Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 4762/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr._/2013

Ședința publică de la 23 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. C. M. Z.

Judecător L. B.

Judecător C. P.

Grefier M. I.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentele reclamante M. D. G. și D. I. M., împotriva sentinței nr.6461 din 15 mai 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR ( actualmente C. Națională pentru Compensarea Imobilelor).

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat avocat D. C. reprezentând recurentele reclamante M. D. G. și D. I. M., lipsind intimata pârâtă C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR ( C. Națională pentru Compensarea Imobilelor).

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței notele scrise depuse la dosar de către pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, după care:

Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii:

Avocat D. C. reprezentând recurentele reclamante M. D. G. și D. I. M. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin Sentința nr. 6461 din data de 15.05.2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantele M. D. G., cu domiciliul în București, sector 1, ., . M., cu domiciliul în București, sector 1, .. 36, .. 2, ., în contradictoriu cu pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca, nr. 202.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin Dispoziția nr. 3006 din 08.09.2008 emisă de Primarul mun. C. s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către M. D. G. și D. I. M., pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în C., .. 39, jud. D., fostă ., compus din teren în suprafață de 359,93 mp și construcție în suprafață de 80 mp și 67,45 mp.

Dosarul reclamantelor a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către Primăria Mun. C. la data de 26.06.2012, conform adresei nr._/05.04.2013, fiind înregistrat sub nr._/CC/2012.

În aprecierea asupra caracterului de refuz nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea reclamantelor, instanța constată că pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR nu a soluționat dosarul din motive obiective legate de caracterul incomplet al dosarului în legătură cu care nu poate fi reținută pasivitatea acesteia.

Nu se poate retine refuzul nejustificat al paratei de a soluționa cererea reclamantelor in condițiile art.2 lit. i din LCA si nici nesoluționarea de către aceasta parata a cererii ., dosarul fiind înregistrat la autoritatea pârâtă în data de 26.06.2012.

Apărările reclamantelor pornesc de la faptul că autoritățile administrative nu au luat măsuri eficiente de emitere a deciziei privind titlul de despăgubire într-un termen rezonabil.

Incontestabil este faptul că termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor administrative, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza funcționarea puterilor sale astfel încât să răspundă acestei cerințe pentru ca persoana îndreptățită să beneficieze efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în mod constant că aprecierea caracterului rezonabil al duratei unei proceduri trebuie să fie făcută în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, precum și prin raportare la criteriile consacrate în materie în jurisprudența sa, respectiv complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului, comportamentul autorităților, precum și contextul și implicațiile cauzei pentru situația reclamantului. Nici unul dintre aceste criterii nu este însă privit izolat de către Curte, ci ansamblul concluziilor care rezultă din examinarea criteriilor conduce la decizia instanței europene. De aceea, este dificil de exprimat o cifră de la care să se poată afirma că durata procesului a depășit termenul rezonabil.

Caracterul rezonabil al termenului se analizează în concret, în raport de circumstanțele speciale ale fiecărei cauze. Trebuie însă precizat că, atunci când termenul apare exorbitant, sarcina de a proba este răsturnată, statul fiind chemat să ofere explicații cu privire la motivele care au stat la baza întârzierii.

Apărările pârâtei din răspunsul înaintat instanței pornesc de la faptul că cererile sunt soluționate și transmise la evaluator în ordinea înregistrării lor, în raport de Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede niciun termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, dar această situație nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluționare să fie lăsată la voia autorității competente.

În lipsa unei dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare, instanța este datoare să exercite un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative pentru a asigura o protecție reală a drepturilor fundamentale ale cetățenilor garantate de Constituția României și de Convenția europeană a drepturilor omului.

Omisiunea legiuitorului național se poate complini prin raportare la termenul rezonabil consacrat de art. 6 din Convenție, acest termen constituind o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil.

O garanție privitoare la procedură prevăzută de articolul 6 paragraful 1 din Convenție o reprezintă judecarea cauzei într-un termen rezonabil, care presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă, cât și din aceea jurisdicțională propriu-zisă, într-un termen rezonabil. Scopul acestei garanții îl reprezintă protejarea părților împotriva duratei excesive a procedurilor, asigurarea eficienței și credibilității actului de justiție.

Complexitatea etapelor procedurale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 274/2005 poate constitui un criteriu de apreciere asupra caracterului rezonabil al termenului de soluționare, dar nu poate justifica o totală pasivitate a autorității publice.

În speță, actele dosarului atestă faptul că nerespectarea termenului rezonabil nu este imputabilă pârâtei, care nu a manifestat pasivitate în exercitarea atribuțiilor ce i-au fost stabilite prin lege.

Apărările pârâtei din întâmpinare pornesc de la faptul că dosarul trebuia completat cu înscrisuri, solicitate reclamantelor respectiv copia anexei 1 la hotărârea nr. 680/19.12.1996 emisă de Consiliul Județean D. – C. județeană de aplicare a Legii nr. 112/1995, prin care s-au acordat măsuri reparatorii pentru imobil; dovada încasării despăgubirilor; copii ale actelor de identitate având în vedere că cele depuse la dosar au expirat; dar și cu înscrisuri solicitate Primarului Municipiului C. referitoare la situația juridică a terenului.

Pârâta era îndreptățită să solicite completarea dosarului de notificare care nu conține întreaga documentație pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin Dispoziția nr. 3006 din 08.09.2008, date absolut necesare pentru întocmirea raportului de evaluare și finalizarea procedurii prin emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, deci pentru a se urma în continuare procedura administrativă instituită de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Prin urmare, cel puțin până în prezent, pârâta nu are culpă în derularea cu întârziere a etapelor procedurii complexe prevăzute de Legea nr. 247/2005, în care sunt implicate mai multe autorități (instituția notificată, evaluator) prelungirea timpului datorându-se și faptului că nu au fost depuse la dosar înscrisuri.

De asemenea, pârâta a învederat că potrivit articolului unic din O.U.G. nr. 4/13.03.2012 s-a suspendat pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri.

Instanța reține și faptul că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data 29.10.2012, sunt aplicabile dispozițiile articolului unic din O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente

Potrivit articolului unic din O.U.G. nr. 4 din 13.03.2012 publicată în M.Of. nr. 169 din 15 martie 2012 „(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite”.

Deci, pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Prin urmare, nu se poate reține refuzul nejustificat al pârâtei în executarea obligației ce intră în atribuțiile sale, nefiind dovedit în cauză excesul de putere al autorității pârâte, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004.

În raport de circumstanțele cauzei, obligația pârâtei de a emite decizia privind titlul de despăgubire este dificil de realizat, aspecte care nu sunt imputabile pârâtei, astfel că apare cu evidență că nu poate fi reținut refuzul nejustificat al pârâtei, atâta timp cât autoritatea pârâtă a motivat refuzul său justificat de a emite decizia privind titlul de despăgubire.

Instanța apreciază că circumstanțele speciale ale prezentei cauze nu sunt de natură să anuleze speranța legitimă a reclamantelor că într-un interval de timp rezonabil cererea le va fi soluționată, iar dreptul urmărit va fi realizat și aceasta deoarece atitudinea pârâtei nu este lipsită de temei legal, fiind justificată, în cauză fiind aplicabile în mod direct și dispozițiile alin. 1 din articolul unic din O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele M. D. G. și D. I. M., criticând-o ca netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului reclamantele au arătat că au chemat în judecată pârâtele C. Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la emiterea și comunicarea deciziei privind titlul de despăgubire pentru imobilul construcție în suprafață de 80 mp și 67,45 mp și pentru terenul în suprafață de 359,93 mp situat în C., .. 39, Jud. D..

Au mai arătat că dosarul de despăgubire privind imobilul menționat a făcut obiect de analiză atât în fața autorității locale, dar și a pârâtei și că odată finalizată etapa recunoașterii dreptului la despăgubire, a trecut un termen foarte mare în interiorul căruia nu s-a produs emiterea titlului de despăgubire.

