Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 6731/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 6731/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 10754/63/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 6731/2013

Ședința publică de la 29 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. B.

Judecător: A. C.

Judecător: L. C. M. Z.

Grefier: S. I.

x.x

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul P. C. și reclamantul C. C., împotriva sentinței nr.1396 din 20 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. JUSTIȚIEI, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR și M. FINANȚELOR PUBLICE.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic V. V., pentru recurentul pârât P. C., lipsă fiind recurentul reclamant C. C. și intimații pârâți M. JUSTIȚIEI, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR și M. FINANȚELOR PUBLICE.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că recurentul reclamant C. C. arată că este de acord cu calculul efectuat de recurentul pârât P. C. și recursurile au fost formulate în termen și motivate, după care,

Consilierul juridic V. V. pentru recurentul pârât P. C. depune la dosar calculul efectuat privind fracțiunile care au fost neglijate pentru orele lucrate în afara programului normal de lucru privind pe recurentul reclamant C. C., după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea acordă cuvântul asupra recursurilor.

Consilierul juridic V. V. pentru recurentul pârât P. C. solicită admiterea recursului formulat și admiterea cererii de chemare în garanție .

Cu privire la recursul formulat de recurentul reclamant solicită respingerea acestuia ca nefondat, susținând că în primul ciclu procesual s-a lămurit aspectul cu privire la cheltuielile de judecată care s-au acordat. Referitor la acordarea orelor suplimentare pe anul 2009 a arătat că s-au acordat orele suplimentare pe anii 2007 -2008, fără anul 2009, după care, s-a trecut soluționare.

CURTEA;

Asupra recursurilor de față:

Pe rolul Tribunalului D. – Secția contencios administrativ și fiscal, a fost înregistrată acțiunea formulată de reclamantul C. C., împotriva pârâților M. Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Administrația Națională a Penitenciarelor și P. C. prin care s-a solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata orelor suplimentare efectuate începând cu data de 01.10.2005 până în prezent și în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii în fapt, a arătat că este funcționar public cu statut special, salariat al Penitenciarului C. și lucrează într-un compartiment care efectuează paza și supravegherea interioară, cu un program de muncă de 12 ore pe zi cu 24 libere și 12 ore pe noapte cu 48 libere astfel că însumează lunar 168 de ore, 180 de ore, 192 de ore, în plus de aceasta lucrează și în zilele considerate libere sau sărbători legale.

Timpul de lucru legal este de 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, astfel că trebuie efectuate lunar 160, 168, 176 sau 184 de ore. Mai mult decât atât, repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este de regulă de 8 ore pe zi cu 2 zile de repaus, respectându-se zilele de sâmbătă și duminică ca zile de repaus și sărbătorile legale.

Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă este considerată muncă suplimentară care se compensează cu ore libere plătite, iar când compensarea nu este posibilă în următoarele 30 de zile după expirarea acestui timp orele suplimentare efectuate se plătesc prin adăugarea unui spor la salariu. Acest spor de muncă nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază. Repausul săptămânal este considerat în legislația română că se acorda 2 zile consecutiv, de regula sâmbăta și duminica.

Programul de lucru cuprinde și zilele de sărbătoare legală, în care în raport de dispozițiile art. 134 Codul muncii nu se lucrează și îi sunt încălcate astfel drepturile de a beneficia de un spor la salariu ce nu poate fi mai mic de 100%( art. 137, alin. 1 Codul muncii).

A formulat cerere în acest sens prin care a solicitat contravaloarea drepturilor bănești ce reprezintă compensarea orelor suplimentare efectuate și necompensate în zilele libere precum și contravaloarea drepturilor bănești ce reprezintă plata orelor efectuate în zilele considerate libere sau de repaus săptămânal.

I-a fost respinsă această cerere motivat de faptul că până la data de 1 ianuarie 2007 nu a existat temei legal și în plus de aceasta că ar exista un spor de 15% acordat la solda de bază pentru compensarea timpului prestat suplimentar, peste 10 ore pe zi, în situația în care nu s-a acordat timpul liber corespunzător.

Tot în motivarea respingerii cererii sale se află și motivul potrivit căruia ar fi necesar să se aloce fonduri bănești de către ordonatorul de credite pentru plata orelor suplimentare necompensate cu timp liber și că de la data de 1 ianuarie 2007 s-ar fi acordat timp liber corespunzător pentru orele lucrate suplimentar.

Față de primul motiv potrivit căruia până la data de 1 ianuarie 2007 nu a existat temei legal pentru plata orelor suplimentare, învederează instanței că art. 43 și 44 din Legea nr.. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici din ANP stabilește modalitatea de plată. Legea nr. 293 și-a produs și își produce efecte ca orice act juridic, ca orice lege, nefiindu-i abrogat conținutul în nici o altă lege ulterioară.

O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea în articolul 16 se face trimitere la articolul 43 din Legea 293/2004, ceea ce înseamnă că se recunoaște puterea executorie a prevederilor din statut, chiar în lipsa unui act normativ de salarizare.

Prin Ordinul 399/2007, în art. 1, punctul 11 prevede aceste drepturi și modalități de plată făcând interpretarea art. 16.

Astfel că și înainte de apariția Legii privind salarizarea au existat norme juridice în baza cărora li se puteau acorda drepturile bănești solicitate de reclamanți. Legea 293 este un act normativ de aplicabilitate imediată, continuată de la apariția ei și până la momentul la care va fi abrogată sau modificată. Toate actele normative apărute după Legea 293/2004, se referă la O.G. nr. 64/2006, Ordinul 399/2007 prin care nu s-a abrogat nici unul dintre articolele privind salarizarea astfel încât chiar dacă nu era o lege a salarizării, era în vigoare Legea Privind Statutul -293/2004, care produce efecte juridice la fel ca orice altă lege. De asemenea arată că, în raport de dispozițiile Legii 293, art. 43 și 44 au fost plătiți zeci de mii de salariați din sistem și de altfel sunt plătiți și astăzi, întrucât pe rând celelalte două acte normative ulterioare acesteia fac trimitere la art. 43 și 44 din Legea 293.

Momentul final al unei legi este momentul în care încetează acțiunea legii, iar legea încetează să mai producă efecte juridice prin abrogare, ajungere la termen etc. In cazul de față art.. 43 din Legea 293/2004 nu este abrogat prin apariția celorlalte două acte normative ulterioare. Suntem practic în situația ultraactivității legii în sensul că legea nouă a consacrat situațiile guvernate de Legea 293/2004. A avut dreptul câștigat chiar prin dispozițiile Legii 293/2004 aspect reluat expres de O.G. nr. 64/2006 și Ordinul 399/2007.

S-a evitat să se țină cont de faptul că reclamantul muncește în zilele considerate libere și în zilele reținute de Legiuitor sărbători legale. I se recunoaște faptul că lucrează ore suplimentare între 12 și 48 de ore lunar, dar se uită că lucrează și vineri noaptea, și sâmbătă ziua, și sâmbătă noaptea și duminică ziua, și duminică noaptea. Se face vorbire de o indemnizație de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază care i s-ar acorda astfel că pachetul salarial ar trebui să acopere și eventualele eforturi depuse peste orele de program.

Indemnizația de dispozitiv este acordată tuturor salariaților și celor care lucrează 8 ore și celor care lucrează mai mult sau mai puțin de 8 ore, astfel că nu se face nici un fel de diferențiere între cei care lucrează 40 de ore pe săptămână și în medie 168 de ore pe lună față de cei care lucrează până la 192 de ore pe lună. Motivația potrivit căreia nu le pot fi plătite drepturile bănești solicitate, întrucât este necesară alocarea de fonduri bănești de către coordonatorul de credite nu are temei legal și nu constituie un motiv întemeiat pentru care nu le sunt acordate drepturile bănești pentru orele suplimentare efectuate.

De la 1 ianuarie 2007 s-a acordat parțial și necorespunzător timp liber pentru orele lucrate suplimentar, neținându-se cont de întreg numărul de ore lucrate suplimentar, neținându-se cont de zilele considerate repaus săptămânal și considerate libere.

În dovedirea acțiunii solicită încuviințarea probelor cu acte, martori, interogatorii, expertiză și orice alt mijloc de probă necesar.

În drept, a invocat dispozițiile Legii 219/2004, OG 64/2006, OG 46/2007, Ordinul 399/2007, Codul Muncii, Legea 188/1999 precum și celelalte texte de lege invocate mai sus.

Prin sentința numărul 41 din data de 13 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalului D. în dosarul nr._ , a fost respinsă acțiunea formulată împotriva pârâtului M. Finanțelor Publie, constatându-se lipsa calității procesuale pasive;

A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, ANP și P. C..

Au fost obligați pârâții M. Justiției și Libertăților Cetățenești, Administrația Națională a Penitenciarelor și P. C. să plătească reclamantului contravaloarea orelor suplimentare și contravaloarea orelor efectuate în zilele de repaus săptămânal precum și celelalte zile, în care, în conformitate cu reglementările legale, nu se lucrează, în perioada ianuarie 2007 – decembrie 2008, sumă actualizată în raport de indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective.

S-a respins cererea având ca obiect acordarea drepturilor bănești pentru perioada octombrie – noiembrie 2005, ca fiind prescrisă extinctiv.

Au fost respinse cererea având ca obiect acordarea drepturilor bănești pentru perioada decembrie 2005 – decembrie 2006, precum și cererea având ca obiect acordarea drepturilor bănești pentru viitor, ca neîntemeiate.

S-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești și Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum a fost formulată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâții P. C., ANP și MJ.

Prin decizia nr. 1154/19 mai 2010 a fost casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare instanței de fond.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr._

Pârâtul P. C. a formulat cerere de chemare în garanție a pârâților M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, motivat de faptul că aceste instituții asigură fondurile necesare și au calitatea de ordonator principal respectiv secundar de credite.

Pârâtul M. Justiției a depus întâmpinare, la cererea de chemare în garanție, solicitând respingerea acesteia.

A motivat că M. Justiției are doar rolul de a centraliza proiectele de buget transmise de instituțiile aflate în subordinea sa și de a le înainta Ministerului Finanțelor Publice.

S-a dispus suplimentarea probatoriului; pârâtul P. C. a depus la dosar fișele de pontaj pentru perioada 2007/2009; s-a dispus refacerea raportului de expertiză cu luarea în considerare a înscrisurilor depuse în rejudecare, raportul întocmit de expert T. C. fiind depus la dosar.

Prin sentința nr. 1396 din 20.06.2011, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._ a respins excepția nesemnării cererii de chemare în judecată, excepția netimbrării și a necompetenței materiale a instanței.

S-a respins excepția prematurității ca rămasă fără obiect.

S-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice.

S-a respins acțiunea împotriva pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesual pasive.

S-a admis în parte acțiunea reclamantului C. C., formulată împotriva pârâtului P. C..

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2674,6 lei net, contravaloarea orelor efectuate suplimentar și necompensată, actualizată la data plății efective.

A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 30 lei.

S-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Justiției și Ministerului Finanțelor Publice, formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

In ceea ce privește lipsa semnăturii, instanța a respins excepția, constatând că cererea este semnată de avocat și are atașată împuternicirea avocațială. Excepția netimbrării acțiunii s-a reținut că este neîntemeiata față de faptul că cererea este scutită de plata taxei de timbru conform art. 15 din Legea nr. 146/1997, precum și a necompetenței materiale, deoarece competența instanței de contencios administrativ se stabilește potrivit art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004 și art. 2 pct. 1 lit. d cod procedură civilă în raport de partea ce are legitimare procesuală pasivă și calitate acesteia de instituție locală sau județeană sau instituție centrală; or, în speță P. C. nu are calitatea de autoritate sau instituție centrală, pentru a se putea reține necompetența tribunalului.

Exceptia prematuritatii actiunii a fost respinsa ca rămasă fără obiect față de momentul la care urmează a se pronunța asupra acestei cereri.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâților Administrația Națională a Penitenciarelor, M. Justiției și M. Economiei și Finanțelor s-a reținut că obiectul prezentului litigiu îl constituie despăgubiri reprezentând drepturi bănești la care reclamantul susține că este îndreptățit. În litigiile în contencios administrativ cu acest obiect, așa cum s-a subliniat în doctrină și practica judiciară, este imperios necesar să figureze unitatea cu personalitate juridică în raport cu care reclamantul poate dobândi repararea prejudiciului invocat prin acțiune.

Această premisă nu conferă însă legitimare procesuală unor instituții cu care reclamantul nu are un raport juridic de drept substanțial ci numai persoanei juridice ce are un astfel de raport juridic cu reclamantul.

Prin urmare, dat fiind faptul că despăgubirile solicitate de reclamant sunt derivate din raportul de serviciu în care acesta este parte, calitatea procesuală pasivă aparține unității cu personalitate juridică ce este de asemenea parte a raportului de serviciu.

În speță, reclamantul este funcționar public cu statut special în cadrul Penitenciarului C., astfel că raportul său de serviciu se derulează cu unitatea mai sus precizată, care, potrivit art. 10 alin. 3 din HG 1849/2004 are personalitate juridică și patrimoniu propriu și astfel poate sta în judecată în nume propriu și poate acoperi prejudiciul invocat de reclamant în situația în care pretențiile acestuia sunt întemeiate.

Relevante sub acest sunt și dispozițiile art. 17 alin. 2 din Legea 293/2004, din care rezultă că decizia de numire a funcționarului public cu statut special definitiv este emisă de directorul unității în care acesta își desfășoară activitatea.

În acest context s-a reținut ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive referitor la pârâții Ministerul Finanțelor Publice, M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, deoarece între acești pârâți și reclamant nu există un raport de drept substanțial, respectiv un raport de serviciu.

Este lipsit de relevanță, sub aspectul calității procesuale pasive, faptul că pârâții M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor au calitatea de ordonatori de credite, principal respectiv secundar, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus legitimarea procesuală pasivă nu poate fi dată decât de existența unui raport de serviciu.

De asemenea, reclamantul nu ar justifica nici interesul atragerii în judecată pentru opozabilitatea hotărârii și pe pârâții mai sus precizați în calitate acestora de ordonatori de credite principal și secundar, față de dispozițiile dipozițiile O.G. nr.2.2/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, care înlătură necesitatea pronunțării unei hotărâri în contradictoriu și cu ordonatorii de credite, pentru opozabilitate și asta deoarece, legiuitorul, printr-o lege specială, de care este ținută orice persoană care cade sub incidența acesteia, deci inclusiv pârâții mai sus menționați, reglementează obligativitatea ordonatorilor principali de credite de a alimenta conturile instituțiilor din subordine, in ipoteza existenței unui titlu executoriu.

Față de argumentele expuse, constatând că pentru pârâții Ministerul Finanțelor Publice, M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor nu se justifică legitimarea procesuală pasivă, urmează ca acțiunea formulată împotriva acestora să fie respinsă în consecință.

Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul este funcționar public cu statut special în cadrul Penitenciarului C. desfășurând un program special de muncă, respectiv ture de 12 ore pe zi cu repaus de 24 de ore și 12 ore pe noapte cu repaus de 48 de ore.

Prin prezenta cerere a solicitat plata orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru și în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care potrivit dispozițiilor legale nu se lucrează începând cu data de 5.02.2007 până la 31.12.2009, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Regimul juridic al orelor suplimentare efectuate de categoria funcționarilor publici cu statut special din care face parte reclamantul este reglementat de art.16 din OG nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administrației Penitenciarelor, care face trimitere expresă la art. 43 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul Funcționarilor Publici din ANP.

Astfel, potrivit art. 45 alin 3 din Legea 293/2004 republicată ( în forma inițială, art.43), "Orele prestate de funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:

a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;

b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată și sporurile prevăzute la alin. (4) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de șeful ierarhic, fără a se depăși 120 de ore anual, iar în cazuri cu totul deosebite se poate aproba efectuarea orelor suplimentare și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate".

Iar art. 16 din OG 64/2006 prevede în mod explicit că pentru orele prestate de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Aceste dispoziții se completează însă, conform art. 46 din Statut, cu regulamentele de ordine interioară elaborate de conducerea ANP și de unitățile aflate în subordinea acesteia în ceea ce privește modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici la serviciu, respectiv Ordinul nr. 399/2007 emis de M. Justiției pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr.64/2006 și Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorului General al ANP dar și cu dispozițiile de drept comun, respectiv art.109, 110, 112 ,113 și art. 116,117 din Codul Muncii.

Ordinul nr.399/2007 și Decizia Directorului General ANP nr. 307/25.01.2007 care statuează, în esență, aceleași reglementări ca și art. 45 din Statut, stabilesc în același timp distincția dintre orele suplimentare efectuate în cazul lucrului în ture și cele efectuate cazul programului normal.

Din interpretarea prevederilor cuprinse la pct. 11 din Ordinul nr.399/2007 și în art.4 alin.2 și 3 din Decizia nr. 307/2007 rezultă că programul în ture presupune și munca în zilele de repaus săptămânal sau în cele în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, astfel încât orele suplimentare se calculează raportat la durata normală a timpului de lucru, conform pontajului.

Așadar, faptul că efectuarea turei de lucru se realizează în zilele de repaus săptămânal sau în cele declarate nelucrătoare, nu justifică plata sporului.

Prin urmare, la stabilirea orelor efectuate suplimentar, instanța va avea în vedere doar orele efectuate în plus față de durata normală a timpului de lucru ( 40 ore/săptămânal, respectiv 160, 168, 176 sau 184 ore/lunar).

Potrivit disp. Ordinului 399/2007 plata orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se face potrivit disp. art. 11.5: „a) total ore lucrate conform pontaj – total ore lucrate din lună = ore lucrate suplimentar; b) ore lucrate suplimentar /8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar; c) primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75%, iar diferența până la 8 se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează”. Prin urmare, calculul orelor suplimentare se face avându-se în vedere orele efectiv prestate. Modalitatea de calcul este impusă prin Ordinul amintit, ordin ce nu a fost contestat.

S-a mai reținut că Decizia nr.307/2007 stabilește că "programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezenta la serviciu mai mult de 8 ore, se stabilește la începutul anului, prin Decizie de zi pe unitate de către directori, în raport cu necesitățile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru legal". Se dispune că șefii de direcții sau servicii sau coordonatorii compartimentelor desemnează prin decizie de zi pe unitate, persoana cu atribuții de întocmire a fiselor individuale de evidență a orelor suplimentare, conform anexei 1 la Decizie. Pe baza fișelor individuale se întocmește o situație centralizatoare ce se comunică compartimentului financiar împreună cu fisele de pontaj. Se elaborează, la nivelul fiecărei unități un Raport anual privind orelor suplimentare.

Conform formularului anexa nr.1 la Decizia 307 Fișa individuală de evidențiere a orelor suplimentare și a timpului liber acordat în compensare, trebuie completată anterior efectuării orelor suplimentare, având în vedere obligația șefului ierarhic superior de a emite o dispoziție scrisă pentru efectuarea orelor suplimentare, exceptând categoriile de personal a căror activitate presupune efectuarea de ture și implicit ore suplimentare. Acordul funcționarului public este certificat de semnătura angajatului în ziua respectivă.

Astfel, la dosar au fost depuse Raportul privind orele suplimentare efectuate la nivelul unității în anul 2008, nr._/PC/27.01.2009, din care rezultă că în cadrul compartimentului pază și supraveghere unde este încadrat reclamantul s-au efectuat în cursul anului 2008 un număr de_ ore suplimentare care însă au fost compensate în totalitate cu timp liber; în mod similar, și în 2009.

De asemenea, pârâtul recunoaște că pentru 2007 nu s-a întocmit un astfel de raport.

Pentru 2009, a fost depus Raportul privind orele suplimentare efectuate la nivelul unității în anul 2009 nr._/PCDJ/10.02.2010, din care rezultă că în cadrul compartimentului operativ s-au efectuat în cursul anului 2009 un număr de_ ore suplimentare care însă au fost compensate în totalitate cu timp liber.

În ceea ce privește deciziile de zi, pârâtul s-a apărat în sensul că aceste înscrisuri conțin informații clasificate și nu pot fi depuse la dosar.

A depus însă fișele lunare privind prezența la serviciu a reclamantului precum și situație centralizatoare a pontajelor lunare, pentru perioada_ .

A susținut pârâtul că acele fișe individuale de evidență a orelor suplimentare nu au fost întocmite, întrucât orele suplimentare au fost compensate cu timp liber, iar fișele respective se impunea a fi întocmite doar în cazul în care ar fi fost plătite.

Raportul de expertiză întocmit în cauză, de expert T. C., a concluzionat că reclamantul a efectuat ore suplimentare în anumite luni, situația centralizatoare fiind depusă în anexa 1 la raportul depus la data de 04.04.2011 în care expertul a avut în vedere orele suplimentare peste durata normală a timpului de lucru, cu luarea în considerare a orelor suplimentare ce au fost compensate cu timp liber, dovada acestor compensări fiind făcuta de parat prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv pontajele pe fiecare luna, înscrisuri ce au fost avute in vedere si de către expert.

Potrivit disp. Ordinului 399/2007 plata orelor prestate peste durata normala a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se face potrivit disp. art. 11.5: „a) total ore lucrate conform pontaj – total ore lucrate din luna = ore lucrate suplimentar; b) ore lucrate suplimentar /8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar; c) primele doua ore din fiecare zi lucrata suplimentar se plătesc cu un spor de 75%, iar diferența pana la 8 se plătește cu un spor de 100% din salariul de baza. Fracțiunile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează”.

Prin urmare, calculul orelor suplimentare se face avându-se in vedere orele efectiv prestate, astfel încât reclamantul este îndreptățit la contravaloarea orelor suplimentare ce nu au fost compensate cu timp liber, in suma totala de 2.674,6 lei net.

Instanța a dispus actualizarea acestor sume cu indicele de inflație la data plății efective, deoarece valoarea creanțelor cuvenite reclamantului cu titlul de drepturi salariale s-a depreciat datorită devalorizării monedei naționale, altfel suma obținută nu ar mai putea fi considerată adecvată, pentru acoperirea întregului prejudiciu.

În aplicarea art.274 C.pr.civ, a fost obligat pârâtul la pata cheltuielilor de judecată în cuantum de 30 lei reprezentând onorariu expert.

Asupra cererii de chemare în garanție, instanța a constatat că, potrivit art. 60 C.pr.civ., poate fi chemat în garanție cel împotriva căruia poate să se îndrepte partea căzută în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubiri.

Prin urmare, numai persoana care devine parte într-un litigiu, deci justifică legitimarea procesuală, și mai mult, cade în pretenții, poate chema în garanție o altă persoană.

În speță, față de soluția ce urmează a se pronunța asupra cererii de chemare în judecată a pârâtului ANP, de respingere pentru lipsa calității procesuale pasive, cererea de chemare în garanție formulată de acesta a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantul și pârâtul P. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului, reclamantul a susținut că in mod greșit prima instanță a apreciat ca pârâții M. Justiției si Libertăților Cetățenești, M. Finanțelor si Administrația Naționala a Penitenciarelor nu au calitate procesuala pasiva.

Astfel, a arătat ca M. Finanțelor are calitate procesuala pasiva pentru rolul primordial si singular de alcătuire a bugetului statului, iar itrucât angajatorii s-au aparat de maniera ca nu au sumele de bani prinse în buget pentru aceste drepturi salariale este lipsita de temei admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a celorlalți doi parați M. Justiției si Libertăților Cetățenești si Administrația Naționala a Penitenciarelor.

Sentința este nelegala si prin prisma faptului ca obiectul acțiunii îl constituie orele suplimentare lucrate de reclamant peste programul normal de lucru conform "art.45 alin 3 din Legea 293/2004 coroborat cu OG 64/2006.

A solicitat admiterea recursului, si, pe fond, admiterea in totalitate a acțiunii cu omologarea raportului de expertiza sau admiterea recursului, casarea in tot a hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre judecare la instanța de fond in vederea completării si efectuării probatoriului. Solicita cheltuieli de judecata.

În motivarea recursului, paratul P. C. a susținut că sentința Tribunalului D. a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 punctul 9 din cod procedură civilă.

