Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 4942/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 4942/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 3206/63/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 4942/2013

Ședința publică de la 25 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: - M. F.

Judecător: - T. B.

Judecător: - L. C.

Grefier: - R. V.

x.x.x.

S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamantul C. A. M. și pârâtul P. C. împotriva sentinței numărul 914 din 20 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. JUSTIȚIEI, M. FINANȚELOR PUBLICE și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) plata orelor suplimentare”.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic V. V., pentru recurentul pârât P. C., lipsind recurentul reclamant C. A. M. și intimații pârâți M. JUSTIȚIEI, M. FINANȚELOR PUBLICE și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea la dosar de către recurentul reclamant C. A. M. a unei note scrise prin care arată că este de acord cu calculul efectuat de P. C. și își însușește rezultatul final al acestuia, după care;

Consilier juridic V. V. pentru recurentul pârât P. C., depune fișa de calcul a fracțiunilor ce au fost neglijate.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente asupra recursurilor de față.

Consilier juridic V. V., pentru recurentul pârât P. C., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Cu privire la recursul declarat de reclamantul C. A. M. pune concluzii de respingere.

CURTEA

Asupra recursurilor de față;

Pe rolul Tribunalului D. – Secția contencios administrativ și fiscal, a fost înregistrată acțiunea formulată de reclamantul C. A., împotriva pârâților M. Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Administrația Națională a Penitenciarelor și P. C. prin care s-a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea în solidar a pârâților să plătească orele suplimentare efectuate în perioada 5.03._08, și în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii în fapt, a aratat că este funcționar public cu statut special, salariat al Penitenciarului C. și lucrează într-un compartiment care efectuează paza și supravegherea interioară, cu un program de muncă de 12 ore pe zi cu 24 libere și 12 ore pe noapte cu 48 libere astfel că însumează lunar 168 de ore, 180 de ore, 192 de ore, în plus de aceasta lucrează și în zilele considerate libere sau sărbători legale.

Timpul de lucru legal este de 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, astfel că trebuie efectuate lunar 168, 176 sau 184 de ore. Mai mult decât atât, repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este de regulă de 8 ore pe zi cu 2 zile de repaus, respectându-se zilele de sâmbătă și duminică ca zile de repaus și sărbătorile legale.

Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă este considerată muncă suplimentară care se compensează cu ore libere plătite, iar când compensarea nu este posibilă în următoarele 30 de zile după expirarea acestui timp orele suplimentare efectuate se plătesc prin adăugarea unui spor la salariu. Acest spor de muncă nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază. Repausul săptămânal este considerat în legislația română că se acorda 2 zile consecutiv, de regula sâmbăta și duminica.

Programul de lucru cuprinde și zilele de sărbătoare legală, în care în raport de dispozițiile art. 134 Codul muncii nu se lucrează și îi sunt încălcate astfel drepturile de a beneficia de un spor la salariu ce nu poate fi mai mic de 100%( art. 137, alin. 1 Codul muncii).

O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea în articolul 16 se face trimitere la articolul 43 din Legea 293/2004, ceea ce înseamnă că se recunoaște puterea executorie a prevederilor din statut, chiar în lipsa unui act normativ de salarizare.

Prin Ordinul 399/2007, în art. 1, punctul 11 prevede aceste drepturi și modalități de plată făcând interpretarea art. 16.

Astfel că și înainte de apariția Legii privind salarizarea au existat norme juridice în baza cărora li se puteau acorda drepturile bănești solicitate de reclamanți. Legea 293 este un act normativ de aplicabilitate imediată, continuată de la apariția ei și până la momentul la care va fi abrogată sau modificată. Toate actele normative apărute după Legea 293/2004, se referă la O.G. nr. 64/2006, Ordinul 399/2007 prin care nu s-a abrogat nici unul dintre articolele privind salarizarea astfel încât chiar dacă nu era o lege a salarizării, era în vigoare Legea Privind Statutul -293/2004, care produce efecte juridice la fel ca orice altă lege. De asemenea arată că, în raport de dispozițiile Legii 293, art. 43 și 44 au fost plătiți zeci de mii de salariați din sistem și de altfel sunt plătiți și astăzi, întrucât pe rând celelalte două acte normative ulterioare acesteia fac trimitere la art. 43 și 44 din Legea 293.

Momentul final al unei legi este momentul în care încetează acțiunea legii, iar legea încetează să mai producă efecte juridice prin abrogare, ajungere la termen etc. In cazul de față art.. 43 din Legea 293/2004 nu este abrogat prin apariția celorlalte două acte normative ulterioare. Suntem practic în situația ultraactivității legii în sensul că legea nouă a consacrat situațiile guvernate de Legea 293/2004. A avut dreptul câștigat chiar prin dispozițiile Legii 293/2004 aspect reluat expres de O.G. nr. 64/2006 și Ordinul 399/2007.

S-a evitat să se țină cont de faptul că reclamantul muncește în zilele considerate libere și în zilele reținute de Legiuitor sărbători legale. I se recunoaște faptul că lucrează ore suplimentare între 12 și 48 de ore lunar, dar se uită că lucrează și vineri noaptea, și sâmbătă ziua, și sâmbătă noaptea și duminică ziua, și duminică noaptea. Se face vorbire de o indemnizație de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază care i s-ar acorda astfel că pachetul salarial ar trebui să acopere și eventualele eforturi depuse peste orele de program.

Indemnizația de dispozitiv este acordată tuturor salariaților și celor care lucrează 8 ore și celor care lucrează mai mult sau mai puțin de 8 ore, astfel că nu se face nici un fel de diferențiere între cei care lucrează 40 de ore pe săptămână și în medie 168 de ore pe lună față de cei care lucrează până la 192 de ore pe lună. Motivația potrivit căreia nu le pot fi plătite drepturile bănești solicitate, întrucât este necesară alocarea de fonduri bănești de către coordonatorul de credite nu are temei legal și nu constituie un motiv întemeiat pentru care nu le sunt acordate drepturile bănești pentru orele suplimentare efectuate.