În mod greșit, instanța de fond a concluzionat că pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu se afla în culpa pentru nesoluționarea etapei privind emiterea titlului de despăgubire, în contextul în care dosarul în forma sa finală a ajuns la această enititate în cursul lunii iunie 2012.

De la acest moment și până la promovarea acțiunii în 29.10.2012 au trecut aproape 5 ani, timp în care pârâta nu a mai întreprins nici un demers în scopul rezolvării etapei pentru care prin lege a primit investitura.

Prin întâmpinare, pârâta a învederat că dosarul va fi trimis la evaluator în vederea efectuării raportului de evaluare, însă această procedură poate să dureze încă mulți ani, cu atât mai mult cât în prezent beneficiază și de o păsuire venită din partea instanței de judecată.

Dosarul aferent Dispoziției nr. 3006 din 08.09.2008 a făcut obiect de analiză atât în fața autorității locale care a dispus acordarea de despăgubiri pentru imobilele imposibil de restituit în natură, dar și a pârâtei C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă neregulile pretinde pârâta că le înregistra, dosarul de despăgubire nu le este imputabil, întrucât la constituire dosarul a fost complet, anumite acte fiind chiar în arhiva Primăriei C., care ar fi trebuit să le prezinte odată cu înaintarea dosarului.

Nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de 8 ani de la emiterea primei dispoziții nu poate fi acoperită de o anumită jonglerie produsă prin transmiterea sau retrasmiterea dosarului între entități, ori purtarea unor corespondențe repetate în scopul analizării aceluiași dosar de despăgubire, situație acceptată chiar și de către instanța de judecată, comportamentul de pasivitate exagerată urmând să fie sancționat prin obligarea urgentării soluționării dosarului de despăgubire.

Pentru aceste considerente, au solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În drept au invocat dispozițiile art. 304 pct 9, 299- 316 Cod procedură civilă și au solicitat și judecata în lipsă.

La data de 10.09.2013 intimata pârâtă C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus note prin care a invocat noul cadru legislativ instituit prin Legea nr. 165/2013 și procedurile prevăzute de această lege solicitând introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Prin încheierea de ședință din data de 18 septembrie 2013, Curtea, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 4 și art. 18 alin. 3din Legea nr. 165/2013, a dispus introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor în calitate de intimată pârâtă, întrucât aceasta a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor conform Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist din România.

La data de 22.10.2013 intimata pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus note prin care a arătat că își însușește în întregime apărările formulate prin întâmpinare de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește excepția prematurității cererii de chemare în judecată în raport de dispozițiile Legii nr. 165/2013, invocată de intimata pârâtă, aceasta nu poate fi reținută față de dispozițiile art. 316 și art. 294 alin. 1 C.proc.civ., raportat la temeiul juridic invocat de reclamantă în cererea de chemare în judecată.

În speță, obiectul litigiului dedus judecății instanței de contencios administrativ îl reprezintă obligarea pârâtei să emită în favoarea recurentelor reclamante decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură situat în C., .. 39, jud. D., fostă ., compus din teren în suprafață de 359,93 mp și construcție în suprafață de 80 mp și 67,45 mp., conform Dispoziției nr. 3006/08.09.2008 emisă de Primarul Muncicipiului C., dosar transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către Primăria Mun. C. la data de 26.06.2012, fiind înregistrat sub nr._/CC/2012.

Prima instanță a respins acțiunea cu motivarea că nu se poate reține refuzul nejustificat al pârâtei CCSD de a emite decizia ce reprezintă titlu de despăgubire în favoarea reclamantei.

Curtea constată că instanța de fond a administrat un probatoriu suficient, pe baza căruia a lămurit situația de fapt și a analizat apărările invocate de părți, dând o soluție legală acțiunii deduse judecății.

Dosarul aferent Dispoziției nr. 3006/08.09.2008 a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale la data de 26.06.2012 și, în etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, intimata pârâtă a constatat faptul că se impune completarea dosarului de despăgubiri cu înscrisuri, respectiv copia anexei 1 la hotărârea nr. 680/19.12.1996 emisă de Consiliul Județean D. – C. județeană de aplicare a Legii nr. 112/1995, prin care s-au acordat măsuri reparatorii pentru imobil; dovada încasării despăgubirilor; copii ale actelor de identitate având în vedere că cele depuse la dosar au expirat; dar și cu înscrisuri solicitate Primarului Municipiului C. referitoare la situația juridică a terenului.

Prin urmare, în lipsa înscrisuurilor susmenționate C. Centrală nu putea declanșa procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor și implicit nu putea emite titlul de despăgubire, chiar dacă emiterea acestuia intră în atribuțiile sale.

Potrivit art. 16 alin. 4 din Capitolul V al Titlului VII din Legea 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale analizează dosarele numai în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

În mod corect instanța de fond a analizat refuzul pârâtei de a emite decizia privind titlul de despăgubire din perspectiva atribuțiilor legale pe care le are pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deoarece completarea dosarului direct la Comisie nu este indicată de lege ca obligație a acestei pârâte. Pârâta are atribuții legale privind verificarea dosarelor, în condițiile în care intervine cu funcție decizională în procedura de restituire a despăgubirilor pentru proprietăți imobiliare imposibil de restituit în natură.

Procedura administrativă instituită prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu se pot restitui în natură este o procedură complexă, cuprinzând mai multe etape distincte, a căror parcurgere este obligatorie, anterior emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, finalizată cu emiterea titlului de despăgubire, prevăzută de Titlul VII Capitolul V din Legea nr. 247/2005, se declanșează după transmiterea dosarelor de către entitatea învestită cu soluționarea notificărilor, astfel cum prevăd dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din actul normativ menționat, modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007.

Au incidență în speța de față prevederile pct. 16.5 alin. final din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, în vigoare la data soluționării acțiunii. Potrivit pct. 16.5. din H.G. nr. 1095/2005 privitoare la normele metodologice de aplicare a titlului VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale, prevăzute la pct. 16.1-16.3, transmise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, vor fi însoțite de următoarele înscrisuri:

a) întreaga documentație aferentă acestora, respectiv: acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică; acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana fizică ori juridică îndreptățită sau, după caz, ascendentul acesteia, la data preluării abuzive; acte juridice care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă (în situațiile în care persoana fizică ori juridică îndreptățită sau, după caz, ascendentul acesteia a încasat o despăgubire, dosarul va conține dovada plății acesteia și cuantumul despăgubirii ce trebuie dedusă potrivit procedurii prevăzute la pct. 22.11); acte juridice care atestă calitatea de moștenitor;

b) orice înscrisuri care descriu imobilele, construcții demolate, depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, inclusiv orice expertize judiciare sau extrajudiciare depuse de persoana îndreptățită, împreună cu evaluarea întocmită de comisia de evaluare internă, constituită la nivelul fiecărei entități implicate în soluționarea notificărilor în temeiul pct. 1.1 - 1.2 ale cap. III din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, cu modificările și completările ulterioare;

c) orice alte înscrisuri depuse de persoana îndreptățită și orice declarații notariale date de aceasta pe propria răspundere și declarații notariale date de persoana în viață, care atestă anumite situații în legătură cu imobilul notificat și care au contribuit la fundamentarea deciziei/dispoziției sau, după caz, a ordinului;

d) situația juridică actuală a imobilului obiect al notificării;

e) orice alte înscrisuri existente la dosar.”

Intimata pârâtă era îndreptățită să solicite completarea dosarului de notificare, respectiv cu înscrisurile copia anexei 1 la hotărârea nr. 680/19.12.1996 emisă de Consiliul Județean D. – C. județeană de aplicare a Legii nr. 112/1995, prin care s-au acordat măsuri reparatorii pentru imobil; dovada încasării despăgubirilor; copii ale actelor de identitate având în vedere că cele depuse la dosar au expirat; dar și cu înscrisuri solicitate Primarului Municipiului C. referitoare la situația juridică a terenului, fiind absolut necesare pentru întocmirea raportului de evaluare și finalizarea procedurii prin emiterea deciziei privind titlul de despăgubire.

Din actele dosarului, rezultă faptul că nu au fost respectate prevederile legale anterior menționate și, ca atare, nu există un refuz nejustificat al autorității pârâte de a da curs cererii reclamantului și de a emite titlul de despăgubire, în lipsa tuturor actelor din care să rezulte situația dosarului de notificare.

În aceste condiții, C. pârâtă s-a aflat în imposibilitatea îndeplinirii atribuțiilor conferite de lege privind transmiterea dosarului către evaluator și emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile legale incidente, pretinsa vătămare într-un drept legitim nefiind consecința vreunei conduite culpabile sau abuzive a acesteia.

Apărarea recurentelor reclamante pornește de la faptul că autoritățile administrative nu au luat măsuri eficiente de emitere a deciziei privind titlul de despăgubire într-un termen rezonabil.

În speță, intimata pârâtă a susținut că dosarul trebuia completat cu înscrisuri și și-a îndeplinit obligația de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, etapă care nu a fost finalizată ca urmare a lipsei înscrisurilor menționate anterior și care nu i-au fost comunicate de către entitatea notificată.

Este adevărat că termenul rezonabil de soluționare a cererilor trebuie analizat și în raport de durata procedurii administrative de soluționare a notificărilor, cât și de durata procedurii reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cele două proceduri fiind succesive, însă, în speță, durata termenului s-a prelungit pentru motivele arătate anterior.

De asemenea, trebuie menționat și faptul că intimata pârâtă trebuia să respecte termenul de suspendare pentru emiterea titlurilor de despăgubire impus prin dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012. Acest interval de timp a fost necesar pentru a da posibilitatea statului român să realizeze o reformare a legislației în domeniu, suspendare prin care s-a urmărit implementarea hotărârii-pilot pronunțate la 12 octombrie 2010 de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza M. A. și alții împotriva României.

În speță, cum intimata pârâtă a demonstrat, pe de o parte, circumstanțele ce au determinat imposibilitatea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire iar, pe de altă parte, împrejurarea că s-a preocupat de stadiul soluționării dosarului, fără a rămâne în pasivitate în exercitarea atribuțiilor stabilite de lege, Curtea apreciază că în corect instanța de fond a respins acțiunea.

Trebuie menționată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a subliniat că, în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecințe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară, nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri. (CEDO, 22 iunie 2004, Broniowski c/Polonia).

Pe de altă parte, urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în M.Of. nr. 278/17.05.2013, se constată că dosarul recurentelor nu face parte din categoria celor prevăzute la art. 41, nefiind un dosar aprobat de către Comisie, etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură nefiind finalizată din lipsa înscrisurilor solicitate de către pârâtă.

Prin urmare, critica recurentelor privind aplicarea greșită a legii este formală, în condițiile în care recurentele nu au indicat norma de drept material care ar fi fost nesocotită și nu au demonstrat în ce ar consta lipsa de temei legal a hotărârii.

Pentru aceste motive, Curtea constată că criticile recurentelor sunt nefondate și constatând că nu există în cauză motive care să atragă modificarea sau casarea sentinței recurate, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentele reclamante M. D. G. și D. I. M., împotriva sentinței nr.6461 din 15 mai 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca nefondat.

Irevocabilă..

Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2013.

Președinte,

L. C. M. Z.

Judecător,

L. B.

Judecător,

C. P.

Grefier,

M. I.

Red. Jud.CP Tehnored MI 2 ex.11.11.2013

← Pretentii. Decizia nr. 1069/2013. Curtea de Apel CRAIOVA		Pretentii. Sentința nr. 2598/2013. Curtea de Apel CRAIOVA →

Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA