Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 172/54/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 17 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. D.
Judecător Ș. B.
Judecător C. I.
Grefier I. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, în contradictoriu cu intimata reclamantă V. G., împotriva sentinței nr. 417 din data de 27 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, trimis de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal spre competentă soluționare prin Încheierea nr. 1462 din 25 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat N. E. pentru intimata reclamantă V. G., lipsind recurenta pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, precum și faptul că recurenta pârâtă a depus note de ședință prin Serviciul Registratură la data de 13 septembrie 2013, cu exemplar pentru comunicare.
Avocat N. E. pentru intimata reclamantă V. G., depune la dosarul cauzei tabele cu dosarele pentru care s-a aprobat emiterea de decizii de compensare prin puncte în ședința C.N.C.I.
Constatând că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu mai sunt cereri din partea părților, Curtea acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat N. E. pentru intimata reclamantă V. G., solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de Curtea de Apel C., având în vedere faptul că dosarul a fost înregistrat sub nr._/CC în data de 06.04.2006 iar, în prezent, procedura de evaluare a fost simplificată, renunțându-se la experții evaluatori care aveau la dispoziție un termen de 45 de zile pentru efectuarea raportului de evaluare, raport care era supus contestației părților, în prezent evaluarea efectuându-se mult la simplu, prin aplicarea grilei notariale; depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea formulată la data de 24.01.2012, reclamanta Veliscu G. a chemat în judecată pe pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților să emită și să comunice decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 783/N/2001 situat în C., .. 29, imposibil de restituit in natura, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 417 din data de 27 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , s-a admis acțiunea formulată de reclamanta V. G., domiciliată în C., .. C13, ., județul D. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, cu sediul în București, secator 1, Calea Floreasca, nr.202.
A fost obligată pârâta să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în C., ..29, județul D., conform dispoziției nr._/22.07.2005 emisă de Primarul Mun. C., în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei sentințe, în esență, s-au arătat următoarele:
Reclamanta a început procedura de recuperare a bunului său ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pronunțându-se la 22.07.2005.
Prin dispoziția nr._/2005 a Primarului Municipiului C. a propus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri de despăgubiri pentru imobilul reclamantei, sub nr. 783/N/2001 situat în C., .. 29, imposibil de restituit in natura, dosarul fiind transmis către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Ulterior, dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor la care se stabilise îndreptățirea reclamantei a fost transmis la data de 06.04.2006 (f.18) către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispozițiilor titlului VII din Legea 554/2004, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâta C. Centrală.
Parata CCSD nu a invocat prin intampinari ca dosarul reclamantei are nevoie de lamuriri, ci dimpotrivă a arătat ca a depășit etapa verificării legalitatii. Deși, instanța a revenit cu adrese pentru a cunoaște in concret masurile care au fost dispuse de parata de la înregistrarea dosarului la data de 2006 pana in prezent, parata nu a răspuns decât formal.
. soluționare a dosarelor prevăzuta in decizia nr.2815/2008 este corecta si incalcarea acestei ordini nu este preferabila, insa instanța observa ca parata nu face decât sa se prevaleze de aceasta decizie in mod formal, fara sa indice in concret in ce mod, prin aceasta decizie, se va soluționa in mod rezonabil, previzibil, dosarul reclamantei. In jurisprudența sa, ICCJ a aratat ca, prin simpla invocare a deciziei administrative de ordonare a soluționării dosarelor, C. centrala lasa loc temporizarii soluționării cererii, exprimând in realitate un refuz nejustificat, in sensul prev. art.2 alin.1 lit h din LCA (decizia nr.2583/18.05.2007).
Așadar, justificarea paratei prin simpla invocare a deciziei nr.2815/2008, in situația concreta in care se afla dosarul reclamantei nu reprezintă o justificare legitima suficienta.
De asemenea, se poate aprecia că durata excesivă a procedurilor administrative începute din 2001 si nefinalizate nici in prezent, care este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
Noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze.
Termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful I din CEDO cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.