De la 1 ianuarie 2007 s-a acordat parțial și necorespunzător timp liber pentru orele lucrate suplimentar, neținându-se cont de întreg numărul de ore lucrate suplimentar, neținându-se cont de zilele considerate repaus săptămânal și considerate libere.

În dovedirea acțiunii a solicitat încuviințarea probelor cu acte, martori, interogatorii, expertiză și orice alt mijloc de probă necesar.

În drept a invocat dispozițiile Legii 219/2004, OG 64/2006, OG 46/2007, Ordinul 399/2007, Codul Muncii, Legea 188/1999 precum și celelalte texte de lege invocate mai sus.

Prin sentința numărul 914 din 20 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._ s-a respins excepția netimbrării și a necompetenței materiale a instanței.

A fost respinsă excepția prematurității ca rămasă fără obiect.

S-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice.

A fost respinsă acțiunea împotriva pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesual pasive.

S-a admis acțiunea reclamantului C. A., formulată împotriva pârâtului P. C..

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 656,43 lei, reprezentând contravaloarea orelor efectuate suplimentar și necompensate în lunile august 2007, iunie 2008, noiembrie 2008, august 2009

A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 450 lei.

A fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Justiției și Ministerului Finanțelor Publice, formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor, ca inadmisibilă.

S-a respins cererea de majorare a onorariului de expert, formulată de domnul expert T. C..

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Excepțiile netimbrării, necompetenței materiale, prematurității, au fost respinse, pentru considerentele expuse în practica.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâților Administrația Națională a Penitenciarelor, M. Justiției și M. Economiei și Finanțelor s-a reținut că obiectul prezentului litigiu îl constituie despăgubiri reprezentând drepturi bănești la care reclamantul a susținut că este îndreptățit. În litigiile în contencios administrativ cu acest obiect, așa cum s-a subliniat în doctrină și practica judiciară, este imperios necesar să figureze unitatea cu personalitate juridică în raport cu care reclamantul poate dobândi repararea prejudiciului invocat prin acțiune.

Această premisă nu conferă însă legitimare procesuală unor instituții cu care reclamantul nu are un raport juridic de drept substanțial ci numai persoanei juridice ce are un astfel de raport juridic cu reclamantul.

Prin urmare, dat fiind faptul că despăgubirile solicitate de reclamant sunt derivate din raportul de serviciu în care acesta este parte, calitatea procesuală pasivă aparține unității cu personalitate juridică ce este de asemenea parte a raportului de serviciu.

În speță, reclamantul este funcționar public cu statut special în cadrul Penitenciarului C., astfel că raportul său de serviciu se derulează cu unitatea mai sus precizată, care, potrivit art. 10 alin. 3 din HG 1849/2004 are personalitate juridică și patrimoniu propriu și astfel poate sta în judecată în nume propriu și poate acoperi prejudiciul invocat de reclamant în situația în care pretențiile acestuia sunt întemeiate.

Relevante sub acest sunt și dispozițiile art. 17 alin. 2 din Legea 293/2004, din care a rezultat că decizia de numire a funcționarului public cu statut special definitiv este emisă de directorul unității în care acesta își desfășoară activitatea.

În acest context s-a impus a se reține ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive referitor la pârâții Ministerul Finanțelor Publice, M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, deoarece între acești pârâți și reclamant nu există un raport de drept substanțial, respectiv un raport de serviciu.

A fost lipsit de relevanță, sub aspectul calității procesuale pasive, faptul că pârâții M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor au calitatea de ordonatori de credite, principal respectiv secundar, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus legitimarea procesuală pasivă nu poate fi dată decât de existența unui raport de serviciu.

De asemenea, reclamantul nu ar justifica nici interesul atragerii în judecată pentru opozabilitatea hotărârii și pe pârâții mai sus precizați în calitate acestora de ordonatori de credite principal și secundar, față de dispozițiile O.G. nr.2.2/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, care înlătură necesitatea pronunțării unei hotărâri în contradictoriu și cu ordonatorii de credite, pentru opozabilitate și asta deoarece, legiuitorul, printr-o lege specială, de care este ținută orice persoană care cade sub incidența acesteia, deci inclusiv pârâții mai sus menționați, reglementează obligativitatea ordonatorilor principali de credite de a alimenta conturile instituțiilor din subordine, in ipoteza existenței unui titlu executoriu.

Față de argumentele expuse, constatând că pentru pârâții Ministerul Finanțelor Publice, M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor nu se justifică legitimarea procesuală pasivă, acțiunea formulată împotriva acestora a fost respinsă în consecință.

Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul este funcționar public cu statut special în cadrul Penitenciarului C. desfășurând un program special de muncă, respectiv ture de 12 ore pe zi cu repaus de 24 de ore și 12 ore pe noapte cu repaus de 48 de ore.

Prin prezenta cerere a solicitat plata orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru și în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care potrivit dispozițiilor legale nu se lucrează începând cu data de 5.03.2007 până la 31.12.2009, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată (precizare în ședința din 22.02.2011).

Regimul juridic al orelor suplimentare efectuate de categoria funcționarilor publici cu statut special din care face parte reclamantul este reglementat de art.16 din OG nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administrației Penitenciarelor, care face trimitere expresă la art. 43 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul Funcționarilor Publici din ANP.

Astfel, potrivit art. 45 alin 3 din Legea 293/2004 republicată ( în forma inițială, art.43), "Orele prestate de funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:

a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;

b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată și sporurile prevăzute la alin. (4) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de șeful ierarhic, fără a se depăși 120 de ore anual, iar în cazuri cu totul deosebite se poate aproba efectuarea orelor suplimentare și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate".

Iar art. 16 din OG 64/2006 prevede în mod explicit că pentru orele prestate de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Aceste dispoziții se completează însă, conform art. 46 din Statut, cu regulamentele de ordine interioară elaborate de conducerea ANP și de unitățile aflate în subordinea acesteia în ceea ce privește modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici la serviciu, respectiv Ordinul nr. 399/2007 emis de M. Justiției pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr.64/2006 și Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorului General al ANP dar și cu dispozițiile de drept comun, respectiv art.109, 110, 112 ,113 și art. 116,117 din Codul Muncii.

Ordinul nr.399/2007 și Decizia Directorului General ANP nr. 307/25.01.2007 care statuează, în esență, aceleași reglementări ca și art. 45 din Statut, stabilesc în același timp distincția dintre orele suplimentare efectuate în cazul lucrului în ture și cele efectuate cazul programului normal.

Din interpretarea prevederilor cuprinse la pct. 11 din Ordinul nr.399/2007 și în art.4 alin.2 și 3 din Decizia nr. 307/2007 rezultă că programul în ture presupune și munca în zilele de repaus săptămânal sau în cele în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, astfel încât orele suplimentare se calculează raportat la durata normală a timpului de lucru, conform pontajului.

Așadar, faptul că efectuarea turei de lucru se realizează în zilele de repaus săptămânal sau în cele declarate nelucrătoare, nu justifică plata sporului.

Prin urmare, la stabilirea orelor efectuate suplimentar, instanța a avut în vedere doar orele efectuate în plus față de durata normală a timpului de lucru ( 40 ore/săptămânal, respectiv 160, 168, 176 sau 184 ore/lunar).

Potrivit disp. Ordinului 399/2007 plata orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se face potrivit disp. art. 11.5: „a) total ore lucrate conform pontaj – total ore lucrate din lună = ore lucrate suplimentar; b) ore lucrate suplimentar /8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar; c) primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75%, iar diferența până la 8 se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează”. Prin urmare, calculul orelor suplimentare se face avându-se în vedere orele efectiv prestate. Modalitatea de calcul este impusă prin Ordinul amintit, ordin ce nu a fost contestat.

S-a mai reținut că Decizia nr.307/2007 stabilește că "programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezenta la serviciu mai mult de 8 ore, se stabilește la începutul anului, prin Decizie de zi pe unitate de către directori, în raport cu necesitățile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru legal". Se dispune că șefii de direcții sau servicii sau coordonatorii compartimentelor desemnează prin decizie de zi pe unitate, persoana cu atribuții de întocmire a fiselor individuale de evidență a orelor suplimentare, conform anexei 1 la Decizie. Pe baza fișelor individuale se întocmește o situație centralizatoare ce se comunică compartimentului financiar împreună cu fisele de pontaj. Se elaborează, la nivelul fiecărei unități un Raport anual privind orelor suplimentare.

Conform formularului anexa nr.1 la Decizia 307 Fișa individuală de evidențiere a orelor suplimentare și a timpului liber acordat în compensare, trebuie completată anterior efectuării orelor suplimentare, având în vedere obligația șefului ierarhic superior de a emite o dispoziție scrisă pentru efectuarea orelor suplimentare, exceptând categoriile de personal a căror activitate presupune efectuarea de ture și implicit ore suplimentare. Acordul funcționarului public este certificat de semnătura angajatului în ziua respectivă.

Astfel, la dosar au fost depuse Raportul privind orele suplimentare efectuate la nivelul unității în anul 2008, nr._/PC/27.01.2009, din care rezultă că în cadrul compartimentului pază și supraveghere unde este încadrat reclamantul s-au efectuat în cursul anului 2008 un număr de_ ore suplimentare care însă au fost compensate în totalitate cu timp liber.

De asemenea, pârâtul a recunoscut că pentru 2007 nu s-a întocmit un astfel de raport.

Pentru 2009, a fost depus Raportul privind orele suplimentare efectuate la nivelul unității în anul 2009 nr._/PCDJ/10.02.2010, din care a rezultat că în cadrul compartimentului operativ s-au efectuat în cursul anului 2009 un număr de_ ore suplimentare care însă au fost compensate în totalitate cu timp liber.

În ceea ce privește deciziile de zi, pârâtul s-a apărat în sensul că aceste înscrisuri conțin informații clasificate și nu pot fi depuse la dosar.

A depus însă fișele lunare privind prezența la serviciu a reclamantului precum și situație centralizatoare a pontajelor lunare, pentru perioada_ .

A susținut pârâtul că acele fișe individuale de evidență a orelor suplimentare nu au fost întocmite, întrucât orele suplimentare au fost compensate cu timp liber, iar fișele respective se impunea a fi întocmite doar în cazul în care ar fi fost plătite.

Raportul de expertiză întocmit în cauză, de expert T. C., a concluzionat că reclamantul a efectuat ore suplimentare în anumite luni, situația centralizatoare fiind depusă în anexa 6 la raport; în această anexă (care înlocuiește anexa 5 depusă inițial ca anexa 1) expertul a avut în vedere orele suplimentare peste durata normală a timpului de lucru.

Concluziile raportului de expertiză au fost aproape în totalitate înlăturate, pentru următoarele considerente:

Pentru luna august 2007, expertul a calculat 8 ore lucrate în plus, necompensate, aceeași concluzie reieșind și din fișa de pontaj precum și din situația centralizatoare depusă de pârât la fila 100; despăgubirile cuvenite pentru aceste ore sunt de 66,96 lei (total brut); în consecință, acțiunea va fi admisă pentru această sumă, urmând a fi obligat pârâtul la plata sumei actualizată cu indicele de inflație, la data plății efective.

În decembrie 2007, expertul a calculat 36 ore lucrate suplimentar (reclamantul a lucrat efectiv 192 ore față de 152 ore lucrătoare ale lunii); pârâtul susține că în luna următoare, ianuarie 2008, reclamantul a beneficiat de 3 ture recuperate în compensarea celor 36 ore lucrate suplimentar în decembrie.

Susținerile se confirmă; se constată că în ianuarie 2008 reclamantul a lucrat efectiv 156 ore față de 168 ore lucrătoare ale lunii (fila 106); a beneficiat de 3 ture libere; tura liberă se acordă atunci când totalul orelor lucrătoare din lună a fost deja efectuat de angajat, ceea ce nu este cazul în speță; prin urmare, cele 3 ture acordate compensează orele lucrate în plus în decembrie.

În martie 2008, expertul a stabilit 8 ore suplimentare, însă aceste ore au fost compensate în aprilie când reclamantul a lucrat efectiv 156 ore din cele 168 ore lucrătoare ale lunii respective, și a beneficiat de tură recuperată.

În mai 2008, expertul a stabilit 16 ore lucrate suplimentar; din fișele de pontaj reiese că reclamantul a lucrat efectiv 56 ore (față de 168 ore lucrătoare ale lunii – fila 113), prin urmare nu a efectuat ore suplimentare; zilele de concediu medical nu se consideră ore lucrate efectiv, astfel că nu pot fi adunate la numărul de ore efectiv prestate și a fi avute în vedere la stabilirea orelor efectuate suplimentar.

În iunie 2008, orele lucrate efectiv au fost de 180 față de 168 de ore lucrătoare ale lunii (fila 115); deci, reclamantul a efectuat 12 ore suplimentare; acesată concluzie reiese și din situațiile depuse de pârât, care nu a invocat compensarea lor cu timp liber corespunzător, despăgubirile stabilite de expert pentru aceste ore au fost calculate la suma de 93,62 lei, astfel că și pentru această sumă urmează a fi admisă acțiunea.

În septembrie 2008, expertul a stabilit 8 ore lucrate suplimentar, deși reclamnatul a lucrat efectiv 168 ore, față de cele 176 ore lucrătoare ale lunii respective; cum orele suplimentare se calculează ca diferență între numărul de ore efectiv lucrate, conform pontajului, și numărul de ore lucrătoare ale lunii (conform Ordinului nr. 399/2007 și Deciziei nr.307/25.01.2007), rezultă că pe luna septembrie reclamantul nu a efectuat ore suplimentare; zilele de concediu medical nu se consideră ore lucrate efectiv, astfel că nu pot fi adunate la numărul de ore efectiv prestate și a fi avute în vedere la stabilirea orelor efectuate suplimentar.

În noiembrie 2008, raportul de expertiză concluzionează că reclamantul a efectuat 43 ore suplimentare necompensate; din pontaj reies 35 ore (195 lucrate efectiv față de 160 ore lucrătoare ale lunii respective); pârâtul a susținut că aceste ore au fost compensate cu timp liber corespunzător în decembrie 2008.

Susținerile nu se confirmă; din fișa de pontaj a lunii decembrie, a reiesit că reclamantul a lucrat efectiv 156 ore (din cele 160 ore lucrătoare ale lunii); există mențiunea că plata pentru decembrie s-a făcut pentru 160 ore; deși în pontaj au fost trecute cele 3 ture recuperare, acestea nu au fost plătite, motiv pentru care instanța apreciază întemeiată cererea de acordare a despăgubirilor pentru aceste 35 ore, cuantumul aferent acestor ore este de 400,52 lei (s-a acordat despăgubirea aferentă pentru 32 ore pentru că fracțiunile se neglijează; primele 2 ore au fost calculate cu un spor de 75% din salariu de bază, iar următoarele cu 100%)

În ceea ce privește anul 2009, din fișele de pontaj reies următoarele: în ianuarie, sunt 130 ore lucrate efectiv, din cele 160 lucrătoare ale lunii; în august 2009, reclamantul a lucrat 180 ore din cele 168 ale lunii respective; deci a prestat suplimentar 12 ore; cum în septembrie a prestat 180 ore față de 176 lucrătoare ale lunii, și nu a beneficiat de tură liberă, despăgubirile aferente celor 12 ore lucrate suplimentar în august, în valoare de 95,33 lei vor fi acordate reclamantului; în septembrie sunt 4 ore lucrate suplimentar, prin urmare nu se compensează (fracțiunile se neglijează); în decembrie sunt 166 ore lucrate efectiv față de 168 lucrătoare ale lunii; prin urmare nu sunt ore suplimentare.

În concluzie, acțiunea reclamantului a fost admisă și obligat pârâtul la plata sumei de 656,43 lei, actualizată la data plății, reprezentând ore efectuate suplimentar și necompensate în lunile august 2007, iunie 2008, noiembrie 2008, august 2009.

În aplicarea art.274 C.pr.civ, a fost obligat pârâtul la pata cheltuielilor de judecată în cuantum de 450, reprezentând onorariu avocat de 300 lei și onorariu expert de 150 lei.

Asupra cererii de chemare în garanție, instanța a constatat că, potrivit art. 60 C.pr.civ., poate fi chemat în garanție cel împotriva căruia poate să se îndrepte partea căzută în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubiri.

Prin urmare, numai persoana care devine parte într-un litigiu, deci justifică legitimarea procesuală, și mai mult, cade în pretenții, poate chema în garanție o altă persoană.

În speță, față de soluția ce urmează a se pronunța asupra cererii de chemare în judecată a pârâtului ANP, de respingere pentru lipsa calității procesuale pasive, cererea de chemare în garanție formulată de acesta a fost respinsă ca inadmisibilă.

Referitor la solicitarea expertului, de majorare a onorariului stabilit, instanța a respins-o, pe de o parte întrucât nu se justifică, având în vedere ajutorul pe care l-a primit din partea instituției angajatoare, pe de altă parte pentru că a efectuat un număr considerabil de expertize similare (pe rolul instanței existând câteva zeci de dosare ale funcționarilor din cadrul Penitenciarului), toate presupunând același algoritm, aceleași înscrisuri de observat, aceleași dispoziții legale de aplicat, munca depusă fiind astfel considerabil ușurată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâtul P. C..

Reclamantul a susținut că in mod gresit prima instanta a apreciat ca paratii M. Justiției si Libertăților Cetățenești, M. Finanțelor si Administrația Naționala a Penitenciarelor nu au calitate procesuala pasiva.

Astfel, a aratat ca M. Finanțelor are calitate procesuala pasiva pentru rolul primordial si singular de alcătuire a bugetului statului, iar intrucât angajatorii s-au aparat de maniera ca nu au sumele de bani prinse în buget pentru aceste drepturi salariale este lipsita de temei admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a celorlalți doi parați M. Justiției si Libertăților Cetățenești si Administrația Naționala a Penitenciarelor.

Sentința este nelegala si prin prisma faptului ca obiectul acțiunii il constituie orele suplimentare lucrate de reclamant peste programul normal de lucru conform "art.45 alin 3 din Legea 293/2004 coroborat cu OG 64/2006.

Din lecturarea simpla a cestor dispoziții legale se face distincție intre doua categorii de sporuri de la litera a) si de la litera b). la litera a) unde avem primele sau orele se plătesc cu 75% si următoarele cu 100%, iar la litera b) sporul de % care se acorda pentru orele suplimentare lucrate in zilele de repaus săptămânal sau considerate libere.

Sunt doua modalități de rezolvare a acestui litigiu instanța de fond in mod |nelegal interpretând greșit actul dedus judecații a pronunțat o soluție greșita.

Una in care se identificau orele suplimentare lucrate peste programul normal de lucru, identificarea orelor lucrate in zilele de repaus săptămânal pentru a fi % diferit de litera a), conform literei b) din art. mai sus menționat sau, (varianta in care ne sunt plătite toate orele din zilele de repaus săptămânal si libere legal efectiv lucrate pe lângă orele lucrate peste programul normal de lucru.

Expertul a inteles acest lucru si a făcut calculele chiar daca numai parțial însă instanța nu a îmbrățișat nici una dintre modalitățile propuse de expert, porto! de expertiza este incomplet.

Raportul de expertiză este incomplet.

Programul de lucru al reclamantului este unul atipic, iar dreptul la repausul săptămânal trebuie sa ii fie respectat. Acesta este chemat la serviciu si zilele de repaus săptămânal, iar contrar legii nu este remunerat in consecința acest lucra datorându-se instanței de fond prin respingerea obiecțiunilor.

Prin acordul colectiv privind raporturile de serviciu încheiate intre austerul Justiției, Administrația Naționala a Penitenciarelor si reprezentanții tăiaților in art.31 se stipulează ca repausul săptămânal este de 2 zile consecutive, de regula sâmbăta si duminica.

Repausul săptămânal de 2 zile consecutive, indiferent ca este sâmbăta si duminica, sau in alte zile din cursul săptămânii trebuie respectat, având dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător, sau, dupa caz a drepturilor bănești, stipulate in lege.

Repausul săptămânal este altul decât timpul liber dupa tura. Se încearcă o creare a confuziei, potrivit căreia sa se suprapună timpul liber dupa tura cu pausul săptămâni care este tot de 48 de ore consecutiv.

Zilele considerate libere sunt arhicunoscute cum de altfel si zilele de repaus săptămânal

Instanța refuza sa judece chiar daca având dispoziții legale privind un drept patrimonial in sensul ari. 1 CEDO prin aceea ca nu au luat in calcul nici una din fele doua variante in care ar fi putut sa acorde acest spor pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămâni si libere legal.

Pârâtul P. C. a refuzat plata si nu a efectuat plata, acestor ore suplimentare oferind un mod de calcul greșit, al acestora, un expert de specialitate a întocmit calculul drepturilor bănești ce i se cuvine parțial întrucat instanța de fond a respins obiectiunile reclamantului in vederea completării raportului de expertiza, instanța de fond facand calcule, pronunțându-se cu privire la o anumita suma la care nu știm daca s-au aplicat retinerile legale privind sănătatea, etc, in plus fiind si eronate, in continuare, reclamantul exemplificand modalitatea de calcul.

A mai aratat ca instanța de fond a invocat ca mod de calcul decizia 307/2007 a directorului general al ANP care culmea, in anexa 2 unde scrie cum se întocmește evidenta orelor suplimentare sunt trecute mențiuni stricte si directe ca acestea trebuie menționate pe categorii de zile: zile lucratoare, zile de repaus săptămânal, zile in care conform legii nu se lucrează.

Nu s-a luat in calcul; nici aspectul ca reclamantul putea efectua ore suplimentare . daca o perioada din acea luna fusese in concediu medical sau de odihna, dupa caz. Raționamentul pornește prin prisma faptului ca, cu titlu de exemplu, daca 10 zile a fost in concediu mai rămân alte zile in care pot face multe ore suplimentare ținând cont chiar si de varianta ca in zilele de concediu reclamantul este pontat si plătit opt ore. În modul de calcul reținut prin sentință, contrar raportului de expertiza s-a apreciat daca o perioada de timp a fost în concediu într-o luna era imposibil ca reclamantul sa mai fi putut efectua vreodată ore suplimentare..

Expertul în plus de evidentele orelor suplimentare care sunt depuse la dosarul cauzei, a evidentei privind prezenta reclamantului la serviciu a rezultat din actele contabile si ce ore s-au plătit sau nu, dupa caz.

Regăsindu-ne pentru prima data in situația de a face obiectiuni la o sentință. aceste calcule si obiectiuni trebuiau clarificate de către expert in baza obiecțiunilor formulate de reclamant si parat si instanța in baza rolului activ, putea sa ii puna in vedere expertului de specialitate contabil sa întocmească aceste calcule.

Un alt motiv de recurs vizează aspectul ca la momentul pronunțării ,instanța a uitat de primul ciclu procesual si de cheltuielile efectuate de reclamant acolo, pronuntandu-se decât parțial cu privire cheltuielile de judecata.

Dispozițiile Lg. 293/2004 au fost aplicabile si înaintea apariției Legii salarizării astfel ca respingerea acțiunii pentru zilele de repaus săptămâni ca fiind lipsită de temei legal nu poate subzista, astfel ca sentința pronunțata de instanța de fond sub acest aspect este nelegala.

Art. 53 din Constituție:

1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege.și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, unui! dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

2). Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, l"e aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

Potrivit Legii 293/2004 s-a născut dreptul la plata orelor suplimentare ca drept subiectiv in virtutea căruia pot pretinde subiectului pasiv o contraprestatie pozitivă, adică de a acorda suma de bani aferenta. Cu alte cuvinte s-a muncit peste programul normal de lucru in zilele considerate libere si de repaus saptamanal, Legea 293/2004 dispune ca se vor plați aceste ore suplimentare, iar pârâții nu s-au achitat de aceasta obligație.

Dreptul la plata orelor suplimentare a fost ingradit in contradicție cu dispozitiile constituționale. Suspendarea prin acte normative al unui drept câștigat nu poate reprezenta in nici un caz de restrângere a dreptului operand ca o veritabila privare de drepturi subiectiva, arbitrara si abuziva.

Art. 34 din Legea 293/2004 litera a) statuează ca funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are dreptul la salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, precum si premii si prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de bază cuprinde salariul corespunzător funcției îndeplinite, gradului profesional deținut, gradațiile, sporurile pentru misiune permanentă si, după caz, indemnizația de conducere si salariul de merit".

Faptul ca cei îndreptățiți nu au primit efectiv sumele de bani corespunzătoare art. 43 din Lg 293/2004, in speța de fata raportat la termenul general de prescripție decembrie 2005, decembrie 2006, ci doar dupa emiterea legii salarizării nu înseamnă ca dreptul a fost desființat, restrâns, ci doar ingrădit in sensul ca in "concret au operat o veritabila lipsire de dreptul subiectiv prin sentința pronunțata instanța de fond pentru respectiva perioada. Dupa apariția legii salarizării ceasta lipsire de drept subiectiv a incetat astfel ca toti cei care indeplinesc condițile instituite prin respectivele acte sunt îndreptățiți sa beneficieze de acest drept de la data nașterii lui. Acordarea in concret a dreptului trebuie făcuta de la momentul apariției acestuia.

A solicitat admiterea recursului, si, pe fond, admiterea in totalitate a acțiunii cu omologarea raportului de expertiza sau admiterea recursului, casarea in tot a hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre judecare la instanța de fond in vederea completării si efectuării probatoriului.

A solicitat cheltuieli de judecata.

În motivarea recursului, paratul P. C. a susținut că sentința Tribunalului D. a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 punctul 9 din cod procedură civilă.

Cu privire la sumele reprezentând contravaloarea orelor efectuate suplimentar și necompensate în perioada 01.01.2007 – 31.12.2009 a arătat că instanța de fond nu a ținut cont de apărările Penitenciarului C., obligându-i la plata unor ore suplimentare ce au fost compensate cu timp liber corespunzător, conform legislației specifice aplicabile sistemului penitenciar. A arătat că a depus la dosarul cauzei atât foile colective de prezență ale reclamantului însoțite de evidența concediilor/învoirilor/misiunilor cât și o situație cu drepturile bănești cuvenite reclamantului pentru orele lucrate în afara programului normal de lucru, situație în care, la coloana „ observații” au fost explicate compensările orelor suplimentare efectuate astfel: în luna noiembrie 2008 reclamantul a efectuat 35 de ore suplimentare care au fost compensate cu 3xTR în decembrie 2008 (27-28-31 dec) și plătite astfel: 4 ore în decembrie 2008 și 31 de ore în ianuarie 2009.

În temeiul art. 304 punctul 9 cod procedură civilă coroborat cu art. 312 cod procedură civilă, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul D. în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant(ă).

In recurs, reclamantul a invocat exceptia de nelegalitate a dispozitiilor art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administratiei Nationale a Penitenciarelor.

Prin sentința nr. 255/2012 pronuntata de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a admis excepția de nelegalitate formulată de petentul C. A. M. și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor art.11 pct.5 din OMJ 399/2007 și art.4 alin.3 și 4 din Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorul General al ANP.

Pentru a se pronunța astfel Curtea a reținut că dispozițiile art.11 pct.5 din O.M.J nr.399/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG 64/2006 și art.4 alin.3 și 4 din Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorul General al A.N.P sunt nelegale, venind în contradicție și adăugând în mod nepermis la dispozițiile OUG 64/2006 și Legii 293/2004, acte normative cu forță superioară și în aplicarea cărora au fost emise.

Astfel, potrivit art. 16 din OG 64/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru orele prestate de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile art. 43 din Legea 293/2004 ( actual 45 alin 3) în redactarea de la data emiterii actelor normative a căror legalitate este contestată, reglementând durata și modul de determinare a programului de lucru pentru a această categorie de funcționari publici cu statut special, impune respectarea timpului de lucru legal, statuând în alin. 3, într-o manieră similară art. 119 din Legea 53/2003 privind Codul Muncii, că orele prestate peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. Pentru situația în care compensarea cu timp liber corespunzător nu este posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea muncii suplimentare, același alineat impune plata orelor suplimentare cu un spor la salariul de bază de 75% pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru, respectiv 100%din salariul de bază pentru orele următoare.

Emise în aplicarea OG 64/2006, Ordinul M.J. nr. 399/2007 și Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, după ce reiau la art. 11 pct. 1-4, respectiv art. 4 alin 1 și 2, dispozițiile anterior citate ale art. 34 din Legea 293/2004, la punctul 5 al art. 11 din ordin și alin. 3 și 4 ale art. 4 din decizie, cele două acte normative stabilesc o modalitate sui generis de calcul a sporului cuvenit pentru munca suplimentară prestată în cazul lucrului în ture, modalitate de calcul în care este luat în considerare numărul de zile lucrate suplimentar, cu neglijarea orelor suplimentare efectuate în fiecare lună care nu însumează durata normală a programului de lucru de 8 ore pe zi – "Total ore lucrate conform pontaj-total ore lucrătoare din lună=ore lucrate suplimentar; Ore lucrate suplimentar/8 ore pe zi=număr zile lucrate suplimentar; Primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu spor de 75% din salariul de bază, iar diferența până la 8 ore se plătește cu spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează"

Așa cum se observă însă din dispozițiile legale anterior citate, reglementând modul de plată a muncii suplimentare necompensate cu timp liber în următoarele 30 de zile, art. 43 din Legea 293/2004, fără a distinge după cum este vorba de lucru în ture sau nu, se raportează exclusiv la orele suplimentare, ora fiind singura unitate de timp prevăzută de legiuitor pentru calculul sporului ce trebuie acordat pentru munca suplimentară.

În plus, o astfel de modalitate de calcul nu este prevăzută nici în legislația muncii cu care potrivit art. 81 ( actual art. 89) se completează Legea 293/2004, atât Codul muncii cât dispozițiile comunitare aplicabile ( în speță Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și al Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale timpului de lucru) având în vedere noțiunea de ore suplimentare, a căror compensare cu timp liber ori plată o reglementează, iar nu noțiunea de zile lucrate suplimentar.

Aplicând acest algoritm de calcul se ajunge practic la situația în care dispozițiile art. 43 alin 3 din Legea 293/2004, concepute de legiuitor ca o măsură de protecție pentru personalul ce prestează muncă peste durata normală a timpului de lucru, sunt deturnate de la scopul pentru care au fost edictate în cazul funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în ture, funcționari care, din rațiuni lipsite de orice suport legal, sunt privați de drepturile salariale cuvenite pentru o parte din orele suplimentare efectuate pentru simplul motiv că acestea reprezintă o fracțiune mai mică decât durata normală a programului zilnic de 8 ore.

Ori, chiar dacă așa cum a susținut pârâtul M. Justiției și prevede art. 44 ( actual 46) din Legea 293/2004 modul de organizare a timpului de lucru este atributul conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților din subordinea acestora, iar organizarea programului de lucru în ture reclamă o modalitate diferită de calcul a drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestată peste durata normală a timpului de lucru, aceste împrejurări nu justifică derogarea de la principiul legalității, ca principiu de bază al statului de drept.

Legalitatea actelor administrative supuse cenzurii instanței se examinează prin raportare la actele normative cu forță juridică superioară, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. 5 din Constituție și art. 4 alin. 3 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, iar nu la diversele împrejurări care, în opinia pârâților, din considerente de ordin pur tehnic, contabil, reclamă aplicarea unui tratament diferențiat și fără o justificare obiectivă pentru personalul din cadrul administrației penitenciare ce își desfășoară activitatea în ture, față de ceilalți salariați.

Prin urmare, chiar dacă nu poate fi negat rolul ordinelor, instrucțiunilor și celorlalte acte normative emise de conducătorii ministerelor și ai altor organe ale administrației publice centrale de specialitate, este de necontestat că prin norme metodologice ori decizii ale conducătorilor instituțiilor publice centrale date în aplicarea dispozițiilor unei legi sau ordonanțe nu se poate adăuga la lege prin instituirea unor dispoziții acolo unde textul nu o face, prin completări sau modificări ale acestuia în baza unei interpretări eronate care, in fapt, înlătură chiar și parțial aplicarea normei legale la situațiile pentru a căror reglementare a fost emisă.

Ca atare, constatând că pârâții M. JUSTIȚIEI și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR au emis în mod nelegal cele două acte administrative care, deși cuprind norme de interpretare, adaugă la lege și stabilesc un alt sistem de calcul al sporului cuvenit personalului din sistemul administrației penitenciare pentru orele suplimentare decât cel prevăzut de ordonanța ce reglementează salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special și Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, Curtea a constatat nelegalitatea disp. art.11 pct.5 din O.M.J nr.399/2007 și a dispozițiilor art.4 alin.3 și 4 din Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorul General al A.N.P. în raport de dispozițiile art. 16 din OG 62/2006 și 45 alin. 3 din Legea 293/2004.

Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri pârâții ANP, DGFP D. în numele și pentru MFP, MJ și P. C..

Prin decizia irevocabilă nr. 305 din data de 24 ianuarie 2013 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr._ s-au respins recursurile ca nefondate.

Examinand recursurile formulate de pârâtul P. C. și reclamantul C. A. M., prin prisma motivelor invocate și a dispozitiilor legale incidente, Curtea constata urmatoarele :

Prin actiunea precizata la judecata in fond, reclamantul a solicitat plata orelor suplimentare efectuate si necompensate cu timp liber sau in bani, ore efectuate in perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele de inflație.

In ceea ce priveste critica formulata de reclamant privind gresita admitere de catre instanta de fond a exceptiei lipsei calității procesual pasive a pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice, Curtea constata că în mod temeinic instanța de fond a apreciat că aceștia nu au legitimare procesuală pasivă.

În acest sens se reține că obiectul prezentului litigiu îl constituie despăgubiri reprezentând drepturi bănești la care reclamantul susține că este îndreptățit. În litigiile în contencios administrativ cu acest obiect, așa cum s-a subliniat în doctrină și practica judiciară, este imperios necesar să figureze unitatea cu personalitate juridică în raport cu care reclamantul poate dobândi repararea prejudiciului invocat prin acțiune.

Relevante sub acest sunt și dispozițiile art. 17 alin. 2 din Legea 293/2004, din care rezultă că decizia de numire a funcționarului public cu statut special definitiv este emisă de directorul unității în care acesta își desfășoară activitatea.

În acest context se impune a se reține ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive referitor la pârâții M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice, deoarece între acești pârâți și reclamant nu există un raport de drept substanțial, respectiv un raport de serviciu.

Este nerelevant sub aspectul calității procesuale pasive faptul că pârâții M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice au calitatea de ordonatori de credite, principal respectiv secundar, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus legitimarea procesuală pasivă nu poate fi dată decât de existența unui raport de serviciu.

Reclamantul este în drept să atragă în judecată pentru opozabilitatea hotărârii și pe cei trei pârâți mai sus precizați în calitate acestora de ordonatori de credite principal și secundar, însă aceasta nu poate atrage calitatea de parte a lor în raportul obligațional, respectiv obligarea la despăgubiri direct către reclamant în situația în care pretențiile acestuia vor fi reținute ca întemeiate.

In ceea ce priveste critica formulata de parat pe fondul cauzei, Curtea o constata ca fiind nefondata, in conditiile in care, asa cum a retinut si prima instanta, din inscrisurile cauzei, respectiv din fisele de pontaj lunare, coroborate partial cu raportul de expertiza, rezulta ca in perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009 reclamantul a efectuat ore suplimentare ce nu i-au fost compensate, in totalitate, potrivit dispozitiilor legale, cu timp liber corespunzator sau cu bani, astfel incat reclamantul este indreptatit la despagubirea aferenta.

In ceea ce priveste criticile formulate de reclamant pe fondul cauzei, Curtea constata ca regimul juridic al orelor suplimentare efectuate de funcționarii publici cu statut special din sistemul penitenciar, pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, a fost reglementat de art. 16 din OG nr. 64/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administratei Penitenciarelor, care face trimitere expresa la art. 43( art.45 ) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul Funcționarilor Publici din ANP.

Aceste dispoziții se completează, conform art. 46 din Statut, cu regulamentele de ordine interioară elaborate de conducerea ANP și de unitățile aflate în subordinea acesteia în ceea ce privește modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici la serviciu, respectiv Ordinul nr. 399/2007 emis de M. Justiției pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr.64/2006 și Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorului General al ANP dar și cu dispozițiile de drept comun, respectiv art.109 ,110, 112 ,113 si art. 116,117 din Codul Muncii .

Ordinul nr.399/2007 și Decizia Directorului General ANP nr. 307/25.01.2007 care statuează, în esență aceleași reglementari ca și art. 45 din Statut, stabilind în același timp, distincția dintre orele suplimentare efectuate în cazul lucrului în ture și cele efectuate cazul programului normal.

Rezulta astfel că efectuarea turei de lucru în zilele de repaus săptămânal sau în cele declarate nelucrătoare, nu justifică plata sporului, cum gresit sustine reclamantul, acesta avand dreptul doar la plata orelor efectuate in aceste zile peste durata normala a unei ture si necompensate corespunzator.

De altfel, aceasta interpretare a dispozitiilor legale a fost retinuta si de instanta de recurs din primul ciclu procesual, astfel incat aceasta problema de drept a fost dezlegata irevocabil, cu putere de lucru judecat, nemaiputandu-se pune in discutie, iar instanta nemaiputandu-se pronunta asupra acestui aspect.

De asemenea, se retine ca la pronuntarea solutiei instanta de fond a interpretat corect probele cauzei, respectiv inscrisurile si raportul de expertiza, si a aplicat corect dispozitiile legale, la stabilirea orelor suplimentare raportandu-se corect la numarul de ore lucratoare ale unei luni, la orele efectiv lucrate de reclamant, la incidenta concediilor medicale si a celor de odihna, la turele libere(timp liber acordat dupa programul de lucru ) si la turele recuperare( timpul liber acordat in compensare pentru orele suplimentare lucrate peste programul de lucru), criticile formulate de reclamant sub aceste aspecte fiind nefondate.

In ceea ce priveste modul de calcul al contravalorii despagubirii cuvenite pentru orele efectuate suplimentar si necompensate, se constata ca instanta de fond, prin raportare la dispozitiile art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, nu a tinut cont de orele suplimentare reprezentand fractiuni de zile.

Cum prin sentința nr. 255/02.04.2012 pronuntata de Curtea de Apel C. a fost admisa exceptia de nelegalitate si s-a constatat nelegalitatea dispozitiilor art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, Curtea constata ca in mod nelegal, la calculul contravalorii despagubirii cuvenite pentru orele efectuate suplimentar si necompensate, instanta de fond nu a luat in considerare orele suplimentare reprezentand fractiuni de zile, critica formulata de reclamant sub acest aspect fiind astfel fondata.

Intrucat potrivit calculului efectuat de paratul P. C. in recurs, calcul insusit expres de reclamant, au rezultat diferente salariale fata de cele acordate de instanta fond ca urmare a existentei unor astfel de fractiuni in cazul concret al reclamantului, se constata ca despagubirea acordata de instanta de fond nu este in cuantumul echivalent orelor suplimentare efectuate si necompensate corespunzator, rezultand astfel ca este intemeiata critica formulata de reclamant sub acest aspect, acesta fiind indreptatit la plata sumei de 746,51 lei, fata de suma de 656,43 lei acordata de instanta de fond.

Nu poate fi retinuta ca fondata critica vizand modul de acordare a cheltuielilor de judecata, in conditiile in care instanta de fond s-a raportat la cheltuielile efectuate de părți, făcând aplicarea dispozițiilor art.274 Cod proc. civilă.

F. de toate considerentele expuse mai sus, în raport de dispozițiile art. 304¹ și art. 312 alin. 1 teza a II-a c.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de paratul P. C. impotriva sentinței numărul 914 din 20 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, va admite recursul formulat de reclamantul C. A. M. impotriva aceleiasi sentinte, va fi modificata în parte sentința în sensul că se va admite acțiunea precizată formulată împotriva pârâtului P. C. si va fi obligat pârâtul P. C. la plata către reclamant a sumei de 746,51 lei brut, actualizată la data plății, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâtul P. C. împotriva sentinței numărul 914 din 20 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. JUSTIȚIEI, M. FINANȚELOR PUBLICE și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) plata orelor suplimentare”.

Admite recursul reclamantului C. A. M. formulat împotriva aceleiași sentințe.

Modifică în parte sentința în sensul că admite acțiunea precizată formulată împotriva pârâtului P. C..

Obligă P. C. la plata către reclamant a sumei de 746,51 lei brut, actualizată la data plății.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Aprilie 2013.

Președinte,

M. F.

Judecător,

T. B.

Judecător,

L. C.

Grefier,

R. V.

Red. TB/23.05.2013

Tehn.red. RV 2ex/21.05.2013

Jud fd. CI

← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA		Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... →

Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 4942/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 4942/2013. Curtea de Apel CRAIOVA