Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-07-2013 în dosarul nr. 967/54/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr._/2013

Ședința publică de la 23 Iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. C.

Judecător E. M.

Judecător L. M. L.

Grefier D. F.

x.x.x.

S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta ASOCIAȚIA DE EXECUTANȚI FORMATĂ DIN . (LIDER ASOCIATIE) ȘI . SRL împotriva deciziei nr. 1843/C1/1663,1732 din 28 mai 2013, pronunțată de Consiliul național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimatele OBȘTEA PEȘTIȘANI, . și . ÎN CALITATE DE LIDER AL ASOCIERII ./CHIRULLI A. IMPRESA INDIVIDUALE.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat G. S. pentru petenta ASOCIAȚIA DE EXECUTANȚI FORMATĂ DIN . (LIDER ASOCIATIE) ȘI . SRL, consilier juridic I. P. pentru intimata OBȘTEA PEȘTIȘANI și avocat N. I. pentru intimata . ÎN CALITATE DE LIDER AL ASOCIERII ./CHIRULLI A. IMPRESA INDIVIDUALE, lipsind intimata ..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Se depun concluzii scrise de către reprezentanții intimaților OBȘTEA PEȘTIȘANI și ..

Instanța procedează la comunicarea punctului de vedere depus la dosar de intimata . către apărătorul petentei, avocat G. S. și reprezentantul intimatei OBȘTEA PEȘTIȘANI, consilier juridic I. P..

Avocat G. S. pentru petentă depune o cerere de probatorii prin care solicită efectuarea unei expertize tehnice judiciare pentru a dovedi că în cadrul propunerii tehnice a asociației petente există cele 191 de articole de deviz, susținând că membrii C.N.S.C. nu aveau pregătirea profesională necesară pentru a stabili dacă cele 191 de articole existau în cadrul devizului, aflat la fila 473 din documentație.

Instanța pune în discuție admisibilitatea probei cu expertiza solicitată de petentă prin apărătorul ales.

Avocat G. S. pentru petentă susține că este admisibilă proba solicitată, fiind o probă care s-a mai efectuat în alte cauze.

Avocat I. N. pentru intimata C. I. SA ÎN CALITATE DE LIDER AL ASOCIERII ./CHIRULLI A. IMPRESA INDIVIDUALE solicită respingerea probei.

Consilier juridic I. P. pentru intimata OBȘTEA PEȘTIȘANI solicită respingerea probei.

Instanța respinge ca inadmisibilă proba cu expertiza solicitată de petentă prin apărător, având în vedere că în procedura de soluționare a plângerii sunt aplicabile regulile de procedură prevăzute pentru recurs, în cadrul căruia este admisibilă doar proba cu înscrisuri, nu și expertiza.

La interpelarea instanței, apărătorul petentei precizează că nu mai are alte cereri de probatorii.

Instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra plângerii de față.

Avocat G. S. pentru petentă solicită admiterea plângerii, arătând că oferta petentei a fost declarată neconformă pentru lipsa celor 191 de articole de deviz. Prin contestație și prin plângere a arătat că s-a depus oferta într-o formă comasată care conținea cele 191 de articole, detaliate în Anexa 1. Susține că a demonstrat că articolele nu lipsesc, întrucât ulterior solicitării de clarificări de către autoritatea contractantă, petenta a transmis devizul atât în formă comasată, cât și în formă detaliată. Arată că există prețuri unitare ale articolelor de bază comasate, iar în forma detaliată s-a prevăzut fiecare articol simplu care le compun.

Autoritatea contractantă și C.N.S.C. au constatat că oferta petentei este neconformă întrucât s-a modificat propunerea financiară, prin aceea că s-a depus un contract pentru furnizarea anumitor articole, fiind înlocuit furnizorul. Susține că respectivul contract a fost depus pentru a demonstra că societatea petentă beneficiază de condiții deosebit de favorabile pentru achiziția unor produse și nu se poate considera că s-a modificat propunerea financiară.

Referitor la persoana T. V., arată că aceasta a lucrat cu comisia de evaluare, a întocmit proiectul de execuție și a colaborat cu ofertantul declarat câștigător la întocmirea devizului ofertă. Având în vedere tripla calitate a persoanei fizice Tica V., consideră că aceasta se află în stare de incompatibilitate.

În concluzie, solicită admiterea plângerii, admiterea contestației, anularea raportului procedurii de atribuire și obligarea autorității contractante să reevalueze oferta petentei prin prisma criticilor formulate, fără cheltuieli de judecată.

Consilier juridic I. P. pentru intimata OBȘTEA PEȘTIȘANI arată că autoritatea contractantă a inițiat procedura de cerere de oferte, a elaborat documentația de atribuire și a publicat în SEAP invitația de participare. După ședința de deschidere a ofertelor s-a întocmit Raportul procedurii nr.141/348/18.04.2013 prin care s-a respins oferta petentei, întrucât propunerea tehnică nu prevedea cele 191 de articole de deviz, fiind neconformă, iar referitor la produsele de carieră și balastieră, petenta a modificat oferta prin schimbarea propunerii financiare.

Arată că C.N.S.C. a reținut că Asocierea . & SC ROMFEREX IMPORT EXPORT SRL nu s-a conformat cererii aferente și nu a respectat documentația de atribuire.

Referitor la persoana T. V., precizează că pentru proiectantul tehnic al investiției doamna T. V. este reprezentantul legal al acestuia în calitate de administrator al ., aceasta fiind repartizată ca expert tehnic cooptat în cadrul comisiei de evaluare a ofertelor, ca persoană fizică. Arată că în devizul ofertei declarate câștigătoare apare ca proiectant ., având ca administrator pe doamna T. V., însă procedura are ca obiect execuția de lucrări. De asemenea, doamna T. V. nu avea drept de vot, ci doar a întocmit antemăsurătoarea pusă la dispoziția tuturor ofertanților. Mai mult, atât T. V., cât și membrii comisiei de evaluare au depus o declarație de confidențialitate și imparțialitate conform art.75 alin. 1 din HG nr.925/2006, iar oferta petentei a fost respinsă pe baza deciziei comisiei de evaluare.

În concluzie, solicită respingerea plângerii, menținerea ca temeinică și legală a deciziei pronunțată de C.N.S.C., iar pe fond respingerea contestației.

Avocat I. N. pentru intimata C. I. SA ÎN CALITATE DE LIDER AL ASOCIERII ./CHIRULLI A. IMPRESA INDIVIDUALE solicită respingerea plângerii, menținerea deciziei pronunțată de C.N.S.C., iar pe fond respingerea contestației formulată de petentă.

Susține că în raport de cerințele fișei de date, se observă că oferta petentei este neconformă potrivit dispozițiilor art.36 coroborat cu art.79 din HG 925/2006. Arată că s-a solicitat prezentarea celor 191 de articole de deviz, însă la momentul deschiderii ofertelor petenta a prezentat devizul în formă comasată, culpa aparținând în exclusivitate petentei. Susține că riscul ofertei aparține operatorului economic participant, în speță petentei.

De asemenea, susține că în răspunsul la solicitarea de clarificări s-a modificat conținutul ofertei, fiind incidente dispozițiile art.79 alin.2 din HG nr.925/2006.

Referitor la conflictul de interese în ceea ce o privește pe doamna T. V., arată că proiectul tehnic a fost publicat în SEAP, iar în oferta întocmită de . au fost menționați beneficiarul, proiectantul și antreprenorul general, neavând relevanță reprezentantul legal al proiectantului.

În replică, apărătorul petentei susține că la răspunsul la clarificări s-a depus o ofertă de prețuri, și nu s-a schimbat propunerea financiară, iar în ceea ce o privește pe doamna T. V. susține că aceasta a întocmit devizul ofertei al ofertantului declarat câștigător, fiind încălcate dispozițiile art. 75 din OUG nr.34/2006, și a semnat un material care a stat la baza respingerii ofertei petentei.

CURTEA

Asupra cauzei de față:

Prin Decizia nr. 1843/C_ din 28.05.2013, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins excepțiile tardivității și lipsei de obiect, invocate de către autoritatea contractantă și intervenient cu privire la contestația formulată de către S.C. Y. C. SRL.

A respins, ca nefondate, contestațiile formulate de către S.C. Y. C. SRL și ASOCIEREA ./SC ROMFEREX IMPORT EXPORT SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă OBȘTEA PEȘTIȘANI.

Pe cale de consecință, a admis cererea de intervenție formulată de către ASOCIEREA ./CHIRULLI A. IMPRESA INDIVIDUALE.

A dispus continuarea procedurii de atribuire în cauză.

Pentru a pronunța această decizie, Consiliu a reținut, referitor la contestația formulată de către ASOCIEREA ./SC ROMFEREX IMPORT EXPORT SRL, că ofertantul în cauză solicită „obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale".

Potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 2) lit. b) din OUG nr. 34/2006, „autoritatea contractantă are obligația de a informa ofertanții/candidații care au fost respinși sau a căror ofertă nu a fost declarată câștigătoare asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective (...) b) pentru fiecare ofertă respinsă, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, detaliindu-se argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă și/sau neconformă, îndeosebi elementele ofertei care nu au corespuns cerințelor de funcționare și performanță prevăzute în caietul de sarcini".