În ceea ce privește cererea reclamantului referitoare la obligarea Comisiei Centrale la plata daunelor cominatorii, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare De asemenea, nu poate fi reținut nici capătul de cerere prin care se solicită fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în raport de dispozițiile art. 24 alin. 1 din lege 554/2004 ce stabilesc legal termenul în care autoritatea publică ce este obligată să încheie un act administrativ trebuie să aducă la îndeplinire această obligație.
În consecință, in baza art.2 alin.1 lit h din LCA si art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanta a admis acțiunea, obligând autoritatea pârâtă să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul ce a aparținut reclamantei prin emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire, . gratie de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (actual C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, s-au arătat următoarele:
Instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că, autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a faptului că, notificarea a fost depusă acum 10 ani.
Față de cele reținute de către instanța de fond, precizează că, în cuprinsul art. 13 alin. 1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente se arată că "Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă (...), se constituie (...) C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare C. Centrală, care are, în principal, următoarele atribuții: dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire și la alte măsuri, necesare aplicării prezentei legi."
În acest context, precizează că Legea nr. 247/2005, în cuprinsul Titlului I, modifică și completează Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar în cuprinsul Titlului VII, reglementează Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Totodată, menționează că în cuprinsul art. 1 alin. 1 Titlul VII din Legea nr.247/2005 se arată că „prezenta lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001...".
Prin urmare, acesta este cadrul normativ în virtutea căruia C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor își exercită atribuțiile mai-sus amintite.
Această din urmă procedură administrativă (cea prevăzută la Cap.V Titlul VII din Legea nr. 247/2005) vizează analizarea, sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate, fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de . Legii nr.247/2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ amintit.
Adoptarea Legii nr. 247/2005 nu este lipsită de semnificație, întrucât, adoptarea acestui act normativ a scindat procedura stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent (cu referire la despăgubiri) în două etape distincte, egal obligatorii:
1. cea prevăzută de Legea nr. 10/2001 al cărei punct final (în cazul în care s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită și au fost excluse celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege - regula restituirii în natură și celelalte subsidiare și alternative, prin echivalent - compensare cu alte bunuri sau servicii), îl reprezintă decizia sau dispoziția motivată cu propunerea de acordare a despăgubirilor, emisă în procedura administrativă ori în cea judiciară și
2. procedura derulată sub imperiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 de stabilire și plată, în condițiile acestui act normativ, a despăgubirilor ce urmează a se converti în titluri de despăgubire (dat fiind ca efectele OUG nr. 81/2007 sunt în prezent suspendate pentru o perioada de 2 ani prin OUG nr. 62/2010), cu efect pentru despăgubirile de până în 500.000 lei, dacă persoana îndreptățită optează pentru încasarea unei sume în numerar, în aceasta limită.
Procedura administrativă reglementată în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este derulată îndată ce procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 se finalizează prin emiterea dispoziției ori deciziei motivate, însă nu înainte de transmiterea acestora, însoțite fiind de întreaga documentație ce a constituit dosarul administrativ de la baza emiterii acestora, conform dispozițiilor art. 16 alin. 21 din Titlul VII.
În acest context, învederează că procedurile de transmitere Secretariatului Comisiei Centrale a dosarelor de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor, sunt prevăzute în cuprinsul art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Procedura administrativă prevăzută Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, presupune parcurgerea mai multor etape și anume:
-etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 Capitolul V Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G nr.81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,
- etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării
- etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către C. Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de pct.26 din O.U.G nr.81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr.247/2005, Capitolul V1, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire".
În cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr._/2005, a fost transmis de Primăria Municipiului C., în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr._/CC.
Totodată, în urma analizării dosarul mai sus amintit, s-a constatat că acesta este complet.
Referitor la etapa evaluării, învederează că aceasta se va efectua cu respectarea prevederilor Deciziei nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Potrivit acestei decizii dosarele transmise Secretariatului Comisiei Centrale se vor împărți în două categorii:dosare transmise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . Ordonanței de Urgență nr. 81/2007 și dosare transmise Secretariatului Comisiei Centrale după . O.U.G. nr. 81/2007.
În plus, conform art. 2 din aceeași decizie, proporțional, din fiecare categorie mai sus arătată și în ordinea înregistrării lor, dosarele verificate și constatate a fi complete, vor fi trimise la evaluare.
