Obligare emitere act administrativ. Hotărâre din 04-11-2013, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 1532/54/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. V.
Judecător: C. N. G.
Judecător: L. M. D.
Grefier: M. F.
x.x.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul I. N., împotriva sentinței nr.547 din 16.05.2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR și intimatii chemați în garanție P. C. MOȚĂȚEI și P. C. MOȚĂȚEI.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant I. N., lipsă fiind intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR și chemații în garanție P. C. MOȚĂȚEI și P. C. MOȚĂȚEI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care;
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul reclamant I. N. solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.547 din 16.05.2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, s-a respins cererea de sesizare a Tribunalului D. cu excepția de nelegalitate a dispoziției nr.658/2006, emisă de P. comunei Moțăței.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul I. N., domiciliat în C., . nr.60, ., și cererea de chemare în garanție.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea a reținut:
În prealabil asupra sesizării instanței competente cu excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 658/12.04.2006 emisă de P. comunei Moțățăi se reține că potrivit art. 4 alin 1 din Legea nr. 554/2004 „legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.”
Ca urmare, excepția de nelegalitate reprezintă un mijloc de apărare, o cale indirectă de control a legalității unui act administrativ.
În speță, dispoziția primarului comunei Moțățăi a cărei legalitate se solicită a se analiza pe calea incidentală reglementată de art. 4 din legea 554/2004 nu constituie un act administrativ ,ci un act de natură civilă emis în condițiile Legii nr. 10/2001, deoarece prin emiterea dispoziției a cărei nelegalitate se solicită a fi analizată pe cale incidentală în cadrul prezentului litigiu primăria nu acționează ca autoritate publică ci în calitatea sa de deținător sau entitate învestită potrivit Legii 10/2001 cu soluționarea notificării persoanei care se pretinde îndreptățită a beneficia de măsurile reparatorii reglementate de această lege, subiect de drept civil ce prin emiterea dispoziției în condițiile Legii 10/2001 participă la raporturi juridice de drept civil.
Aceasta este și rațiunea pentru care prin art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, s-a prevăzut în materia imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, competența materială a secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare de soluționare a cererilor de anulare a deciziei sau, după caz, a dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură.
Numai prin excepție de la caracterul civil al raporturilor juridice născute prin aplicarea Legii 10/2001 prin capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 s-a reglementat procedura de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv ce nu pot fi restituite în natură, în care C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor acționează în regim de putere publică, deciziile adoptate de aceasta fiind acte administrative atacabile cu contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ, potrivit art. 19 din Capitolul VI Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În același sens se reține că Normelor metodologice de aplicare a titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente aprobate prin HG nr. 1.095/2005 cu modificările și completările ulterioare supun controlului de legalitate exercitat de prefect și acțiunii în anulare exercitată de acesta numai deciziile/dispozițiile conținând propunerea motivată de acordare a despăgubirilor emise ulterior intrării în vigoare a Legii 247/2005 (art. 16.92 – 16.93 coroborat cu art. 16.7 din Norme) fapt care susține și mai pregnant caracterul civil al deciziilor/dispozițiilor emise în temeiul Legii 10/2001 anterior intrării în vigoare a Legii 247/2005, așa cum este situația în speța dedusă judecății.
Pe de altă parte, raportat la dispoziția cuprinsă în art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 se poate spune că, și dacă s-ar accepta teza potrivit căreia dispoziția primarului unei localități emisă în temeiul Legii 10/2001, anterior intrării în vigoare a Legii 247/2005, ar constitui un act administrativ individual, reglementându-se prin art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 o procedura judiciară specială de contestare a actelor de restituire în natură sau de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent la instanța civilă, acestea sunt excluse controlului judecătoresc exercitat de instanța de contencios administrativ.
În acest sens potrivit art. 5 alin. 2 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ „nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară”.
Deoarece dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea 554/2004 exceptează controlului instanței de contencios actele pentru care prin lege organică se prevede o altă procedură judiciară pentru desființarea sau modificarea lor, și în această ipoteză este inadmisibilă cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu privire la soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției emise de P. Municipiului C. în procedura reglementată de legea 10/2001.
Cu alte cuvinte se reține că excepția de nelegalitate poate fi invocată numai cu privire la actele ce pot forma obiectul unei acțiuni în anulare în fața instanțelor de contencios administrativ.