In acest sens, Consiliul a reținut că, în ceea ce privește oferta aparținând ASOCIERII ./SC ROMFEREX IMPORT EXPORT SRL în cadrul comunicării rezultatului procedurii nr. 200/19.04.2013, se precizează că oferta contestatorului a fost respinsă „ca neconformă, potrivit art. 36 alin. 2), lit. a) art. 34, alin. 3) art. 79, pct. 1 și 3) din HG nr. 925/2006, respectiv:

- propunerea tehnică nu conține 191 de articole de deviz menționate în

anexa nr. 1 atașată, oferta fiind neconformă întrucât în oferta inițială pentru produsele de carieră și balastieră aveți încheiat contract cu ., iar în răspunsul la clarificări prezentați oferta de preț pentru materiale de la furnizorul ., deoarece prin acest răspuns practic s-a schimbat propunerea financiară în acest caz, sunt încălcate prevederile art. 79, alin. 2) din HG nr. 925/2006 (…) oferta fiind neconformă”.

Conform pct. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice din cadrul fișei de date a achiziției, „ofertantul are obligația de a face dovada conformității lucrărilor cu cerințele prevăzute în documentația de atribuire contractului de achiziție. În acest scop propunerea tehnică va conține, în funcție de cerințele prevăzute următoarele documente: l. O scurtă descriere modului de îndeplinire a contractului, conform caietului de sarcini, proiectul tehnic și detaliilor de execuție; 2. Listele cuprinzând cantitățile de lucrări; 3 Graficul de execuție al lucrărilor, detaliat pentru fiecare categorie de lucrări 4) Planul calității. Se solicită operatorilor economici să indice în cadrul faptul că elaborarea acesteia au ținut cont de obligațiile referitoare la condițiile e muncă și protecția muncii, precum și o declarație pe propria răspundere ă vor respecta condițiile de protecția mediului prevăzute în avizele atașat prezentei documentații (…)".

Consiliul a respins alegațiile contestatorului potrivit cărora „asociația de executanți a utilizat, pentru întocmirea propunerii tehnice, respectiv pentru întocmirea ofertei financiare, aplicația informatică intitulată SIGM (DOCLIB 38)" întrucât, în conformitate cu dispozițiile imperative ale art. 17i din OUG nr. 34/2006, „ofertantul elaborează oferta în conformitate ci prevederile din documentația de atribuire (...)".

Prin analogie cu dispozițiile imperative ale art. 172 alin. 2) din cadrul aceluiași act normativ, potrivit cărora „riscurile transmiterii ofertei, incluși forța majoră, cad în sarcina operatorului economic". Consiliul apreciază că, " ceea ce privește modul de elaborare a ofertei, respectiv consecințele ulterioare, incumbă, în mod exclusiv, ofertantului în cauză.

Totodată, Consiliul apreciază că în măsura în care contestatorul nu și-exercitat drepturile aferente, astfel cum rezultă acestea din dispozițiile ari 255 alin. 1) din OUG nr. 34/2006, în termenele imperativ stabilite de ordonanța de urgență, în mod automat, se prezumă că a acceptat și însușit în mod integral, cerințele documentației de atribuire; pe cale de consecințe față de oferta acestuia fiind incidente prevederile art. 170 din ordonanța de urgență.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 201 alin. 1) din ordonanța de urgență, „pe parcursul aplicării procedurii de atribuire autoritatea contractantă are dreptul de a solicita clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de ofertanți/candidați pentru demonstrarea îndeplinirii cerințelor stabilite prin criteriile de calificare sau selecție sau pentru demonstrarea conformității ofertei cu cerințele solicitate”.

Referitor la aspectele anterior menționate, din verificarea dosarului cauzei, a rezultat că prin adresa nr.140/21.03.2013, autoritatea contractantă a solicitat contestatorului clarificări „cu privire la articolele de deviz lipsă din oferta tehnică și oferta financiară, conform anexă, justificarea cantităților pe articole de deviz în plus față de cele cerute în caietul de sarcini prezentat, anexa 2”.

În urma analizării adresei nr. 149/26.03.2013, înregistrată la autoritatea contractantă sub nr. 114/455/26.03.2013, Consiliul a constatat că ASOCIEREA ./SC ROMFEREX IMPORT EXPORT SRL nu s-a conformat cererii aferente, aceasta din urmă limitându-se a răspunde că ,(...) a depus propunerea financiară în varianta norme comasate (...) norme detaliate așa cum aplicația Doclib în care a redactat oferta financiară îi ermite. Vă rugăm să aveți în vedere și diferențele din documentația de atribuire între listele de cantități și antemăsurătoare, documente care au stat la baza elaborării și întocmirii ofertei asociației de executanți".