Față de aceste aspecte, învederează că solicitarea reclamantei privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire este neîntemeiată.
Adoptarea Deciziei nr. 2815/16.09.2008, la care a făcut referire mai sus, s-a impus ca urmare a practicii judiciare în materie și pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încă de la înființare (2005). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat principiul egalității ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar.
În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Curtea Constituțională a României a statuat cu valoare de principiu că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât pentru situații diferite poate exista un tratament juridic diferit, recunoscându-se dreptul la diferență.
În același sens, cu referire la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție, prin Decizia nr. 1/08.02.1994 Plenul Curții Constituționale a statuat că, "Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit nu sunt diferite.
De aceea el nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite.
Instanța ce s-a pronunțat pe fondul cauzei, în mod neîntemeiat, a reținut că s-a încălcat termenul rezonabil în prezenta cauză.
În acest sens, precizează și faptul că, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie de termen rezonabil stabilește anumite criterii, precum complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant, criterii ce susțin aprecierile recurenteiconform cărora nerespectarea termenului rezonabil de către C. Centrală referitor la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire în favoarea reclamanților sunt neîntemeiate.
Subliniază faptul că, ulterior efectuării raportului de evaluare, C. Centrală va emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, această entitate având obligația de a respecta anumite principii stabilite prin Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, între care și cel al acordării unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională (a se vedea în acest sens dispozițiile art. 4 Titlul VII din Legea nr. 247/2005), motiv pentru care a solicitat instanței ce s-a pronunțat pe fondul cauzei să respingă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă.
De asemenea, învederează că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al Legii nr.247/2005 și nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptățită. Altfel spus, procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr.247/2005 nu se declanșează prin simpla cerere a persoanei îndreptățite ci numai după transmiterea dosarelor potrivit prevederilor art. 16 alin. 1 și 2 din actul normativ amintit, așa cum a fost modificat și completat prin O.U.G nr.81/2007. Astfel, în speță, nu sunt incidente prevederile art.2 alin.1 lit.h din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât prin cererea adresată instituției recurente, reclamanta nu a solicitat un răspuns, care poate și trebuie comunicat în termenul de 30 de zile amintit mai sus, ci se solicită eliberarea unui anumit act administrativ, care poate fi emis numai în baza unei legi speciale-Legea nr.247/2005, act normativ ce prevede mai multe etape legale prealabile și obligatorii emiterii deciziei conținând titlul de despăgubire.
Mai mult, apreciază că nu se poate reține existența unei tergiversări din partea Comisiei Centrale în
privința emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamanților, atât timp cât, așa cum a arătat mai sus, o astfel de decizie este emisă numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, și nu la simpla cerere a persoanei îndreptățite.
Totodată, subliniază faptul că dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 stabilesc exact etapele ce trebuie parcurse în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către C. Centrală, fără a exista alte alternative legale de soluționare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri.
Sentința Civilă nr.417/2012 a fost pronunțată fără observarea dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.4/13.03.2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Astfel, potrivit actului normativ enunțat, se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005.
Ordonanța de urgența, la care a făcut referire mai sus, a fost publicată în Monitorul Oficial nr.169/15.03.2012, în timp ce sentința recurată a fost pronunțată în data de 25.04.2012, fără ca instanța de fond să facă vreo referire la dispozițiile acestui act normativ.
De reținut că este în curs de desfășurare procesul de adoptare a unei noi legislații privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, legislație prin care să fie puse în aplicare dispozițiile hotărârii -pilot pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza M. A. și alții împotriva României.
Astfel, a fost supus dezbaterii publice un proiect de act normativ privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, act normativ care ar permite continuarea procesului de acordare a unor astfel de despăgubiri, în condițiile în care, prin hotărârea pilot, la care a făcut referire mai sus, se cere instituirea unor măsuri legislative și instituționale, menite să permită persoanelor îndreptățite să beneficieze de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Așadar, s-a constatat ineficienta sistemului actual de acordare a despăgubirilor, inclusiv de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care se depun eforturi susținute în vederea creării unui nou cadru legislativ, avându-se în vedere și obligativitatea menținerii echilibrului bugetar și, în mod implicit, respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.
