Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 3054/63/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința de la 12 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. D. C.
Judecător C. G.
Judecător A. R.
Grefier V. C.
Pe rol,rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 05 septembrie 2013, privind judecarea recursului declarat de reclamantul T. M. împotriva sentinței nr.5557 din data de 16 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului D., în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D..
Procedura legal îndeplinită fără citarea părților.
Dezbaterile din cauza de față au fost consemnate în încheierea de ședință de la data de 05 septembrie 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.5557 din data de 16 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului D., Respinge acțiunea formulată de reclamantul T. M., domiciliat în C., .. 7, ., ., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii D., cu sediul în C., .. 14, jud. D., având ca obiect suspendarea executării Deciziilor nr. 19/31.01.2012, respectiv nr. 07/31.01.2012 – până la soluționarea irevocabilă a cererii de anulare -, precum și anularea actelor administrative anterior menționate, ca fiind neîntemeiată.
Pentru a se pronunța această sentință s-au reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 7/31.01.2012, Directorul executiv al Casei Județene de Pensii D. a dispus ca, începând cu data de 01.01.2012, reclamantului să "i se constituie un debit" în sumă brută de 4.669 de lei - aferent perioadei 01.01.2010 – 31.12.2011 -, reprezentând diferențe salariale încasate necuvenit, provenite de la acordarea în sumă fixă a sporului de confidențialitate. Ca temei de drept al acestei Decizii au fost invocate adresa CNPP nr. 3741/29.12.2011, H.G. nr. 13/2004 și Legile nr. 330/2009, 284/2010, 188/1999, 263/2010 și 554/2004.
Prin Decizia nr. 19/31.01.2012 Directorul executiv al Casei Județene de Pensii D. a dispus modificarea deciziilor de reîncadrare în funcția publică nr. 108/27.01.2010 și nr. 87/02.02.2011 ale reclamantului - șef serviciu Legislație, C. și executare Silită din cadrul CJP D. -, din cauza acordării necuvenite a sporului de confidențialitate, astfel: începând cu data de 01.01.2010 se stabilește un nou salariu de bază de 2.903 lei, în loc de 3.191 lei. Totodată, s-a menționat că, începând cu data de 08.12.2010, raportul de serviciu al reclamantului este suspendat..
Cât privește susținerile că Decizia nr. 19/31.01.2012 "încalcă principiul neretroactivității actelor administrative", acestea sunt lipsite de relevanță juridică. Astfel, pe de o parte, art. 15 alin. (2) din Constituția României – care statuează că "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile" -, face referire la Lege – or, Dispozițiile Directorul executiv al Casei Județene de Pensii D. nu constituie o „lege” - iar, pe de altă parte, actul contestat nu produce efecte retroactive, ci doar constată că, la stabilirea salariului reclamantului pentru perioada 01.01.2010 – 08.12.2010, fuseseră aplicate în mod eronat prevederile legale.
Referitor la nesocotirea prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554 /2004 a contenciosului administrativ, instanța constată că aceste dispoziții – referitoare la faptul că Autoritatea publica emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal nu-l poate revoca în cazul în care a intrat in circuitul civil și a produs efecte juridice, ci trebuie să solicite instanței anularea acestuia -, nu au aplicabilitate în cauză, din moment ce pârâta nu a decis revocarea deciziilor de reîncadrare în funcția publică nr. 108/27.01.2010 și nr. 87/02.02.2011 ale reclamantului ci doar a rectificat cuantumul salariului cuvenit acestuia, întrucât a considerat că nu exista temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate.
În privința menționării ca temei al adoptării Deciziei nr. 19/31.01.2012 a Legii nr. 330/2009, chiar dacă aceasta a fost ulterior abrogată prin art. 39 din Legea 284/2010, nu se poate susține că nu avea aplicabilitate, din moment ce Decizia anterior menționată viza stabilirea salariului reclamantului pentru perioada 01.01.2010 – 08.12.2010.
Cât privește faptul că printre temeiurile de drept care au justificat emiterea Deciziei nr. 19/31.01.2012 se face trimitere și la adresa CNPP nr. 3741/ 29.12.2011, este adevărat că respectiva adresă – doar prin ea însăși -, nu putea constitui baza legală a adoptării unei astfel de Decizii însă, în afară de adresa CNPP anterior menționată au fost specificate următoarele acte normative: H.G. nr. 13/2004 și Legile nr. 330/2009, 284/2010, 188/1999, 263/2010 și 554/2004.
Referitor la Decizia nr. 7/31.01.2012 în esență, reclamantul a invocat faptul că sporul de confidențialitate a fost legal acordat, întrucât prin Sentința nr. 727/09.05.2006 - pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. 976/C./2006 și rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 813/30.08.2006 a Curții de Apel C. -, a fost obligată pârâta C. Județeana de Pensii Do1j, să-i acorde sporul de confidențialitate in cuantum de 15% și sporul de mobilitate in cuantum de 10% începând cu data de 20.01.2004 - motiv pentru care pârâta a emis Decizia numărul 274/10.11.2006.
Este adevărat că, prin Sentința Civilă anterior menționată Tribunalul D. a dispus acordarea celor 2 sporuri reclamantului începând cu data înscrierii în Colegiul Consilierilor Juridici D. – 28.01.2004 -, după cum este real și faptul că, prin Decizia nr. 274/10.11.2006, pârâta pus în executare cele statuate de instanța judecătorească.
Așadar, reclamantul – funcționar public în cadrul Casei Județene de Pensii D. -, era îndreptățit la încasarea indemnizației de dispozitiv, atâta timp cât legiuitorul nu modifica acel cadru legal care permitea acordarea acesteia.
Această intervenție legislativă s-a produs prin adoptarea Legii nr. 330/2009, care, la art. 30 alin. 1 statua că „Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere”
De asemenea, art. 10 din O.U.G. nr. 1/2010 - privind unele masuri de reîncadrare in funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte măsuri în domeniul bugetar -, prevedea că: „În conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009."
Coroborând prevederile legale anterior menționate, este indiscutabil faptul că sporul de confidențialitate in cuantum de 15% și sporul de mobilitate in cuantum de 10% cuvenite reclamantului în baza Sentinței nr. 727/09.05.2006 a Tribunalului D. au fost legal acordate în perioada 20.01.2004– 31.12.2009 însă, începând cu data de 01.01.2010, nu mai exista nici o bază legală pentru continuarea acordării acesteia - nefiind stabilită prin legi sau hotărâri ale guvernului -, astfel încât pârâta a procedat în mod nelegal atunci când a stabilit – prin Decizia nr. 108/27.01.2010 – ca, începând cu data de 01.01.2010, la salariul de bază lunar al reclamantului să fie adăugat și un spor de confidențialitate.
Este adevărat că hotărârea judecătorească anterior menționată nu precizează până când vor fi acordate drepturile salariale - sporul de confidențialitate in cuantum de 15% și sporul de mobilitate in cuantum de 10% -, pentru reclamant, însă este evident că respectivele drepturi salariale fuseseră stabilite în temeiul cadrului legislativ existent la momentul pronunțării – în raport de Legea 53/2003 și de Legea 514/2003 considerându-se că reclamantul erau îndreptățit să le primească -, și urmau a fi acordate până la intervenirea unei cauze legale de încetare a respectivelor drepturi – respectiva cauză fiind reprezentată, de asemenea, de adoptarea unei noi legi a salarizării care nu prevedea posibilitatea acordării unui astfel de spor.
Susținerile reclamantului că Legea nr. 514/2003 - privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic -, fiind în vigoare și în prezent, Sentința nr. 727/09.05.2006 a Tribunalului D. continuă a-și produce efectele, nu pot fi primite.
Astfel, deși reclamantul a fost consilier juridic al instituției pârâte, acesta fiind funcționar public, în privința salarizării îi sunt aplicabile prevederile legii speciale - Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici -, și nu prevederile Legii nr. 53/2003 (Codul Muncii) sau ale Legii nr. 514/2003 – care constituie dreptul comun în materie.
Prin Decizia nr._, Î.C.C.J a statuat că dispozițiile art. 60 alin. (2) din Statutul profesiei de consilier juridic, referitoare la plata sporurilor de mobilitate și confidențialitate sunt aplicabile exclusiv consilierilor juridici având statut de angajați, în baza unor contracte individuale de muncă. Ele nu se aplică și consilierilor juridici numiți în funcție, aceștia având potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 514/2003 statutu l de funcționari publici. În acest caz, este vorba de raporturi de muncă ce își au izvorul într-un contract de drept public, unde libertatea contractuală a părților este în cea mai mare parte suplinită de legiuitor, astfel încât negocierea individuală nu este posibilă.
Prin urmare, nu se poate susține că acordarea sporului de confidențialitate ulterior datei de 31.12.2009 este perfect legală, ci trebuie considerat că, începând cu data de 01.01.2010, odată cu . Legea cadru nr. 330/2009 - privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice -, respectivul spor nu mai putea fi acordat.
În cauză au relevanță având disp. art. art. 84 lit. b) din Legea 188/1999 care menționează că „Răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit”, coroborate cu prevederile art. 85 alin. 1 din același act normativ care statuează că ,,Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată ….”.
Astfel, în urma controlului efectuat la C. Națională de Pensii de către Curtea de Conturi a României - care a constatat nereguli în ceea ce privește acordarea sporului de confidențialitate pentru consilierii juridici pe parcursul anului 2010, stabilind că au fost încălcate dispozițiile legii 330/2009, și a emis Decizia nr. 11/26.09.2011 prin care a dispus stabilirea tuturor sumelor acordate fără temei consilierilor juridici cu titlu de spor de confidențialitate, evidențierea în contabilitate a debitelor și recuperarea sumelor acordate necuvenit, până la termenul acordat (31.12.2011) -, CNPP a transmis pârâtei adresa nr. 3741/29.12.2011, prin care îi solicita luarea măsurilor ce se impun pentru aducerea la îndeplinire a celor dispuse de Curtea de Conturi.
În consecință, pârâta a emis - în scopul antrenării răspunderii civile a funcționarului public reclamant și a reparării pagubelor cauzate instituției -, Decizia nr. 7/31.01.2012, dând eficiență prevederilor art. 85 alin. 1 din Legea 188/1999.
Contrar susținerilor reclamantului – în sensul că Decizia nu are la baza nici un act de constatare al debitului de 4.669 lei -, instanța constată că, în cuprinsul Anexei la Decizia anterioe menționată – fila 8 din dosarul nr._ -, este evidențiat în mod detaliat modul de calcul al sumei anterior menționate.
În sfârșit, afirmațiile reclamantului că, la emiterea Decizia nr. 7/31.01.2012 nu s-a ținut seama de prevederile Codului civil referitoare la compensare, exced cadrului procesual fixat prin intentarea unei acțiuni având ca obiect anulare act administrativ – din moment ce instanța analizează legalitatea și temeinicia actului contestat și nu dacă părțile au creanțe reciproce care pot fi compensate, o astfel de analiză privind efectele actului a cărui anulare s-a solicitat.
Date fiind considerentele expuse anterior, instanța constată că pârâtul nu a încălcat nici o dispoziție legală atunci când a emis Deciziile nr. 7/31.01.2012, respectiv nr. 19/31.01.2012, astfel încât nu există nici un motiv pentru a se dispune anularea acestora.
În consecință, primul capăt de cerere apare ca fiind neîntemeiat, urmând a fi respins.
Referitor la cererea de suspendare a executării respectivelor Decizii, instanța reține că, potrivit disp. art. 15 alin. 1 din Legea 554/2004 „Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat”, în timp ce, conform prevederilor art. 14 alin. 1 din aceeași lege " În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral… ".
Coroborând textele de lege anterior menționate, se reține că legiuitorul impune întrunirea cumulativă a două condiții pentru a se putea dispune suspendarea executării unui act administrativ-fiscal, respectiv: existența unui caz bine justificat - în sensul existenței unor îndoieli puternice cu privire la legalitatea actului -, iar suspendarea executării actului să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea 554/2004 drept "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ".
În ceea ce privește paguba iminentă, în cuprinsul art. 2 alin. 1 lit. ș) din aceeași lege se menționează că ar consta în "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".
Referitor la prima condiție - existența unui caz bine justificat, în sensul existenței unor îndoieli puternice cu privire la legalitatea actului -, instanța consideră că motivele invocate de reclamant - și analizate pe larg în motivarea soluției ce urmează a fi pronunțată cu privire la capătul de cerere având ca obiect anulare act administrativ -, nu sunt de natură a ridica semne de întrebare cu privire la legalitatea Deciziilor nr. 7/31.01.2012, respectiv nr. 19/31.01.2012, în cuprinsul acestora fiind evidențiate atât situația de fapt cât și temeiurile de drept care au impus adoptarea respectivelor Decizii.
Nefiind întrunită condiția existenței unui caz bine justificat - în sensul existenței unor îndoieli puternice cu privire la legalitatea actului administrativ -, instanța este dispensată de obligația de a analiza și îndeplinirea celei de-a doua condiții - suspendarea executării actului să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente -, dat fiind că respectivele cerințe trebuie întrunite cumulativ. Oricum, cu privire la acest aspect, pârâta a învederat – în cuprinsul concluziilor scrise -, că recuperarea sumei imputate reclamantului urmează a se realiza în mod eșalonat – prin plata lunară a unei sume de 50 lei -, astfel încât nu se poate susține, în mod justificat, că prin executarea Deciziei nr. 7/31.01.2012 reclamantului i-ar fi periclitată asigurarea existenței.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul T. M. prin care a invocat faptul că sentința este nelegală și netemeinică deoarece instanța de fond a încălcat principiul neretroactivității aplicării actelor administrative, acestea producând efecte numai pentru viitor, fiind active și nu retroactive.
Recurentul invocă faptul că decizia face trimitere, la data emiterii, la un act normativ abrogat, respectiv legea nr. 330/2009 abrogată conform art. 39 din Legea nr. 284/2010.
Cu privire la decizia nr. 07/31.01.2012 de constituirea unui debit în sumă de 4669 lei încasat necuvenit pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2011 ca diferențe salariale instanța de fond nu a reținut că decizia nu are la bază nici un act de constatare al debitului, nu se face trimitere la desființarea actului juridic în baza căruia au fost acordate drepturile salariale iar în perioada 08.12.2010 – 12.2011 raportul de serviciu fiind suspendat de drept fiind în concediu medical neprimind salariu cu numai indemnizație pentru incapacitate de muncă din bugetul asigurărilor sociale de sănătate și cu totul nejustificat decizia se extinde și peste alte drepturi decât cele salariale, respectiv indemnizația de concediu medical pentru perioada 08.12.2010 – 31.12.2011 pentru care nu există nici un act constatator privind legalitatea și cuantumul primit necuvenit.
Recurentul invocă că instanța de fond nu a analizat acest aspect deși în decizia Curții de Apel se menționează destul de clar faptul că nu s-a analizat acțiunea formulată de către recurentul reclamant și nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor cu care a fost investită.
Prin întâmpinarea formulată C. Județeană de Pensii D. a solicitat respingerea recursului formulat de recurs având în vedere faptul că în majoritatea tratatelor de drept administrativ este prevăzut că legea nu poate și nici nu trebuie întotdeauna în detaliu toate condițiile și modalitățile de intervenție a organelor administrației publice prin acte administrative cu atât mai mult să fie aplicabile numai prevederile legii nr. 554/2004.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și examinând cauza sub toate aspectele conform art. 304 1 C.pr.civ. Curtea constată recursul formulat întemeiat pentru următoarele considerente:
În esență, în obiectul acțiunii în contencios administrativ, recurentul reclamant a contestat legalitatea a două acte administrative unilaterale și cu caracter individual .
Astfel, a fost contestată decizia nr. 19/31.01.2012 având ca obiect modificarea deciziei de reîncadrare în funcție publică nr. 108/2010 si decizia nr. 07/31.01.2012, de constituire a unui debit în cuantum de 4669 lei încasat necuvenit pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2011.
Prin articolul 2 al deciziei nr. 19/31.01.2012 s-a constat că reclamantul are raportul de serviciu suspendat de drept, urmând să i se stabilească un nou salariu la revenirea în activitate.
În expunerea actului administrativ sunt indicate efectele adresei 3741/2011 a CNPP, precum și cele ale încheierii 113/2011 a Curții de Conturi a României.
Curtea reține faptul că, prin modificarea deciziei de reîncadrare emisa pentru anul 2010, a fost stabilit retroactiv salariul, iar recurenta pârâtă invocă, pe de o parte, efectele adresei 3714/2011 și ale încheierii Curții de Conturi, iar pe de altă parte, dreptul de apreciere al autorității administrative asupra alegerii soluției optime, prin emiterea actului administrativ .
Prima susținere, deși pune în discuție aspecte în fapt și în drept corecte, nu prezintă relevanță asupra alegerii soluției de stabilire retroactivă a salariului, prin art. 1 din decizia contestată.
În ceea ce privește exercițiul dreptului de apreciere, Curtea constată că susținerile intimatei nu iau în considerare limitele dreptului de apreciere al autorității administrative, raportat de art. 2 alin. 1 lit. n) LCA la competența autorității, precum și la drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor (în primul rând, cele reglementate de normele constituționale); ori, din acest punct de vedere, în sistematizarea Titlului II – Drepturi, Libertăți și Îndatoriri Fundamentale din Constituția României se regăsește reglementat și principiul neretroactivității legii (art. 15 alin. 2) .
De asemenea, instanța de recurs reține că dreptul de apreciere (puterea discreționară a autorității administrative) apare a fi limitat în doctrină de aplicarea regulilor pozitive scrise, principii generale de drept (egalitatea în drepturi și de șanse, neretroactivitatea actelor administrative, dreptul la apărare, contradictorialitatea și proporționalitatea), iar depășirea limitelor mai sus menționate strămută obiectul controlului de contencios administrativ de la aprecierea criteriilor de oportunitate a emiterii actului, la aprecierea nelegalității formale a actului administrativ .
Cu alte cuvinte, aptitudinea intimatei în aprecierea soluției optime (indicată prin motivele de recurs) nu este în măsură să confirme eventuala nelegalitate a actului administrativ .
Din acest punct de vedere, urmează a fi reținut că excepțiile de la principiul neretroactivității efectelor actului administrativ, deși nereglementate expres, pot fi grupate în 5 categorii: actele administrative declarative, actele administrative recognitive, actele administrativ jurisdicționale (ce cuprind o analiză a unor fapte juridice preexistente și o aplicare, îndeobște, a legii, pentru trecut), actele administrative emise în executarea unei hotărâri judecătorești și actele administrative cu aplicare retroactivă dată de o dispoziție expresă a legii .
Ori susținerile intimatei tind să acorde adresei 3741/2011 și încheierii nr. 113/08.12.2011 un regim juridic similar dispoziției legale exprese, ceea ce nu poate fi reținut în cauză.
De asemenea, prin decizia nr. 7/31.01.2012 se constituie un debit, începând cu 01.01.2012, în sarcina recurentei reclamante, în sumă de 4669 lei, aferent perioadei 01.01.2010 – 31.12.2011 reprezentând diferențe salariale încasate necuvenit, provenite din acordarea în sumă fixă a sporului de confidențialitate, dispunându-se recuperarea debitului .
În expunerea actului administrativ se indică efectele adresei 3741/2011 a CNPP, dispozițiile Legii 188/1999, HG 13/2004, Legea 554/2004, precum și actele normative privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice .
Curtea, analizând legalitatea emiterii acestui act administrativ a reținut, în esență, faptul că nu a fost realizată dovada culpei reclamantului, această condiție fiind impusă de art. 84 din Legea 188/1999, pentru stabilirea răspunderii acesteia .
În acest sens, Curtea urmează să constate că, potrivit art. 84 din Legea 188/1999, răspunderea civilă a funcționarului public se angajează pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează, pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit, respectiv pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Astfel, instanța de fond a analizat culpa funcționarului public, în raport de prima ipoteză de angajare a răspunderii patrimoniale, fără ca această ipoteză să se regăsească în conținutul deciziei administrative .
În plus, urmează a fi reținut în condițiile art. 304 indice 1 C.pr.civ., faptul că emitentul actului administrativ nu indică, în mod concret, ipoteza de angajare a răspunderii patrimoniale, susceptibilă în a fi supusă controlului judiciar asupra legalității emiterii actului administrativ.
În ceea ce privește contestarea art. 2 din decizia nr.19/31.01.2012 emise de C.J.P. D., instanța urmează să rețină că dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea 330/2009, reglementează principiul luării în considerare a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, până la data intrării în vigoare a actului normativ.
În acest sens, recurentul reclamant se prevalează de efectele sentinței 727/2006 a Tribunalului D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, pronunțată în dosarul 976/C./2006, rămasă definitivă și irevocabilă, cu soluție de obligare la plata sporului de confidențialitate în cuantum de 15% și sporul de mobilitate în cuantum de 10%, începând cu data de 28.01.2004.
Contrar susținerilor reclamantului, o hotărâre judecătorească prezentând în dispozitiv o obligație constituită judiciar (hotărâre cu efect constitutiv) își produce efectele asupra ordinii juridice atât timp cât premisele în fapt și în drept ce au constituit elementele de analiză ale instanței de judecată, rămân neschimbate .
În acest sens, urmează a fi reținut faptul că, prin decizia RIL nr. 78/2007 se restrâng ipotezele de acordare a sporului de confidențialitate, numai pentru consilierii juridici angajați pe baza unui contract individual de muncă, nu și pentru consilierii juridici încadrați pe funcție publică, iar această hotărâre judecătorească, deși nu produce efecte față de drepturile recunoscute judiciar născute anterior publicării în Monitorul Oficial, dezlegarea dată asupra aplicării Legii 514/2003 este obligatorie, atât pentru instanța de fond cât și pentru instanța de control judiciar, în condițiile art. 329 alin. final C.pr.civ.
Mai mult, dispozițiile art. 30 alin. 1 din legea 330/2009, se arată că începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.
Conform art. 30 al. 5) din aceeași lege, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
În aliniatul 6 al aceluiași articol, se arată că pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
Salarizarea pe anul 2010 a fost stabilită prin legea anuală de salarizare, reglementarea fiind completată prin O.U.G. nr. 1 din 25 ianuarie 2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar.
În art. 1(4) din ordonanță se arată că drepturile salariale ale personalului reîncadrat potrivit alin. (3) sunt stabilite la nivelul prevăzut în luna decembrie 2009 pentru funcțiile similare celor pe care a fost reîncadrat din instituția sau autoritatea care îl preia în structură, subordine sau în finanțare, după caz. Acestui personal i se acordă și sporurile prevăzute în notele la anexa nr. I/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care se includ în salariul de bază, precum și indemnizația de conducere, după caz.
Personalul autorităților și instituțiilor publice prevăzut la art. 1 alin. (1) salarizat exclusiv în temeiul unui contract individual de muncă negociat va fi reîncadrat pe noile funcții, stabilite de ordonatorul principal de credite, corespunzător atribuțiilor, responsabilităților și competențelor specifice postului, prin asimilare cu funcțiile din instituția care îl preia în structură, subordine sau în finanțare, după caz. Drepturile salariale ale acestui personal se stabilesc potrivit art. 1 alin. (4) și (5), care se aplică în mod corespunzător-art. 2 din ordonanță .
Începând cu luna ianuarie 2010, întregul personal din sectorul bugetar încadrat în autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 2 alin. (1) și (3) din Legea-cadru nr. 330/2009 va fi reîncadrat corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009-art.4 din ordonanța .
Începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr.329/2009, care se calculează după cum urmează:
a) la salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare corespunzătoare funcțiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor și indemnizațiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții;
b) sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale prevăzute în anexele la Legea-cadru nr.330/2009 care nu se introduc în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare se acordă în aceleași cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009- art. 5 din ordonanță.
În cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea Cuantumul individual al salariilor/soldelor, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale stabilite începând cu luna ianuarie 2010 în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr.330/2009, nu va depăși nivelul acestuia stabilit pentru luna decembrie 2009, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții-art. 6 din ordonanță .
Potrivit art. 3 din Legea-cadru de salarizare, principiile care stau la baza sistemului de salarizare, reglementat prin lege sunt:
a) caracterul unitar, în sensul că reglementează salarizarea tuturor categoriilor de personal din sectorul bugetar, prin luarea în considerare a drepturilor de natură salarială stabilite prin acte normative speciale în sistemul de salarizare reglementat de prezenta lege;
b) supremația legii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forța legii;
c) luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare;
d) echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar;
e) sustenabilitate financiară, prin stabilirea de majorări salariale în baza legilor speciale anuale, astfel încât ponderea în produsul intern brut a cheltuielilor de personal aferente personalului din sectorul bugetar să se reducă progresiv la un nivel sustenabil.
Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat în perioada 2010-2015, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază pentru personalul militar și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prevăzute în anexele la prezenta lege, stabilite anual prin legi speciale. Realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări-art. 7 din lege .
Din enunțarea textelor legale, reiese ca prin legea-cadru au fost stabilite principiile și regulile generale de salarizare a personalului din sectorul bugetar, cu menționarea că trecerea la noul sistem de salarizare se va realiza treptat și etapizat. Legea se aplică personalului din autoritățile și instituțiile publice, finanțate integral din bugetul de stat.
Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază.
Legea prevede expres că în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, în sensul că noul salariu de bază, va fi cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta.
Drepturile salariale ale personalului reîncadrat sunt stabilite la nivelul prevăzut în luna decembrie 2009 pentru funcțiile similare celor pe care a fost reîncadrat din instituția sau autoritatea care îl preia în structură. În cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții, iar această sumă se include în salariul de bază.
Urmărind acest regim juridic Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod corect legalitatea parțială a deciziei nr. 19/2012 în ceea ce privește articolul 2.
În același sens, Curtea constată că recurentul reclamant tinde să dovedească legalitatea acordării sporului de confidențialitate, pentru viitor, indicând textele legii 330/2009 pe care le apreciază a fi aplicabile, omițând faptul că dispozițiile art. 30 alin. 1 din acest act normativ reglementează includerea în salariul de bază a sporurilor expres acordate prin legi sau hotărâri de guvern (motivarea nelegalității acordării sporului de confidențialitate, regăsită în cuprinsul încheierii emise de Curtea de Conturi având în vedere efectele intrării în vigoare a Legii 330/2009 și a OUG 1/2010 asupra acordării sporului de confidențialitate pentru viitor), iar art. 6 din OUG 1/2010 reglementează regimul juridic al sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu.
Având în vedere aceste considerente, Curtea urmează admită recursul formulat, să modifice sentința în sensul că admite în parte acțiunea, anulează în tot Decizia nr.7/31.01.2012 și art.1 din Decizia nr.19/31.01.2012 emise de C.J.P. D., menținând restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E:
Admite recursul declarat de reclamantul T. M. împotriva sentinței nr.5557 din data de 16 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului D., în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D..
Modifică sentința în sensul că admite în parte acțiunea, anulează în tot Decizia nr.7/31.01.2012 și art.1 din Decizia nr.19/31.01.2012 emise de C.J.P. D..
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Septembrie 2013
Președinte, G. D. C. | Judecător, C. G. | Judecător, A. R. |
Grefier, V. C. |
Red.C.Gerghină 17.09.2013
V.C./2 ex/ 13 Septembrie 2013
J.Fond C.M.G.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 6990/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
