Pretentii. Decizia nr. 8796/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 8796/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 8092/101/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 8796/2013

Ședința publică de la 27 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. D. C.

Judecător C. G.

Judecător C. I.

Grefier E. M. O.

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. împotriva sentinței nr. 944/2013 din 31 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. M. și intimatele pârâte ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și D.G.F.P. M., având ca obiect „pretenții”.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se că recurentele pârâte au solicitat judecarea cauzei, în lipsă, în temeiul art.242 C.pr.civilă, prin motivele de recurs.

Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, a apreciat cauza în stare de judecată și a trecut la soluționarea recursului de față.

CURTEA

Asupra recursurilor de față.

Prin sentința nr. 944/2013 din 31 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea așa cum a fost precizată formulată de reclamantul C. M., în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice S. și Administrația F. pentru Mediu București.

Au fost obligați pârâții să restituie reclamantului suma de 3750 lei achitată cu chitanța nr._/9.03.2010, reprezentând taxă de poluare.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului 39,3 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S..

În motivarea recursului pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S., a susținut că pentru a se adresa instanței de contencios administrativ este necesar ca reclamantul să îndeplinească îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de legea specială.

A arătat că Administrația Finanțelor Publice nu are calitate procesuală în speță, deoarece nu există un raport juridic direct între aceasta și reclamant, pe de o parte iar pe de altă parte, obiectul acțiunii nu-i este opozabil.

A susținut că petitul principal al acțiunii vizează „taxa pe poluare”, aceasta având un regim deosebit față de „taxa de prima înmatriculare”, taxa prevăzută de art.214 cu aplicarea până la 1 iulie 2008, când a fost abrogată expres prin OUG nr.50/2008 și instituită „taxa pe poluare”.

A arătat că autoritatea fiscală competentă este doar împuternicită să calculeze și să încaseze sumele rezultate din aplicarea taxei pe poluare, aceste sume fiind încasate într-un cont distinct, denumit astfel de lege, al Administrației F. pentru Mediu, deci nu se face venit la bugetul general gestionat de organul fiscal ci la bugetul special al F. pentru Mediu, pentru care răspunde autoritatea competentă în domeniu, nu organul fiscal teritorial.

Instanța de fond în mod greșit a reținut că OUG nr.50/2008 este contrară dispozițiilor art.110 TFUE, așa cum a fost modificat de Tratatul de la Lisabona, pe motiv că este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând vânzarea autoturismelor second hand deja înmatriculate în România și vânzarea autoturismelor noi produse în România.

A invocat jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care a considerat că prevederile art.110 alin1 TFUE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de produsele care se află deja pe piața internă și cele de import.

Curtea a statuat că există o încălcare a art.110 alin.1 TFUE atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după modele diferite, care conduc, chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import. Astfel, în temeiul acestei dispoziții comunitare, în concret, impozitele aplicate asupra produselor provenind din alte state nu pot fi superioare celor aplicate produselor naționale similare.

A arătat că nu este compatibil cu dreptul comunitar un impozit impus autoturismelor second hand, importate din alt stat membru UE, cu prilejul primei înmatriculări în România, dacă aceasta se percepe doar o singură dată, la data primei înmatriculări în România, fie ele noi sau second hand, fabricate pe teritoriul național ori importate din alte state membre.

Cu privire la cheltuielile de judecată acordate a solicitat exonerarea Administrației Finanțelor Publice S. de la plata acestora întrucât nu s-a dovedit culpa procesuală, autoritatea competentă fiind doar împuternicită să calculeze și să încaseze sumele rezultate din aplicarea taxei pe poluare.

Recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.

În raport de dispozițiile art.242 C.pr.civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Recursul se va respinge pentru considerentele ce succed:

Reclamantul a cumpărat un autoturism, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxă de poluare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.

Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.

Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată, procedeul fiind legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă repetițiunii.

Demersul administrativ la care persoana vătămată, în speță intimata reclamantă, era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.

Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul direct la instanța de judecată.

Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.

Reclamantul nu a atacat decizia de calcul, dar acest aspect nu poate conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.

Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.

Potrivit art. 205 C.proc.civ. este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.

Nu poate fi reținută inadmisibilitatea cererii privind restituirea taxei pe poluare achitată ca urmare a necontestării deciziei de calcul a taxei pe poluare emisă de Administrația Finanțelor Publice, având în vedere că cererilor de restituire integrală a taxei de poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 considerată ca fiind contrară normelor comunitare li se aplică dispozițiile legale cu caracter general prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală și Ordinul 1899/2004.

În speță, autoritatea fiscală competentă, dat fiind domiciliul reclamantului, este pârâta A.F.P. a municipiului C., care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare.

Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată de instanța de fond.

Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.

Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.

La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.

Instanța europeană a înțeles să interpreteze întrebarea Tribunalului Sibiu în sensul că aceasta viza conformitatea O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială cu fostul art. 90 CE, actualul art. 110 TFUE, ținând cont de faptul că în litigiul principal domnul T. achitase taxa de poluare la data de 27 octombrie 2008. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.

Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.

Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.

Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.

Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.

Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

Important este faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N., ca de altfel și hotărârea T., se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.

Conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE (fostul art. 234 CE), o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare [Hotărârea din 27 martie 1980, afacerea 61/79, Denkavit italiana, par. 16; Hotărârea din 2 februarie 1988, afacerea 24/86, Blaizot, par. 27; Hotărârea din 15 decembrie 1995, afacerea C-415/93, Bosman, par. 141; Hotărârea din 5 octombrie 2006 în afacerile reunite C-290/05 (Nadasdi) și C-333/05 (N.), par. 62].

Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.

Cum dispozițiile din legea internă sunt contrare dispozițiilor din legislația comunitară, în mod corect prima instanță, prin sentința recurată, a dispus restituirea către reclamant a taxei de poluare.

Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.

Nu este întemeiată critica referitoare la nelegalitatea modului în care au fost acordate cheltuielile de judecată, recurenta solicitând diminuarea onorariului de avocat invocând în drept dispozițiile art. 274 alin. 3 C.proc.civ., atâta timp cât prin sentința recurată nu a fost obligată pârâta la plata vreunui astfel de onorariu, instanța de fond obligând pârâtele doar la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu art. 274 alin. 1 C.proc.civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. va fi respins recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. împotriva sentinței nr. 944/2013 din 31 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. M. și intimatele pârâte ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și D.G.F.P. M..

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Iunie 2013.

Președinte,

G. D. C.

Judecător,

C. G.

Judecător,

C. I.

Grefier,

E. M. O.

Red.jud.C.I.

M.O./2 ex./03.07.2013

Jud.fond A.O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 8796/2013. Curtea de Apel CRAIOVA