De altfel, în opinia Consiliului, ambiguitatea explicațiilor furnizate de către contestator persistă inclusiv în cadrul argumentelor prezentate în acest sens, respectiv că „a trebuit să întocmească devizul ofertei în varianta „norma comasată" întrucât (...) a fost necesară printarea a peste 2.000 de pagini numai pentru devizul ofertă".

Față de cele de mai sus. Consiliul a constatat că față de oferta aparținând ASOCIERII ./SC ROMFEREX IMPORT EXPORT SRL sunt incidente dispozițiile art. 79 alin. 1) din HG nr. 925/2006, conform cărora „(...) în cazul în care explicațiile prezentate de ofertant nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată neconformă".

Raționamentul de mai sus este susținut și în practica juridică, sens în care, prin Decizia nr. 319/CA/2010-R/22.04.2010, CURTEA DE APEL C. - SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL a stabilit că ,, (...) dacă ofertantul ar fi sesizat, într-adevăr, o neconcordanță în cuprinsul devizului (în cazul de față - „diferențele din documentația de atribuire între listele de cantități și antemăsurătoare") ar fi avut posibilitatea să solicite autorității contractante clarificări, în temeiul art. 78 alin. 1) din OUG nr. 34/2006...neexercitând însă, un asemenea demers din considerentele expuse rezultă că petenta nu a respectat în totalitate prevederile art. 170 din OUG nr. 34/2006".

În acest context, procedând la analizarea dosarului cauzei, Consiliul a considerat că, în mod evident, culpa pentru respingerea ofertei sale aparține, în mod integral, contestatorului, astfel cum reiese din cadrul aceleiași adrese nr. 149/26.03.2013, înregistrată la autoritatea contractantă sub nr.114/455/26.03.2013, document în cadrul căruia contestatorul precizează următoarele: cu privire la articolele din anexa 2, TSC 26 D1, TSC 27 D1, TSC 04 D, articole de deviz pentru utilaje, având în vedere și diferențele între listele de cantități și antemăsurătoare (…) specialiștii din cadrul asociației (…) au considerat că acestea se impun pentru realizarea obiectivului ce se intenționează a fi realizat (…) în situația în care veți considera că nu sunt necesare vă rugăm să le corectați în sensul art.79 alin. (2) lit. b) (…).

Totodată, Consiliul a constatat că temeiul juridic invocat de către contestator nu se aplică în cazul de față, întrucât, în mod imperativ legiuitorul a stipulat că norma în cauză poate fi utilizată numai în cazul în care „(...) o eventuală modificare a prețului, indusă de aceste corectări, nu ar f condus la modificarea clasamentului ofertanților participanți la procedura de atribuire"; ori, în cazul de față, în ipoteza admiterii acestora, efectul ar fi unul contrar dispoziției aferente.

Potrivit dispozițiilor art. 202 alin. 1) din OUG nr. 34/2006, „în cazul unei oferte care are un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, autoritatea contractantă are obligația de a solicita ofertantului, în scris și înainte de a lua decizie de respingere a acelei oferte, detalii și precizări pe care le consideră semnificative cu privire la ofertă, precum și de a verifica răspunsurile care justifică prețul respectiv".

Din verificarea dosarului cauzei, a rezultat că și de această dată, la solicitarea autorității contractante nr. 171/04.04.2013, privind „verificarea modului de fundamentare a propunerii financiare prin raportare la conținutul propunerii tehnice", contestatorul, prin adresa nr, 174/08.04.2013, înregistrată la autoritatea contractantă sub nr. 136/514/08.04.2013, s-a limitat la a transmite simple generalități care nu întrunesc atributele de concizie aferente „fundamentării economice sau soluțiilor tehnice adoptate", astfel cum sunt acestea stipulate la art. 202 alin. 2) din OUG nr. 34/2006.

Cu titlu de exemplu, Consiliul a reținut că petentul a utilizat expresii precum „situația stocurilor de materii prime și materiale (...) conform balanțelor de venituri și cheltuieli, modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare a forței de muncă"; în același context, contestatorul chiar recunoaște în cadrul contestației în cauză că, referitor la faptul că a schimbat un furnizor cu altul, . cu ., deoarece „a intenționat să dovedească că beneficiază de oportunități deosebit de avantajoase".

