Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 2484/54/2011*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr._/2013

Ședința publică de la 03 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M.

Judecător A. I. A.

Judecător C. G.

Grefier D. F.

x.x.x.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții Z. P. F. M., S. M. și D. S. I. împotriva sentinței nr.247 din 30 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. G. pentru recurenta reclamantă D. S. I., lipsind recurenții reclamanți Z. P. F. M., S. M. și intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Avocat C. G. pentru recurenta reclamantă D. S. I. solicită a se lua act că recurenții reclamanți Z. P. F. M. și S. M. nu mai au calitate procesuală activă în cauză, depunând înscrisuri în acest sens, respectiv adresa nr._/RG/29.05.2013 și Act adițional la contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr.1976/16.09.2011. Precizează că nu mai are cereri de formulat.

Nemaifiind cereri formulate de către părți, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului de față.

Avocat C. G. pentru recurenta reclamantă D. S. I. solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, având în vedere că în prezent C. Națională pentru Compensarea Imobilelor și-a început activitatea. Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 247 din 30 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, Z. P. F. M., S. M. și D. S.-I., prin mandatar Z. P. F. M. în contradictoriu cu pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR - STATUL ROMÂN.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin Hotărârea Comisiei județene nr.1408/30.08.2007, reclamanta cedenta, D. S.-I. a fost validata in anexa nr.23/I/9 a legii nr.247/2005 cu diferenta de teren/despăgubiri pentru suprafața neretrocedata dintr-un imobil imposibil de restituit în natură.

Dosarul reclamanților a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către Primăria Mun. C. in 17.10.2011. In prezent, dosarul se afla la parata pentru completări.

Din adresa nr._ /SCFF/12.01.2012 trimisa reclamanților si depusa la dosar, rezulta ca parata, C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR nu a soluționat dosarul reclamanților din motive legate de caracterul incomplet al dosarului. Reclamanții nu au arătat ca au completat dosarul cu actele ce le-au fost cerute.

Conform art 16 din Capitolul V al legii nr.247/2005, documentația notificării trebuie transmisa împreuna cu situația actuala a imobilului si propunerea motivata de acordare a despăgubirilor. Astfel, se retine ca parata are atribuții legale privind verificarea dosarelor, in condițiile in care intervine cu funcție decizionala in procedura de restituire a despăgubirilor pentru proprietati imobiliare imposibil de restituit in natura. Prin urmare, parata este abilitata sa ceara completerea dosarului.

Având in vedere ca in indeplinirea atribuțiilor legale, parata CCSD a dispus măsura completării dosarului, cu motivarea acestei masuri, nu se poate retine refuzul nejustificat al paratei de a soluționa cererea reclamanților in condițiile art.2 lit i din LCA si nici nesoluționarea de catre aceasta parata a cererii ..

Referitor la fondul dreptului reclamanților la despăgubiri pentru teren, instanța de contencios administrativ nu are căderea sa se pronunțe direct asupra acestor aspecte, îndreptățirea autoarei reclamanților putând face numai obiectul unor proceduri speciale civile, reglementate in baza a legilor speciale de reconstituire a proprietatii asupra fondului funciar. In acest sens, instanța nu va analiza direct nici înscrisurile privind îndreptarea autoarei reclamanților si ca atare temeiul juridic prev de art 1 din Protocolul 1 nu isi găsește incidenta.

De asemenea, prin OUG nr.4/2012, privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, activitatea de emitere a titlurilor de proprietate este suspendata pentru o perioada de 6 luni.

Așadar, din activitățile paratei nu rezulta atitudinea abuziva si nejustificata de tergiversare a drepturilor reclamanților, fiind motivata de complexitatea regimului juridic al proprietatii imobiliare restituite după 1990 si de dificultățile de a procura înscrisurile doveditoare pentru lamurirea unor aspecte de fapt si de drept apărute acum peste 40 de ani.

F. de aceste aspecte de fapt si de drept, instanța a respins acțiunea, ca nefondata.

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții Z. P. F. M., S. M. și D. S. I..

În motivare, au arătat în esență că și-au îndeplinit obligațiile impuse de lege și de pârâtă, depunând cu adresa nr 3501/R la data de 24.01.2012 toate actele solicitate, respectiv: copie extras de la Arhivelel Naționale-Direcția Județeană D. cu tabelul anexa la Decretul de expropriere br 1777/03.07.1961; copie de pe Registrul Agricol din care rezultă suprafața de teren deținută de autoarea D. A., privind imobilul deținut în localitatea C., . 249, Jud D..

În dovedire a depus înscrisurile anterior menționate.

Examinând sentința sub aspectul criticilor invocate, cât si in raport de art.304 ind.1 Cod procedura civila, Curtea constata ca recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta:

Prin Hotărârea Comisiei județene nr.1408/30.08.2007, reclamanta-cedentă, D. S.-I. a fost validata in anexa nr.23/I/9 a legii nr.247/2005 cu diferenta de teren/despăgubiri pentru suprafața neretrocedata dintr-un imobil imposibil de restituit în natură.

Conform art 16 din Capitolul V al legii nr.247/2005, documentația notificării trebuie transmisa împreuna cu situația actuala a imobilului si propunerea motivata de acordare a despăgubirilor. Astfel, se retine ca parata are atribuții legale privind verificarea dosarelor, in condițiile in care intervine cu funcție decizionala in procedura de restituire a despăgubirilor pentru proprietăți imobiliare imposibil de restituit in natura. În consecință, pârâta intimată are ca atribuție verificarea dosarelor și deci are posibilitatea de a solicita completarea acestora.

În îndeplinirea atribuțiilor legale, parata CCSD a dispus măsura completării dosarului. Recurentele susțin însă prin motivele de recurs că și-au îndeplinit această obligație, invocând astfel refuzul nejustificat al pârâtei de soluționare a cererii.

Potrivit art 2 alin 1 lit i din Legea nr 554/2004 –Legea contenciosului administrativ constituie refuz nejustificat de a soluționa o cerere exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

În considerarea acestor dispoziții legale după cum în mod corect a reținut și prima instanță Curtea apreciază că o acțiune având ca obiect obligarea unei autorități publice de a soluționa o cerere adresată acesteia indiferent de natura acelei cereri să fie admisibilă, este necesar să existe un refuz nejustificat de soluționare a cererii.

În speță se constată că pârâta-intimată, în exercitarea atribuțiilor legale mai sus menționate a solicitat recurenților reclamanți completarea dosarului, lipsa acestor documente fiind motivul pentru care nu s-a emis decizia. În consecință, se constată că la data formulării acțiunii, refuzul de a emite actul solicitat nu era nejustificat ci era determinat de motive obiective.

Ulterior după cum în mod corect a reținut instanța de fond la data pronunțării sentinței prin OUG nr 4 din 2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, reținută și de instanța de fond, activitatea de eliberare a titlurilor de proprietate este suspendată 6 luni

Din considerentele expuse și în raport de dispozițiile art.3041 și art.312 al 1 cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanții Z. P. F. M., S. M. și D. S. I. împotriva sentinței nr.247 din 30 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Septembrie 2013.

Președinte,

C. M.

Judecător,

A. I. A.

Judecător,

C. G.

Grefier,

D. F.

D.F. 09 Septembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA