Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 25850/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR._/2013
Ședința publică de la 22 octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte D. L.
Judecător A. C.
Judecător N. Ț.
Grefier C. B.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul reclamant C. N., împotriva sentinței nr.2877 din 28.02.2013 și încheierii din data de 07.05.2013, pronunțate de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D. – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR D..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat în termen, este motivat, si că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa, potrivit art. 242 C.p.c.
Constatând că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu mai sunt cereri formulate din partea părților, Curtea retine cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința nr.2877 din 28.02.2013, pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , s-a admis acțiunea formulată de reclamantul C. N., în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR D. și a fost obligată pârâta să înmatriculeze autovehiculul aparținând reclamantului marca CHRYSLER VOYAGER, având nr. de identificare 1C4GYN2MSVU157361, fără plata taxei de poluare.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din data de 07.05.2013 pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantul C. N., în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR D..
Împotriva acestei sentințe și a încheierii de îndreptare a erorii materiale a declarat recurs reclamantul C. N..
În motivarea recursului, acesta a arătat că în cuprinsul sentinței recurate s-a scris greșit numărul de identificare al autoturismului cu privire la care solicitase înmatricularea fără plata taxei de poluare, numărul corect de identificare fiind 1C4GIN2M8VU157361, în mod greșit fiind astfel respinsă și cererea sa de îndreptare a erorii materiale astfel identificate.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată recurentul reclamant a solicitat obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului cu numărul de identificare 1C4GYN2MSVU157361.
Același număr de identificare al autoturismului este trecut în înscrisurile depuse de către recurentul reclamant în susținerea cererii sale, respectiv în certificatul de autenticitate, cartea de identitate a vehiculului, cererea adresată pârâtei.
Prin urmare, este nefondată critica recurentului privind menționarea în cuprinsul sentinței recurate a unui număr de număr de identificare greșit, atât timp cât numărul de identificare reținut în dispozitivul acesteia este cel precizat de către recurent prin cererea introductivă de instanță și cel ce rezultă din probatoriile administrate înaintea instanței de fond.
În aceste condiții, cum în sentința recurată nu a putut fi identificată nici o eroare, Curtea apreciază că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile art. 2811 C.pr.civ., motivele de recurs vizând încheierea din data de 07 mai 2013.
În consecință, în raport de dispozițiile art. 312 C.pr.civ., Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant C. N., împotriva sentinței nr.2877 din 28.02.2013 și încheierii din data de 07.05.2013, pronunțate de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ ,în contradictoriu cu intimata pârâtă INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D. – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR D., ca nefondat .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Octombrie 2013.
PREȘEDINTE, D. L. | JUDECĂTOR, A. C. | JUDECĂTOR, N. Ț. |
GREFIER, C. B. |
Red. jud. A. C.
2 ex./ 31 octombrie 2013
Jud. fond G. P.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Hotărâre... → |
|---|








