Pretentii. Decizia nr. 4899/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4899/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 14498/63/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 4899/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 25 APRILIE 2013
PREȘEDINTE S. L.
JUDECĂTOR T. D.
JUDECĂTOR M. M.
GREFIER N. B.
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurenta pârâtă D. D. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței nr. 5235/2012 din data de 8 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant R. S. și cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat P. S. reprezentând intimatul reclamant, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat în termen, este motivat, si că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa, potrivit art. 242 Cod procedură civilă.
Avocat P. S. reprezentând intimatul reclamant depune împuternicire avocațială și chitanța nr. 191/24.04.2013.
Constatând că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu mai sunt cereri formulate din partea părților, Curtea acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat P. S. reprezentând intimatul reclamant solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 5235/2012 din data de 8 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul R. S., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU. Au fost obligați pârâții in solidar la plata către reclamant a sumei de 3858,70 lei, reprezentând taxa de prima înmatriculare, sumă la care se va aplica dobânda fiscală, calculată potrivit art. 124 C.pr.fiscală, de la 45 de zile de la data de 14.03.2012, până la data plății efective. Au fost obligați parații la plata către reclamant a sumai de 542 lei cheltuieli de judecata.
Împotriva sentinței a declarat recurs D. D. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
I. În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susținut căhotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii. A precizat recurenta că instanța de fond nu indică nr. cererii de restituire a AFP C. astfel încât nu se poate calcula termenul de la care începe să curgă dobânda, respectiv 45 de zile de la data depunerii și înregistrării la organul fiscal.
De asemenea, prin nemenționarea datei de depunere a cererii la organul fiscal precum și a datei la care a fost achitată cererea se poate considera că ceea ce solicită reclamantul nu este taxă de poluare ce cade sub incidența lui OUG 50/2008, ci taxă pentru emisii poluante calculată conform Legii 9/2012.
Prin OUG nr.50/2008, au fost abrogate prevederile art. 2141 – 2146 Cod procedură fiscală ce reglementau taxa de primă înmatriculare iar ordonanța armonizează legislația internă cu tratatele. De asemenea, actele normative emise în aplicarea ordonanței și anume HG 668/2008 și Infograma 5899/2008 au fost declarate conforme cu criteriile europene.
II. Recurenta a susținut că în mod nelegal s-a dispus restituirea taxei actualizată cu dobânda legală. Acțiunea este inadmisibilă în ceea ce privește restituirea sumei cu dobânda legală, deoarece nu s-a făcut dovada procedurii prealabile cu privire la actualizarea sumei, solicitându-se doar restituirea taxei. Pentru că s-a adresat direct instanței, solicitând restituirea taxei de poluare actualizată, dar fără a urma procedura prealabilă, recurenta a solicitat admiterea excepției și respingerea acțiunii ca inadmisibilă în ceea ce privește actualizarea sumei.
III. Un alt motiv de recurs privește faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii, în ceea ce privește cheltuielile de judecată.
Astfel, arată că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată însă instanța a acordat astfel de cheltuieli deci potrivit art. 274 Cod procedură civilă, acestea se acordă numai la cererea părții care cade în pretenții. Pe de altă parte, invocă faptul că organul fiscal doar a calculat și încasat taxa de poluare aceasta fiind virată la AFM astfel încât numai Fondul pentru Mediu trebuia să suporte cheltuielile de judecată.
Pentru aceleași considerente numai AFM trebuia obligată la restituirea taxei de poluare și la cheltuieli de judecată.
IV. În ce privește fondul cauzei, recurenta a menționat că prin O.U.G. nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule și au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2146 din Codul fiscal care reglementau taxa specială pentru autovehicule.
Prin acțiune s-a solicitat restituirea taxei achitată pentru înmatriculare. Taxa a fost stabilită cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale referitoare la modul de calcul al acesteia, reglementat prin art. 3 alin. 1, art. 5 alin. 1, 2 și 3 și art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008.
Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către ordonanță s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.
Recurenta a menționat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca scop principal protecția mediului, cuantumul taxei de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația fondului pentru mediu, sumele încasate fiind utilizate pentru finanțarea unor proiecte și programe pentru protecția mediului.
Măsurile stabilite prin O.U.G. nr. 50/2008 sunt compatibile cu prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a comunității europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal.
A menționat că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate deoarece prin dispozițiile art. 90 ale Tratatului rezultă în mod clar că nu se interzice instituirea unei taxe, ci doar se stipulează că nivelul acesteia nu trebuie să fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, prin O.U.G. nr. 50/2008 nu sunt încălcate aceste prevederi întrucât taxa pentru autovehiculele second-hand provenite din achiziții din alte state membre s-a redus, fiind mai mică decât cea în cazul autoturismelor noi, care este aceeași indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții extracomunitare.
Cu privire la Hotărârea C.J.U.E. din 07.04.2011 în cauza T., recurenta a menționat că are ca obiect prevederile O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 01.07._08. Curtea nu se pronunță asupra legalității actului normativ, ci dă o interpretare prevederilor referitoare la art. 110 din Tratat, în sensul că un stat membru nu trebuie să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări dacă acea taxă descurajează punere în circulație în statul membru respectiv a unor autovehicule de ocazie cumpărate de aceste state.
A menționat că forma actuală a O.U.G. nr. 50/2008, din decembrie 2010, a fost finalizată în urma unor consultări permanente cu experții Curții Europene de Justiție. În același timp, conform art. 51 al Hotărârii CJUE, după . modificărilor O.U.G. nr. 50/2008, acestea nu pot fi aplicate retroactiv și nu pot avea efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și care nu sunt posterioare intrării în vigoare a acestui act normativ.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxă de primă înmatriculare la data de 6 decembrie 2007, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat A.F.P. C. restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare, apreciind că taxa este contrară dreptului comunitar, iar A.F.P. C. a comunicat refuzul restituirii sumei.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că hotărârea primei instanțe este corectă, cu următoarea motivare:
Art.2141 Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 ( în prezent 110) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului. Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second-hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 (110) din tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Critica vizând neindicarea numărului cererii de restituire în vederea calculării dobânzii, precum și a datei de achitare a taxei pentru identificarea felului taxei este neîntemeiată.
Numărul cererii de restituire este un element ce poate și trebuie verificat de organul fiscal care datorează dobândă pentru întârziere în soluționarea cererii.
Conform Ordinului 1899/2004 în cazul solicitării de dobândă pentru întârzierea în soluționarea cererilor de restituire sau rambursare, organul fiscal verifică atât data depunerii cererii de restituire sau rambursare, cât și respectarea termenului.
Ca și aspectele privind depunerea cererii de restituire, data la care a fost achitată taxa este un element care a fost verificat de instanța de fond pentru stabilirea tipului taxei, soluția instanței fiind întemeiată tocmai pe dispozițiile legale aplicabile fiecărui tip de taxă.
Analizând critica referitoare la inadmisibilitatea restituirii sumei actualizate cu dobânda, Curtea apreciază că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Potrivit art. 205 Cod procedură fiscală. este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d Cod procedură fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 Cod procedură fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Procedura prevăzută în Cap. VI „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” din H.G. nr. 686/2008, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Prin Decizia nr. 24/2011, Î.C.C.J. a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Reclamantul a solicitat organului fiscal restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal cu dobânda legală. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Critica recurentei pârâte referitoare la acordarea dobânzii legale este nefondată, întrucât dreptul contribuabilului la dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 Cod procedură fiscală. Pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
În speță, reclamantul a solicitat prin cererea de restituire a taxei de poluare adresată A.F.P. C. și dobânda legală, instanța de fond făcând aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materia acordării dobânzii.
Critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată este neîntemeiată. Reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, astfel că instanța de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții, în sensul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat pârâtele A.F.P. și A.F.M. la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Faptul că sumele încasate de organul fiscal s-au virat în fondul administrat de AFM nu justifică obligarea numai a fondului la restituirea taxei de poluare și la plata cheltuielilor de judecată deoarece parte în raportul juridic este și AFP C., care a calculat și încasat taxa, astfel încât cele două autorități administrative răspund solidar.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei D. D. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C..
În baza art. 274 alin.3 cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească intimatului reclamant suma de 500 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, onorariul fiind diminuat, fiind apreciat in raport de valoarea pricinii si prestația apărătorului, respectiv faptul ca recursul s-a judecat la termenul pentru care s-a depus împuternicirea avocațială.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă D. D. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței nr. 5235/2012 din data de 8 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant R. S. și cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Aprilie 2013.
PREȘEDINTE, S. L. | JUDECĂTOR, T. D. | JUDECĂTOR, M. M. |
GREFIER, N. B. |
Red. Jud. S.L.
N.B. 30 Aprilie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 4885/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