Această concluzie se impune cu atât mai mult dacă avem în vedere soluția pe care a reglementat-o actuala Lege a contenciosului administrativ, și anume aceea de învestire tot a instanței de contencios administrativ cu competența de a soluționa excepția de nelegalitate indiferent de natura procesului în care este invocată excepția.
Față de aceste argumente se reține că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 4 alin. 1 din legea 554/2004 pentru a se putea dispune sesizarea instanței de contencios cu excepția de nelegalitate invocată în cauză.
Pe fondul cauzei, curtea a constatat că acțiunea este neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Prin Dispoziția nr.658/2006 emisă de P. comunei Moțățăi s-a dispus acordarea către reclamant a măsurilor reparatorii pentru imobilul notificat sub nr. 569/N/2001, imposibil de restituit în natură situat în ..
Dosarul reclamantului a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către P. Mun. C. la data de26.10.2006, fiind înregistrat sub nr._ /CC/26.10.2006.
Ulterior, apreciind că dosarul de despăgubire al reclamantului nu este complet, prin adresa nr._/CC/27.09.2011, C. Centrală a returnat dosarul de despăgubire Primăriei C. Moțățăi, solicitând completarea acestuia cu acte care să descrie atât suprafața construcțiilor, cât și anul construirii, materialele folosite la edificare, utilități.
S-a solicitat și completarea dosarului cu înscrisurile întocmite cu ocazia demolării ce descriu imobilele construcții demolate notificate(filele39-42).
În aprecierea asupra caracterului de refuz nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea reclamantului, Curtea constată că parata C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR nu a soluționat dosarul reclamanului din motive obiective legate de caracterul incomplet al dosarului în legătură cu care nu poate fi reținută pasivitatea acesteia.
Susținerea privind caracterul incomplet al dosarului, respectiv lipsa unor înscrisuri esențiale, apare ca fiind întemeiată prin prisma faprtului că toate înscrisurile solicitate de către pârâtă sunr indisolubil legate de etapa evaluării imobilului cuprins în notificare, această evaluare fiind în atribuțile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Conform art 16 din Capitolul V al legii nr.247/2005, documentația notificării trebuie transmisa împreuna cu situația actuala a imobilului si propunerea motivata de acordare a despăgubirilor. Astfel, se retine ca parata are atribuții legale privind verificarea dosarelor, in condițiile in care intervine cu funcție decizionala in procedura de restituire a despăgubirilor pentru proprietății imobiliare imposibil de restituit in natura. Prin urmare, parata este abilitata sa ceara completarea dosarului.
În aceste condiții, având in vedere ca in îndeplinirea atribuțiilor legale, parata CCSD a dispus măsura completării dosarului, cu motivarea acestei masuri, nu se poate retine refuzul nejustificat al paratei de a soluționa cererea reclamanților in condițiile art.2 lit. i din LCA si nici nesoluționarea de către aceasta parata a cererii ..
Apărările reclamantei pornesc de la faptul că autoritățile administrative nu au luat măsuri eficiente de emitere a deciziei privind titlul de despăgubire într-un termen rezonabil.
Incontestabil este faptul că termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor administrative, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza funcționarea puterilor sale astfel încât să răspundă acestei cerințe pentru ca persoana îndreptățită să beneficieze efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în mod constant că aprecierea caracterului rezonabil al duratei unei proceduri trebuie să fie făcută în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, precum și prin raportare la criteriile consacrate în materie în jurisprudența sa, respectiv complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului, comportamentul autorităților, precum și contextul și implicațiile cauzei pentru situația reclamantului. Nici unul dintre aceste criterii nu este însă privit izolat de către Curte, ci ansamblul concluziilor care rezultă din examinarea criteriilor conduce la decizia instanței europene. De aceea, este dificil de exprimat o cifră de la care să se poată afirma că durata procesului a depășit termenul rezonabil.
Caracterul rezonabil al termenului se analizează în concret, în raport de circumstanțele speciale ale fiecărei cauze. Trebuie însă precizat că, atunci când termenul apare exorbitant, sarcina de a proba este răsturnată, statul fiind chemat să ofere explicații cu privire la motivele care au stat la baza întârzierii.
Apărările pârâtei din răspunsul înaintat instanței pornesc de la faptul că dosarul trebuia completat cu înscrisuri, precum și de la faptul că cererile sunt soluționate și transmise la evaluator în ordinea înregistrării lor, în raport de Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede niciun termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr. 2815/16.09.2008 emisă de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar această situație nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluționare să fie lăsată la voia autorității competente.
