Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 4359/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Sentința nr. 4359/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 1408/95/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr._/2013

Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013

PREȘEDINTE: - D. C.

Judecător: - M. F.

Judecător: - C. N. G.

Grefier: - R. Ștomlega

x.x.x

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta C. O. împotriva sentinței nr.4359 din 18 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții INSTITUȚIA P. COMUNEI B. și pârâtul C. L. B., având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)”.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul este declarat și motivat în termenul legal. Recurenta reclamantă C. O. a solicitat judecarea cauzei în lipsă, prin motivele de recurs.

Curtea, luând act că s-a solicitat judecarea în lipsă, a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la soluționarea recursului de față.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr. 4359 din 18 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta C. O. în contradictoriu cu Primarul comunei B. și C. local B..

A fost anulată în parte dispoziția nr.18/21.01.2012 emisă de pârâtul Primarul comunei B., cu privire la reclamantă și în ceea ce privește sporul de confidențialitate în procent de 10% din salariul de bază și sporul de stabilitate în procent de 10% din salariul de bază pentru perioada 2010-2012.

A fost menținută dispoziția nr.18/21.01.2012 emisă de pârâtul Primarul comunei B. cu privire la reclamantă și în ceea ce privește sporul de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază și sporul de stabilitate în procent de 10% din salariul de bază pentru perioada 2010-2012.

S-a constatat că reclamanta este exonerată de la plata sumelor imputate prin dispoziția nr. 18/21.01.2012 emisă de Primarul comunei B., reprezentând sporul de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază pe anul 2010, conform legii nr.84/2012.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin dispoziția nr.18/21 ianuarie 2012 s-a dispus de către ordonatorul principal de credite la nivelul bugetului local recuperarea sumei totale de_ lei, ce reprezintă spor de dispozitiv 7753 lei, spor confidențialitate 3076 lei și spor stabilitate 6187 lei, sume acordate în perioada ianuarie 2010 - august 2012, sporuri acordate necuvenit reclamantei în calitatea sa de inspector principal I treapta I din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei B., pentru perioada ianuarie 2010 – august 2012.

La baza emiterii acestei dispoziții de imputare a stat raportul de audit financiar înregistrat sub nr.1636 din 1 octombrie 2012 și decizia nr.1810 din 28 octombrie 2012 emise de Camera de Conturi Gorj, prin care s-a constatat că, în urma verificării legalității privind stabilirea drepturilor salariale la reîncadrarea personalului începând cu 1 ianuarie 2010, prin dispoziția nr.34 din 5 februarie 2010 emisă de către Primarul comunei B., în calitatea sa de ordonator de credite al UATC B., în noul salariu de bază au fost incluse: sporul de vechime și indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază, iar ca sporuri rămase în afara salariului de bază, incluse în salariul brut, au fost acordate următoarele sporuri: spor de stabilitate de 10%, spor de complexitatea muncii de 25% și indemnizația de conducere de 15%, spor de confidențialitate de 10% și spor pentru condiții de muncă în cuantum de 10% din salariul de bază, acordat funcționarilor publici în baza art.16 din OG nr.6/2007 și personalului contractual (entitatea prezentând în justificarea acordării acestui spor și avizul favorabil al Ministrului Muncii și Protecției Social și al Ministrului Finanțelor Publice nr.769/16.12.2010, respectiv nr._/21.12.2010 și buletinul de determinarea nr.2019/23.04.2010).

Plata drepturilor salariale efectuate în perioada ianuarie 2010 – august 2012, reprezentând spor de dispozitiv, spor de confidențialitate și spor de stabilitate sunt apreciate ca fiind plăți nelegale din bugetele publice și contribuțiile angajatorului aferente acestor plăți.

S-a făcut o analiză și o interpretare a dispozițiilor legale în vigoare ce reglementează sporul de dispozitiv, inclusiv cu referire la decizia nr.37 din 14 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și se ajunge la concluzia că acordarea sporului de dispozitiv pentru aparatul propriu al comunei B. pe o perioadă mai mare decât ce stabilită de instanțele judecătorești, acordate în baza dispozițiilor emise de ordonatorul de credite sunt abateri de la legalitate și regularitate care au determinat producerea de prejudicii bugetului local. Conform dispozițiilor art.329 alin.3 c.pr.civ. soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.

De asemenea, s-a aratat că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, astfel că de la data pronunțării acestei decizii, și anume 14 decembrie 2009, instanțele au obligația să pronunțe în situații similare soluții în conformitatea cu considerentele și dispozitivul deciziei pronunțată în interesul legii.

În ceea ce privește . deciziei nr.37 din 14 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții s-a constatat că aceasta a fost publicată în monitorul oficial nr.217 din 7 aprilie 2010, astfel că în raport de dispozițiile art.78 din Constituție, decizia a intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării, respectiv la data de 10 aprilie 2010.

Motivarea prezentată în actul de control încalcă principiul neretroactivității legii, precum și principiul securității raporturilor juridice în general, iar în special securitatea raporturilor de drept administrativ, întrucât auditorii publici din cadrul Camerei de Conturi Gorj în raport de atribuțiile stabilite prin regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități aprobat prin Hotărârea nr.1/2009, precum și în raport de dispozițiile Legii nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, nu au competența aprecierii legalității sau nelegalității oricărui act juridic sau act administrativ emis în condițiile legii raportat la natura juridică a acestora, la caracterul executoriu pe toată perioada valabilității sale, atâta timp cât acestea nu au fost reziliate, revocate sau atacate în instanță.

În consecință, în cauză s-a pus problema legalității emiterii deciziei de imputare, ca urmare a actului de control efectuat de către Camera de Conturi Gorj, prin care s-a stabilit obligația primarului de a recupera anumite drepturi salariale plătite funcționarilor publici din aparatul propriu de specialitate, apreciate ca fiind acordate în mod nelegal, deși așa cum se menționează în același act de control aceste drepturi s-au acordat în baza dispoziției nr.34 din 5 februarie 2010 emisă de ordonatorul de credite, dispoziție ce se încadrează în noțiunea de act administrativ și care este înlăturată fără o analizare a legalității sau nelegalității actului administrativ, cu atât mai mult cu cât acest act administrativ de la data emiterii acestuia și până la data emiterii deciziei de imputare a intrat în circuitul civil administrativ, fiind emisă în aplicarea legii nr.330/2009.

Conform dispozițiilor art.84 din legea nr.188/1999 „Răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.”.

Potrivit art.85 din Legea nr.188/1999 repararea pagubelor aduse autorității publice pentru situațiile de la art.84 literele a și b se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată.

Pe cale de consecință în cadrul răspunderii patrimoniale funcționarul public care a produs o pagubă angajatorului va fi obligat la repararea acestui prejudiciu produs din culpa sa, ca urmarea a încălcării îndatoririlor de serviciu sau pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit.

În consecință, prin actul de control, al Camerei de Conturi Gorj s-a pus în discuție în afara cadrului legal problema legalității reîncadrării personalului din aparatul de specialitate al primarului comunei B. și a legalității celor trei sporuri reprezentând spor de dispozitiv, spor de confidențialitate și spor de stabilitate, acordate în condițiile sistemului de salarizare al funcționarilor publici reglementat de Legea nr.188/1999, prin ordonanțele anuale de stabilire a sistemului de salarizare al acestora până la apariția legii cadru privind sistemul unic de salarizare pentru anul 2009, conform dispoziției nr.34 din 5 februarie 2010, perioadă în care aceste sporuri au fost acordate în virtutea principiului executării din oficiu a actului administrativ.

În conformitate cu prevederile art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarului public, pentru activitatea desfășurată funcționarul public are dreptul la un salariu compus din salariul de bază, spor de vechime, suplimentul postului și suplimentul gradului, ultimele două suplimente fiind abrogate prin art.50 din Legea nr.330/2009.