În contextul în care emiterea titlului de despăgubire a fost suspendată pe perioada amintită, C. Centrală nu poate acționa în afara cadrului legal mai sus menționat, motiv pentru care solicită ca, în soluționarea prezentei cauze, să se aibă în vedere aceste aspecte.
În acest sens, în situația în care se va stabili în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor obligația de soluționare a dosarului de despăgubire prin emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, în temeiul dispozițiilor art. 262 Cod de procedură civilă, raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012, solicită acordarea unui termen de grație de 6 luni de zile pentru punerea în executare a hotărârii.
Totodată, trebuie observat că este incertă situația reglementării cuprinse în Titlul VII din Legea nr.247/2005, la încetarea efectelor O.U.G. nr.4/2012, față de intenția de a reforma legislația în domeniu, respectiv mecanismul de acordare a despăgubirilor, după cum a arătat mai sus.
Pentru motivele arătate mai sus și considerând că hotărârea pronunțată de prima instanță este lipsita de temei legal, invocând în acest sens art. 304 pct. 9 și art. 3041 din Codul de Procedură Civilă, solicita admiterea recursului formulat, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii promovate de reclamanta V. G. în contradictoriu cu C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu art. 242 alin. (2) din Codul de Procedura civilă.
În drept, au fost invocate: Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr.247/2005, H.G nr.1095/2005, O.U.G nr.4/2012, art. 299 și urm., art. 304 alin.9, art. 3041 din Codul de Procedura Civilă.
Recursul a fost înregistrat pe rolul ÎCCJ – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 12.07.2012 sub nr._ .
Prin încheierea pronunțată în ședința din Camera de Consiliu nr. 1462 de la data de 25 februarie 2013, în temeiul art. XXIII alin. 2 și 4 din LG nr. 2/2013 ÎCCJ a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul la Curtea de Apel C. – Secția contencios administrativ și fiscal, instanță devenită competentă să îl soluționeze.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel la data de 14 martie 2013 sub nr._ .
Prin încheierea de ședință din data de 18 iunie 2013, Curtea, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 4 și art. 18 alin. 3 din Legea nr. 165/2013, a dispus introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor în calitate de recurentă pârâtă, întrucât aceasta a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor conform Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist din România.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, în raport de dispozițiile art. 3041 C., Curtea apreciază prezentul recurs ca fiind neîntemeiat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Prin Dispoziția nr._/22.07.2005, Primăria Municipiului C., în calitate de entitate notificată, a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat de către reclamanta V. G. prin notificarea nr. 783/N/2001.
Dosarul aferent dispoziției amintite a fost transmis la data de 06.04.2006 Secretariatului Comisiei Centrale, fiind înregistrat sub nr._/CC.
Pârâta C. Centrală de Stabilire a Despăgubirilor nu a făcut dovada efectuării vreunei operațiuni administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la data înaintării de către Primăria Municipiului C. a dosarului (06.04.2006) și până la data introducerii cererii de chemare în judecată (aproximativ 6 ani), deși conform celor învederate prin întâmpinare și motivele de recurs, s-a constatat de către aceasta că respingerea cererii de restituire în natură a imobilului-notificat este legală.
Ordinea de soluționare a dosarelor prevăzută în Decizia nr.2815/2008 este corectă și încălcarea acestei ordini nu este preferabilă, însă instanța observă că pârâta nu a făcut decât să se prevaleze de această decizie în mod formal, fără să indice în concret în ce mod, prin această decizie, se soluționează în mod rezonabil, previzibil, dosarul reclamantei.
Acest aspect este relevat în mod constant și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, unse s-a arătat că, prin simpla invocare a deciziei administrative de ordonare a soluționării dosarelor, C. centrală lasă loc temporizării soluționării cererii, exprimând in realitate un refuz nejustificat, în sensul prev. art. 2 alin.1 lit h din Legea 554/2004 (deciziile 2583/18.05.2007, nr.3014/25.05.2011).
Așadar, justificarea pârâtei prin simpla invocare a Deciziei nr. 2815/2008, în situația concretă în care se află dosarul reclamantei, nu reprezintă o justificare suficientă întrucât în cadrul procedurilor reglementate de Titlul VII al Legii 247/2005, C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are obligația de a-și îndeplini atribuțiile ce îi revin astfel încât procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor să se realizeze într-un termen rezonabil și cu respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.
Chiar dacă Legea 247/2005 nu prevede un termen pentru emiterea deciziilor, această împrejurare nu poate să încurajeze autoritatea publică în tergiversarea soluționării dosarului reclamantei, cu atât mai mult cu cât în privința acestuia nu există nici o nelămurire, aflându-se în etapele finale, respectiv a evaluării și emiterii deciziei referitoare la acordarea titlului de despăgubiri.
Se apreciază astfel că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În consecință, se va face aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul ce aparține reclamantei.
Noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze, termen calculat în raport de anumite criterii cum sunt: complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea a autorităților competente, importanța litigiului pentru reclamant, etc.
Termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful I din CEDO cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.
Împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantei, cu atât mai mult cu cât acesteia nu i se poate imputa vreo vină în tergiversarea acordării despăgubirilor.
În România, după schimbarea regimului social, au fost adoptate, în decursul timpului, mai multe legi cu caracter reparatoriu.
Între acestea, se înscrie și Legea nr. 10/2001 privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.
Punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și tratatele internaționale.
Astfel, în baza art. 11 din Constituția României, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
În conformitatea cu art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, părțile contractante ale acestei convenții, deci și statul român, recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în Titlul I al Convenției.
Între aceste drepturi se înscrie și dreptul prevăzut de art. 6, acela privind dreptul la un proces echitabil, care presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă, cât și din aceea jurisdicțională propriu zisă, într-un termen rezonabil.
Autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la proces rezonabil, pentru că aceasta înseamnă să invoce propria culpă în încălcarea CEDO.
În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, se reține că, prin neîndeplinirea obligației de a emite titlurile de despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Se are în vedere că prin art. 1 al Protocolului Adițional la Convenție statele semnatare, inclusiv România, prin ratificarea Convenției s-au obligat să respecte bunurile persoanelor fizice sau juridice.
În speța de față, prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază că absența totală a despăgubirilor creează reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului lui garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Concluzionând, se apreciază că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare într-un termen rezonabil și că depășirea unui termen de 12 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.
Faptul că, potrivit OUG 4/2012, s-a suspendat, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005, a fost avut în vedere de către instanța de fond, instanța acordând, la cererea pârâtei întemeiată pe acest act normativ, termen de grație de 6 luni, dispunând obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubiri în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Este adevărat că la data de 20.05.2013 a intrat în vigoare Legea 165/2013, care instituie, în principiu, alte reguli pentru acordarea despăgubirilor, însă instanța constată că, în cauza concretă de față, această lege nu prezintă particularități față de legea anterioară.
Aceasta, deoarece, potrivit art. 41 alin. 1 din această lege, plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (vechea comisie) înainte de . prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014, iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol, pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. 1, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (noua comisie) emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (vechii comisii).
În cauză este vorba de un dosar aprobat, în sensul legii noi, întrucât vechea comisie a examinat legalitatea privind nerestituirea în natură și, neconstatând nici o nelegalitate sau neclaritate cu privire la dosar, a propus ca acesta să intre în următoarea etapă, cea a evaluării.
În atare situație, cum vechea comisie nu și-a îndeplinit obligația de a evalua și emite titlul de despăgubiri ., iar noua comisie, care a preluat atribuțiile vechii comisii, trebuie să îndeplinească aceleași proceduri ca și vechea comisie, prin obligarea noii comisii la emiterea titlului de despăgubiri nu se contravine noilor proceduri stabilite prin noua lege.
Față de motivele enunțate, constatând astfel că recursul de față este neîntemeiat, instanța, în baza art. 312 alin. 1 C.p.civ., urmează a-l respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, în contradictoriu cu intimata reclamantă V. G., împotriva sentinței nr. 417 din data de 27 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Septembrie 2013
Președinte, L. M. D. | Judecător, Ș. B. | Judecător, C. I. |
Grefier, I. C. |
Red. jud. Șt. B.
2 ex./17.10.2013
Jud.fond: A. C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 5388/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 288/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