În lipsa unei dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare, instanța este datoare să exercite un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative pentru a asigura o protecție reală a drepturilor fundamentale ale cetățenilor garantate de Constituția României și de Convenția europeană a drepturilor omului.
Omisiunea legiuitorului național se poate complini prin raportare la termenul rezonabil consacrat de art. 6 din Convenție, acest termen constituind o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil.
O garanție privitoare la procedură prevăzută de articolul 6 paragraful 1 din Convenție o reprezintă judecarea cauzei într-un termen rezonabil, care presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă, cât și din aceea jurisdicțională propriu-zisă, într-un termen rezonabil. Scopul acestei garanții îl reprezintă protejarea părților împotriva duratei excesive a procedurilor, asigurarea eficienței și credibilității actului de justiție.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 274/2005 poate constitui un criteriu de apreciere asupra caraterului rezonabil al termenului de soluționare, dar nu poate justifica o totală pasivitate a autorității publice.
În speță, actele dosarului atestă faptul că nerespectarea termenului rezonabil nu este imputabilă pârâtei, care nu a manifestat pasivitate în exercitarea atribuțiilor ce i-au fost stabilite prin lege.
Curtea reține și faptul că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data de15.07.2011, sunt aplicabile dispozițiile articolului unic din O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente
Potrivit articolului unic din O.U.G. nr. 4 din 13.03.2012 publicată în M.Of. nr. 169 din 15 martie 2012 „(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.
(2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite”.
Deci, pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prin urmare, nu se poate reține refuzul nejustificat al pârâtei în executarea obligației ce intră în atribuțiile sale, nefiind dovedit în cauză excesul de putere al autorității pârâte, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004.
În raport de circumstanțele cauzei, obligația pârâtei de a emite decizia privind titlul de despăgubire este dificil de realizat, aspecte care nu sunt imputabile pârâtei, astfel că apare cu evidență că nu poate fi reținut refuzul nejustificat al pârâtei, atâta timp cât autoritatea pârâtă a motivat refuzul său justificat de a emite decizia privind titlul de despăgubire.
Curtea a apreciat că circumstanțele speciale ale prezentei cauze nu sunt de natură să anuleze speranța legitimă a reclamantei că într-un interval de timp rezonabil cererea îi va fi soluționată, iar dreptul urmărit va fi realizat și aceasta deoarece atitudinea pârâtei nu este lipsită de temei legal, fiind justificată, în cauză fiind aplicabile în mod direct și dispozițiile alin. 1 din articolul unic din O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul I. N..
Recurentul a aratat, ca in considerentele sentinței instanța de fond a reținut faptul că acțiunea sa a fost introdusă la data de 15.07.2011, că documentația a fost înaintată de către P. comunei Moțăței către pârâtă în cursul anului 2006 (cel mai probabil luna iunie), iar pârâta a restituit-o către P. comunei Moțăței abia la data de 27.09.2011 - apreciind că dosarul nu este complet (în timpul procesului, după introducerea acțiunii sale).
Cu toate acestea, Curtea de Apel argumentează faptul că nu se poate reține un refuz nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea sa într-un termen rezonabil.
Reținând în mod corect că in cauză nu este incident temeiul juridic prev. de art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O., instanța omite art. 6 alin. 1 din Convenție.
Din moment ce dosarul a stat cinci ani în posesia pârâtei (iunie 2006-septembrie 2011) și nu s-a dispus nimic cu privire la el, este evidentă atitudinea de pasivitate a pârâtei - dacă ne raportăm la noțiunea de „termen rezonabil” dată și de practica judiciară a CEDO.
Articolul amintit din Convenție nu are în vedere numai, refuzul de a soluționa o cerere, astfel cum lasă să se întrevadă din motivarea sa instanța de fond.
În egală măsură, formularea de nesoluționare a ei într-un „termen rezonabil” implică și soluționarea ei cu mare întârziere ori soluționarea într-un termen cu mult prea lung în raport nu de mijloacele instituționale ale statului respectiv, ci de o . alte elemente complexe.
Astfel, dacă se are în vedere faptul că autorii săi au fost deposedați de proprietate în anul 1949, că procedura de retrocedare prin echivalenta fost inițiată în anul 2001, dar mai ales faptul că timp de cinci ani dosarul a fost în posesia pârâtei și aceasta a fost incapabilă să solicite o chestiune simplă — completarea lui cu câteva elemente (acte), nu pot accepta sub nici o formă că din motive obiective legate de caracterul incomplet al dosarului nu poate fi reținută pasivitatea pârâtei.
Dacă nici după o perioadă de cinci ani nu putem vorbi despre pasivitate, atunci nu realizează cam cât timp ar trebui să zacă un dosar prin sertarele pârâtei, astfel încât acțiunea sa să poată fi considerată justificata ori întemeiată.
Apărările pârâtei socotesc. că sunt înlăturate ab initio numai dacă se observă că timp de cinci ani nu s-a făcut nici un pas înainte în derularea procedurii administrative prev. de Lg. 247/2005.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să desfășoare fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că pârâta trebuie să procedeze discreționar în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost acordată, manifestând pasivitate în soluționarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 sau 247/2005.
Pentru respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-și organizeze activitatea 絜 așa fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât procedura administrativă a debutat în anul 2001, prin formularea notificării, și până în prezent nu a fost emis titlul de despăgubire.
Potrivit jurisprudenței CEDO, noțiunea de „bun” înglobează orice interes al unei persoane de drept privat, care are sau poate avea o valoare economică, fiind protejat în egală măsură de art. 44 din Constituție și de art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție.
Încălcarea art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție este dată de faptul că decizia invocată impune o pierdere a bunului pentru o lungă perioadă de timp, nedeterminată, aceasta echivalând cu o veritabilă expropriere. Lipsind o justificare obiectivă rezonabilă pentru diminuarea patrimoniului său, în condițiile respective are loc o discriminare în sensul art. 14 din Protocolul 1.
Chiar art. 60 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului impune ca nici o dispoziție din respectiva convenție să nu fie interpretată ca limitând atingere drepturilor omului și libertăților fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricărui stat sau oricărei alte convenții la care această statul respectiv este parte.
Mai important decât orice, trebuie avut în vedere faptul că potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, în privința drepturilor omului, au prioritate reglementările internaționale.
Excepția este dată doar de cazurile în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
De altfel, chiar și practica CEDO a fost în mod constant în favoarea proteguirii dreptului de proprietate, hotărârea-pilot pronunțată la data de 08.06.2010 de instanța europeană, în cauza A. și P. contra României (cauza_/05) și S. contra României (cauza_/06) adoptând o poziție tranșantă și categorică în acest sens, prin obligațiile impuse Statului Român.
Pe de altă parte, termenul de 6 luni stabilit prin O.U.G. nr. 4/13.03.2012 a expirat în cursul lunii septembrie 2012, iar față de data pronunțării sentinței, 16 mai 2012 (alăturat duratei de cinci ani de pasivitate nejustificată), acest argument dispare sine die, drept așa-zisa „scuză” ca până la această dată acțiunea de față, pârâta nu a făcut nimic pentru a îndrepta o nedreptate regretabilă, petrecută cu mai mulți zeci de ani în urmă.
In mod implicit, prin soluția dată de instanța judecătorească, i se cere să accepte poziția de totală pasivitate a pârâtei - în condițiile în care în alte cazuri, de notorietate în presă și mass-media, s-a derulat suspect de repede procedura de acordare a drepturilor în favoarea persoanelor îndreptățite, pentru bunurile preluate de Stat.
Este regretabil când magistrați chemați să îndrepte balanța nedreptăților în favoarea celor năpăstuiți se transformă în veritabili avocați ai unor instituții obediente ale unui stat mârșav, în loc să facă dreptate – așa cum au jurat.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Î.C.C.J. - Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 18.07.2012 sub nr._ .
Prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 2251 din data de 27 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ ,, în temeiul dispozițiilor art. XXIII alin. 2 și 4 din Legea nr. 2/2013 s-a scos cauza de pe rol și s-a trimis dosarul, pe cale administrativă, la Curtea de Apel C., Secția C. Administrativ și Fiscal, instanță devenită competentă să îl soluționeze.
Î.C.C.J. a reținut că, în raport cu obiectul litigiului, sub aspectul competenței de soluționare, cauza intră sub incidența dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat prin art. X din Legea nr. 2/2013, coroborate cu dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 3 pct. 3 din codul de procedură civilă din 1865, conform cărora prezentul recurs se judecă de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel C. - Secția de C. Administrativ și Fiscal, la data de 19 aprilie 2013 sub nr._ .
Recurenta pârâtă C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar cerere pentru introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
Prin încheierea de ședință din data de 23.09.2013, Curtea, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 4 și art. 18 alin. 3din Legea nr. 165/2013, a dispus introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor în calitate de recurentă pârâtă, întrucât aceasta a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor conform Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist din România.
