr.507/2003, în vigoare din 5 decembrie 2003, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2004, prin art.8 alin.7 din legea nr.511/2004 în vigoare din 1 decembrie 2004, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2005 și prin art.5 alin.5 din legea nr.379/2005 în vigoare la 1 ianuarie 2006 suspendarea s-a prelungit pentru ultima oară până la 31 decembrie 2006; pentru ca ulterior prin art.39 lit.d din legea cadrul nr.284/2010 să fie abrogate alin.2 al art.35 începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv începând cu data de 01.01.2011.
În consecință, în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2010 funcționarul public a avut dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, ce a fost denumită în jurisprudență ca primă de concediu sau de vacanță.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care sunt prevăzute de lege.
De asemenea, în ceea ce privește afirmația pârâtei în sensul că sumele solicitate de către reclamant se acordau cu îndeplinirea condiției ca la data solicitării să existe prevedere bugetară la capitolul cheltuieli de personal, iar pârâta nu a avut prevăzute aceste cheltuieli la acest capitol în anul 2010, nu poate fi reținută întrucât această afirmație este contrazisă de dispozițiile art.30 din legea nr.11/2010 care menționează că anexele 1-10 fac parte integrantă din lege, anexe care fiecare în parte la capitolul Cheltuieli curente, Titlul I Cheltuieli de personal, la pct.9 au fost alocate sume pentru prima de vacanță, respectiv Anexa 10/02 care prevede bugetul Casei Naționale de A. de Sănătate pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate, după caz pe anul 2010.
Motive de recurs:
Împotriva acestei sentințe s-a exercitat calea de atac a recursului de către recurenta pârâtă solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare in judecată.
Dezvoltarea motivelor de recurs:
Recurenta pârâtă a învederat, în esență, că, intimatul reclamant este funcționar public iar in anul 2010 nu a beneficiat de plata primei de vacanță, bugetul alocat necuprinzând și sume in acest sens. De asemenea că, în mod nelegal prima instanță a apreciat că este indreptăți la plata primei de vacanță aferentă anului 2010, făcând o aplicare greșită a legii.
Temeiul de drept: art. 304 pct.7,8,9 și art. 312 alin.3 C.p.c.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Probe: a încuviințat proba cu înscrisuri, cele depuse la instanța de fond.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Deși, legal citat intimatul reclamant nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a formula eventuale apărări.
Considerentele instanței de recurs în raport de motivele de recurs invocate și de disp. art. 304 pct. 7,8,9C.p.c:
Intimatul reclamant are calitatea de funcționar public și, în considerarea acestei calități, a solicitat acordarea primei de concediu aferentă anului 2010 prevăzută de dispozițiile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Textul art. 35 alin. 2 din Legea 188/1999, în vigoare până la data de 31.12.2010, stabilește că „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.”
Aliniatul 2 al art. 35 din Legea nr. 188/1999 a fost ulterior abrogat prin Legea-cadru nr. 284/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 877/28.12.2010, care a intrat în vigoare începând cu data de 01.01.2011, însă respectiva abrogare produce efecte pentru viitor și nu afectează în nici un fel drepturile cuvenite pentru anul 2010.
În consecință, acordarea primei de concediu pentru anul 2010 a fost reglementată de dispozițiile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, intimatul reclamant fiind îndreptățit la plata primei în temeiul acestor dispoziții legale, abrogarea acestora începând cu 01.01.2011 producând efecte doar de la această dată.
Dreptul la plata primei de concediu s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului activ al raportului născut să efectueze o prestație pozitivă, respectiv de a da o sumă de bani cu titlu menționat.
Deși acest drept a existat pur și simplu, pârâta a refuzat acordarea primei motivat de lipsa fondurilor, ori această situație nu echivalează cu stingerea dreptului, întrucât dreptul în sine a existat, putând fi valorificat de către reclamantul beneficiar
De asemenea, faptul că nu s-au prevăzut în buget sumele necesare plății acestor prime nu poate fi imputat intimatului reclamant și nimeni nu se poate apăra invocând propria culpă, așa cum in mod corect a reținut și instanța de fond.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive. Dacă s-ar accepta ideea exprimată de recurentă și s-ar considera altfel, ar însemna ca un drept prevăzut într-un act normativ în vigoare să devină doar o obligație lipsită de conținut, iar reclamanții să nu poată să-și exercite dreptul, ceea ce nu este admisibil.
Existența dreptului intimatului reclamant la acordarea primei de concediu nu poate fi negată din cauza lipsei fondurilor bănești alocate de la bugetul C.N.A.S.. Nu se poate accepta ca un drept prevăzut de lege să devină doar o obligație lipsită de conținut, la buna dispoziție a ordonatorului de credite, ajungându-se ca un drept patrimonial recunoscut să fie lipsit de substanța sa.
Curtea menționează și faptul că acordarea primei de concediu aferentă anului 2010 a fost confirmată de Î.C.C.J prin Decizia nr. 20/17.10.2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 822/21.11.2011, deși pentru altă categorie profesională, interpretarea dată de instanța supremă vizând calculul acesteia după . Legii nr. 118/2010.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele prevăzute de art. 304 C.proc.civ. și cum nici din oficiu nu s-au identificat motive de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. recursul declarat de recurenta pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Gorj va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE GORJ împotriva sentinței nr.3653 din 30 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. C., ca nefundat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Noiembrie 2013.
Președinte, S. P. | Judecător, C. A. G. | Judecător, C. I. |
Grefier, P. F. |
Red.jud.S.P.
Tehnored.F.P.F.
2ex/11.11.2013
Jud.fond.C.B.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