Instanța de fond, în rejudecare, nu a luat în considerare, la pronunțarea sentinței,

cererea de chemare în garanție formulată și depusă în termen legal de P.

C., înlăturând astfel un mijloc de apărare al pârâtului P. C..

Instanța de fond a reținut în mod greșit că cererea de chemare în judecată formulată de către instituția parata este lipsită de interes.

Or, dispozițiile legale invocate de către instanță ( OG nr. 22/2002 ) prevăd la art. 1: Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația h plată respectivă." Invedereaza că potrivit art. 6, cu VII, punctul 3, din HG nr. 652 din 27 pai 2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acesta asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului; repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărește modul de utilizare a acestora.

Administrația Națională a Penitenciarelor, în calitatea sa de ordonator secundar de credite, elaborează și fundamentează proiectul de buget în funcție de solicitările penitenciarelor din subordine, care sunt ordonatori terțiari de credite, potrivit dispozițiilor HG . 1849/2004.

Cum repartizarea creditelor bugetare, aprobate de Ministerul Finanțelor Publice, pentru Administrația Națională a Penitenciarelor, se face de către M. Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, către instituțiile din subordinea sa, consideră că mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind lipsită de interes cererea de chemare formulată de P. C..

Mai mult, M. Justiției, în calitatea de ordonator principal de credite, are obligația, potrivit dispozițiilor OG nr. 22/2002 de a face propuneri pentru introducerea în buget a urnelor acordate prin titluri executorii, pentru a fi achitate.

În concluzie, cererea de chemare în garanție are interes în condițiile în care a ratat, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, că aceasta îndeplinește cumulativ condițiile cerute de legea procesuală, prin interes înțelegându-se folosul practic urmărit de ce a formulat cererea.

Cu privire la extinderea cadrului procesual și pentru anul 2009, solicita sa nu fie acordate sumele aferente acestui an, deoarece prevederile art.. 315 alin. 1 din codul de procedură civilă sunt categorice și nerespectarea lor atrage nulitatea hotărârii pronunțate în ceea ce privește anul 2009. Decizia de casare stabilește în sarcina instanței de rejudecare, printre altele,: "refacerea raportului de expertiză". Or, ținând cont că ne aflăm în situația unei casări parțiale unde hotărârea atacată își menține toate celelalte efecte ce au fost soluționate de instanța de fond și care nu au format obiectul recursului, apreciază că refacerea raportului de expertiză se limitează numai la anii 2007 și 2008, așa cum a dispus instanța de fond in primul ciclu procesual. De aceea, consideră că nu se poate lua în calcul Contravaloarea orelor suplimentare pentru anul 2009.

În ceea ce privește sumele reprezentând contravaloarea orelor efectuate suplimentar și necompensate în perioada 01.01._09, învederează că instanța de fond nu a ținut întrutotul cont de apărările Penitenciarului C., obligându-l si plata unor ore suplimentare ce au fost compensate cu timp liber corespunzător, conform legislației specifice aplicabile sistemului penitenciar. P. C. a depus toate diligentele în a face dovada compensării corespunzătoare a orelor suplimentare efectuate și în a completa probatoriul din dosar în condițiile în care instanța de control a stabilit că această sarcină revine expertului contabil desemnat în condițiile în care s-a specificat astfel: "Expertiza nu cuprinde documentele pe care le-a avut în vedere referitoare la: programul de lucru specific compartimentului din bare face parte reclamantul stabilit prin Decizie, Dispoziție, ori Regulament de Ordine Interioară, solda de bază, foile colective de prezență ori pontaj, condica de prezență, fișe individuale de evidență a orelor suplimentare, ori în lipsa acestora documente de evidențiere a timpului liber acordat în compensare ,dacă a fost cazul".

În temeiul art. 299, art. 304 punctul 9 cod procedură civilă coroborat cu art. 312 cod procedură civilă, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul D. în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant(ă).

In recurs, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Prin Decizia irevocabila nr. 5285/2012 pronunțată de ICCJ a fost admisa excepția de nelegalitate si s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Pentru a se pronunța astfel, instanța suprema a reținut că dispozițiile cuprinse în Lg nr.293/2004 reglementează modul de plată a muncii suplimentare necompensate cu timp liber, calculul raportându-se exclusiv ca unitate de timp la orele suplimentare, fără a distinge după cum este vorba de lucru în ture sau nu.

Contrar acestor prevederi legale, prin dispozițiile art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor emise în baza si în aplicarea actelor normative cu forța juridică superioară, modalitatea de calcul a orelor lucrate suplimentar se raportează la altă unitate de timp, ziua lucrată suplimentar, transformându-se orele în zile suplimentare, cu neglijarea fracțiunilor de zile.

Aplicând acest mod de calcul se ajunge la situația în care funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare sunt privați de drepturile salariale pentru o parte din orele suplimentare efectuate, respectiv cele ce reprezintă o fracțiune mai mică de o zi lucrată suplimentar.

