Obligaţia de a face. Sentința nr. 6155/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6155/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 1692/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 02 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. O.
Judecător E. M.
Judecător L. G.
Grefier F. S.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul I. S. M. împotriva sentinței nr.6155/2013 din 26.04.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă. INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR D..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recurentul reclamant nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar mobil, după care;
Curtea, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului, reținând cauza spre soluționare în raport de excepția invocată.
CURTEA
Asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința nr.6155/2013 din 26.04.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul I. S. M., în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Județului D. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul I. S. M., fără însă a-l timbra cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 3 lit.m teza a 2-a, raportat la art.11 alin.1 teza 1 din Legea 146/1997, în vigoare la data declarării recursului, recurentul trebuie să achite o taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei.
Cum recurentul nu a satisfăcut această cerință, este incidentă sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea 146/1997 (în vigoare la data declarării recursului).
Potrivit art.3 din OG nr.32/1995, de asemenea în vigoare la data declarării recursului, s-a pus în vedere recurentului să achite și timbrul judiciar de 0,15 lei.
Întrucât recurentul nu a achitat nici această taxă, este incidentă sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art.9 din OG nr. 32/1995.
Pentru considerentele expuse, Curtea va anula ca netimbrat recursul declarat de reclamantul I. S. M. împotriva sentinței nr.6155/2013 din 26.04.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul I. S. M. împotriva sentinței nr.6155/2013 din 26.04.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă. INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Octombrie 2013
Președinte, N. O. | Judecător, E. M. | Judecător, L. G. |
Grefier, F. S. |
tehnored. F.S/2ex
F.S. 02 Octombrie 2013
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 333/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 9584/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