În alin.2 al art.31 se arată că funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale în condițiile legii, iar prin ordonanțele anuale de stabilire a sistemului de salarizare a funcționarilor publici s-a precizat că acesta cuprinde salariile de bază, premiile, stimulente și alte drepturi care au fost menținute în noul sistem unitar de salarizare, conform principiilor stabilite în art.3 din Legea nr. 330/2009 și incluse în cele trei elemente de bază ale sistemului unitar de salarizare conform dispozițiilor art.30 din aceeași lege.

Din interpretarea succesivă a dispozițiilor ce reglementează sistemul unitar de salarizare al funcționarilor publici, tribunalul constată că cele trei sporuri acordate fac parte din categoria altor drepturi prin care ordonatorul principal de credite le poate acorda personalului încadrat, nefiind o obligație, întrucât nu este un spor expres prevăzut de un act normativ cu forță generală obligatorie, astfel că acesta a emis dispoziția nr.34 din 5 februarie 2010 prin care a dispus acordarea lor reclamantei.

De asemenea, din cuprinsul ordonanțelor anuale de stabilire a sistemului de salarizare a funcționarilor publici rezultă că gestiunea sistemului de salarizare a acestora se asigură de fiecare ordonator principal de credite în parte, cu încadrarea în resursele financiare și numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.

Potrivit OMAI nr.496/2003 indemnizația de dispozitiv se acordă personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice fără a distinge între administrația publică centrală sau locală, astfel că o parte din funcționarii publici din acest domeniu de activitate printre care și funcționarii publici din aparatul de specialitate al P. comunei B. au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a stabilit beneficiul acordării acestui spor.

Pârâtul Primarul comunei B. în calitatea sa de ordonator principal de credite, în considerarea principiului executării legii unitare de salarizare a emis dispoziția nr.34 din 5 februarie 2010, acordând reclamantei aceste sporuri începând cu 1 ianuarie 2010, raportat și la principiul autonomiei locale prevăzut de art.3 din legea administrației publice locale nr.215/2001, în sensul că prin această dispoziție a hotărât că poate asigura condițiile materiale și financiare necesare desfășurării de către aparatul propriu a activităților prevăzute de lege, aspect ce s-a realizat prin acordarea acestor sporuri reclamantei începând încă cu anul 2010 și până la finalul anului 2012, însă prin decizia de imputare s-a dispus recuperarea sumelor reprezentând cele trei sporuri pentru perioada ianuarie 2010 – august 2012.

Conform dispozițiilor art.30 alin.6 din legea nr.330/2009 se constată că aceste sporuri au fost acordate cu caracter permanent până în luna decembrie 2009, iar în cazul în care acestea nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege, precum și în cazul în care nu au fost incluse în salariul de bază, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.

Tribunalul a constatat că dispoziția emisă de către pârâtul Primarul comunei B. prin care s-au acordat cele trei sporuri reclamantei reprezintă un act administrativ unilateral ce a fost emis în condițiile procedurale stabilite prin art.68 alin.1 cu aplicarea dispozițiilor prevăzute de art.48 și 49 alin.2 din Legea nr.215/2001, în sensul că această dispoziție cu caracter individual a produs efecte din momentul comunicării persoanei interesate și va putea produce efecte juridice până în momentul încetării acestuia, care de regulă se poate face de organul emitent, de organul ierarhic superior sau de instanțele judecătorești, respectiv fie prin retractare, revocare sau după caz anulare sau prin instituția tutelei administrative.

Până la momentul încetării efectelor juridice a actului administrativ unilateral individual, respectiv 1 ianuarie 2011, când intră în vigoare noua lege privind sistemul unitar de salarizare a întregului personal plătit din fonduri bugetare, și anume legea nr.284/2010, dispoziția nr.34 din 5 februarie 2010 se bucură de prezumția de legalitate, ce include cele două prezumții de autenticitate și veridicitate, caracterizându-se totodată în ceea ce privește regimul juridic aplicabil prin regula executării din oficiu.

În raport de aceste considerente actul de control ce a stat la baza dispoziției de imputare reprezintă în raport de actele administrative ce reglementează raporturile juridice de serviciu dintre reclamant și pârât un act premergător, care așa cum s-a menționat mai sus, în cadrul atribuțiilor stabilite de Legea nr.94/1992 s-a procedat la punerea în discuție a problemei legalității acordării celor trei sporuri, dispunând recuperarea acestor sume ca o obligație în sarcina entității verificate și implicit dispunând încetarea efectelor dispoziției nr.34 din 5 februarie 2010 prin care s-a stabilit reîncadrarea reclamantei.

Prin acest act de control se încalcă forța juridică și efectele juridice ale actului administrativ unilateral cu caracter individual, cu încălcarea celor două principii generale, atât ale actelor juridice cât și în mod special ale actelor administrative, și anume principiul neretroactivității legii, precum și principiul tempus regit actum, raportat la principiile efectelor actului juridic în general și în special cu referire la principiul executării din oficiu a actului juridic administrativ, care exprimă calitatea acestui act de a determina părțile la respectarea stipulațiilor pe care le cuprinde ori la executarea obligațiilor asumate.

Prin efectele actului juridic în general și ale actului administrativ în special se înțeleg drepturile și obligațiile la care acesta dă naștere, pe care le modifică sau le stinge, efecte guvernate de trei principii, în funcție de care se stabilește cum și față de cine se produc aceste efecte și anume principiul forței obligatorii, principiul irevocabilității și principiul relativității.

Așa cum s-a menționat mai sus, puterea obligatorie a dispoziției ca act administrativ decurge din principiul executării din oficiu, dar mai ales din necesitatea asigurării stabilității și securității raporturilor juridice, astfel că problema aplicării principiului obligativității actelor juridice administrative nu aparține doar subiecților de drept administrativ, ci în egală măsură revine terților, instanțelor de judecată și tuturor autorităților sau instituțiilor publice, precum și statului în calitate de putere executivă, cât și legiuitorului în calitatea sa de putere legislativă.

În consecință, prin emiterea dispoziției de imputare ce a avut la bază actul de control emis de Camera de Conturi Gorj s-a încălcat principiul securității raporturilor juridice de drept administrativ, principiul obligativității actului administrativ care rezultă din forța juridică și executarea din oficiu a acestuia, precum și principiul general ce guvernează raporturile juridice de orice natură, și anume principiul irevocabilității.

A se susține contrariul așa cum s-a reținut în actul de control, ca act premergător deciziei de imputare, ar reprezenta un abuz de drept și o exercitare a drepturilor procedurale cu încălcarea dispozițiilor art.723 C.pr.civ., cu atât mai mult cu cât din acest act de control nu rezultă care sunt abaterile de la legalitate și regularitate care au determinat producerea de prejudicii, precum și temeiul legal al interpretării date, fără a se face referire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, în baza căruia s-au acordat cele trei sporuri pe perioada ianuarie 2010 – august 2012, iar simpla mențiune că instituția a acordat în mod nelegal cele trei sporuri, printr-o interpretare proprie și succesivă a normelor ce reglementează acordarea acestora, nu poate reprezenta un suport legal sau procedural premergător acțiunii ordonatorului principal de credite de a emite decizia de imputare pentru suma totală de_ lei, ce reprezintă spor de dispozitiv 7753 lei, spor confidențialitate 3076 lei și spor stabilitate 61871ei, sume acordate ilegal în baza hotărârilor judecătorești în cursul anului 2010, 2011 și 2012 până în luna august inclusiv, atâta timp cât actul administrativ prin care s-au acordat aceste sporuri din categoria altor drepturi a fost în vigoare, până la data de 1 ianuarie 2011, dată la care a intrat în vigoare legea nr.284/2010.

În cazul de față nu s-a constatat existența nici uneia dintre formele de răspundere juridică a funcționarului public, ci doar plata unor drepturi salariale acordate de către ordonatorul principal de credite în baza actului administrativ emis și încasate cu bună-credință de către reclamant. În consecință, din actele premergătoare ce au stat la baza emiterii dispoziției de imputare ar rezulta o presupusă răspundere în sarcina reclamantei pentru o plată nedatorată și care își are izvorul sau temeiul juridic în instituția îmbogățirii fără just temei.

De obicei, o astfel de instituție juridică stă la baza răspunderii beneficiarului plății nedatorate în situația sumelor nedatorate, atunci când angajatorul face plata din eroare, considerând că suma nu se cuvine funcționarului, căruia nu i se poate reține o culpă la încasarea ei. Datorită lipsei de culpă a reclamantei se constată că prima din condițiile esențiale a atragerii uneia dintre formele de răspundere juridică a funcționarului public nu este îndeplinită, și ca atare nu ne aflăm în cadrul instituției juridice prevăzută de art.75 lit.b din legea nr.188/1999, cea a răspunderii funcționarului public.

De asemenea, nu ne aflăm nici în cadrul instituției îmbogățirii fără justă cauză, instituție care este izvorul plății nedatorate, întrucât plata efectuată de angajator a avut la bază un act administrativ și ca atare nu se poate susține că plata s-a făcut din eroare de către pârât.

Pentru existența acesteia s-ar fi impus constatarea unei corelații certe și necesare între mărirea patrimoniului funcționarului public și micșorarea patrimoniului instituției publice, ca entitatea verificată de către Camera de Conturi Gorj, iar această să fie lipsită de just temei. Răspunderea civilă a reclamantei în calitatea sa de funcționar public, conform dispozițiilor art.84-85 din legea nr.188/1999 pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat cu titlu de spor de dispozitiv și spor de confidențialitate, este o răspundere ce nu se prezumă, iar angajatorul este obligat să o dovedească, atâta timp cât există dispoziția nr. nr.34 din 5 februarie 2010.

De altfel, în actele premergătoare nu s-a reținut faptul că dispoziția nr.34 din 5 februarie 2010 nu ar fi un act administrativ emis conform procedurii prealabile prevăzută de legea nr.330/2009, act administrativ intrat în circuitul civil, fiind în prezent opozabil erga omnes, neexistând nici un început de dovadă în ceea ce privește revocarea, anularea sau nelegalitatea sa.

Totodată, actul de control emis de camera de conturi nu poate fi apreciat de instanță ca act premergător dispoziției de imputare, emis în condițiile legii ce reglementează raportul de serviciu dintre reclamanți și instituția publică în calitatea de angajator, deoarece nu se prezintă un temei legal, cu atât mai mult cu cât funcționarul public răspunde doar pentru pagubele aduse din vina și în legătură cu raportul său de serviciu, nefiind vorba de rezultatul activității reclamantei și cu atât mai puțin al unei activități culpabile.

Tribunalul a reținut în concluzie faptul că odată cu ocazia efectuării auditului financiar al contului de execuție bugetară încheiat la 31.12.2011, la Primăria comunei B., Camera de Conturi Gorj a constat că, în perioada ianuarie 2010 - august 2012, entitatea auditată a acordat salariaților săi o . drepturi salariale prevăzute în hotărâri judecătorești, în baza unor acte administrative precum și în baza contractului colectiv de muncă.

Atât prin contestația formulată cu ocazia îndeplinirii procedurii prealabile sesizării instanței, procedura care nu este prevăzută de art.85 alin.2 din legea nr.188/1999, cât și prin prezenta acțiune în contencios administrativ, reclamanta a invocat nelegalitatea măsurii adoptate de către pârât, principalul argument juridic al acesteia fiind reprezentat de valabilitatea actului juridic în baza căruia s-au angajat cheltuielile bugetare a căror recuperare a fost dispusă, nulitatea acestui act juridic nefiind constatată de către o instanță judecătorească în principal, în condițiile legii nr.188/1999 sau a legii nr.554/2004.

Având în vedere argumentele de drept invocate de către părți, pe de o parte invocarea legalității actului juridic care a stat la baza angajării cheltuielilor bugetare, urmare a nedeclarării ca nelegale a acestora de către o instanță de judecată competentă, iar pe de altă parte apărările invocate de către organul de auditare în sensul nelegalității actului juridic care a stat la baza cheltuielilor, pentru asigurarea dreptului la apărare al ambelor părți din litigiu, al dreptului tuturor părților la un proces echitabil, pentru lămurirea limitelor sesizării sale, instanța constată că prin decizia emisă de Curtea de Conturi s-au susținut și s-au dezvoltat argumente care în opinia sa susțin legalitatea actelor administrative pe care le-a emis, argumentele prezentate fiind interpretări personale în susținerea legalității actelor emise.

Față de această motivare, precum și raportat la întâmpinarea formulată de pârâtul primarul comunei B., instanța de contencios administrativ a constatat că, în prezenta cauză nu a fost chemată, legal sesizată, pentru a se pronunța asupra legalității dispoziția nr.34 din 5 februarie 2010, care a stat la baza angajării cheltuielilor bugetare reprezentând drepturi salariale acordate personalului bugetare din cadrul entității verificate, în condițiile art.7 și următoarele din legea nr.554/2004.

În raport de această dispoziție a legii, instanța de contencios administrativ a constatat că, în privința drepturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar stabilite printr-un act administrativ, nu a fost sesizată cu o cerere din partea părții interesate, în speță din partea pârâtelor, de constatare a nulității dispoziția nr.34 din 5 februarie 2010, cerere care putea fi formulată fie pe calea unei cereri incidentale, fie pe calea unei excepții sau prin formularea unei cereri reconvenționale.

În condițiile în care potrivit art.125 alin. 1 și art. 130 alin. 1 din Constituția României raportat la art.2 alin.1 și 2 și art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, instanțele judecătorești sunt chemate să înfăptuiască justiția în numele legii care este unică, imparțială și egală pentru toți, reprezentarea intereselor generale ale societății și apărarea ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor fiind atributul Ministerului Public; raportat la actele juridice invocate de părțile unui litigiu pentru justificarea drepturilor conferite părților prin acestea nu sunt vădit nelegale (în sensul că prin acestea s-ar încălca în mod evident și fără putință de tăgadă ordinea de drept, ar avea o cauză imorală sau un scop ilicit), pentru ca o instanță de judecată să poată fi îndreptățită a invoca din oficiu nulitatea unui act juridic este necesară o dezbatere argumentată din partea părților asupra motivelor de nulitate/nelegalitate invocate, într-un cadru procesual corect stabilit în fața unei instanțe competente din punct de vedere material; a existenței unei poziții exprese din partea părților prin care acestea nu au înțeles să invoce vreo excepție de nulitate sau de nelegalitate în cauză; reținând și cele de mai sus, instanța de contencios administrativ a constatat că, motivarea privind nelegalitatea cheltuielilor bugetare angajate de către pârât, invocate de către Curtea de Conturi prin Camera de Conturi Gorj, prin rapoartele de audit nu pot fi reținute ca argumente de legalitate a actelor administrative întocmite de aceasta, chiar și în cazul în care acestea nu sunt contestate de către entitatea auditată, deoarece această decizie nu o privește în mod direct pe reclamantă, cu atât mai mult cu cât art.35 din legea nr.94/1992, dispune că doar entitatea auditată poate formula contestație.

În fața unei instanței judecătorești enumerarea unor argumente de drept pentru nelegalitatea unui act juridic nu poate fi reținută ca suficientă pentru înlăturarea unor acte juridice, declararea nulității/nelegalității unui act juridic fiind atributul exclusiv al instanței judecătorești sau al unui organ cu activitate jurisdicțională și nu al unei autorități publice, indiferent de atribuțiile legale ale acesteia.

Cu alte cuvinte, organele de auditare nu pot declara în mod unilateral ca nelegale acte juridice încheiate de către entitatea verificată, ci, în măsura în care actele sale administrative în care s-au reținut aceste motive de nelegalitate sunt contestate și dorește constatarea legalității acestora trebuie să solicite constatarea nelegalității de către instanță, în caz contrar excede prezentului cadru procesual, motiv pentru care, instanța a soluționat prezentul litigiu reținând ca valabile și necontestate legal actele juridice invocate de către reclamantă.

Ca un corolar a celor expuse, drepturile salariale câștigate cu acest titlu printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat reprezintă în sensul dispozițiilor art.1 paragraful 1din Primul Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, un bun. Jurisprudența europeană a consacrat principiul convențional potrivit căruia o creanță nu poate fi considerată un bun în sensul art.1, decât dacă a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în autoritatea lucrului judecat.

Ori, în speță, sporul de dispozitiv în cuantumul de 15% aplicat la salariul de bază reprezintă un bun, eliminarea lui prin dispozițiile organelor de audit constituind o încălcare vădită a art.1 din Protocolul 1 la C.E.D.O. Se are în vedere în acest sens cauza Buchen contra Cehiei- 2002, noțiunea de bun în accepțiunea Curții incluzând orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, dreptul la salariu dobândit asimilându-se așadar unui drept de proprietate. Eliminarea sporului echivalează practic cu o expropriere, fapt ce contravine art. 44 al. 3 din Constituția României, dispozițiile apreciate ca neconstituționale ale legii neputând în consecință a desființa un drept câștigat.

Din întâmpinarea formulată a rezultat că pârâții achiesează la cererea de chemare în judecată, depunând în copii xerox hotărârile Consiliului L. al comunei B. privind aprobarea bugetelor locale pe anii 2010-2012, prin care s-au aprobat bugetele comunei B., însoțite de anexa cu contul de execuție al bugetului local, unde la titlul de cheltuieli de personal cod_ au fost cuprinse și sumele cu titlu de spor de dispozitiv, spor de stabilitate și spor de confidențialitate până la data de 1 ianuarie 2013.

Potrivit art.4 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, "prin aprobarea bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) se autorizează, pentru anul bugetar, veniturile și cheltuielile bugetare, după caz. Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime, care nu pot fi depășite. Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai in limita creditelor bugetare aprobate. Angajarea și utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovați, în condițiile legii", iar potrivit art.14 alin.3 din același act normativ, reguli bugetare, "nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art.1 alin.2 și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.".

Prin probele administrate în cauză, reclamanta a făcut dovada că drepturile salariale acordate acestuia s-au realizat în baza unor hotărâri judecătorești și unor acte juridice care prin necontestarea acestora au dobândit putere de lege pentru părți și a căror respectare în condițiile nedeclarării nulității acestora este garantată de dispozițiile art.38 alin.5 din Constituția României.

Prin urmare, instanța a constatat că actul administrativ emis de către autoritatea publică pârâtă prin care a imputat suma totală de sumei de _ lei, ce reprezintă spor de dispozitiv în cuantum de 7753 lei, spor confidențialitate în cuantum de 3076 lei și spor stabilitate în cuantum de 6187 lei, sume acordate ilegal în baza hotărârilor judecătorești în cursul anului 2010,2011 și până în luna august inclusiv, acordate reclamantei pe perioada ianuarie 2010 – august 2012, nu se subscrie nici unei instituții din cele menționate anterior și în consecință, în temeiul art.1, 4, 8, 10, 18, din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, raportat la dispozițiile art.85 din legea nr.188/1999, tribunalul va admite acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamantă și va anula actul administrativ emis de către pârât.

Prin dispoziția de imputare nr.18/21 ianuarie 2012 s-a dispus de către ordonatorul principal de credite la nivelul bugetului local recuperarea sumei totale de _ lei din care:

suma de 7753 lei cu titlu de spor de dispozitiv;
suma de 3076 lei cu titlu de spor de confidențialitate,
suma de 6187 lei cu titlu de spor stabilitate.

sporuri acordate necuvenit reclamantei în calitatea sa de inspector principal I treapta 1 din cadrul aparatului de specialitate a primarului comunei B., pentru perioada ianuarie 2010 – august 2012.

Verificând considerentele celor două acte administrative jurisdicționale emise în cadrul auditului financiar, tribunalul a constatat că în ceea ce privește dispoziția de imputare a drepturilor salariale încasate de reclamant în perioada anterioară anului 2010, la baza acordării acestor drepturi au fost avute în vedere atât acte administrative emise de pârât în calitatea sa de ordonator de credite; contractul colectiv de muncă nr._ din 26 noiembrie 2008, precum și o . hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, toate aceste acte juridice bucurându-se de prezumția de legalitate, cu atât mai mult cu cât au intrat în circuitul civil, urmând a se respecta în analiza acestor aspecte de fapt și de drept și principiul securității raporturilor juridice, întrucât simpla afirmație din conținutul actelor administrativ jurisdicționale, în sensul că acordarea drepturilor salariale este nelegală nu poate reprezenta o abatere de la legalitate și regularitate de la dispozițiile legii contabilității nr.82/1991, de la dispozițiile legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale sau de la dispozițiile OG nr. 92/203 privind Codul de procedură fiscală.

Pentru o interpretare concretă și succintă a fiecărui drept salarial imputat, tribunalul a făcut o analiză în fapt și în drept a acestor sume imputate, în raport de precizările părților și pentru fiecare drept salarial în parte conform numerotării efectuate, astfel încât în raport de dispozițiile art.261 C.pr.civ. să poată fi prezentate motivele de fapt și de drept ce au fost avute în vedere.

1. În perioada ianuarie 2010 – august 2012 în baza contractului colectiv de muncă nr._ din 26 noiembrie 2008 și a hotărârii judecătorești nr.558 din 11 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare, reclamanta a încasat sporul de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 2004 - 2007 și în continuare, conform dispozițiilor art.27 lit.c din CCM în care se menționează că salariații (funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al P. comunei B.) unde se menționează că beneficiază de acest drept conform hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile.

Aceste sume au fost prevăzute și aprobate anual în bugetul local al comunei B., conform hotărârilor consiliului local nr.2/2010, nr.2/2011 și nr.1/2012, hotărâri ce au fost depuse în copie xerox de către pârât, astfel că sumele acordate cu acest titlu apar în contul de execuție bugetară al comunei la data de 31 decembrie al fiecărui an.

Așa cum s-a arătat de către reclamant, atât în cererea de chemare în judecată, cât și în precizare, contractul colectiv de muncă a fost emis în condițiile legii nr.130/1996, a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială Gorj sub nr._ din 26 noiembrie 2008, cu prelungirea valabilității până în luna noiembrie 2012, fără însă a se depune la dosar vreun act adițional în acest sens.

În art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996 privind contractele colective de muncă se stipulează că un contract colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate sau în alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art.12 alin.1 din aceeași lege, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.

Un argument în plus îl constituie și dispozițiile art.72 din legea nr.188/1999 potrivit cu care autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau ai reprezentantei funcționarilor publici care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, la sănătatea și securitate în muncă, de unde rezultă că autoritățile locale sunt autorizate să dispună de sumele locale alocate pentru aceste aspecte.

Prin urmare o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispozițiilor Convenției O.I.M. nr.154/1981 promovarea negocierii colective, care prin dispozițiile art.5 impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toți cei vizați prin convenție.

Conform dispozițiilor art.11 alin.1 lit.c și art.12 din Legea nr.130/1996 clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații unei instituții sau autorități publice pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă, astfel că din contractul colectiv de muncă înregistrat la Primăria comunei B. sub nr.3453 din 19 noiembrie 2008, și înregistrat la DMIS județul Gorj sub nr._ din 26 noiembrie 2008,, rezultă că acesta a fost încheiat și pentru funcționarii publici, cât și pentru personalul contractual din cadrul Consiliului local B. și al Primăriei comunei B..

Ca atare, orice raport juridic de muncă, fie el în regim contractual sau în regim de funcție publică, se va desfășura nu numai în considerarea prevederilor legii, ci și în considerarea clauzelor contractului colectiv de muncă ce îi sunt aplicabile salariatului sau funcționarului public în cauză. Aceste prevederi se întemeiază pe natura juridică a contractelor colective de muncă și anume aceea de izvor de drept, precum și pe împrejurarea că un asemenea contract reprezintă o excepție de la principiul relativității efectelor contractelor așa cum rezultă din totalitatea dispozițiilor legale în materia contractelor de muncă.

Raportat la dispozițiile art.25 alin.3 din Legea nr.130/1996 clauzele contractelor colective de muncă se aplică de la data înregistrării, astfel că un contract colectiv de muncă înregistrat în condițiile prevăzute de lege este aplicabil părților semnatare.

Dreptul la negociere colectivă este însăși dispoziția legală în baza căreia se încheie contracte și acorduri colective la nivel de instituție și în temeiul cărora se acordă alte drepturi de natură financiară, materială ș.a.m.d.

Contractul colectiv de muncă și acordul colectiv reprezintă manifestarea de voință a celor două părți, acord de voință ce reprezintă legea părților astfel că odată înregistrat conform dispozițiilor art.31 alin.2 Legii nr.130/1996 la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie, astăzi Agenția Județeană de Prestații Sociale, fiind singura instituție care îi incumba și îi incumbă obligația verificării contractului colectiv de muncă sau acordului colectiv în sensul conformității cu legea conform dispozițiilor art.27 din lege. De la data înregistrării aceste acte juridice bilaterale devin obligatorii și își răsfrâng efectele asupra tuturor subiecților de drept, fiind opozabile erga omnes, inclusiv instanțelor de judecată.

De altfel, în cadrul procedurii de verificare prealabilă a cuprinsului contractului colectiv de muncă în sensul conformității cu legea, instituția abilitată conform dispozițiilor art.26 alin.1 din Legea nr.130/1996 avea obligația sesizării eventualelor neconformități cu dispozițiile legale, ceea ce conduce la concluzia că drepturile solicitate de către reclamant se prezumă a fi fondate, întrucât din adresa nr.29 din 4 aprilie 2008 a comunicat primăriei comunei B. o . recomandări, dar care nu vizează dispozițiile art.27 lit.c, în care se menționează că salariații din cadrul aparatului de specialitate al P. comunei B. beneficiază de indemnizație de dispozitiv în cuantum de 25%, conform hotărârilor judecătorești.

Împrejurarea că Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie a înregistrat contractul colectiv de muncă, încheiat cu posibilitatea nerespectării art.14 alin.1 lit.b din Legea nr.130/1996, nu este de natură a asana nulitatea absolută a acestui contract pentru încălcarea acestor dispoziții legale și nu înlătură dreptul oricărei persoane, ce consideră că înregistrarea este nelegală, să se adreseze instanței competente cu o acțiune în constatarea nulității absolute a unui asemenea contract, instanța fiind obligată să analizeze legalitatea contractului colectiv de muncă dedus judecății, iar pe de altă parte conform principiului disponibilității procesuale instanța nu a fost investită cu constatarea nerespectării acestor dispoziții.

Obligațiile decurgând din contractul colectiv de muncă la nivelul celor două instituții publice locale nu pot fi încălcate, deoarece acest contract a devenit opozabil și în același timp obligatoriu pentru părțile contractante, conform dispozițiilor art.30 alin.1 din legea nr.130/1996, astfel că executarea clauzelor este obligatorie, iar nerespectarea lor determină atragerea răspunderii părții contractante culpabile de neîndeplinirea obligațiilor negociate prin contractul colectiv de muncă.

A se susține caracterul nelegal al clauzelor contractului colectiv de muncă prin diferite interpretări sau aprecieri în afara cadrului procesual stabilit de lege, precum și neacordarea drepturilor prevăzute de acestea, reprezintă un abuz de drept alături de încălcarea principiilor: tempus regit actum, securității raporturilor juridice și al neretroactivității legii, întrucât conform principiului general al bunei credințe ce guvernează actele juridice, până la proba contrarie se bucură de prezumția legalității, iar temeiul legal al conferirii acestor drepturi este însuși contractul colectiv de muncă negociat de părțile semnatare, legal încheiat și înregistrat, ca lege a părților.

Raportat și la principiul autonomiei locale prevăzut de art.3 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, în sensul că prin hotărârilor consiliului local nr.2/2010, nr.2/2011 și nr.1/2012, aceste sume apărând în contul de execuție bugetară al comunei B. la data de 31 decembrie al fiecărui an în parte, pârâtul în calitatea sa de ordonator principal de credite execută hotărârile emise de autoritate deliberativă și respectiv autoritatea executivă, prin care au stabilit că pot asigura condițiile materiale și financiare necesare desfășurării de către aparatul propriu a activităților prevăzute de lege conform dispozițiilor art.1, art.2, art.21 și art.104 alin.1 lit.m din legea nr.215/2001, aspect ce s-a realizat în raport cu dispozițiile art.14 alin.2, 3 și art. 23 alin.1 din Legea nr.273/2006 potrivit cărora cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată, fiind determinate de autorizările conținute în legi speciale și în legile bugetare anuale, nici o cheltuială neputând fi înscrisă în bugetele prevăzute la alin.1 și 2 și nici nu poate fi angajată și efectuată dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.

La data reîncadrării reclamantei în baza legii nr.330/2009, conform dispoziției nr.34 din 5 februarie 2010, precum și în raport de statul de plată cu elementele componente ale salariului, rezultă că sporul de dispozitiv nu a fost acordat ca sumă compensatorie care reprezintă sporul cu caracter permanent care s-a acordat în luna decembrie 2009 și care nu se mai regăsește în anexele la lege fiind inclus în salariul de bază, deși conform dispozițiilor art.30 din lege, salariul de bază este corespunzător funcției de execuție din luna decembrie 2009 care se compune din salariul de merit, sporul de vechime în muncă și indemnizația de conducere.

2. În perioada ianuarie 2010 – august 2012 în baza hotărârii judecătorești nr.558 din 11 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare, reclamanta a încasat sporul de confidențialitate în procent de 10% din salariul de bază pentru perioada 2004 - 2007 și în continuare.

În perioada octombrie 2005 – decembrie 2009 reclamanta a încasat sporul de confidențialitate în procent de 10% din salariul de bază, prin punerea în aplicare a sentinței nr. 2265 din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2008, prin care s-a admis cererea formulată de reclamant și au fost obligați pârâții C. local B. și primarul comunei B. la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate în cuantum total de 10% din salariul de încadrare începând cu octombrie 2005 și în continuare, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației până la data plății efective a acestora.

3. În perioada ianuarie 2010 – august 2012 în baza hotărârii judecătorești nr. 558 din 11 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare, reclamanta a încasat sporul de stabilitate în procent de 20% din salariul de bază pentru perioada 2004 - 2007 și în continuare.

În perioada octombrie 2005 – decembrie 2009 reclamanta a încasat sporul de stabilitate și fidelitate în procent de 20% din salariul de bază, prin punerea în aplicare a sentinței nr.558 din 11 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, prin care s-a admis cererea formulată de reclamantă și au fost obligați pârâții C. local B. și primarul comunei B. la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de stabilitate în cuantum total de 20% din salariul de încadrare pentru perioada 2004 - 2007 și în continuare, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației până la data plății efective a acestora.