La data de 23.09.2013 recurenta pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus la dosar note de ședință prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamantă ca prematur introdusă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
De asemenea a invocat exceptia de nulitate a a Dispoziției nr. 658/12.04.2006, emisă de primarul comunei Moțăței, în baza art. 4, alin.1 din Legea nr. 554/2004,
I. Referitor la excepția de nulitate a Dispoziției nr. 658/12.04.2006, emisă de P. C. Motătei, a învederat următoarele:
Potrivit art. 4, alin.1 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanța de contencios administrativ competentă, suspendând cauza.
Astfel, în temeiul prevederilor legale amintite, a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției-nr.—658/12.04.2006, emisă de P. C. Moțăței, prin care s-a stabilit dreptul reclamantului I. N., la măsuri reparatorii pentru bunurile imposibil de restituit în natură, preluate abuziv la data de 02.03.1949 de la autorul decedat I. I. (I.), având în vedere următoarele considerente:
În cauza dedusă judecății, prin notificarea nr. 217/N/08.02.2002, domnul I. N. a solicitat beneficiul Legii nr. 10/2001 numai pentru construcțiile, situate în comuna Moțăței, . D..
Prin Dispoziția nr. 658/12.04.2006, emisă de P. C. Moțăței, s-a stabilit dreptul reclamantului I. N., la măsuri reparatorii pentru bunurile imposibil de restituit în natură, preluate abuziv la data de 02.03.1949 de la autorul decedat I. I. (I.).
Astfel, dosarul de despăgubire al reclamantului a înaintat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care l-a înregistrat cu nr._/CC.
În urma analizării dosarului mai sus menționat, s-a constatat că prin notificarea nr. 217/N/08.02.2002, domnul lonescu N. a solicitat beneficiul Legii nr. 10/2001 numai pentru construcțiile ce au aparținut antecesorului său, lonescu I. si care au fost preluate de statul român prin Decretul 83/1949.
Prin Dispoziția nr. 658/12.04.2006, emisă de primarul comunei Moțăței, prin care s-a stabilit dreptul reclamantului I. N., la măsuri reparatorii pentru bunurile imposibil de restituit în natură, preluate abuziv la data de 02.03.1949 de la autorul decedat I. I. (I.).
Astfel, având în vedere cele mai sus menționate, prin adresa nr._/CC/27.09.2011, s-a subliniat necesitatea-de a preciza, în mod expres, în cuprinsul deciziei, care este obiectul emiterii acesteia (pentru care dintre imobilele, construcții și/sau teren se soluționează notificarea) precum și suprafețele acestora (pentru fiecare corp de construcție în parte - anexe).
În acest sens, s-a precizat faptul că întinderea dreptului de proprietate cade în sarcina entității învestite cu soluționarea notificării, respectiv în sarcina Primăriei C. Motătei
În acest context, entitățile obligate la restituire au plenitudine de competență în soluționarea notificărilor care fac obiectul procedurii administrative. Aceste entități sunt singurele în măsură să constate dacă persoanele notificatoare sunt persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și totodată, să stabilească drepturile precum și întinderea drepturilor ce li se cuvin.
Acest lucru se realizează în cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001. Cât privește stabilirea cuantumul despăgubirilor aferente drepturilor ce li se cuvin persoanelor îndreptățite (drepturi stabilite de entitățile învestite de lege cu soluționarea notificărilor) în situația în care imobilele notificate nu pot fi restituite în natură, aceasta reprezintă atributul exclusiv al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005.
Totodată, și din raportul întocmit de către comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 privind
soluționarea notificării 217/N/2002, precum și din preambulul Dispoziției nr. 658/2006 s-a reținut că imobilele construcții au fost demolate, iar terenul aferent în suprafață de 15.000 m.p. este situat în extravilanul Satului Motătei-Gară. ..
Astfel, în considerentele Dispoziției 658/12.04.2006, emisă de către P. C. Motătei se specifică imobilele pentru care se propun măsuri reparatorii în echivalent, astfel:
- conac nr. 2 din 4 camere și antreu
- un grajd, o magazie, un șopron, acoperite cu tablă, lung de 7 m
- o crescătorie de porci cu 11 camere
- o cameră de locuit pentru muncitori, o cameră pentru motor uzină
- împrejmuire - gard scândură
Având în vedere cele mai sus menționate cât privește acordarea beneficiului Legii nr. 10/2001 pentru imobilul teren în suprafață de 15.000 m.p. situat în extravilanul satului Motătei-Gară, ., nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării,- precum si cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările si completările ulterioare, si prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificările si completările ulterioare.
