Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 3938/101/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 17 Octombrie 2013
PREȘEDINTE: - D. C.
Judecător: - L. C.
Judecător: - M. F.
Grefier: - R. Ștomlega
x.x.x
Pe rol, rezultatul dezbaterilor privind recursul declarat de reclamantul D. S. împotriva sentinței nr.2243 din 4 martie 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN M., având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)”.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 10 octombrie 2013 au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte din prezenta și când Curtea, pentru a da posibilitatea recurentului reclamant să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză la data de 17 octombrie 2013.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 2243 din 4 martie 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, a fost admisă excepția inadmisibilității.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul D. S., în contradictoriu cu pârâtul I. Județean de Poliție M..
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 109 C.pr.civ., oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente. Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii.
Instanța a apreciat că în cauză nu a intervenit decăderea prevăzută de art.109 C.pr.civ., pe de o parte, întrucât pârâtul a invocat excepția inadmisibilității la termenul următor după respingerea excepției puterii de lucru judecat, iar pe de altă parte, deoarece excepția inadmisibilității nu vizează lipsa procedurii prealabile, așa cum este aceasta reglementată de art.7 din Legea nr.554/2004.
Prin cererea ce a format obiectul dosarului nr._, reclamantul D. S. a solicitat anularea Dispoziției nr.75/22.03.2010 a Șefului IPJ M. prin care s-a dispus sancționarea sa cu „Mustrare scrisă”, suspendarea executării acesteia și plata sumelor de bani ce urmează a fi reținute ca urmare a sancțiunii, respectiv salariul de mediu. Prin sentința nr.668/09.10.2010 pronunțată de Tribunalul M., definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, s-a respins acțiunea formulată motivat de faptul că sancțiunea a fost aplicată în mod legal.
Prin Dispoziția nr. S/_/23.04.2010, declasificată la data de 19.11.2012 s-a dispus retragerea salariului de merit de care beneficia reclamantul începând cu data de 01.04.2010, ca urmare a sancționării disciplinare cu mustrare scrisă prin Dispoziția nr.75/2010.
Prin acțiunea ce formează obiectul prezentei cauze, așa cum a fost precizată, s-a solicitat restituirea sumelor reținute în perioada aprilie 2010 până în prezent motivat de faptul că începând cu data de 01.01.2010, odată cu . Legii nr.330/2009 salariul de merit nu a mai fost acordat, fiind inclus în coeficienții de ierarhizare minimi și maximi și prin urmare, Ordinul MAI devine inoperabil pentru aspecte care nu mai erau în vigoare.
Instanța a constatat că prin cererea adresată la data de 23.01.2013 pârâtului IPJ M., reclamantul a solicitat revocarea dispoziției menționate, iar prin adresa nr.8574/08.02.2013 s-a respins cererea de revocarea cu motivarea că s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă cu privire la sumele privind salariul de merit.
S-a constatat astfel că prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat restituirea sumelor reținute în baza Dispoziției nr. S/_/23.04.2010.
Potrivit art. 8 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau in parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.
Conform art. 18 alin.1 din Legea contenciosului administrativ, instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică sa emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris.Art.18 alin.3 din același act normativ statuează că în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Față de aceste dispoziții legale, s-a apreciat că instanța de contencios administrativ poate dispune repararea pagubei cauzate prin actul administrativ numai în situația în care anulează în tot sau în parte actul. Ori, în cauză, reclamantul a solicitat restituirea sumei reținute în baza Dispoziției nr. S/_/23.04.2010, în perioada aprilie 2010 până în prezent, fără a solicita și anularea actului administrativ menționat.
Astfel, instanța a considerat că prezenta acțiunea având ca obiect restituirea sumelor reținute și deci repararea pagubelor cauzate printr-un act administrativ este inadmisibilă în condițiile în care nu s-a solicitat și anularea dispoziției în baza căreia s-a retras salariul de merit acordat reclamantului.
Pentru aceste considerente, instanța a admite excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea formulată.
Împotriva sentinței nr.2243 din 4 martie 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ a declarat recurs reclamantul D. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Sub un prim aspect, recurentul a susținut ca sentința pronunțata este lovita de nulitate absoluta întrucât in practicaua sentinței se face mențiunea „ședința publica de la 27.02.2013”, iar in dispozitivul sentinței se face trimitere la o alta data, respectiv 04.03.2013, ceea ce înseamnă, in opinia recurentului, ca pronunțarea nu a fost data in ședința publica întrucât judecătorul fondului nu ar fi putut sa greșească.