Prin urmare, Consiliul nu a luat în considerare alegațiile contestatorului potrivit cărora „persoana fizică Tica N. V. nu putea fi implicată în procesul de verificare a ofertelor pentru motivul că a întocmit devizul ofertă al asociației de ofertanți . și CHIRULLI A. IMPRESA INDIVIDUALE (…) fiind evident că avea un interes de natură să-i afecteze imparțialitatea pe parcursul procesului de verificare a ofertelor” întrucât regulile de evitare a conflictului de interese sunt, în mod limitativ, prevăzute la secțiunea a 8-a din cadrul OUG nr.34/2006.

În, același sens, Consiliul a apreciat că petentul, în afara alegațiilor lansate cu ocazia prezentării „concluziilor scrise” nu a prezentat nicio dovadă în susținerea celor mai sus afirmate, limitându-se numai la a preciza că „. având ca administrator pe Tica N. V. a întocmit și devizul ofertă al asociației de ofertanți formată din . și CHIRULLI A. IM PRESA INDIVIDUALE".

Ori, în lipsa unor dovezi substanțiale care să probeze, în mod

indubitabil, că persoana în cauză „(...) poate avea un interes de natură să-i

afecteze imparțialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a

candidaturilor/ofertelor", Consiliul a considerat că rămân incidente numai

dispozițiile art.alin. 1) din OUG nr. 34/2006, conform cărora „autoritatea contractantă precizează în fișa de date/invitația de participare ce dețin funcții de decizie în cadrul autorității contractante"; din verificarea documentelor anexate dosarului cauzei rezultând că Tica N. V. nu figurează în rândul acestora, fiind numai expert cooptat.

Potrivit dispozițiilor art. 73 alin. 5) din HG nr. 925/2006, „experții cooptați nu au drept de vot, însă au obligația de a elabora un raport de specialitate cu privire la aspectele tehnice, financiare sau juridice asupra cărora, pe baza expertizei pe care o dețin, își exprimă punctul de vedere".

De altfel, în baza principiului asumării răspunderii, consacrat de art. 2 alin. 2) lit. g) din OUG nr. 34/2006, astfel cum este precizat în cadrul „declarației de confidențialitate și imparțialitate", Tica N. V., în calitate de expert extern tehnic cooptat, a declarat, „pe propria răspundere, sub sancțiunea falsului în declarații" că respectă dispozițiile art. 75 din actul normativ anterior invocat.

Nu în ultimul rând. Consiliul a apreciat că, prin raportare la următorul

cadrul legal aferent OUG nr. 34/2006, precum și a faptului că, în opinia sa se află în posesia tuturor aspectelor relevante, nu este în măsură să încuviințeze solicitarea contestatorului privind „desemnarea unui expert independent pentru lămurirea aspectelor de natură tehnică cu privire la devizul în forma comasată și în forma detaliată, precum și cu privire la

aplicația informatică „DOCLIB", astfel:

- art. 275 alin. 4) – „ Consiliul va putea desemna un expert independent pentru lămurirea unor aspecte de natură tehnică sau financiară, Durata efectuării expertizei trebuie să se încadreze înăuntrul termenului prevăzut pentru soluționarea contestațiilor de către Consiliu. Costul expertizei va fi suportat de partea care a formulat cererea de efectuare a acesteia:

- art. 275 alin. 6) - „Părțile pot fi reprezentate de avocați sau de consilieri juridici și pot depune concluzii scrise în cursul procedurii. De asemenea, părțile pot solicita să depună concluzii orale în fața Consiliului, fără ca prin asta să fie afectate termenele prevăzute la art. 276". Conform prevederilor art. 425 alin. 1) lit. b) Cod Procedură Civilă, nu se impune obligația Consiliului, în calitate de primă instanță, de a răspunde punctual la toate susținerile și afirmațiile părților; textul în cauză făcând referire expresă numai la indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și pentru care s-au înlăturat cererile părților, Consiliul având posibilitatea de a proceda la sintetizarea acestora, în raport de legătura lor logică și de a le examina în mod grupat.

Prin urmare, în scopul respectării principiului celerității, garantat de prevederile art. 269 din OUG nr. 34/2006, Consiliul nu a mai analizat celelalte critici formulate de către contestatori în prezenta cauză, întrucât cele menționate în cadrul motivării aferente au condus la convingerea sa privind soluția pronunțată.

Împotriva deciziei nr. 1843/C_ din 28.05.2013 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor a formulat plângere ASOCIEREA . și . SRL.

În motivare, petenta a susținut, în esență, că decizia atacată este netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:

În ce privește primul motiv pentru car e oferta asociației petente a fost declarată neconformă, acela că propunerea tehnică nu conține un număr de 191 de articole de deviz, cele reținute de Consiliu nu corespund realității, deoarece la solicitarea de clarificări a autorității contractante, asociația de executanți a transmis propunerea financiară atât în varianta norme comasate, cât și în varianta norme detaliate, inclusă în aplicația DOCLIB 38. Acest răspuns la clarificări transmis era de natură să înlăture complet orice nelămurire cu privire la ceea ce se susține că ar constitui lipsa a 191 articole de deviz. Petenta a exemplificat în cuprinsul plângerii modalitatea de transmitere a informațiilor solicitate, menționând că aceste exemple sunt valabile pentru toate articolele de deviz comasate, articolele detaliate regăsindu-se în listele de consumuri de resurse material ( formular C6), subliniind că, datorită lipsei pregătirii de specialitate Consiliul nu a putut să-și formeze convingerea în deplină cunoștință de cauză.

În ceea ce privește articolele TSC 26 D1, TSC 27 D1 și TSC 04 D1, articole de deviz pentru utilaje, s-a susținut greșita apreciere a Consiliului, motivându-se că influența unei modificări a prețului cauzată de aceste articole de deviz este mult prea mică pentru a modifica în mod esențial clasamentul ofertanților care au participat la procedura de atribuire a contractului de achiziția publică în cauză.

Referitor la furnizarea clarificărilor solicitate de autoritatea contractantă pentru a dovedi că valoarea ofertei depusă de societatea reclamantă nu este „neobișnuit de scăzută” s-a susținut de asemenea că în mod greșit Consiliul a reținut transmiterea unor simple generalități care nu întrunesc atributele de concizie aferente fundamentării economice a modului sau soluțiilor tehnice adoptate, astfel cum acestea sunt stipulate în art. 201 alin.2 din OUG nr. 34/2006. Petenta este de părere că, din moment ce autoritatea contractantă nu a reținut un asemenea motiv de declarare a ofertei ca fiind neconformă, Consiliul nu putea reține din oficiu acest motiv. În fapt, motivul declarării ofertei ca fiind neconformă l-a reprezentat faptul că petenta a modificat oferta pentru produsele de carieră și balastieră prin aceea că inițial a depus contractul încheiat cu ., iar în răspunsul la clarificări a prezentat oferte de preț pentru materiale de la furnizorul ..

Referitor la faptul că petenta a recunoscut că a schimbat un furnizor cu altul, s-a susținut că în mod eronat Consiliul a reținut acest aspect, întrucât societatea a transmis autorității contractante o ofertă de prețuri de la . pentru a dovedi că beneficiază de condiții deosebit de favorabile în ceea ce privește achiziția eventual a unor produse necesare pentru îndeplinirea contractului de achiziția publică.

În legătură cu reținerea CNSC referitor la persoana numitei Tica N.V., petenta a susținut că aceasta constituie o eroare, întrucât nu s-a avut în vedere tripla calitate a acestei persoane de proiectant tehnic, expert tehnic cooptat și colaborator al asociației declarate câștigătoare.

În cauză s-a formulat întâmpinare de către pârâta Obștea Peștișani.

În cuprinsul întâmpinării s-a invocat excepția tardivității acțiunii, motivat de faptul că data comunicării Deciziei CNSC nr. 1843/C_ din data de 28.05.2013 s-a făcut la data de 01.06.2013, iar înregistrarea plângerii s-a făcut la data de 17.06.2013, cu mult peste termenul legal de 10 zile prevăzut pentru formularea plângerii.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, cu motivarea că CNSC a reținut în mod corect Asociația . & SC ROMFEREX IMPORT EXPORT SRL nu s-a conformat cererii de solicitare de clarificări formulată de autoritatea contractantă. Referitor la persoana numitei Tica V., s-a susținut că nu s-a probat că aceasta ar avea un interes de natură să afecteze procesul de verificare/evaluare a candidaților/ofertanților, CNSC considerând în mod just că persoana în cauză nu figurează în rândul celor care dețin funcții de decizie în cadrul autorității contractante, fiind numai expert cooptat.

S-a depus la dosarul cauzei punctul de vedere al . al asociației . & CHIRULLI A. IMPRESA INDIVIDUALE, intervenient în cadrul procedurii derulate în fața CNSC, acesta fiind în sensul respingerii plângerii ca nefondată.

În cauză s-a dispus atașarea dosarului aferent plângerii formulate la CNSC de către petentă.

