Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 8113/104/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 12 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. L.
Judecător T. D.
Judecător M. M.
Grefier M. P.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta D. O. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA împotriva sentinței nr.995/20.03.2013 pronunțată de Tribunalul O.- Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant U. C. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că intimatul reclamant a depus prin serviciul arhivă, împuternicire avocațială, cerere de amânare a cauzei din motive medicale, întâmpinare și chitanța reprezentând onorariu avocat, după care, Curtea a respins cererea de amânare a cauzei ca fiind de natură a duce la tergiversarea cauzei și constatând cauza în stare de judecată, cu mențiunea aplicării prevederilor OUG 74/2013 și HG 520/2013, în sensul că se va concepta în cauză Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice O., în locul D. O. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA, o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.995/20.03.2013 pronunțată de Tribunalul O. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de reclamantul U. C., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Slatina și Administrația F. pentru Mediu și au fost obligate pârâtele la restituirea sumei de 1629 lei reprezentând taxă de poluare, reactualizată de la data plății – 06.10.2009 până la achitarea efectivă și la plata sumei de 439,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta D. O. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Recurenta a arătat că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul vădit și neîndoielnic al acestuia, ceea ce a dus la o aplicare greșită a legii.
La pronunțarea hotărârii, instanța a reținut că art.6 din OUG 50/2008 apare ca ilegal, indiferent de modalitatea de determinare a taxei, constituind o discriminare de regim fiscal cu privire la înmatricularea unui autoturism în România.
În opinia recurentei pârâte, instanța de fond nu are competența de a se pronunța cu privire la legalitatea sau ilegalitatea unui text de lege, aceasta competență revenind exclusiv Curții Constituționale, conform art. 146 din Constituție, care hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor de judecată.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art.148, recurenta a arătat că, potrivit art.1-33 din Legea 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, regatul Suediei, Regatul Unit al marii Britanii și Irlandei de Nord și Republica Bulgaria și România privind aderarea ultimelor două la Uniunea Europeană, legea cadru europeană este un act care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând, în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și mijloacelor.
În mod eronat s-a considerat că taxa de poluare contravine dispozițiilor art.90 din Tratatul CE. Art. 148 din Constituție obligă la aplicarea tratatelor internaționale atunci când legislația internă este contrară, însă legile cadru obligă statele membre doar în privința rezultatului, mijloacele legale fiind stabilite de acestea.
Potrivit art.4 din OUG 50/2008, obligația de plată intervine cu ocazia înmatriculării unui autovehicul în România, iar reclamantul a achitat voluntar taxa, conformându-se dispozițiilor legale în materie.
Principiul „poluatorul plătește” este un principiu general acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Recurenta pârâtă a considerat că soluția dată de instanță privind restituirea taxei auto este total neîntemeiată. A susținut că aprecierea instanței că ilegalitatea taxei se concretizează prin raportare la art. 148 alin. 2 din Constituția României, la art. 90 alin. 1 din Tratatul CE, nu poate fi reținută, dispozițiile legale interne ce reglementează această taxă sunt în vigoare, împotriva României nu s-a deschis la Curtea Europeană de Justiție niciun proces cu acest obiect și nici nu există o hotărâre judecătorească prin care să fie desființate prevederile interne referitoare la taxa auto, iar Statul Român să fie obligat să restituie aceasta taxă.
Dispozițiile art. 90 din tratat urmăresc eliminarea restricțiilor asupra liberei circulații a mărfurilor, discriminarea fiscală între produsele de import și cele de pe piața internă, fără să afecteze suveranitatea fiscală.
Taxa de mediu reglementată de OUG 50/2008, intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, indiferent de proveniența acestuia, iar taxa se calculează similar, așa încât nu se realizează nicio discriminare.
Taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești sau străine, fiind stabilite în limitele suveranității fiscale, actul normativ fiind declarat constituțional.
Recurenta a criticat și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, considerând exagerat cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, raportat la gradul de complexitate a cauzei și munca prestată de avocat.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 și 3041 C.proc.civ.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ..
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Analizând criticile formulate de recurenta pârâtă, în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat o taxă de poluare la Trezoreria Slatina, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Reclamantul a solicitat restituirea sumei încasată cu titlu de taxă de poluare, stabilită prin decizia de calcul emisă de A.F.P. Slatina, raportul juridic fiscal născându-se între reclamant și această administrație. Administrația Finanțelor Publice Slatina a calculat taxa de poluare, a încasat suma cu acest titlu și a refuzat restituirea sumei.
Cum potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 sumele încasate cu titlu de taxa de poluare pentru autoturism se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în mod corect instanța de fond a obligat și această pârâtă la restituirea sumei.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Curtea reține că, față de actele de procedură îndeplinite de avocat în cauză, onorariul nu poate fi considerat disproporționat, astfel încât critica referitoare la necesitatea diminuării onorariului este nefondată.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul declarat de D. O. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA ( în prezent, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice O.) va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta, partea în culpă procesuală, la plata sumei de 500 lei către intimatul reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D. O. ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA( în prezent, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice O.) împotriva sentinței nr.995/20.03.2013 pronunțată de Tribunalul O.- Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant U. C. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Obligă recurenta pârâtă la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 Septembrie 2013.
Președinte, S. L. | Judecător, T. D. | Judecător, M. M. |
Grefier, M. P. |
M.P. 16 Septembrie 2013
Red.jud.M.M.
| ← Pretentii. Sentința nr. 2598/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Sentința nr. 5379/2013. Curtea de... → |
|---|