S-a reținut astfel că excepția invocată este întemeiată, normele cuprinse în art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor adăugând la lege si stabilind un alt regim de calcul al sporurilor cuvenite pentru orele lucrate suplimentar.

Ca urmare a constatării irevocabile a nelegalității dispozițiilor art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, în recurs, pârâtul P. C. a procedat la recalcularea drepturilor salariale cuvenite reclamantului pentru orele suplimentare efectuate si necompensate prin luarea in calcul si a fracțiunilor mai mici de o zi lucrată, în urma acestui calcul rezultând diferențe salariale față de cele acordate de instanța fond ca urmare a existenței unor astfel de fracțiuni în cazul concret al reclamantului, acest mod de calcul fiind însușit expres de reclamant conform înscrisului depus la dosar de acesta.

Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată următoarele:

Prin acțiunea precizată la judecata în fond, în al doilea ciclu procesual, după casarea cu rejudecare, reclamantul a solicitat plata orelor suplimentare efectuate si necompensate cu timp liber sau în bani, ore efectuate în perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele de inflație.

In ceea ce privește critica formulată de reclamant privind greșita admitere de către instanța de rejudecare în fond a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâților M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Finanțelor Publice, Curtea constată că această problemă de drept a fost dezlegată irevocabil în primul ciclu procesual prin decizia instanței de recurs care a reținut că aceste trei pârâte nu au legitimitate procesual pasivă în raportul juridic dedus judecății, astfel încât această dezlegare se opune cu putere de lucru judecat în al doilea ciclu procesual, nemaiputându-se pune în discuție, iar instanța nemaiputându-se pronunța asupra acestui aspect.

In ceea ce privește critica formulată de pârât privind greșita admitere a modificării cadrului procesual sub aspectul măririi perioadei pentru care s-au solicitat și s-au acordat drepturile în litigiu, Curtea constată că soluția de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare a provocat o noua judecată pe fondul litigiului, devenind aplicabile dispozițiile procesual civile de la judecata în primă instanță, inclusiv cele privind modificarea si completarea acțiunii cuprinse în art.132 C.p.civ., dispoziții care însă nu au caracter de ordine publica, astfel încât reclamantul își poate modifica sau întregi acțiunea după prima zi de înfățișare dacă pârâtul nu se opune.

Cum la judecata în primă instanță, după casare, reclamantul a precizat acțiunea arătând că drepturile salariale le solicită pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, iar pârâtul prezent în instanță prin reprezentant nu s-a opus acestei precizări, se constată că în mod legal instanța de rejudecare s-a pronunțat asupra drepturilor solicitate de reclamant prin precizare, respectiv si asupra drepturilor aferente anului 2009, și, în consecință, această critică formulată de pârât este nefondată.

In ceea ce privește critica formulată de pârât privind soluția de respingere ca lipsită de interes a cererii sale de chemare în garanție formulată împotriva MJ si ANP, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare si aplicare a dispozițiilor legale incidente, respectiv a dispozițiilor art.4 din O.G. nr.22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002.

Astfel, potrivit art.4 din OG 22/2001 "(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale".

Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că ordonatorii principali si secundari de credite, cum este cazul MJ si al ANP, în raport de P. C. care este ordonator terțiar de credite, au obligația legală de a alimenta conturile instituțiilor din subordine, în ipoteza existenței unui titlu executoriu, astfel încât pârâtul nu are interes in atragerea în proces a acestor doua instituții prin intermediul cererii de chemare în garanție, soluția instanței de fond fiind legală, iar critica formulată de pârât fiind nefondată.

In ceea ce privește critica formulată de pârât pe fondul cauzei, Curtea o constată că fiind nefondată, în condițiile în care, așa cum a reținut și prima instanță, din înscrisurile cauzei, respectiv din fisele de pontaj lunare, coroborate parțial cu raportul de expertiza efectuat în al doilea ciclu procesual, rezultă că în perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009 reclamantul a efectuat ore suplimentare ce nu i-au fost compensate, în totalitate, potrivit dispozițiilor legale, cu timp liber corespunzător sau cu bani, astfel încât reclamantul este îndreptățit la despăgubirea aferentă.

In ceea ce privește criticile formulate de reclamant pe fondul cauzei, Curtea constată că regimul juridic al orelor suplimentare efectuate de funcționarii publici cu statut special din sistemul penitenciar, pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2009, a fost reglementat de art. 16 din OG nr. 64/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale funcționarilor cu statut special din Sistemul Administratei Penitenciarelor, care face trimitere expresă la art. 43( art.45 ) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul Funcționarilor Publici din ANP.

Aceste dispoziții se completează, conform art. 46 din Statut, cu regulamentele de ordine interioară elaborate de conducerea ANP și de unitățile aflate în subordinea acesteia în ceea ce privește modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici la serviciu, respectiv Ordinul nr. 399/2007 emis de M. Justiției pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr.64/2006 și Decizia nr.307/25.01.2007 emisă de Directorului General al ANP dar și cu dispozițiile de drept comun, respectiv art.109 ,110, 112 ,113 si art. 116,117 din Codul Muncii .

Ordinul nr.399/2007 și Decizia Directorului General ANP nr. 307/25.01.2007 care statuează, în esență aceleași reglementari ca și art. 45 din Statut, stabilind în același timp, distincția dintre orele suplimentare efectuate în cazul lucrului în ture și cele efectuate cazul programului normal.

Rezulta astfel că efectuarea turei de lucru în zilele de repaus săptămânal sau în cele declarate nelucrătoare, nu justifică plata sporului, cum greșit susține reclamantul, acesta având dreptul doar la plata orelor efectuate în aceste zile peste durata normală a unei ture si necompensate corespunzător.

De altfel, această interpretare a dispozițiilor legale a fost reținută și de instanța de recurs din primul ciclu procesual, astfel încât această problemă de drept a fost dezlegată irevocabil, cu putere de lucru judecat, nemaiputându-se pune în discuție, iar instanța nemaiputându-se pronunța asupra acestui aspect.

De asemenea, se reține că la pronunțarea soluției instanța de fond a interpretat corect probele cauzei, respectiv înscrisurile și raportul de expertiză, și a aplicat corect dispozițiile legale, la stabilirea orelor suplimentare raportându-se corect la numărul de ore lucrătoare ale unei luni, la orele efectiv lucrate de reclamant, la incidenta concediilor medicale si a celor de odihnă, la turele libere(timp liber acordat după programul de lucru ) și la turele recuperare( timpul liber acordat în compensare pentru orele suplimentare lucrate peste programul de lucru), criticile formulate de reclamant sub aceste aspecte fiind nefondate.

In ceea ce privește modul de calcul al contravalorii despăgubirii cuvenite pentru orele efectuate suplimentar si necompensate, se constată că instanța de fond, prin raportare la dispozițiile art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, nu a ținut cont de orele suplimentare reprezentând fracțiuni de zile.

Cum prin Decizia irevocabila nr. 5285/2012 pronuntata de ICCJ a fost admisă excepția de nelegalitate si s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor art.11 pct.5 din Ordinul MJ nr.399/2007 si ale art.4 alin.3 si alin.4 din Decizia nr. 307/2007 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Curtea constată că în mod nelegal, la calculul contravalorii despăgubirii cuvenite pentru orele efectuate suplimentar si necompensate, instanța de fond nu a luat în considerare orele suplimentare reprezentând fracțiuni de zile, critica formulată de reclamant sub acest aspect fiind astfel fondată.

Întrucât potrivit calculului efectuat de paratul P. C. în recurs, calcul însușit expres de reclamant, au rezultat diferențe salariale față de cele acordate de instanța fond ca urmare a existenței unor astfel de fracțiuni în cazul concret al reclamantului, se constată că despăgubirea acordată de instanța de fond nu este în cuantumul echivalent orelor suplimentare efectuate si necompensate corespunzător, rezultând astfel că este întemeiată critica formulată de reclamant sub acest aspect, acesta fiind îndreptățit la plata sumei de 1207,53 lei, față de suma de 900,06 lei acordată de instanța de fond.

Nu poate fi reținută ca fondată critica vizând modul de acordare a cheltuielilor de judecată, în condițiile în care instanța de fond, in rejudecare, s-a raportat la cheltuielile efectuate de părți atât in primul ciclu procesual, in fond si recurs, cat si la cele efectuate in al doilea ciclu procesual, in fond.

F. de toate considerentele expuse mai sus, în raport de dispozițiile art. 304¹ și art. 312 alin. 1 teza a II-a c.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârâtul P. C., ca nefondat, va admite recursul formulat de reclamant, împotriva aceleiași sentințe, va fi modificataă sentința în sensul că se va admite acțiunea precizată formulată împotriva pârâtului P. C. si va fi obligat pârâtul P. C. către reclamant la plata sumei de 2974,75 lei brut, actualizată la data plății.

De asemenea, urmează a se menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul P. C., împotriva sentinței nr.1396 din 20 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. JUSTIȚIEI, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR și M. FINANȚELOR PUBLICE.

Admite recursul declarat de reclamantul C. C., împotriva aceleiași sentințe.

Modifică sentința, în sensul că admite, în parte acțiunea precizată, astfel cum a fost formulată împotriva Penitenciarului C..

Obligă pârâtul P. C. către reclamant la plata sumei de 2974,74 lei brut, actualizată la data plății.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2013

Președinte,

L. B.

Judecător,

A. C.

Judecător,

L. C. M. Z.

Grefier,

S. I.

Red.jud.LMZ

2 ex/12.06.2013

← Anulare act administrativ. Decizia nr. 6933/2013. Curtea de Apel...		Anulare act administrativ. Decizia nr. 6935/2013. Curtea de Apel... →

Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 6731/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 6731/2013. Curtea de Apel CRAIOVA