Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 4213/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 02 decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. N. G.
Judecător A. R.
Judecător G. V.
Grefier V. P.
Pe rol, judecarea recursului declarat de chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, împotriva sentinței nr.4331/14.06.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți S. Ș. și I. S., precum și cu intimații pârâți U. "S. HARET", și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI INOVĂRII, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns intimații reclamanți S. Ș. și I. S., lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că:
- recursul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege;
- prin conținutul cererii de recurs, recurenta chemată în garanție a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 C.P.C., după care, apreciind cauza în stare de soluționare, instanța a acordat cuvântul asupra recursului:
Intimații reclamanți S. Ș. și I. S., pe rând având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de instanța de fond. Depun concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 137 din data de 18.03.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal.
Pe rolul Tribunalului Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr._, fiind citate părțile.
Prin sentința nr.4331/14.06.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții S. Ș. cu domiciliul în Turceni, ., ., . și I. S. cu domiciliul în comuna Turceni, ., în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret București cu sediul în București, Bulevardul Basarabia, nr.256, sector 3.
A fost obligată pârâta U. S. Haret să elibereze reclamanților diploma de licență și suplimentul la diplomă.
S-a respins cererea formulată de reclamanți privind obligarea pârâtei la plata a 200 lei penalități pe zi de întârziere.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale (fost Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) cu sediul în București, ..28-30, sector 1, formulată de pârâta U. S. Haret.
A fost obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamanți.
S-a respins cererea formulată de pârâtă privind obligarea chematului în garanție la plata unor penalități de întârziere.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de reclamanți.
S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Examinând acțiunea dedusă judecății prin prisma materialului probator administrat și în raport de motivele de fapt și de drept invocate de părți, tribunalul a reținut-o ca fiind întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din adeverințele nr. 981/04.02.2012 și nr. 982/04.02.2013, reclamanții S. Ș. și I. S. au absolvit cursurile Facultății de Sociologie - Psihologie, din cadrul Universității pârâte - specializarea Psihologie - promoția 2009 -, susținând și promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009, astfel încât au dobândit titlul de licențiați în psihologie.
Reclamanții au solicitat pârâtei să le fie eliberate diplomele de licență însă, pârâta U. S. Haret le-a comunicat faptul că, deși a întreprins demersurile necesare pentru obținerea de la MECTS a aprobărilor legale pentru tipărirea diplomelor de licență pentru absolvenții promoției 2009, comanda de formulare de diplomă nu a fost onorată decât parțial.
A reținut tribunalul că întrucât reclamanții au absolvit studiile în anul 2009, iar pârâta le-a eliberat adeverința care atestă promovarea studiilor și a examenului de licență, aceasta din urmă are obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii, să elibereze și diplomele de licență.
Aceasta întrucât actele prin care se recunoaște reclamanților calitatea de licențiați, nefiind revocate sau anulate, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate de care beneficiază orice act administrativ.
Este adevărat că, pe de o parte, prevederile art. 2 din Legea 288/2004 privind organizarea studiilor universitare stabilesc că „Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării" iar, pe de altă parte, actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare.
Însă, calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității S. Haret, ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, nu poate prejudicia reclamanții care, în baza teoriei „aparenței dreptului", s-au încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și care, în aceste condiții, nu pot fi victimele lipsei de acreditare.
S-a constatat că, într-adevăr, există o anumită procedură privind acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor instituțiilor de învățământ (potrivit art. 17 alin. 1 lit. b din OUG nr. 75/2005, ARACIS are atribuții în domeniul acreditării: ... evaluează în temeiul standardelor și al metodologiei aprobate prin hotărâri ale Guvernului, la cerere sau din proprie inițiativă, și propune autorizarea, respectiv acreditarea furnizorilor de învățământ superior și a programelor lor de studii. Pe baza rapoartelor de acreditare, M. Educației și Cercetării elaborează actele normative pentru înființarea de structuri de învățământ superior).
Însă procedura în cauză nu vizează raporturile juridice ale Universității cu reclamanții, ci pe acelea cu autoritățile administrației competente în materie.
Altfel spus, eventualele abateri ale Universității pârâte în derularea procesului de învățământ la specializările/programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate sau neautorizate nu pot fi imputate reclamanților aflați în eroare comună cu privire la legalitatea formei de învățământ absolvite, iar acestora nu li se poate crea sau menține un statut juridic incert.
Din probele administrate rezultă derularea raporturilor reclamanților, în calitate de studenți, cu U. S. Haret, inclusiv faptul că aceștia și-au îndeplinit obligațiile contractuale asumate, respectiv plata taxelor de studii, susținerea și promovarea tuturor examenelor inclusiv a celui de licență.
La rândul său, U. a procedat la eliberarea actelor de studii completate (cu excepția diplomelor de licență). Altfel spus, U. S. Haret a creat, față de studenții înmatriculați (actuali absolvenți) o aparență de legalitate a formelor de învățământ (aparența rezultată din încheierea contractelor de școlarizare, încasarea taxelor, organizarea și desfășurarea de examene, inclusiv de licență etc).
Astfel, U. pârâtă a creat reclamanților aparența de legalitate a organizării și desfășurării formei de învățământ pe care aceasta a urmat-o. Toate împrejurările de fapt indicate mai sus sunt suficiente a conchide că reclamanții se puteau încrede în aparența de legalitate a formei de învățământ respective.
Pe lângă aceste argumente, instanța reține mai ales faptul că adeverințele eliberate reclamanților sunt valabile, întrucât nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării/constatării nulității sau anulării acestor acte.
Or, de vreme ce adeverințele nu au fost revocate sau, după caz, anulate, acestea produc în continuare efecte juridice, ceea ce presupune că beneficiarilor lor trebuie să li se recunoască toate drepturile conferite de lege pe baza acestora.
A interpreta în sens contrar înseamnă a prejudicia grav interesele absolvenților, prin acordarea de diplome nerecunoscute de MEN, (fostă MECTS) și, implicit, nici de alte autorități ale statului, absolvenții riscând sa fie excluși din carieră, din viața socială, în condițiile în care au fost admiși la studii de către U. S. Haret, au achitat taxele de școlarizare, au promovat examenele din cursul anilor, precum și examenul de licență.
Pentru aceste considerente, în baza art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004, instanța va admite cererea principală formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret și va obliga pârâta să elibereze acestora diploma de licență și suplimentul la diplomă.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, formulată de pârâtă în contradictoriu cu MEN (fostă MECTS), se retine că obiectul acesteia este "obligarea MECTS la aprobarea tipăririi formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă", având în vedere că prin adresele 385/06.04.2009, 769/25.08.2009, 31/21.06.2010, 557/12.10.2010, 569/18.10.2010, 573/26.10.2010, 1054/03.02.2011, 960/08.10.2009 și 278/05.08.2010, U. a solicitat MECTS aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate la Romdidac.
Astfel cum s-a reținut în cele ce preced, nici o autoritate administrativă sau instanță de judecată nu s-au pronunțat în sensul revocării sau constatării nulității absolute precum și a anulării adeverințelor de licență eliberate reclamanților, motiv pentru care acestea își produc efecte juridice.
Adeverințele de licență, se bucură de prezumția de legalitate, iar în acest context se recunoaște reclamanților calitatea de licențiați în specializarea urmată.
Cum obligația pârâtei U. S. Haret, asupra căreia instanța a statuat în considerentele expuse anterior, este corelativă obligației pârâtului MEN (fost MECTS) de a aproba formularele tipizate, urmează ca cererea de chemare în garanție să fie admisă și obligat chematul în garanție la executarea obligației.
Tribunalul a respins cererea formulată de reclamanți privind obligarea pârâtei la plata unor penalități în cuantum de 200 lei pe zi de întârziere și cererea formulată de pârâtă de obligare a chematului în garanție la plata unor penalități de întârziere, în raport de dispozițiile art. 24 alin (2) din Legea nr. 554/2004 în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, având în vedere că daunele solicitate în temeiul art. 24 intervin în cazul neexecutării hotărârii, pentru a acoperi prejudiciul cauzat de neexecutarea în termenul legal al hotărârii judecătorești pronunțate, fiind acordate în cadrul procedurii de executare printr-o hotărâre separată potrivit art.25 alin 1, ceea ce nu este cazul în speță.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de reclamanți în contradictoriu cu MEN (fost MECTS), tribunalul a respins-o, având în vedere că prin admiterea cererii principale, reclamanții nu au căzut în pretenții pentru a putea formula o cerere de chemare în garanție în condițiile art.60 Cod de procedură civilă, o astfel de cerere fiind inadmisibilă.
Totodată, s-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul M. Educației Naționale, prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, a învederat instanței de recurs, ca prim motiv, faptul că prima instanță a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de prevederile art. 60 C.proc.civ. În genere, partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, dacă există un raport juridic. De asemenea, în doctrina de specialitate se arată faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelor care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune s-a făcut cu titlu oneros.
Admiterea cererii de chemare în garanție formulată de U. „S. Haret” din București este neîntemeiată întrucât între M. Educației Naționale și U. „S. Haret” București, instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cereri.
În consecință, admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea Ministerului Educației Naționale de a „aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și supliment la diplomă pentru reclamant”, care nu a urmat o formă de învățământ acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu, excede cadrului legal. Pentru a fi vătămată vreun drept trebuie ca acel drept să existe mai întâi. Cu toate acestea, în lipsa unui drept, M. Educației Naționale este obligat prin sentința criticată să aprobe tipărirea de formulare tipizate.
Astfel, instituția de învățământ superior are dreptul de a organiza admiterea la studii dacă este autorizată să funcționeze provizoriu. Ori, la momentul înscrierii la studii a reclamantului, U. S. Haret nu era autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ urmată de reclamant, aspect ignorat de altfel de către instanța de fond.
Motivarea instanței de fond argumentată de adeverințele emise de către U. „S. Haret” absolvenților săi, nu reprezintă o justificare legală și pertinentă pentru eliberarea actelor de studii. Adeverințele sunt emise în primul rând de instituția care a organizat procesul de învățământ. Adeverința are termen limitat de valabilitate. M. Educației Naționale este obligat să respecte și să aplice legea. Acest aspect a fost omis de către instanța de fond care a admis în parte și în mod neîntemeiat cererea de chemare în garanție. În consecință soluția instanței de fond cu privire la admiterea în parte a cererii de chemare în garanție este nelegală.
În concluzie, raportat la prevederile legale invocate, a solicitat admiterea prezentului recurs astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii față de M.E.N. ca neîntemeiată.
Un al doilea motiv de recurs vizează faptul că prima instanță a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea MECTS.
Organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior sunt atribuții exclusive ale Ministerului Educației Naționale. Având în vedere acest aspect, a precizat că atribuțiile și competențele M.E.N.- fost M.E.C.T.S. - sunt reglementate în H.G. nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare, în art. 216 alin. 2 din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare precum și în alte acte normative cu incidență asupra sistemului național de învățământ superior.
Așadar, referitor la speța dedusă judecații, în conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 288/2004 se specifica faptul că „organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării”. Organizarea mecanismelor de asigurare a calității în învățământ sunt atribuții ale ARACIS care este un organism autonom, cu atribuții distincte, conform O.U.G. nr. 75/12 iulie 2005 privind asigurarea calității educației. Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin O.U.G. nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.
După apariția Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, specializările care funcționează în cadrul Universității S. Haret au fost autorizate să funcționeze provizoriu sau au fost acreditate, potrivit Hotărârilor Guvernului României.
Prin Legea privind înființarea Universității S. Haret din București nr. 443 din 5 iulie 2002, publicată în M.O. al României nr. 491 din 9 iulie 2002, U. S. Haret - constituită și funcționând legal în structura Fundației România de Mâine - este definită ca „instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ”. În art. 3 din Legea nr. 443/2002 se statuează că în componența Universității S. Haret, intră structurile acreditate sau autorizate provizoriu.
În virtutea interpretării speculative a prevederilor art. 60 din Legea 84/1995, respectiv interpretarea fără a se ține cont de contextul unitar al Legii 84/1995, începând cu anul 2005, U. „S. Haret” organizează formele de învățământ „ID” și „FR”. Organizarea formelor ID și FR la unele specializări, deși există și forma ZI nu excludea (și nu exclude) obligația de conformare în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor și standardelor de autorizare și acreditare, implicit obligația asigurării resurselor umane și materiale pentru fiecare formă și locație de învățământ în mod distinct.
Hotărârea de Guvern nr. 676/ 28 iunie 2007 privind domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea în Anexa 3 se referă la structura instituțiilor de învățământ superior particular acreditate, domeniile de studii universitare de licență și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu. La poziția 6 Anexa 3 din H.G. 676/2007 este precizată structura legală pentru U. S. Haret la nivelul anilor 2007.
Cu rea credință și cu vădită intenție de neconformare legală, U. „S. Haret” atacă H.G. nr. 676/2007 în fața instanței, fără succes. Astfel, conform Deciziei I.C.CJ. nr. 4726/29.10.2009, structurile ID și FR sunt nelegale, nerespectând condițiile de acreditare imperativ prevăzute de legislația în domeniu.
În perioada 2004-2009 funcția de conducere a Universității „S. Haret” era exercitată de Președintele Universității care îndeplinea și atribuțiile funcției de Rector, funcție care nu exista specificată în Legea învățământului nr. 84/1995, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind funcție de conducere a instituțiilor de învățământ superior, iar conform Legii 128/1997 privind statutul personalului didactic, art. 68, numai rectorul poate fi conducătorul unei instituții de învățământ superior.
Recurentul a arătat că programele de studii sunt propuse MEN de către ARACIS. MEN la rândul său înaintează spre adoptare Guvernului respectivele propuneri. Guvernul va concretiza printr-o hotărâre de Guvern aspectele înaintate de către MEN. În urma sesizărilor ARACIS, MEN a înaintat către Guvernul României propunerea de a emite o ordonanță care să reglementeze în mod legal posibilitatea studenților ce se aflau la formele nelegale de învățământ, de a termina studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate. Astfel, a fost emisă O.G. nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate. Potrivit acestui act normativ, studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță aveau dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate.
Evaluarea instituțională, după înființarea prin Legea nr. 443/2002 a Universității „S. Haret" a fost solicitată de instituție abia la 01.11.2011. Așadar, nu există niciun temei legal pentru demersul reclamanților de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu.
A arătat că, deși prin adresa nr. 630/2010 semnată de Rector Conf. Univ. Dr. A. B., U. S. Haret afirma că „există un număr de_ absolvenți la forma de învățământ ID pentru care nu s-au solicitat diplome de licență, situația acestora urmând a fi clarificată prin OG 10/2009”, în nici un moment nu s-a făcut dovada îndeplinirii dispozițiilor respectivei O.G. U. nu a efectuat nici un demers pentru evaluarea în noile condiții și mărirea capacității de școlarizare, organizând astfel „cursuri” fără respectarea prevederilor legale, cu unicul scop de a încasa taxe de școlarizare de la cât mai mulți „studenți”.
În conformitate cu prevederile art. 5 alin. l și alin. 4 din Ordinul nr. 2284/28 septembrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, gestionează, completează și eliberează numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
În acest caz, conform prevederilor Ordinului nr. 2284/28 septembrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, U. nu avea și nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/neacreditate. Același Ordin 2284/2007, statuează că răspunderea pentru modul cum s-au gestionat, completat și eliberat actele de studii revine exclusiv Universității S. Haret.
