Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 2366/54/2011*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr._/2013

Ședința publică de la 05 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. D. C.

Judecător C. G.

Judecător A. R.

Grefier V. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, împotriva sentinței nr.79 din 06.02.2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți C. R. și C. I. și intimata pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reclamantul C. R., asistat de avocat D. C. și avocat D. C., pentru intimata reclamantă C. I., lipsind recurenta pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR și intimata pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că au fost depuse note scrise de către recurenta pârâtă și înscrisuri de către intimații reclamanți.

Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru a se pune concluzii.

Avocat D. C., pentru intimații reclamanți C. R. și C. I., arată motivele invocate de către pârâtă exced cadrului procesual și nu pot fi analizate în prezenta cauză. Precizează că au ost depuse note scrise de către reclamanți detaliind situația imobilului. Referitor la primul motiv de recurs, referitor la reținerea greșită de către instanță că a fost depășit termenul rezonabil, arată că având în vedere cei 9 ani, s-a depășit termenul rezonabil. Solicită respingerea recursului. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Intimatul reclamant C. R. arată că nu solicită daune cominatorii.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.79 din 06.02.2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C. R. și C. I., în contradictoriu cu pârâtele C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR. A fost obligat pârâtul C. Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia privind Titlul de Despăgubire conform Titlul VII din Legea nr.247/2005 în ce privește reclamanții. S-a respins petitul având ca obiect impunerea prin hotărâre judecătorească a unui termen de executare și petitul având ca obiect daune cominatorii. S-a respins acțiunea față de pârâtul ANRP ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Pentru a se pronunța această sentință s-au reținut următoarele:

Curtea a constatat că acțiunea formulată de reclamanți este întemeiată, însă numai în parte, respectiv în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire cu privire la imobilul preluat abuziv ce a aparținut autoarei reclamanților.

În acest sens s-a reținut că reclamanții din prezenta cauză au solicitat ca în baza Legii nr. 10/2001 să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în C., ., nr.16.

Prin dispoziția nr. 4557/08.02.2005, Primarul Municipiului C. a propus acordarea de despăgubiri către reclamant, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în C., ., nr.16.

S-a constatat că reclamanții au început procedura de recuperare a bunului său ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001(162/N/2001), autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pronunțându-se la 08.02.2005.

Ulterior dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor a fost transmis către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispozițiilor titlului VII din Legea 554/2004, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâta C. Centrală.

Din actele dosarului si din Intampinare rezulta ca dosarul de despagubiri se afla in stadiul efectuarii si comunicarii Raportului de evelauare, neexistand prin urmare cauze ce ar justica completarea dosarului ori cauze de desizare . Prin urmare nu se identifica nici un motiv intemeiat de tergiversare a emiterii Titlului de despagubire .

Ca urmare s-a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident dreptul la un proces rezonabil.

În consecință, s-a făcut aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul ce a aparținut reclamantului.

Noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze.

Termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful I din CEDO cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.

Împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantului.

Este de notorietate că în România, după schimbarea regimului social au fost adoptate, în decursul timpului, mai multe legi cu caracter reparatoriu.

Între acestea se înscrie Legea nr. 10/2001 privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.

Punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și tratatele internaționale.

Astfel, în baza art. 11 din Constituția României, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte in dreptul intern.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

În conformitatea cu art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului părțile contractante ale acestei convenții, deci și statul român, recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în Titlul I al Convenției.

Între aceste drepturi se înscrie și dreptul prevăzut de art. 6, acela privind procesul echitabil, care presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă cât și din aceea jurisdicțională propriu zisă, într-un termen rezonabil.

Autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la proces rezonabil, pentru ca aceasta înseamnă să invoce propria culpă în încălcarea CEDO.

În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, se reține că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Se are în vedere că prin art. 1 al Protocolului Adițional la Convenție statele semnatare, inclusiv România prin ratificarea Convenției s-au obligat să respecte bunurile persoanelor fizice sau juridice.

În speța de față prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază că absența totală a despăgubirilor creează reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Concluzionând, s-a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 9 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.

În raport de aceste considerente a fost înlăturată apărarea pârâtei C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că acțiunea ar fi neîntemeiată, deoarece de la data primirii dosarului privind pe reclamanți și până în perioada actuală a curs o perioadă de timp suficientă pentru realizarea întregii proceduri reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247.2005.

De altfel, așa cum arată expres pârâta în cuprinsul răspunsului nr._, în urma transmiterii acestuia la evaluator, dosarul reclamantului se află în etapa evaluării astfel că, fiind parcursă etapa analizei legalității în privința respingerii cererii de restituire în natură, nu există nici un impediment în derularea integrală a procedurii, neemiterea până la acest moment a titlul de despăgubire reprezentând consecința directă a pasivității instituției pârâte care nu poate invoca în justificarea neîndeplinirii obligațiilor legale tocmai această pasivitate.

