Anulare act administrativ. Decizia nr. 6097/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6097/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 11185/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 6097/2013
Ședința publică de la 21 Mai 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. I. - judecător
Judecător: L.-M. D.
Judecător: Ș. B.
Grefier: E.-M. O.
Pe rol, judecarea recursului declarat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE G. în nume propriu, precum și în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE MOTRU împotriva sentinței nr. 718 din data de 18 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul G., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. D. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, intimatul reclamant a depus întâmpinare la data de 23.04.2013 prin Serviciul Registratură, iar recurentele și intimatul reclamant au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța, din oficiu, dispune rectificarea conceptului de citare, în sensul de a se concepta în calitate de recurentă și Direcția G. a Finanțelor Publice G., față de faptul că, din eroare, a fost conceptată și citată ca având calitatea de intimată pârâtă.
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurente și intimatul reclamant și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 718 din data de 18 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul G., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a fost respinsă excepția.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul T. D. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Motru, ANAF - Direcția G. a Finanțelor Publice G. și Administrația F. pentru Mediu.
Au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1542 lei, actualizată cu rata dobânzii legale la data plății.
Împotriva sentinței nr. 718 din data de 18 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul G., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice G. în nume propriu, precum și în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Motru.
În motivarea recursului, recurentele au susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat că organul fiscal are calitate procesuală pasivă. În acest sens, au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a D. G. și A.F.P. Motru în favoarea A.F.M. București.
Au menționat că taxa de poluare a intrat în bugetul fondului pentru mediu și este gestionată de către Administrația F. pentru Mediu potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, apreciind că A.F.M. București are calitate procesuală pasivă. A susținut că organul fiscal doar a încasat taxa și a virat-o beneficiarului, respectiv A.F.M.
Pe fondul cauzei, au arătat că în mod greșit instanța a admis acțiunea și că odată cu reașezarea metodologiei de calcul a taxei de poluare s-au eliminat reglementările referitoare la interzicerea înmatriculării în România a autoturismelor mai vechi de 8 ani și cele care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO3.
Recurentele au invocat art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005, susținând că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Au mai arătat că alin. 2) al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene față de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Referitor la dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din Tratatul U.E., recurentele au considerat că acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România. Taxa a fost adoptată pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare.
Recurentele au susținut că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru restituirea sumei. Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, au considerat că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Recurentele au susținut că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte nu suntem în prezența unor „impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor.
Totodată, recurentele au criticat obligarea la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere lipsa culpei procesuale în contextul în care organul fiscal doar aplică legislația în vigoare, iar sumele încasate au intrat în bugetul fondului pentru mediu.
Recurentele au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, respingerea acțiunii față de D. G. și A.F.P. Motru.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C.proc.civ..
Recurentele au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Intimatul reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursurile declarate, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice G., Curtea reține că este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 2 din OMPF nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și rambursare a sumelor de la buget precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, organul fiscal competent în soluționarea cererilor de restituire este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare.
Direcția G. a Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice sunt structuri administrative de sine stătătoare, care au drepturi și obligații distincte, inclusiv drepturi de natură procesuală proprii, decurgând din calitatea lor de subiecte de drept administrativ diferite, independente de raporturile administrative în care se află una față de cealaltă.
Chiar dacă administrațiile finanțelor publice municipale, ca unități fiscale teritoriale, sunt subordonate direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, ele au atribuții, sarcini și răspunderi diferite, delimitate prin regulamentele de organizare și funcționare, iar fiecare unitate fiscală poartă o răspundere proprie pentru actele îndeplinite sau pentru refuzul de a soluționa cererea care i-a fost adresată.
În speță, autoritatea fiscală competentă este pârâta A.F.P. Motru care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei pentru emisii poluante, fiind cea care a calculat cuantumul taxei și care a încasat suma cu acest titlu, iar D.G.F.P. G. nu are calitate procesuală pasivă, astfel că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. G. invocată prin întâmpinare.
Pentru acest motiv, se va admite recursul pârâtei D.G.F.P. G., va fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive și va fi respinsă acțiunea față de pârâta D.G.F.P. G. pentru lipsa calității procesuale pasive.
În raport de această critică care este întemeiată, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de această pârâtă prin motivele de recurs.
Analizând criticile formulate de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Motru, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat o sumă de bani cu titlu de taxă pentru emisii poluante, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat A.F.P. restituirea integrală a taxei pentru emisii poluante.
Autoritatea fiscală competentă este pârâta A.F.P. Motru care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei pentru emisii poluante, fiind cea care a calculat cuantumul taxei, a încasat suma cu acest titlu și căreia i s-a adresat cererea de restituire a taxei, astfel că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Motru invocată prin motivele de recurs.
Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second-hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația de a respecta dreptul european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentelor pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția G. a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul G. sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Nu poate fi interpretată însă o încălcare a principiului separației puterilor în stat și o imixtiune a puterii judecătorești în atribuțiile puterii legislative sau executive, examinarea de către judecător a priorității reglementărilor europene și a compatibilității normelor interne cu acestea, judecătorul național având în lumina art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, nu doar dreptul, dar și obligația asigurării preeminenței aplicării reglementărilor și jurisprudenței europene în raport cu cele interne.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, Curtea reține că este neîntemeiată, atâta timp cât instanța de fond, prin sentința recurată, nu a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată, întrucât acestea nu au fost solicitate.
Pentru aceste considerente, va fi respins recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Motru ca nefondat, iar în temeiul art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va fi admis recursul declarat de pârâta D.G.F.P. G., va fi modificată în parte sentința, în sensul că se va respinge acțiunea față de D.G.F.P. G. pentru lipsa calității procesuale pasive, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE MOTRU împotriva sentinței nr. 718 din data de 18 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul G., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. D. și intimatele pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE G. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act administrativ.
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE G., împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge acțiunea față de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice G. pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 mai 2013.
Președinte, C. I. | Judecător, L. M. D. | Judecător, Ș. B. |
Grefier, E. M. O. |
Red.jud. C. I.
Tehnored. M.O./ 2 ex./. 07.06.2013
Jud.fond: T. P.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2141/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 7149/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