Din dispozitivul sentinței a rezultat în realitate faptul că au fost obligați pârâții C. local B. și primarul comunei B. la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de stabilitate și fidelitate în cuantum total de 20% din salariul de încadrare pentru perioada 2004 - 2007 și în continuare, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației până la data plății efective a acestora, cu precizarea în considerentele hotărârii a procentului de 10% acordat pentru sporul de stabilitate și de 10% pentru sporul de fidelitate, astfel că sporul de stabilitate în procent de 10% a fost acordat în mod nelegal, urmând a se menține dispoziția de imputare pentru un procent de 10% și se va anula pentru un procent de 10% în ceea ce privește sporul de stabilitate de 20% încasat de reclamant în perioada ianuarie 2010 – august 2012.

În art. 10 din Ordonanța nr. 1/2010 se menționează că: „În conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.” ceea ce rezultă că drepturile salariale stabilite prin acte juridice anterior apariției legii cadru vor fi acordate atâta timp cât actele respective nu au fost constatate ca fiind lovite de nulitate ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii acestora.

Sistemul de monitorizare și control, al aplicării prevederilor Legii cadru nr.330/2009 se poate desfășura doar în limitele dispozițiilor acestei legi fără a se realiza aprecieri sau interpretări a unor drepturi salariale ce au fost acordate prin acte juridice anterioare intrării în vigoare a legii cadru, cu atât mai mult cu cât un astfel de control nu este prevăzut de Ordinul nr. 32/2010, iar în Ordonanța nr. 1/2010 în art. 10 s-a stabilit în mod concret în ce situație nu vor putea fi luate în considerare drepturi salariale stabilite anterior, raportat la dispozițiile art. 30 din Legea cadru, cu respectarea dreptului constituțional privind dreptul la muncă în sensul dreptului la remunerație egală pentru o muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare stabilite atât de legislația națională cât și de legislația comunitară.

Reclamanta este funcționar public în aparatul de specialitate al P. Comunei B., iar în luna februarie 2010 s-a procedat la reîncadrarea acesteia și s-a emis decizie privind salarizarea în noul sistem a legii cadru cu un salariu la nivelul lunii decembrie 2009, decizie prin care s-au înlăturat sporurile apreciate de această agenție ca fiind acordate cu încălcarea dispozițiilor în vigoare.

În urma apariției Legii nr.330/2009 conducătorul instituției în calitatea sa de ordonator de credite a emis decizie de reîncadrare, făcând aplicarea dispozițiilor art.30 alin 6 din Legea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în sensul că: „Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.”

S-a constatat astfel că intimata a depășit cadrul stabilit de legiuitor în ceea ce privește implementarea etapizată a acestui sistem unitar de salarizare a personalului plătit din fonduri publice în sensul că în procesul de aplicare a acestei legi conducătorul autorității publice nu avea posibilitatea unor criterii de apreciere în interpretarea legii și aplicarea ei în mod arbitrar, întrucât actul normativ în art.7 alin.2 se precizează că: „Realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări.”, pentru ca în art. 30 alin. 5 să se precizeze: „În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:

a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;

b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.”.

De altfel în art. 3 din Legea nr. 330/2009 legiuitorul a stabilit cinci principii ce stau la baza sistemului de salarizare și anume caracterul unitar, supremația legii, echitate și coerență, sustenabilitate financiară și „luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare;”.

În consecință, în prima etapă de aplicare a sistemului unitar de salarizare toți conducătorii de instituții sau autorități publice au obligația ca în momentul trecerii de la sistemul de salarizare anterior la noul sistem de salarizare, să implementeze legea cadru astfel încât nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit reglementărilor aflate în vigoare la nivelul lunii decembrie 2009.

De asemenea, Curtea Constituțională prin decizia nr.1415 din 4 noiembrie 2009 a arătat că:”etapizarea prevăzută de acest text (art.7 alin.1) având drept scop ca în intervalul 2010-2015 niciun angajat să nu cunoască, prin trecerea la noul sistem de salarizare, vreo diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit reglementărilor în vigoare. Curtea reține că noțiunea de salariu brut include, potrivit art. 155 din Codul muncii, atât salariile de bază, soldele pentru personalul militar și indemnizațiile lunare de încadrare, după caz, cât și sporurile sau alte adaosuri aflate deja în plată.

Desigur, finalitatea este ca după perioada de implementare a legii, în 2015, toți salariații bugetari să fie salarizați potrivit prevederilor acesteia. Faptul că unii vor cunoaște creșteri salariale, iar alții stagnări din punctul de vedere al salariului brut încasat nu înseamnă că există o discriminare, ci faptul că se încearcă crearea unui sistem unitar de salarizare, prin eliminarea discrepanțelor mari existente în sistemul public de salarizare.”

În art. 30 din Legea cadru se stabilește modalitatea de acordare și de calculare a noului salariu lunar brut desprinzându-se trei elemente componente de bază și anume:

1. salariul de bază corespunzător funcției de execuție din luna decembrie 2009, salariul de merit, sporul de vechime în muncă și indemnizația de conducere;

2. sporuri care nu se introduc în salariul de bază și acestea sunt sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege, în cazul de față în anexa III care reglementează domeniul de aplicare și principii privind salarizarea funcționarilor publici;

3. sume compensatorii care reprezintă sporurile cu caracter permanent care s-au acordat în luna decembrie 2009 și care nu se mai regăsesc în anexele la lege și nici nu au fost incluse în salariul de bază, urmând a fi acordate sub formă cumulată ca sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența până la venitul brut efectiv realizat în decembrie 2009 dacă persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Toate aceste principii și dispoziții nu au fost respectate de către ordonatorul de credite atunci când s-a emis decizia nr. 81 din 12 aprilie 2010, când în mod greșit s-a procedat la reîncadrarea reclamantei în ceea ce privește stabilirea și calcularea salariului în condițiile noii legi, prin diminuarea salariului brut la nivelul lunii decembrie 2009 în sensul înlăturării a trei sporuri care nu se mai regăsesc în anexele prezentei legi.

S-a constatat că s-a depășit cadrul stabilit de dispozițiile legii cadru, neexistând posibilitatea interpretării aplicării legii cadru cu înlăturarea unor sporuri ce nu se mai regăsesc în anexele prezentei legi, deși aceste sporuri anterior intrării în vigoare a legii cadru au fost stabilite sau acordate prin diferite acte juridice.

Raportat la principiul tempus regit actum actele juridice nu pot fi înlăturate printr-o activitate de implementare a legii cadru a unei autorități publice locale, județene sau centrale, aceste acte juridice pot fi înlăturate doar într-o procedură contencioasă prevăzută de lege, întrucât în caz contrar s-ar încălca principiul forței obligatorii a actelor juridice.

În considerarea acestor două principii sunt și dispozițiile Ordonanței nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariului acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, care stabilesc în art. 1 alin. 4 că drepturile salariale ale personalului reîncadrat sunt stabilite la nivelul prevăzut în luna decembrie 2009 pentru funcțiile similare celor pe care a fost reîncadrat, pentru ca în art. 4 să se precizeze că întregul personal va fi reîncadrat potrivit tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009.

Sistemul de monitorizare și control, al aplicării prevederilor Legii cadru nr.330/2009 se poate desfășura doar în limitele dispozițiilor acestei legi fără a se realiza aprecieri sau interpretări a unor drepturi salariale ce au fost acordate prin acte juridice anterioare intrării în vigoare a legii cadru, cu atât mai mult cu cât un astfel de control nu este prevăzut de Ordinul nr.32/2010, iar în Ordonanța nr.1/2010 în art.10 s-a stabilit în mod concret în ce situație nu vor putea fi luate în considerare drepturi salariale stabilite anterior, raportat la dispozițiile art. 30 din Legea cadru, constatându-se că emiterea celei de a doua decizii de reîncadrare s-a realizat cu nerespectarea tuturor acestor dispoziții legale în vigoare și a determinat prejudicierea reclamantei în ceea ce privește dreptul constituțional privind dreptul la muncă în sensul dreptului la remunerație egală pentru o muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare stabilite atât de legislația națională cât și de legislația comunitară.

De altfel, legiuitorul a stabilit în mod expres care sunt drepturile salariale suplimentare stabilite prin acte juridice în favoarea personalului autorităților și instituțiilor publice ce nu vor fi avut în vedere la stabilirea noului salariu, conform dispozițiilor art.50 din legea cadru nr.330/2009 prin care s-au încetat acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, precum și sporul de mobilitate, la 3 zile de la data publicării legii, respectiv 12 noiembrie 2009.

Așa cum a reținut și echipa de audit financiar, la interpretarea teologică și succesivă a dispozițiilor legale, conform dispozițiilor art.14 alin.3, art.22 alin.1, art.23 alin.1, art.51 alin.1 și art.54 alin.6 din legea nr.273 din 29 iunie 2006 privind finanțele publice locale: „Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art.1 alin.2 și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.”; „Ordonatorii principali de credite analizează modul de utilizare a creditelor bugetare aprobate prin bugetele locale si prin bugetele instituțiilor publice, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, si aproba efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispozițiilor legale.”; „Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.”; „Creditele bugetare aprobate prin bugetele locale pot fi folosite prin deschideri de credite efectuate de ordonatorii principali de credite ai acestora, in limita sumelor aprobate, potrivit destinației stabilite și cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective.”; „Efectuarea plăților, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispozițiile legale, și numai după ce acestea au fost angajate, lichidate și ordonanțate.”, rezultând din întreg probatoriul administrat faptul că acordarea acestor drepturi salariale reclamantei s-a realizat parțial cu respectarea dispozițiilor legale menționate.

Totodată, conform dispozițiilor art.157 alin.2 din legea nr.53/2003 și art.31 din legea nr.188/1999 tribunalul a reținut că: „Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile si instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.”; iar „Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii. Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.”; astfel că începând cu data de 12 noiembrie 2009 a intrat în vigoare legea nr.330/2009.

Conform dispozițiilor art.85 din legea nr.188/1999: „(1) Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art.84 lit.a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. (2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ. (2^1) Ordinul sau dispoziția de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori respingerii acțiunii la instanța de contencios administrativ constituie titlu executoriu. (3) Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.”.

Prin Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice legiuitorul național a dispus o amnistiere fiscală în ceea ce privește restituirea sumelor reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 din lege, pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere (decizii de imputare) emise de angajator drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.

Această lege a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 401 din 15 iunie 2012 și conform normelor constituționale a intrat în vigoare la data de 18 iunie 2012 astfel că tribunalul urmează să aibă în vedere aceste dispoziții întrucât în cauza de față pe numele reclamantei s-a emis o decizie de imputare de către pârât în calitatea sa de angajator care vizează venituri de natură salarială ce au fost stabilite în perioada 2010 – 2012 în baza contractului colectiv încheiat înainte de 1 ianuarie 2011 și aprobate prin hotărârile Consiliului L. al comunei B., în sensul că se va constata că reclamanta este exonerat de la plata sumelor imputate prin dispoziția de imputare nr.18/21 ianuarie 2012 emisă de Primarul comunei B., cu excepția sumelor recuperate până la data intrării în vigoare a Legii nr.84/2012.

Potrivit dispozițiilor art.1 pct.1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și pentru repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Noțiunea de act administrativ este redată în art. 2 lit. c, „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.” Din coroborarea acestor noțiuni rezultă cu certitudine că intră în competența de soluționare a tribunalelor – secțiilor de contencios administrativ și fiscal cererile prin care se contestă un act administrativ.

Actul administrativ este obligatoriu pentru toate subiectele de drept care intră sub incidența sa, pentru autoritatea publică emitentă sau inferioară, precum și pentru autoritatea publică superioară. Afirmația necesită însă anumite precizări: obligativitatea actului administrativ încetează în primul caz prin revocare sau anulare; în cel de-al doilea caz, de asemenea, autoritatea publică poate revoca actul, sau el poate fi abrogat sau anulat de autoritatea publică superioară, respectiv anulat de instanța judecătorească.

Actul administrativ este executoriu din oficiu, în sensul că poate fi executat imediat după aducerea la cunoștința persoanelor interesate, respectiv publicarea sa, așadar din momentul din care produce efecte juridice, fără a mai fi nevoie de intervenția unui alt act în acest sens. Din această perspectivă, actele administrative se deosebesc de hotărârile judecătorești, care au nevoie de o procedură posterioară, de învestire cu formulă executorie, pentru a putea fi puse în executare.

Dispoziția contestată este un act administrativ unilateral cu caracter individual emisă de intimat în calitatea sa de angajator și ordonator principal de credite, iar principiul care guvernează este acela al superiorității actelor normative asupra actelor individuale; prin urmare, actele individuale ale autorităților centrale, respectiv locale se vor conforma întotdeauna actelor normative ale acestora, așadar actele individuale ale autorităților centrale nu pot contraveni actelor normative ale autorităților locale, și, evident, nici invers.

Conformitatea actului administrativ expres sau asimilat cu norma juridică cuprinsă în „lege” presupune verificarea conformității actului administrativ cu ipoteza normei juridice, care descrie situația juridică în prezența căreia actul administrativ trebuie să fie emis. Suntem în prezența unui act emis în temeiul competenței legate, nu a unei puteri discreționare, și anume verificare conformității actului administrativ cu dispoziția normei juridice în baza căreia acesta a fost emis.

. actelor administrative desemnează momentul de la care acestea produc efecte juridice, adică se nasc drepturi și obligații pentru subiectele de drept vizate prin acele acte, de aceea determinarea acestui moment este deosebit de importantă în dreptul administrativ.

Teoretic, simpla existență a unui act administrativ poate face loc executării sau contestării lui (pe cale administrativă sau/și jurisdicțională), fără să fie necesară notificarea (comunicarea), respectiv publicarea sa. Opozabilitatea actului, însă, funcționează numai atunci când sunt realizate anumite formalități de publicitate. Din acest moment se socotește că intră în vigoare actul administrativ. Fără formalitățile legale, destinatarul sau beneficiarul actului nu se poate prevala de acesta în fața altor persoane fizice sau juridice.

În principiu, actele administrative unilaterale cu caracter individual intră în vigoare din momentul comunicării lor persoanelor interesate. Un alt principiu care guvernează regimul juridic al actelor administrative și este legat de momentul intrării în vigoare a acestora este principiul neretroactivității actelor administrative, în sensul că acestea nu pot avea ca obiect de reglementare situații juridice născute și încheiate anterior intrării lor în vigoare. Pe cale de consecință, actele administrative vor reglementa situații juridice ce există la momentul intrării în vigoare, însă numai pentru viitor, precum și situații juridice născute ulterior intrării lor în vigoare.

Acest principiu este confirmat și de legea noastră fundamentală, care în art.15 alin.2 arată că „legea dispune numai pentru viitor”. Deși textual se face referire doar la lege, principiul este aplicabil din identitate de rațiune și actelor administrativ.

Prin urmare, prin actele administrative unilaterale cu caracter individual nu se poate reglementa cu efect retroactiv, deoarece ar fi absurd să i se pretindă unui subiect de drept să respecte anumite dispoziții abrogate, în cazul de față dispoziția contestată impune reclamantului să respecte o situație juridică reglementată și născută sub imperiul legii nr.330/2009, situație juridică ce a fost concretizată conform dispoziției emise în anul 2010, și care la nivelul anului 2012 aceste prevederi sunt abrogate, astfel că dispoziția de imputare este lovită de nulitate absolută, întrucât încalcă principiul general al neretroactivității actelor administrative.

În raport de toate aceste considerente, tribunalul a admis în parte contestația formulată de reclamant, să anuleze în parte dispoziția de imputare nr.18/21 ianuarie 2012 emisă de pârâtul Primarul comunei B., doar în ceea ce-l privește pe reclamant având în vedere faptul că dispoziția vizează întreg personalul contractual și funcționari publici și care în art.1 se menționează că se rețin din drepturile salariale curente și viitoare sumele încasate necuvenit salariaților din tabelul anexat, reclamanta regăsindu-se în tabelul respectiv la poziția nr.4, în ceea ce privește sporul de confidențialitate în procent de 10% din salariul de bază, respectiv suma de 3076 lei și sporul de stabilitate în procent de 10% din salariul de bază, respectiv suma de 3093,2 lei, pentru perioada 2010-2012 și s-a menținut dispoziția nr.18/21.01.2012 emisă de pârâtul Primarul comunei B. cu privire la reclamant în ceea ce privește sporul de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază, pentru suma de 7753 lei și sporul de stabilitate în procent de 10% din salariul de bază, respectiv suma de 3093,2 lei, pentru perioada 2010-2012; s-a constatat că reclamanta este exonerată de la plata sumelor imputate prin dispoziția nr.18/21.01.2012 emisă de Primarul comunei B., reprezentând sporul de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază pe anul 2010, în cuantum de 7753 lei, conform legii nr.84/2012.

Împotriva sentinței nr.4359 din 18 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ a declarat recurs reclamanta C. O., criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea cererii de recurs, după expunerea situației de fapt și a dispozițiilor legale incidente în cauza dedusă judecății recurenta a susținut, în esență, următoarele:

Hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale, fără a avea în vedere întregul probatoriu administrat în cauză, apreciind în mod trunchiat probele și pronunțând o soluție cu aplicarea greșită a legii iar motivele pe care își întemeiază soluția sunt contradictorii.

S-a mai precizat că în mod greșit instanța de fond a admis în parte acțiunea, atâta timp cât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei a rezultat că sporurile de care a beneficiat recurenta au fost acordate în baza hotărârilor judecătorești irevocabile, a actelor administrative și a contractului colectiv de muncă, acte ce nu au fost contestate dobândind astfel putere de lege.

S-a mai arătat că o dispoziție de imputare a fost emisă în încălcarea principiului securității raporturilor juridice de drept administrativ principiului obligativității și irevocabilității actului juridic.

În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.5,7,8 și 9 și art.304¹ C.pr.civilă.

Intimații pârâți P. COMUNEI B. și pârâtul C. L. B. nu au formulat întâmpinare la cererea de recurs deși au fost legal citați cu această mențiune.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, în raport de dispozițiile art.3041 C.pr.civilă Curtea apreciază prezentul recurs ca nefondat.

Sub aspectul criticilor aduse de recurentă cu privire la menținerea de către prima instanță a dispoziției de imputare nr.18/21.01.2012 pentru sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate aferente perioadei 2010-2012, Curtea reține următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ dedusă judecății, reclamanta C. O. a solicitat instanței să dispună anularea dispoziției nr. 18 din 21.01.2012 .

Actul administrativ unilateral cu caracter individual spus controlului judiciar prezintă natura juridică a unei decizii de imputare, ce prezintă în expunerea de motive considerentele în fapt privind existența unor drepturi salariale încasate nejustificat în cursul anilor 2010 -2012 prin acordarea de sporuri fără bază legală, astfel cum au fost încasate de către reclamanta – funcționar public în cadrul Primăriei Comunei B., conform constatărilor Camerei Județene de Conturi Gorj, cuprinse în Decizia nr.1810 din 26.10.2012, precum și exercițiul atribuției de imputare a sumelor reprezentând spor dispozitiv, spor de confidențialitate și spor de stabilitate.

În ceea ce privește indemnizația de dispozitiv, Curtea reține că potrivit art. 10 din OUG nr. 1/25.01.2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal în sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora „în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii cadru nr. 330/2009”.

De asemenea, potrivit art. 6 alin. 1 din același act normativ, „în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.

Dispozițiile legale citate anterior, determinând modul de stabilire a salariilor personalului din sectorul bugetar începând cu anul 2010 în conformitate cu art. 30 din Legea 330/2009, exclud explicit din calculul noului salariu drepturile salariale acordate prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor, chiar sumele compensatorii urmând a fi acordate numai pentru drepturile salariale stabilite prin legi sau hotărâri ale guvernului ce nu se mai regăsesc în noua lege de salarizare.

Prin Decizia nr. 37/14.12.2009 soluționând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dispozițiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea 138/1999 se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv se acordă exclusiv funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne, categorii profesionale între care nu se regăsește cea din care fac parte reclamanta.

Nefiind deci în prezența unor drepturi salariale stabilite prin legi sau hotărâri ale guvernului, ci în baza unui act administrativ adoptat ca rezultat al unei interpretări eronate a dispozițiilor Legii 138/1999, astfel cum s-a constatat prin decizia în interesul legii menționată, acordarea sporului de dispozitiv ulterior intrării în vigoare a Legii 330/2009 este lipsită de suport legal.

Potrivit art. 329 alin. 3 din codul de procedură civilă soluțiile Secțiilor Unite se pronunță numai în interesul legii și au efect numai pentru viitor însă, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție intervine ca un eveniment ce nu poate fi ignorat, fiind neîndoielnic că interpretarea dată de cea mai înaltă instanță din stat în sensul că nu pot beneficia de indemnizația de dispozitiv funcționarii publici și personalul contractual din cadrul autorităților publice locale urmează a fi avută în vedere la determinarea drepturilor salariale ale acestei categorii profesionale ulterior acestui moment.

Neacordarea pentru viitor a acestui spor nu este de natură să afecteze autoritatea de lucru judecat a sentinței irevocabile prin care s-a acordat imputarea sporului de dispozitiv fiind fondată pe obligativitatea interpretării pentru viitor a dispozițiilor legale ce reglementează aceste drepturi în sensul stabilit de Înalta Curte de Casație și Justiție, criticile recurentei pe acest aspecte fiind nefondate.

Criticile recurentei referitoare la imputarea sporului de stabilitate pentru perioada 2010-2012 sunt nefondate, atâta timp cât nu există temei legal pentru acordarea acestui spor.

Având în vedere dispozițiile art.1 alin.2 din Legea nr.330 și art.10 din OUG nr.1/2010, acest spor nu poate fi acordat începând cu data intrării în vigoare a Legii Cadru nr.330/2009, sporul de stabilitate nefiind prevăzut într-un act normativ.

Curtea constată că aspectele de fapt și de drept au fost cercetate și analizate de către prima instanță, care a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, hotărârea fiind amplu și temeinic motivată.

Pentru aceste considerente, criticile recurentei sunt nefondate, astfel că, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civilă, recursul va fi respins ca nefondat, nefiind incidente dispozițiile prevăzute de art.304 pct.5,7,8 și 9 C.pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta C. O. împotriva sentinței nr.4359 din 18 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții INSTITUȚIA P. COMUNEI B. și pârâtul C. L. B..

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Noiembrie 2013.

Președinte,

D. C.

Judecător,

M. F.

Judecător,

C. N. G.

Grefier,

R. Ștomlega

Red.jud.M.F.

Jud.fond C.B.

Tehn.R.Ș2 ex.

02 Decembrie 2013

← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1339/2013. Curtea de...		Anulare act administrativ. Hotărâre din 26-11-2013, Curtea de... →

Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 4359/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 4359/2013. Curtea de Apel CRAIOVA