Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 1014/54/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 10 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. D.
Judecător C. I.
Judecător C. M.
Grefier I. C.
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea C. D. C. împotriva deciziei nr. 2789 din 18 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/63/2010, în contradictoriu cu intimatul M. A. și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție - Centrul Județean D..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, potrivit referatului întocmit la 14.11.2013 de grefa secției, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru verificarea perimării, după care;
Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării contestației în anulare, având în vedere că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, din vina părților, că a fost repus pe rol din oficiu pentru ca instanța să se pronunțe asupra perimării și reține cauza pentru soluționarea excepției.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Prin sentința nr. 1337 din 14 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/63/2010 a fost respinsă cererea formulată de reclamanta C. D. C. în contradictoriu cu pârâtul M. A. și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție - Centrul Județean D., ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței a formulat recurs reclamanta C. D. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr. 2789 din 18 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/63/2010, s-a respins recursul formulat de reclamanta C. D., împotriva sentinței nr. 1337 din 14 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2010, ca nefondat.
Prin cererea înregistrată sub nr._, la data de 03.05.2013 pe rolul Curții de Apel C., Secția C. Administrativ și Fiscal, C. D. C. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2789 din 18 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/63/2010. Contestația în anulare nu a fost motivată, contestatoarea menționând în cererea formulată că va depune motivele contestației după redactarea deciziei.
Prin încheierea de ședință de la 13.11.2012, constatând că niciuna din părți nu s-a prezentat și nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod proc.civ.
Potrivit referatului întocmit de grefa secției la data de la 14.11.2013 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru verificarea perimării.
În ședința publică de azi, instanța a invocat excepția perimării contestației în anulare, care urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 13.11.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ..
În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 C.proc.civ. „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.
Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.
Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
În speță, culpa părții se apreciază prin prisma faptului că în tot acest timp nu a înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății, lăsând în nelucrare cererea formulată.
Întrucât potrivit dispozițiilor art. 252 alin. 1 C.proc.civ., perimarea se poate constata și din oficiu, cauza a fost repusă pe rol în vederea verificării perimării.
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării contestației în anulare, Curtea, având în vedere dispozițiile art. 248 și art. 252 C.proc.civ., urmează a constata perimată contestația în anulare de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatoarea C. D. C., împotriva deciziei nr. 2789 din 18 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/63/2010, în contradictoriu cu intimatul M. A. și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție - Centrul Județean D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Decembrie 2013.
Președinte, L. M. D. | Judecător, C. I. | Judecător, C. M. |
Grefier, I. C. |
Red./Tehnored.jud. L.M.D.
2 ex/C.I./11.12.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 5603/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