In al doilea rând, a arătat ca sentința este data cu aplicarea greșita a legii, fiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.p.civ. întrucât, deși a investit instanța cu o actiune având ca obiect plata unor sume de bani pentru perioada aprilie 2010 pana in prezent, aceasta a analizat neîndeplinirea condițiilor pentru a accede ., omițând sa se pronunțe pe fondul cauzei si ca, deși a solicitat restituirea unor sume de bani, reținute nelegal, nu a solicitat si anularea dispoziției prin care s-a dispus aceasta. (S/_/23.04.2010).
La dosarul cauzei se afla dovezi din care rezulta ca a solicitat revocarea dispoziției menționate, declasificata la data de 19.11.2012 si depusa la dosar la data de 07.01.2013 astfel ca, la data când s-a luat in pronunțare acest dosar se afla in termenul de 30 de zile de a formula contestație.
In ceea ce privește reținerea sumelor de bani, a solicitat sa se constate ca este nelegala, precum si calificarea lor ca reprezentând salariu de merit întrucât, potrivit Legii nr. 330/2009, noțiunea de salariu de merit a fost eliminata, iar Ordinul MAI 400/2004 a devenit inoperabil.
A solicitat admiterea recursului si, ., casarea sentinței si trimiterea cauzei spre rejudecare, iar ., modificarea sentinței in sensul admiterii cererii așa cum a fost formulata.
In drept, cererea de recurs a fost întemeiata pe dispozițiile art. 304 pct. 9 si art. 3041 C.p.civ. Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, Curtea urmeaza sa retina urmatoarele :
In cauza dedusa judecații s-a solicitat de către reclamantul D. S. obligarea paratului IJP M. la restituirea sumelor reținute de acesta din urma din aprilie 2010 pana in prezent.
Aceasta măsura a fost dispusa de intimatul parat prin Dispoziția nr. S/_/23.04.2010 (fila 51 din dosarul de fond), considerentele avute in vedere fiind reprezentate de faptul ca reclamantul a fost sancționat disciplinar cu „mustrare scrisa” prin Dispoziția nr. 75/22.03.2010 pentru „neglijenta manifestata in îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici”, sumele de bani retrase reprezentând salariul de merit, după cum rezulta din aceeași dispoziție.
Ca stare de fapt, Curtea retine, de asemenea ca, separat de litigiul de fata, a existat si litigiul având ca obiect contestația împotriva sancțiunii disciplinare, care a format obiectul dosarului nr._, soluționat irevocabil prin respingerea contestației.
In ceea ce privește Dispoziția nr. S/_/23.04.2010, prin care s-a dispus măsura retragerii salariului de merit, aceasta nu a făcut obiectul verificării instanței de judecata, pe parcursul prezentului litigiu reclamantul dovedind doar îndeplinirea procedurii prealabile, susținând prin motivele de recurs ca la data pronunțării sentinței se afla inca in termenul de 30 de zile in care putea formula contestație.
Acest aspect este insa lipsit de relevanta in raport de dispozițiile art. 8 si 18 din Legea nr. 554/2004, care reglementează obiectul acțiunii in contencios administrativ si soluțiile pe care le poate da instanța, astfel ca in mod corect tribunalul a pronunțat soluția respingerii cererii de fata.
In ceea ce privește excepția nulității sentinței ca urmare a mențiunii din practicaua sentinței „ședința publica de la 27.02.2013”, deși in dispozitivul sentinței se face mențiunea „ședința publica de la 04.03.2013”, Curtea urmează sa retina ca aceasta este nefondata.
Din minuta redactata după deliberare si dispozitivul sentinței rezulta ca data pronunțării sentinței a fost 04.03.2013, acesta fiind ultimul termen de judecata. Faptul ca in practicaua sentinței a fost menționata data de 27.02.2013, in loc de 04.03.2013 nu este de natura sa atragă nulitatea sentinței, fiind, evident, vorba de o eroare materiala.
F. de considerentele expuse, văzând si dispozițiile art. 312 alin.1 cu raportare la art. 304 pct. 9 si art. 3041 C.p.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul D. S. împotriva sentinței nr.2243 din 4 martie 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN M..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Octombrie 2013.
Președinte, D. C. | Judecător, L. C. | Judecător, M. F. |
Grefier, R. Ștomlega |
Red.jud.D.C.
Ex.2/28.10.2013
Jud.fond M.B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