Față de menționatele prevederi legale, se poate concluziona că reclamantul a urmat studiile unei forme de învățământ ai cărei studenți nu au fost avuți în vedere în cuprinsul cifrei de școlarizare pentru care s-au eliberat amintitele tipizate.
Faptul că U. S. Haret a eliberat adeverințe care, în opinia acesteia, ar
atesta efectuarea unor studii, reprezintă un demers ce implica numai responsabilitatea respectivei Universități. Eventuala amendare/cenzurare de către MEN a acestor adeverințe se manifestă în limitele legale, nerecunoscându-se efectele eliberării adeverințelor respective: quod nullum est, nullum producit effectum. Prin efectul dispozițiilor legii în temeiul cărora aceste adeverințe au fost emise, beneficiarii lor aveau la dispoziție o dovadă de studii care după minim 6 luni, respectiv maxim 12 luni, după expirarea termenului amintit, adeverința era nulă de drept. Aceasta nulitate privind dovada studiilor efectuate, urma să fie acoperită de eliberarea diplomei. Neeliberarea diplomei de studii nu face decât să păstreze activă această stare de drept în ceea ce privește nulitatea oricărei dovezi privind efectuarea studiilor de învățământ superior de către reclamanți. Așadar, cei care ulterior împlinirii termenului de 12 luni au înțeles să dea eficiență unui document nul de drept, nu au făcut decât să-și asume niște riscuri ale căror efecte urmează să le suporte exclusiv.
Prin obligarea Ministerului la aprobarea eliberării formularelor tipizate pentru actele de studii, nu s-a luat în considerare tocmai opoziția sau reacția M.E.N. față de eventualitatea manifestării efectelor juridice ale unor adeverințe de studii nule de drept.
Recurentul a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței și rejudecarea acțiunii, în sensul respingerii acțiunii și a cererii de chemare în garanție ca neîntemeiate.
În drept. art.60, art.304 pct.(4) și (9) C., art.304 ind.1, Legea nr. 84/1995, H.G. nr. 536/2011, Legea 1/2011, H.G. 1011/2001, Legea nr. 288/2004, Ordinul nr. 2284/2007, O.U.G. nr. 75/2005.
Recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Instituind regula controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ (art. 126 alin. 6), Constituția României stabilește prin dispozițiile art. 52 alin. 1 din Constituția României, preluate de art. 1 din Legea 554/2004, dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, de a se adresa instanței pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.
În aplicarea acestor dispoziții legale, reclamanta a formulat acțiunea de față prin care a invocat refuzul nejustificat al pârâtei U. „S. Haret” de a-i elibera diploma de licență la absolvirea facultății.
Reclamantii, înscrisă la U. „S. Haret”, au finalizat studiile prin susținerea și promovarea examenului de licență în 2009, fiindu-le emisă adeverință ce atestă acest fapt.
Ca atare, U. „S. Haret” are obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii, să elibereze și diploma de licență. Aceasta întrucât actul prin care se recunoaște reclamantilor calitatea de licențiată, nefiind revocat sau anulat, se bucura de prezumția de legalitate și veridicitate de care beneficiază orice act administrativ.
Este adevărat că prevederile art. 2 din Legea 288/2004 privind organizarea studiilor universitare impun ca „Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării.”. Iar actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Aceste acreditari/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual. Nu pot fi recunoscute acte de studii eliberate în mod nelegal persoanelor care au urmat studii cu nerespectarea prevederilor legale.
Însa, calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității „S. Haret”, ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, nu poate prejudicia reclamantii care, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-au încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și care, în aceste condiții, nu pot fi victimele lipsei de acreditare.
Într-adevăr, există o anumită procedură privind acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor instituțiilor de învățământ (potrivit art. 17 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 75/2005, ARACIS are atribuții în domeniul acreditării: ... evaluează în temeiul standardelor și al metodologiei aprobate prin hotărâri ale Guvernului, la cerere sau din proprie inițiativă, și propune autorizarea, respectiv acreditarea furnizorilor de învățământ superior și a programelor lor de studii. Pe baza rapoartelor de acreditare, M. Educației și Cercetării elaborează actele normative pentru înființarea de structuri de învățământ superior).
Însă, procedura în cauză nu vizează raporturile juridice ale Universității „S. Haret” cu reclamantii, ci pe acelea cu autoritățile administrației competente în materie. Altfel spus, eventualele abateri ale Universității „S. Haret” pârâte în derularea procesului de învățământ la specializările /programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate sau neautorizate nu pot fi imputate reclamantilor aflată în eroare comună cu privire la legalitatea formei de învățământ absolvite, iar acestora nu li se poate crea sau menține un statut juridic incert.
Din probele administrate a rezultat derularea raporturilor reclamantilor, în calitate de studenti, cu U. „S. Haret”, inclusiv faptul că aceasta și-au îndeplinit obligațiile contractuale asumate, respectiv plata taxelor de studii, susținerea și promovarea tuturor examenelor, inclusiv a celui de licență. La rândul său, U. „S. Haret” a procedat la eliberarea actelor de studii completate (cu excepția diplomei de licență). Altfel spus, U. „S. Haret” a creat, față de studenții înmatriculați (actuali absolvenți) aparența de legalitate a formelor de învățământ (aparență rezultată din încheierea contractelor de școlarizare, încasarea taxelor, organizarea și desfășurarea de examene, inclusiv de licență, etc.).
U. „S. Haret” pârâtă a creat reclamantilor aparența de legalitate a organizării și desfășurării acestor forme de învățământ. Toate împrejurările de fapt indicate sunt suficiente a conchide că reclamantii se puteau încrede în aparența de legalitate a formelor de învățământ.
Se retine ca prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești în condițiile în care a constatat că refuzul de a tipări diplomele de licență și suplimentul la diplomă apare ca nejustificat în sensul art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004. În fapt, dacă s-ar îmbrățișa opinia recurentului, ar rezulta un veritabil blocaj al accesului reclamantei la justiție, în contradicție cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la celelalte motive de recurs, Curtea constată că în mod întemeiat, prin sentința atacată, instanța de fond, constatând caracterul nejustificat al refuzului pârâtei, dar și temeinicia cererii de chemare în garanție a recurentului formulată de aceasta, în raport de faptul că aprobarea formularelor tipizate ale diplomelor intră în sarcina M.E.N., a obligat pârâta la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, iar chematul în garanție la aprobarea tipăririi formularelor necesare eliberării acestora.
Recurentul a invocat în motivele de recurs faptul că organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior și asigurarea calității în învățământ sunt atribuții exclusive ale M.E.N., instanța neputând dispune acordarea diplomelor de licență decât prin substituirea în atribuțiile acestuia.
Ori, așa cum rezultă din dispozițiile legale anterior citate, controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, locale sau centrale, pe calea contenciosului administrativ este garantat.
Stabilirea prin dispoziții legale a unor competențe exclusive în atribuțiile unei autorități sau instituții publice nu exceptează actele acesteia de la controlul instanței specializate, exclusivitatea atribuțiilor neputând constitui temei pentru exercitarea abuzivă a acestora. Aceasta deoarece într-un stat de drept puterea discreționară conferită autorității publice nu poate fi privită ca o putere absolută și fără limite, întrucât exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege, constituie exces de putere, conform dispozițiilor art. 2 din Legea 554/2004.