Totodată, a semnalat faptul că prin notificarea nr. 217/N/08.02.2002, domnul I. N. a solicitat beneficiul Legii nr. 10/2001 numai pentru construcțiile ce au aparținut antecesorului său, I. I. și care au fost preluate de statul român prin Decretul 83/1949 teren curți construcții 15.000 m.p.
În acest sens, a precizat că, sub aspect procedural, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, restituirea în natură și măsurile reparatorii se stabilesc la cerere, persoanelor îndreptățite oferindu-li-se posibilitatea de a formula cereri de restituire în natură sau, după caz, de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii.
A făcut precizarea că acest termen a expirat la data de 14 februarie 2002.
Cererea nu trebuie depusă direct la persoana juridică deținătoare a imobilului/entitatea învestită cu soluționarea notificării, ci trebuie trimisă prin intermediul unei notificări comunicată de executorul judecătoresc. Astfel, notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripție își are sediul persoana juridică deținătoare a imobilului.
Necomunicarea notificării prin intermediul executorului judecătoresc, atrage nulitatea acesteia, deoarece nu se respectă o condiție de formă prescrisă în mod imperativ de legiuitor.
Prin urmare, a făcut precizarea că, pentru a beneficia de acest act normativ reparatoriu și pentru imobilul teren, procedura administrativă, prevăzută la art. 22 din lege trebuia inițiată de persoana îndreptățită în termenul și condițiile prevăzute de acesta.
Astfel a precizat dispozițiile art. 22 - “(1) Persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni) de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului, în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.
(2) Notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia.
(3) Notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripție își are sediul persoana juridică deținătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va înregistra notificarea și o va comunica persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării.
(4) Notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul.
(5) Nerespectarea termenului de 6 luni) prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.”
Cât privește imobilul construcție notificat, s-a precizat necesitatea de a identifica cu suprafețe toate corpurile de clădire pentru care propuneți acordarea măsurilor reparatorii ( separat pentru fiecare corp de construcție în parte).
Astfel, s-a solicitat completarea dosarului cu acte care să descrie: atât suprafețele construcțiilor, cât si anul construirii, materiale folosite la edificare, utilități s.a.m.d.
Totodată, este necesar ca la dosar să fie atașate toate înscrisurile întocmite cu ocazia demolării ce descriu imobilele construcții demolate notificate.
In situația în care nu mai există alte înscrisuri care să descrie aceste imobile, însă există dovada că s-au făcut diligențele necesare atât la arhivele naționale și județene, cât și la consiliile locale și la societățile care au avut în administrare aceste imobile, iar acestea nu dețin aceste informații (corespondența cu aceste entități și răspunsurile primite trebuie atașate la dosar), se va solicita persoanei îndreptățite o declarație autentificată, pe proprie răspundere, cu privire la detaliile constructive ale imobilului notificat, declarație ce trebuie susținută de declarația autentificată a cel puțin unei terțe persoane.
Nu în ultimul rând, s-a solicitat, atașarea, la dosar a xerocopiilor lizibile de pe certificatul de naștere al d-lui lonescu N., precum și o copie de pe cartea de identitate a acestuia.
Astfel, prin adresa nr._/CC/27.09.2011, a fost remisă întreaga documentație transmisă Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ce a stat la baza soluționării notificării nr. 217/N/2002 cu rugămintea de a analiza aspectele mai sus precizate, cu mențiunea că, retransmiterea dosarului către instituția noastră urmează a fi făcută prin Prefectura Județului D., care va exercita controlul de legalitate atât asupra dispoziției, dar și asupra întregii documentații care a stat la baza emiterii acesteia.
A menționat faptul că, înscrisurile mai sus menționate sunt necesare, întrucât este necesar a se verifica incidența în speță a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 165/2013, potrivit căruia “Cererile vizând restituirea terenurilor intravilane, agricole la data preluării abuzive, formulate potrivit Legii nr. 10/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, se soluționează cu respectarea limitei de 50 ha de proprietar deposedat, cu condiția ca această suprafață să nu fi fost restituită prin aplicarea legilor fondului funciar".