Asupra excepției tardivității invocată prin întâmpinare, instanța apreciază că este neîntemeiată, având în vedere că data depunerii plângerii la oficiul poștal, conform ștampilei aplicată pe plic este 11.06.2013, ultima zi din termenul în care se putea depune plângerea. În aceste condiții, nu se poate reține tardivitatea formulării plângerii, instanța respingând excepția invocată de pârâtă în acest sens.

Pe fondul cauzei, analizând actele depuse la dosar, instanța reține următoarele:

Obștea Peștișani a organizat, în calitate de autoritate contractantă, procedura de atribuire, prin cerere de ofertă, a contractului de achiziție publică de lucrări, având ca obiect „Construirea și modernizarea infrastructurii forestiere (drumuri forestiere) aparținând Obștii Peștișani, județul Gorj”, având sursa de finanțare asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală – PNDR, cod CPV_-6 elaborând în acest sens documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP invitația de participare nr._/11.12.2012, conform căreia valoarea estimată este de_ lei, fără TVA. Criteriul de atribuire ales a fost „prețul cel mai scăzut”.

În cadrul procesului verbal de deschidere a ofertelor nr. 3/17/04.01.2013, autoritatea contractantă a consemnat denumirea ofertanților, prețul fără TVA și perioada de prestare conform ofertelor depuse, respectiv: . –_,61 lei/18 luni; . –_,67 lei/18 luni; ASOCIEREA ./A. IMPRESA INDIVIDUALE -_,17 lei/18 luni, SC FORCONCID SA-_,28 lei /18 luni; .-_ lei/18 luni; SC HIDROCONSTRUCȚIA SA-_,86 lei/18 luni; ASOCIEREA ./SC ROMFEREX IMORT EXPORT SRL-_ lei/18 luni.

Oferta depusă de ASOCIEREA ./SC ROMFEREX IMORT EXPORT SRL a fost respinsă ca neconformă potrivit art. 36 alin.2 lit.a), art. 34 alin.3, art. 79 npct.1 și 3 din HG nr. 925/2006, motivat de faptul că: propunerea tehnică a acestei ofertante nu conține 191 de articole de deviz menționate în anexa 1 atașată; în oferta inițială pentru produsele de carieră și balastieră s-a prezentat un contract încheiat cu ., iar în răspunsul la clarificări s-a prezentat o ofertă de preț de la furnizorul . și prin aceasta s-a schimbat astfel propunerea financiară.

Petenta ofertantă a contestat aceste rezultat, la CNSC însă prin Decizia nr. 1843/C_ /28.05.2013 CNSC a respins această contestație.

Instanța apreciază ca fiind legală și temeinică această soluție, pentru următoarele considerente:

Conform pct.IV.4.1 din fișa de date a procedurii – Modul de prezentare a propunerii tehnice, „ofertantul are obligația de a face dovada conformității lucrărilor cu cerințele prevăzute în Documentația de atribuire a contractului de achiziție. În acest scop, propunerea tehnică ca conține, în funcție de cerințele prevăzute următoarele documente: 1.O scurtă descriere a modului de îndeplinire a contractului, conform caietului de sarcini, proiectul tehnic și detaliilor de execuție; 2. Listele cuprinzând cantitățile de lucrări; 3. Graficul de execuție al lucrărilor, detaliat pentru fiecare categorie de lucrări; 4. Planul calității. (...)”.

După analizarea ofertei depuse de petentă, autoritatea contractantă a constatat că propunerea tehnică nu conține 191 de articole de deviz, menționate în anexa 1 și a solicitat, în temeiul art. 201 alin.1 din OUG nr. 34/2006, prin adresa nr. 104/425/21.03.2013 clarificări cu privire la articolele lispă de deviz șin oferta tehnică și oferta financiară conform anexei 1 și justificarea cantităților pe articole de deviz în plus față de cele cerute în caietul de sarcini prezentate în anexa 2, respectiv TSC26D1, TSC27D1 și TSC04D1 (filele 264-276).

Răspunsul la aceste clarificări, înaintat de petentă cu adresa nr. 149/26.03.2013, este în sensul că, odată cu depunerea ofertei și a clarificărilor solicitate, a depus propunerea financiară atât în varianta norme comasate, cât și în varianta norme detaliate, așa cum permite aplicația DOCLIB în care a fost redactată oferta. Prin aceeași adresă petenta a solicitat ca autoritatea să aibă în vedere și diferențele din documentația de atribuire între listele de cantități ți antemăsurătoare, documente care au stat la baza elaborării și întocmirii ofertei depuse, cu mențiunea că, dacă articolele de deviz pentru utilaje TSC26D1, TSC27D1 și TSC04D1 nu sunt necesare, aceasta să le corecteze în sensul art. 79 alin.2 lit.b) întrucât nu conduc la modificarea clasamentului ofertanților participanți la procedură.

Răspunsul formulat de petentă, așa cum a constatat și CNSC nu este concludent, întrucât nu prin acesta petenta nu a prezentat, așa cum i s-a solicitat, lista celor 191 de articole de deviz, ci a făcut trimitere la propunerea financiară depusă. Explicația în sensul că propunerea a fost făcută în varianta „normă comasată” întrucât altfel ar fi trebuit să printeze peste 2000 de pagini numai pentru devizul ofertă nu este de natură a lămuri aspectele solicitate expres de către autoritatea contractantă. De asemenea, depunerea în formă comasată a devizului care, conform susținerilor petentei ar include și articolele de deviz detaliate și în cadrul căreia s-ar regăsi toate cele 191 de articole de deviz la care face referire autoritatea contractantă nu corespunde cerințelor din caietul de sarcini. În aceste împrejurări, se constată că în mod corect s-a constatat de către autoritatea contractantă că explicațiile ofertantei nu sunt concludente, fiind aplicabile dispozițiile art. 79 alin.1 din HG nr. 925/2006.

Cu privire la articolele de deviz pentru utilaje trecute în plus față de caietul de sarcini, prin răspunsul formulat petenta a arătat că acestea s-ar impune pentru realizarea obiectivului de se intenționează a fi realizat, explicație care nu poate fi primită. Astfel, pe de o parte aceasta nu a uzat de procedura prevăzută de art. 78 alin.1 din OUG nr. 34/2006, iar pe de altă parte, înscrierea acestora excede cerințelor din caietul de sarcini fiind incidente dispozițiile art. 170 din OUG nr. 34/2006.

Referitor la modul de fundamentare a propunerii financiare prin raportare la conținutul propunerii tehnice, petenta a transmis, la solicitarea de clarificări din partea autorității contractante, o ofertă de preț emisă de ., în condițiile în care, în cuprinsul documentației depuse prezentase în acest sens un contract încheiat cu furnizorul .. Pe de o parte, răspunsul petentei trebuia să conțină detalii și precizări care să justifice prețul propus, în sensul art. 202 alin.1 din OUG nr. 34/2006 și în raport cu documentele depuse, ci nu exemplificarea unei situații străine ofertei depuse, anume aceea că ar fi avut posibilitatea de a obține un preț mai scăzut din partea unui alt furnizor, în speță .. Pe de altă parte, dacă prețul aferent lucrărilor presupune printre altele prețuri de furnizori, prin depunerea unei oferte de preț de la alt furnizor decât cel inițial indicat, petenta a schimbat propunerea financiară, intenționând să dovedească faptul că beneficiază de oportunități deosebit de avantajoase. În acest caz, se constată că în mod corect s-a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 79 alin.2 din HG nr. 925/2006.

Referitor la susținerile petentei în legătură cu persoana numitei Tica V., instanța constată că, în lipsa unor dovezi din care să rezulte faptul că aceasta a întocmit devizul ofertă al asociației declarate câștigătoare, ori interesul acestei persoane, de natură a-i afecta imparțialitatea pe parcursul procedurii de evaluare a ofertelor, în mod corect s-a apreciat de către CNSC că acestea nu pot fi primite. De asemenea, faptul că această persoană nu a făcut parte din comisia de evaluare a ofertelor, ci numai de expert cooptat, îndeplinind formalitățile prevăzute de art. 75 alin.1 din HG nr. 925/2006, în mod corect CNSC a constatat că nu a existat o încălcarea a dispozițiilor art. 68 și 69 din HG nr. 925/2006.

Pentru aceste considerente, constatând că sunt nefondate susținerile petentei, instanța urmează să respingă plângerea formulată, menținând ca legală și temeinică Decizia nr. 1843/C_ din 28.05.2013 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge plângerea formulată de petenta ASOCIAȚIA DE EXECUTANȚI FORMATĂ DIN . (LIDER ASOCIATIE) ȘI . SRL împotriva deciziei nr. 1843/C1/1663,1732 din 28 mai 2013, pronunțată de Consiliul național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimatele OBȘTEA PEȘTIȘANI, . și . ÎN CALITATE DE LIDER AL ASOCIERII ./CHIRULLI A. IMPRESA INDIVIDUALE.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Iulie 2013.

Președinte,

L. C.

Judecător,

E. M.

Judecător,

L. M. L.

Grefier,

D. F.

Red. jud. L.C.

6ex/25.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA