Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 6331/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6331/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 2438/54/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 6331/2013
Ședința publică de la 23 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - L. C.
Judecător: - M. F.
Judecător: - T. B.
Grefier: - R. V.
x.x.x.
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 16 mai 2013 privind judecarea recursului formulat de reclamantul T. E. împotriva sentinței nr. 352 din data de 10 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât C. G. BUCUREȘTI, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) .
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 mai 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel C. sub nr._ la data de 13 decembrie 2011, reclamantul T. E. a chemat în judecată pârâtul C. G. BUCUREȘTI solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- Obligarea pârâtului la plata orelor suplimentare aferente anilor 2010-2011 în număr de 342 de ore,
- Obligarea pârâtului la plata zilelor de concediu de odihnă neefectuat ( 6 zile anul curent și 6 zile anul trecut).
- Obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr. 352 din data de 10 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a luat act de renunțarea reclamantului T. E. la judecarea cererii privind obligarea pârâtului la plata contravalorii zilelor de concediu de odihnă în 2010, 2011.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul T. E. împotriva pârâtului C. G. BUCUREȘTI.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarele:
În ceea ce privește petitul cererii de chemare în judecată referitor la plata zilelor de concediu de odihnă neefectuat, s-a făcut aplicarea disp. art.246 C.P.C. în conformitate cu care reclamantul poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
De asemenea s-a avut în vedere că pârâtul a arătat că este de acord cu renunțarea reclamantului la judecarea acestui petit, luandu-se act de renunțarea la judecată.
În ceea ce privește petitul cererii de chemare în judecată referitor la plata orelor suplimentare aferente anilor 2010-2011 în număr de 342 ore Curtea a constatat că este nefondat, din următoarele considerente:
În perioada 2010-2011 reclamantul a deținut funcția publică de execuție de comisar clasa I, grad profesional asistent în cadrul Gărzii Financiare-Secția județeană D..
Pentru perioada solicitată și în raport de funcția publică deținută sunt aplicabile disp. art.11 din Legea nr.329/2009 coroborate cu disp. art.9 alin.1 din Legea nr.285/2010.
În conformitate cu aceste dispoziții legale pentru activitatea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă în cursul anului 2009 și până la 31.12.2011 este prevăzută doar posibilitatea compensării acestora cu ore libere plătite, respectiv cu timp liber corespunzător.
În ceea ce privește susținerea reclamantului privind incidența în speță a disp art.32 din Legea nr.188/1999 coroborate cu disp. art.13 din OG nr.6/2007 Curtea a reținut că nu au fost fondate aceste susțineri, având în vedere că disp. OUG nr.6/2007 au fost abrogate o dată cu adoptarea Legii cadru de salarizare nr.330/2009, prin art.48 pct.13.
În raport de aceste considerente și văzând disp. art.18 din Legea nr.554/2004 a fost respinsă cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata orelor suplimentare ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul T. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul a expus starea de fapt și a susținut că instanța de fond în mod nelegal a respins cererea de chemare în judecată cu motivarea că sunt aplicabile dispozițiile art. 11 din Legea nr. 329/2009 care nu prevăd posibilitatea plății ci numai acordarea unui timp liber corespunzător. Recurentul consideră că prevederile legale menționate sunt aplicabile numai personalului instituțiilor publice care este angajat la momentul cererii de acordare a timpului liber, ori, întrucât prin decizia nr. 1518/10.10.2011 emisă de Garda Financiară – C. G. București a fost eliberat din funcție, acordarea de zile libere nu mai este posibilă și trebuie aplicată măsura reparatorie referitoare la plata orelor suplimentare.
În cauză s-a formulat întâmpinare de către Garda Financiară – C. G., solicitându-se respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, cu motivarea că în mod corect prima instanță a aplicat dispozițiile art. 11 din Legea nr. 329/2009 coroborate cu dispozițiile art. 9 alin.1 din Legea nr. 285/2010.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din 20 februarie 2013 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr._, în temeiul dispozițiilor art. XXIII alin. 2 și 4 din Lg. nr. 2/2013 a fost scoasă cauza de pe rol și trimis dosarul Curții de Apel C. – Secția C., instanță devenită competentă să îl soluționeze.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel C. sub nr._ primind termen de judecată la data de 16 mai 2013.
Analizând recursul formulat de reclamantul T. E., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul recurenta a fost eliberat din funcție prin decizia nr. 1518/10.10.2011 emisă de Garda Financiară – C. G. București. În perioada 2010-2011 pentru care acesta solicită plata orelor suplimentare instanța de fond a stabilit în mod corect că aplicabile sunt dispozițiile din Legea nr. 329/2009 și Legea nr. 285/2010.
Astfel,potrivit art. 11 din Legea nr. 329/2009, „Prin derogare de la prevederile art. 119 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, de la data intrării în vigoare a prezentei legi până la data de 31 decembrie 2010, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite acordate până la data de 31 decembrie 2010, pentru activitatea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal în cursul anului 2009, și până la data de 31 martie 2011, pentru activitatea suplimentară prestată în anul 2010”, iar potrivit art. 9 alin.1 din Legea nr. 285/2010, „(1) În anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător”.
Prin urmare, în perioada 2010-2011 munca prestată peste durata normală a timpului de lucru nu putea fi compensată, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, decât cu timp liber și nu prin plată. De menționat că, prin dispozițiile legale amintite, legiuitorul nu a distins după cum personalul instituțiilor publice este angajat sau nu la momentul cererii de acordare a timpului liber și nu a prevăzut posibilitatea de compensare prin plată a orelor prestate peste program pentru nicio categorie de angajați care nu au solicitat acordarea de timp liber. În aceste condiții, se constată că instanța de fond a apreciat corect că cererea reclamantului nu are fundament legal pentru a fi admisă, pronunțând o soluție legală și temeinică.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat, menținând sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul T. E. împotriva sentinței nr. 352 din data de 10 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât C. G. BUCUREȘTI, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Mai 2013.
Președinte, L. C. | Judecător, M. F. | Judecător, T. B. |
Grefier, R. V. |
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Hotărâre din 24-10-2013, Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