În ce privește cererea privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare, instanța apreciază că aceasta nu este fondată.

De asemenea, s-a reținut ca neîntemeiat și capătul de cerere prin care se solicită fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în raport de dispozițiile art. 24 alin. 1 din lege 554/2004 ce stabilesc termenul legal în care autoritatea publică ce este obligată să încheie un act administrativ trebuie să aducă la îndeplinire această obligație.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale Pentru Restituirea Proprietăților, Curtea, a constatat că emiterea deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire este în competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 13 alin. 1 Titlul VII din Legea nr.247/2005, o apreciază întemeiată, urmând a o admite, respingând acțiunea reclamantei față de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.

În motivarea recursului recurenta a invocat disp. art.304 pct.9 și 3041C.P.C. arătînd că, în mod greșit instanța de fond a reținut că, autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art.6 din CEDO, avînd în vedere întreaga procedură reglementată de disp. Legii nr.10/2001, de titlul VII din Legea nr.247/2005.

Prin urmare nu i se poate imputa Comisiei Centrale faptul că, în marea majoritate a dosarelor de despăgubire, acestea trenează la entitățile investite cu soluționarea notificărilor.

A arătat recurenta că, în cauză supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării cererii de restituire a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri compensatorii în favoarea reclamantei, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr.4557/2005 a fost transmis la Secretariatul Comisiei Centrale, fiind înregistrat sub nr._/CC.

Totodată, dosarul a fost analizat sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat și s-au constatat lipsuri în ceea ce privește înscrisurile necesare în dosar.

Astfel, prin adresa nr._/CC/29.12.2011 remisă Primăriei Municipiului C. s-a solicitat completarea dosarului cu înscrisuri din care să reiese calitatea de moștenitor a d-nei C. M. de pe urma soțului acesteia C. M., precum și cu un extras oficial de pe actul de căsătorie dintre cei doi.

S-a mai solicitat să se comunice dacă imobilul construcție a fost autodemolat de către foștii proprietari, iar în situația în care construcția a fost demolată de aceștia, aceasta nu a intrat niciodată în patrimoniul statului, ca atare, nu face obiectul Legii nr.10/2001 rep.

S-au mai solicitat un istoric de arteră, sentința civilă nr.4159/1958, procesul verbal din 28.01.1958, actul de identitate valabil al d-nei C. I..

Referitor la etapa evaluării, a arătat recurenta că aceasta este condiționată de clarificarea aspectelor amintite anterior, precum și de respectarea ordinii de soluționare a dosarelor stabilită de către C. Centrală prin Decizia nr.2815/2008.

A criticat recurenta și soluția instanței de fond de obligare directă la emiterea deciziei, arătînd că o astfel de soluție este nejudicioasă și poate conduce la conjuncturi anormale.

În drept au fost invocate disp. art.304 pct.9 și art.3041C.P.C.

Prin notele de ședință depuse la data de 12.08.2013 recurenta invocă faptul că având în vedere noile modificări legislative aduse de Legea nr. 165/2013 solicitare reclamantului privind emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire nu își mai găsește aplicabilitatea. Se invocă faptul că orice cerere de chemare în judecată formulată anterior împlinirii termenului de 60 de luni trebuie respinsă.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate și examinând cauza din oficiu potrivit art. 304 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul nu este fondat, instanța de fond făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente la o stare de fapt judicios stabilită pe baza probelor administrate în cauză.

Prin încheierea de ședință din data de 13 iunie 2013, Curtea, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 4 și art. 18 alin. 3 din Legea nr. 165/2013, a dispus introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor în calitate de recurentă pârâtă, întrucât aceasta a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor conform Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist din România.

Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că Legea 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlu de despăgubire de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Potrivit art. 16 Titlul VII din Legea 247/2005 „ (1) Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.

(21) Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.

(22) Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

(3) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

(6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordare titlurile de despăgubire”.

Așa cum rezultă din dispozițiile anterior citate, legiuitorul a stabilit în mod detaliat procedura ce trebuie urmată pentru emiterea titlului de despăgubire, arătând în mod expres în alin. 7 al aceluiași articol că, în baza raportului de evaluare C. Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

În cauză, reclamanții au solicitat ca, în baza Legii 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în C., . nr.16, procedura administrativă de restituire a imobilului în litigiu începând cu Notificările nr. 162/N/2001 și 1207/N/2001.

Ca urmare, prin Dispoziția nr.4557/08.02.2005, Primăria Municipiului C. a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul anterior precizat reclamanților, dosarul fiind transmis către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr._/CC.

Neemițând până în prezent decizia reprezentând titlul de despăgubire, recurenta a invocat în apărarea sa împrejurarea că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de soluționare prevăzută de Titlul VII al Legii 247/2005, avându-se în vedere ordinea de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a statuat în decizia nr. 2815/2008 emisă de C. Centrală, însă aceasta avea obligația de a trimite dosarului unui evaluator sau societății de evaluare desemnate.

Admițând acțiunea formulată de reclamantă, instanța de fond a apreciat că cererea acesteia nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, fiind încălcate dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, ce garantează dreptul la un proces echitabil, soluție pe care instanța de recurs o apreciază legală și temeinică.

Astfel, criticile autorității recurente pornesc de la faptul că Legea 247/2005 nu prevede nici un termen care să oblige autoritățile competente să soluționeze cererile într-un anumit termen, precum și de la faptul că potrivit dispozițiilor Deciziei 2815/2008, cererile sunt soluționate și dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrării lor, astfel că nu se poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004.

Ori, deși este adevărat că Titlul VII – Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede nici un termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în HG 1095/2005 și nici în Decizia nr. 2815/16.09.2008 emisă de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, această situație nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluționare să fie lăsată la voia întâmplării.

Unul din principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administrației publice este principiul operativității care obligă orice structură administrativă ca, în scopul realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient.

În acest sens este și Recomandarea CM ( 2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernului statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări, ca administrațiile publice să acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă.

Ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona care recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare,ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetățeni europeni. Potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil.

În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislația primară reprezentată în cauză de Legea nr. 247/2005, cât și reglementările secundare – H.G. nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.

În acest sens este și practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal care a statuat ca termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1 din CEDO, este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către organele administrației publice centrale și locale.

Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice. În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activități de executare a legii și stabilirii ordinii soluționării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice, în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil și a celorlalte garanții ale bunei administrări.

Ca atare, deși argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea 247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități, sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului de rezolvare a situației litigioase a intimaților.

Nu pot fi reținute nici susținerile recurentei pârâte referitoare la imposibilitatea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire ca urmare a caracterului incomplet al dosarului ce a determinat necesitatea solicitării completării acestuia de către Primăria C. cu istoricul de rol al clădirii, controlul Comisiei fiind limitat la verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Se reține astfel că de la data înregistrării dosarului până în prezent s-a scurs o perioadă îndelungată, în decursul căreia și numai după chemarea sa în judecată, recurenta pârâtă s-a limitat a efectua o adresă către Primăria C. în vederea completării dosarului de despăgubire in data de 01.08.2013 după cca. 6 ani de la emiterea deciziei de către autoritatea locală.

Mai mult, deși controlul său este limitat la verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură, neputând repune în discuție calitatea persoanei de a beneficia de măsurile reparatorii la care în prealabil s-a reținut a fi îndreptățită potrivit dispozițiilor Legii 10/2001, recurenta pârâtă contestă calitatea reclamanților de persoane îndreptățite în accepțiunea art. 30 alin. 2 din lege.

În concluzie, Curtea reține că neemiterea titlului de despăgubire într-un termen rezonabil este consecința directă și imediată a pasivității pârâtei care nu poate invoca în justificarea neîndeplinirii obligațiilor legale tocmai această pasivitate.

Referitor la apărările invocate prin notele de ședință depuse la data de 05.09.2013 Curtea reține că acestea au fost depuse peste termenul legal de 15 zile de la comunicarea sentinței, cu încălcarea dispozițiilor art. 303 C.pr.civ. astfel că nu se vor analiza.

Pe de altă parte, trebuie reținut că, urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în M.Of. nr. 278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut la art. 4.

Însă dosarul intimaților reclamanți face parte din categoria celor prevăzute la art. 41 pentru care plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi se face în condițiile prevăzute iar pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), C. Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin urmare., dispozițiile legii nr. 165/2013 urmează să se aplice și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor cu excepția dosarelor aprobate, pentru care potrivit art. 41 din Lege, C. Națională urmează să emită titluri de despăgubire prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Față de cele anterior expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor 304 și 304/1 Cod procedură civilă, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 20 alin. 3 din Legea 554/2004, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E CI DE:

Respinge recursul declarat de pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, împotriva sentinței nr.79 din 06.02.2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți C. R. și C. I. și intimata pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Septembrie 2013

Președinte,

G. D. C.

Judecător,

C. G.

Judecător,

A. R.

Grefier,

V. C.

Red.A.R.

V.C./2EX/ 10 Septembrie 2013

J.Fond L.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA