Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 173/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 173/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 2104/54/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 173/2013
Ședința publică de la 16 Aprilie 2013
PREȘEDINTE: - M. F.
Grefier: - R. Ștomlega
x.x.x
Pe rol, judecarea acțiunii, formulată de reclamantul S. Național al Lucrătorilor de Penitenciare pentru cei 109 Membri de Sindicat din cadrul Penitenciarului de M. și Tineri C. în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, P. de M. și Tineri C. și M. Justiției și D. G. al ANP, având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit reclamantul S. NAȚIONAL AL LUCRĂTORILOR DE PENITENCIARE PENTRU CEI 109 MEMBRI DE SINDICAT și pârâții ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, P. DE M. ȘI TINERI C., M. JUSTIȚIEI și D. G. AL ANP.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se: prin încheierea de ședință de la 20 martie 2012, pronunțată în dosarul nr._, cauza a fost suspendată, în temeiul art.242 C.pr.civilă, pentru lipsa părților iar potrivit referatului, întocmit de grefă la data de 25 martie 2013, cauza a fost repusă pe rol, pentru constatarea perimării. Au fost depuse concluzii scrise, de către pârâtul ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR.
CURTEA
Asupra acțiunii de față.
La data de 10 martie 2011 reclamantul 109 MEMBRI DE SINDICAT- LA P. DE M. ȘI TINERI C., a chemat în judecată pârâții P. DE M. ȘI TINERI, ADMINISTRATIA NATIONALĂ A PENITENCIARELOR, M. JUSTITIEI, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la: anularea deciziilor/ordinelor unilaterale de diminuare cu 25% a cuantumului brut al indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv a sporurilor, indemnizațiilor și altor drepturi salariale ale membrilor de sindicat; plata diferenței dintre salariile (incluzând toate elementele conform pct. 1) cuvenite în luna iunie 2010 si salariile plătite efectiv începând cu luna iulie 2010; plata integrala a salariilor lunare cuvenite; actualizarea sumelor cu indicele de inflație la data efectiva a plații.
Prin sentința nr.2193 din 19 Octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, a fost declinată competența de soluționarea a cauzei privind pe reclamanții G. A. M., M. M. C., L. Ș. T., Mijaiche M., I. T., V. T.-D., N. D., I. C. C., S. M., M. I., Din-A. L., D. M., M. C., P. M., G. V., N. M., D. P., N. N.-G., Mandă I., Vanvu M., V. C., Chitiboi Stelu, P. I., P. C., L. L., D. M., F. A., Ș. C., A. E., P. F., R. V., Najap E., R. A., M. C., Iliceanu Ș., T. Ș., D. V., P. I. L., A. C. Elli, Dinui C. D., C. I., P. C. I., Ș. O.-P., B. G., R. D., N. H., B. D., N. M., U. V., Nove T., S. S., G. M., A. C., C. D. M., B. A., Haldăr M., E. C., V. V., D. A., G. C., B. P., V. S., S. M., D. Ș., M. M. C., P. E. I., P. G. B., N. C., S. A., R. F., P. Mitel, P. P., S. C., F. M., A. M., P. G., R. I. S., U. D., S. C., M. G., A. F., L. F., A. I., C. C., R. C., J. V., M. E., T. M., D. C., G. S. S., A. B., L. M., E. V., M. E. L., U. Cicerone- F., M. N., I. O., D. G., B. A., L. F., M. O., C. D., P. V., D. C., R. S., N. E. D., Paskova Galina, M. C., S. D., prin S. N. AL LUCRĂTORILOR DE PENITENCIARE PENTRU CEI 109 MEMBRI DE SINDICAT- LA P. DE M. ȘI TINERI C., în contradictoriu cu pârâții P. DE M. ȘI TINERI, ADMINISTRATIA NATIONALĂ A PENITENCIARELOR, M. JUSTITIEI, în favoarea Curții de Apel C. – Secția C. Administrativ și Fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel C. sub nr._ .
Prin încheierea de ședință de la 20 martie 2012 cauza a fost suspendată, în temeiul art.242 C.pr.civilă, pentru lipsa părților.
Din oficiu, la data de 25 martie 2013, cauza a fost repusă pe rol, pentru a se verifica dacă operează perimarea.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 20 martie 2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ..
În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 C.proc.civ. „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.”
Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.
Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.
Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
În speță, culpa părților se apreciază prin prisma faptului că în tot acest timp nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății, lăsând în nelucrare cererea de recurs.
Întrucât potrivit dispozițiilor art. 252 alin. 1 C.proc.civ., perimarea se poate constata și din oficiu, cauza a fost repusă pe rol în vederea verificării perimării.
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, fără a se efectua vreun un act de procedură în vederea judecării acțiunii, Curtea, având în vedere dispozițiile art. 248 și art. 252 C.proc.civ., urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea, formulată de reclamantul S. Național al Lucrătorilor de Penitenciare, cu sediul în București, ..47, sector 2 pentru cei 109 Membri de Sindicat din cadrul Penitenciarului de M. și Tineri C., cu sediul în C., ..160 A, județul D., în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, cu sediul în București, ..47, sector 2, P. de M. și Tineri C., M. Justiției, ambii cu sediul în București, ., sector 5 și D. G. al ANP, cu sediul în București, ..47, sector 2.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Aprilie 2013.
Președinte, M. F. | ||
Grefier, R. Ștomlega |
Red.jud.M.F.
Tehn.R.Ș./2 ex.
24 Aprilie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Sentința nr. 4487/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