Ca atare, cum în speță instanța de fond, admițând acțiunea, a constatat tocmai faptul că refuzul pârâtei, respectiv chematului în garanție de a aproba tipărirea și eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă reclamantei, reflectă exercitarea abuzivă a dreptului de apreciere al autorităților publice implicate, Curtea constată că prima instanță și-a exercitat atribuțiile în limitele puterii judecătorești.
Referitor la sustinerile privind hotărârile de guvern prin care U. „S. Haret” a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate, Curtea apreciază că aceste susțineri nu pot fi reținute deoarece acestea nu formează obiectul cererii de chemare în garanție, instanța de fond nefiind investită cu vreo cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță.
De altfel, prin sentința recurată, răspunzând susținerilor din cererea principală, instanța de fond a reținut în mod judicios faptul că nu poate prejudicia pe reclamanti calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității S. Haret, ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, întrucât reclamantii, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-a încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și, în aceste condiții, nu poate fi victima lipsei de acreditare.
De asemenea, instanța de fond a apreciat în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admitere a cererii de chemare în garanție, deoarece doar prin admiterea cererii de chemare în garanție se asigură efectiv punerea în executare a obligației pârâtei intimate U. „S. Haret” de eliberare către intimata reclamantă a diplomei de licență obținute în urma susținerii examenului de licență sesiunea iulie 2009, în cauză existând o interdependență între cele două obligații menționate în cereri, cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, în raport de competența fiecărei autorități.
Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentului chemat în garanție referitoare la modalitatea în care prima instanță a apreciat cu privire la îndeplinirea de către intimata pârâtă, în calitate de unitate de învățământ superior a obligațiilor sale, atât timp cât legalitatea formelor de învățământ la distanță nu a format obiectul cererii deduse judecății, eventualele abateri ale universității pârâte în derularea procesului de învățământ la specializările / programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate sau neautorizate neputând fi imputate reclamantei căreia nu i se poate crea sau menține un statut juridic incert.
Curtea consideră că, față de obiectul cererii dedusă judecății, și ținută fiind de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța de fond nu putea să cenzureze, atâta timp cât o cerere având acest obiect nu a fost formulată înaintea sa, modalitatea în care unitatea de învățământ privat intimată a înțeles să organizeze forma de învățământ urmată de către intimata reclamantă.
Dreptul dedus judecății, acela de a obține eliberarea unei diplome de licență pentru studiile urmate, aparține intimatilor reclamanti și acestia și l-au exercitat în limitele sale externe și interne, respectiv potrivit scopului recunoscut de lege și cu bună-credință.
Odată ce instanța de fond a apreciat că cererea reclamantilor a fost întemeiată sub aspectul obligării pârâtei U. „S. Haret” București la eliberarea în favoarea sa a diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, în mod corect s-a considerat justificată, pe temeiul prevederilor art. 7 din regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007, și cererea Universității „S. Haret” București de obligare a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularului de diplomă de licență pentru reclamantă.
În raport de cele arătate, Curtea constată că în mod corect s-a admis și cererea universității de obligare a Ministerului la tipărirea formularului de diplomă de licență și a suplimentului la diplomă întrucât, în mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate, în condițiile în care eliberarea de către pârâta U. „S. Haret” a diplomei de licență și a suplimentului la diplomă este condiționată de aprobarea tipăririi formularului acestui act de către M.E.N. în calitate de autoritate administrativă competentă.
Analizând argumentele instanței de fond, Curtea reține că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări și interpretări a dispozițiilor legale, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Pe de altă parte, Curtea reține că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012 și nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluția din prezenta decizie se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza B. c. României).
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, împotriva sentinței nr.4331/14.06.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți S. Ș. și I. S., precum și cu intimații pârâți U. "S. HARET" și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI INOVĂRII, având ca obiect obligația de a face.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 decembrie 2013.
Președinte, C. N. G. | Judecător, A. R. | Judecător, G. V. |
Grefier, V. P. |
Red.jud.CNG
Tehnred.VP/2 ex./13.12.2013
J.f.DS
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Sentința nr. 1/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