Față de aspectele prezentate mai sus, a învederat faptul ca Dispoziția nr. 658/12.04.2006 a fost emisă de către P. C. Moțăței. În calitate de entitate notificată, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de Legea 10/2001. Prin urmare, nu există un temei juridic cu privire la dreptul reclamantului I. N. de a beneficia de despăgubiri pentru imobilul teren în suprafață de 15.000 m.p., situat în extravilanul satului Moțăței - Gară, ..
II. Cu privire la prematuritatea cererii de chemare în judecată, în contextul intrării în vigoare a Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, a făcut următoarele precizări:
1. Ca urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege, conform căruia: „dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Totodată, așa cum a precizat mai sus, se înființează C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Conform art. 17 alin.1 lit. a - b din lege, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.
În privința termenului în care C. Națională are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, a făcut precizarea că art. 34 alin. (1) stabilește un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2), persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței de judecată în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii sale.
Din analiza coroborată a celor două texte de lege ante-menționate, a apreciat că legiuitorul a stabilit, pe de o parte, un termen prohibitiv și absolut de 60 de luni, care împiedică formularea cererii înainte de împlinirea lui, iar, pe de altă parte, un termen imperativ (peremptoriu) și absolut de 6 luni a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, orice cerere de chemare în judecată formulată anterior împlinirii termenului
prohibitiv de 60 de luni trebuie respinsă ca fiind prematur formulată.
3. Referitor la situația dosarului de despăgubire al reclamantului I. N., înregistrat în cadrul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr._/CC a învederat că acesta a fost returnat, în original entității învestite cu soluționarea notificării, în speță P. Municipiului C., iar până la data prezentelor note nu a fost retransmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
A învederat că prin adresa nr._/CC/11.10.2011 dosarul de despăgubire a fost returnat Primăriei Municipiului C. pentru următoarele considerente:
Având în vedere Decizia civilă nr. 989. pronunțată la data de 20 martie 1996 de Curtea de Apel C.. în dosarul nr. 3384/1995. în care se specifică că imobilul construcție a fost expropriat prin decretul nr.336/1961. din proprietatea d-nei O. I., iar după cutremurul din anul 1977 această construcție s-a dărâmat, a învederat prevederile pct. 18.2 din H.G. nr. 250/2007 în cuprinsul căruia se menționează că “Acele construcții care au fost distruse de calamități naturale nu fac obiectul măsurilor reparatorii și prevederile pct. 10. (6) "în cazul imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost distruse ca urmare a unor calamitați naturale, persoana îndreptățită beneficiază de restituirea în natură pentru terenul liber. Dacă terenul nu este liber, măsurile reparatorii pentru acesta se stabilesc în echivalent”.
Nu în ultimul rând, având în vedere că prin declarația autentificată sub nr. 2052/14.10.2004, doamna I. N. menționează faptul că această construcție situată în Municipiul C., .. 36, a fost demolată în anul 1979, s-a solicitat Primăriei Municipiului C. să comunice cine a efectuat demolarea imobilului construcție, atașând în acest sens toată documentația în baza căreia s-a dispus demolarea imobilului situat la adresa sus menționată.
În acest sens, a arătat faptul că întinderea dreptului de proprietate cade in sarcina entității învestite cu soluționarea notificării.
Astfel, fată de cele mai sus-sesizate. s-a adresat rugămintea. Primăriei Municipiului C., de a comunica, cât mai curând posibil, motivat punctul de vedere asupra aspectelor semnalate în ceea ce privește situația juridică a construcției, motivând soluția administrativă adoptată prin emiterea dispoziției sus-precizată.
În speță, după transmiterea dosarului de despăgubire către Secretariatul Comisiei Centrale
pentru Stabilirea Despăgubirilor se va proceda la soluționarea acestuia în concordanță cu dispozițiile noului act normativ, la care am făcut referire mai sus.
Având în vedere noile dispoziții legale în vigoare la momentul prezentei, a arătat că obligarea pârâtei C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire este neîntemeiată și nu își mai găsește aplicabilitatea.
Având în vedere aspectele expuse, precum și prin raportare la modificările aduse cadrului
legislativ privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, a solicitat admiterea excepției nulității Dispoziției nr. 658/12.04.2006, precum și excepția prematurității pretențiilor conținute de cerere de chemare în judecată formulată de reclamantă, iar în subsidiar să fie respinse ca fiind neîntemeiate.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente și sub toate aspectele conform art. 304 ind 1 C pr. civilă, cu observarea noului cadru legislativ în vigoare Curtea constată următoarele :
În ceea ce privește excepția prematurității cererii de chemare în judecată în raport de dispozițiile Legii nr.165/2013, invocată de intimată în notele de ședință, aceasta nu poate fi reținută față de dispozițiile art.316 și art. 294 alin.1 C.P.C. prin prisma temeiului juridic invocat de reclamant în cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 658/12.04.2006, emisă de P. C. Motătei,Curtea constata ca o astfel de exceptie a fost invocata si la judecata in fond, iar instanta a respins cererea de sesizare a instantei competente, solutie pe care intimata nu a contestat-o, nedeclarand recurs, astfel incat se impute cu putere de lucru judecat solutia adoptata de instanta.
Pe fondul actiunii formulate de reclamant, instanta de recurs constata ca la data de 17.05.2013 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Potrivit art.4 din acest act normativ „ Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
În consecință, acest act normativ reglementează noul cadru legislativ prin prisma căruia vor fi analizate motivele de recurs și legalitatea obligării Comisiei Naționale la emiterea Titlului de despăgubire astfel cum a fost solicitat de reclamantă prin acțiunea introductivă .
Potrivit art. 41 alin. (1) din lege ,,Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.(3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), C. Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,(CCSD)
Din interpretarea dispozițiilor legale sus expuse rezultă că și C. Natională poate emite Titluri de despăgubire în procedura veche specifică Comisiei Centrale constituită potrivit legii nr. 247/2005, însă doar în ipotezele art. 41 alin.1, adică doar pentru dosarele aprobate de CCSD.
În speță, dosarul de despăgubire in litigiu a fost înregistrat pe rolul fostei Comisii sub nr._/CC/, iar cu adresa nr._/CC/27.09.2011 C. s-a adresat Primăriei Mun. C., întreaga documentație fiind restituita autorității publice locale solicitându-se completarea acestuia cu acte care să descrie atât suprafața construcțiilor, cât și anul construirii, materialele folosite la edificare, utilități.
S-a solicitat și completarea dosarului cu înscrisurile întocmite cu ocazia demolării ce descriu imobilele construcții demolate notificate(filele39-42).
. Rezulta astfel ca dosarul de despăgubire in litigiu nu intră sub incidența disp art. 41 alin.1 din Legea nr. 165/2013 nereprezentând un ,, dosar aprobat » ,în sensul legii. Practic dosarul nu a intrat în etapa evaluării, fiind parcurse doar etapele inițiale prev. de legea nr. 247/2005, referitoare la transmitere către Secretariat și la analiza legalității sub aspectul posibilității de a fi restituit în natură .
În concluzie dosarul de despăgubiri întocmit pentru reclamant nu se încadrează în ipoteza reglementată art. 41 alin1 și 3 din legea nr. 165/2013.
Prin urmare, procedura de acordare a măsurilor compensatorii pentru imobilul imposibil de restituit în natură este cea reglementată art. 21 din legea în vigoare nr. 165/2013 . De altfel ,procedura prev. de art 21 din lege este aplicabilă chiar și în ipotezele în care există o hotărâre judecătorească irevocabilă de obligare la emiterea Titlului de despăgubire .
Art. 21 din legea nr. 165/2013 statuează că ,, (1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate. (2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte pimobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege. (3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile. (4) Comisiile județene de fond funciar și C. de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local. (5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante. (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6). (8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7). (9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
În consecință, observând cu precădere dispozițiile art. 21 alin.8 și 9 din lege ,obligarea noii Comisii Naționale direct la emiterea Titlului de despăgubire ar echivala cu o omisiune a etapelor procedurale obligatorii prevăzute expres de lege si o imposibilitate de executare. Cu alte cuvinte, în actualul context legislativ aplicabil în cauzele pendinte, cererea recurentului reclamant apare lipsită de temei juridic.
Față de cele anterior expuse, in conditiile in care cererea recurentului in contextul noului cadru legislativ aplicabil este lipsita de temei juridic, nu vor mai fi analizate celelalte critici formulate de recurent, fiind de prisos fata de noul cadru legislativ, si în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 20 alin. 3 din Legea 554/2004, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul I. N., împotriva sentinței nr.547 din 16.05.2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR și intimatii chemații în garanție P. C. MOȚĂȚEI și P. C. MOȚĂȚEI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Noiembrie 2013
Președinte, G. V. | Judecător, C. N. G. | Judecător, L. M. D. |
Grefier, M. F. |
RED. C.N.G/M.F./21 Noiembrie 2013/2ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 779/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
