Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 8793/101/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 09 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R.
Judecător G. V.
Judecător C. N. G.
Grefier A. Coșei
S-a luat în examinare recursul formulat de chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE împotriva sentinței nr. 4484 din 5 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă H. L. A. și intimata pârâtă U. S. HARET.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în cadrul termenului prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, precum și faptul că, prin Serviciul arhivă, intimata pârâtă a depus întâmpinare, după care,
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurent potrivit disp. art. 242 alin. 2 Codul de procedură civilă, și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 4484 din 5 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta H. L. A. în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret.
S-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret în contradictoriu cu chematul în garanție M. Educației Naționale (ÎN CALITATE DE SUCCESOR AL FOSTULUI MINISTER AL CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI).
A fost obligată pârâta U. S. Haret București să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul de diplomă.
A fost obligată chematul în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă.
S-a respins în rest acțiunea și chemarea în garanție.
A fost obligată pârâta U. S. Haret București să plătească reclamantei suma de 4 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei U. „S. Haret” București la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii și chematul în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului solicitând obligarea acestuia la tipizarea formularelor de diplomă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății de 2000 lei penalități pe zi de întârziere.
Instanța a reținut că reclamanta este absolventă a Facultății de Psihologie din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009 forma de învățământ ID (învățământ la distanță), a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea din iulie 2009 eliberându-i-se în acest sens adeverința nr. 4469/23.07.2009, prin care se atestă că a ”susținut și promovat EXAMENUL DE LICENȚA”, obținând titlu de licențiată în psihologie, în finalul acesteia menționându-se că are „ termen de valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licență” .
Întrucât reclamanta a absolvit U. „S. Haret”, Facultatea de Psihologie din București, promoția 2009 și a promovat examenul de licență, obținând titlu de licențiat în psihologie, i-a fost eliberată adeverința nr. 4469/23.07.2009 care nu a fost revocată sau anulată și se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate de care beneficiază orice act administrativ, U. „S. Haret” avea obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii, să elibereze și diploma de licență.
Instanța a reținut că U. S. Haret, prin Legea nr.443/2002, a fost înființată ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ(art.1), iar Facultatea de Psihologie a fost acreditată să funcționeze pentru forma de învățământ la zi, prin H.G. nr.693/2003.
Ca parte a sistemului național de învățământ, U. S. Haret se bucură, conform dispozițiilor Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamanta a urmat cursurile acestei instituții de învățământ superior, de autonomie universitară, care presupunea, printre altele, și dreptul comunității universitare respective de a-și conduce și de a-și exercita libertățile academice, și de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații, inclusiv dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare.
În aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, Ministrul Educației a emis Ordinul nr. 3404/2006, în cuprinsul căruia se stabilește, la art. 2, că ”Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studiu de licență, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate”; la art. 8 prevăzându-se că ”Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”.
În raport de acest cadru normativ, care permitea universității să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată să organizeze cursuri de zi, și având în vedere că Facultatea de Psihologie figurează ca fiind abilitată să organizeze forma de învățământ de zi pe aceste domenii de studiu de licență, se constată că nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea H.G. nr. 676/2007 și a H.G. nr. 635/2008, și nici după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, factorii cu atribuții de decizie în conducerea sistemului național de educație nu au sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul universității.
În aceste condiții de reglementare și în raport de conduita adoptată de organul de specialitate al administrației publice centrale, chemat să organizeze și să conducă sistemul național de educație, se apreciază că aprobarea de către U. S. Haret a admiterii la forma de învățământ la distanță, pentru specializarea reclamantei, ca si pentru celelalte specializări acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, ține de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin art. 32 alin. 6 din Constituția României și Legea nr. 84/1995 în vigoare la momentul înscrierii reclamantei la Facultate.
Recunoașterea, prin chiar art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006, emis de către Ministrul educației, a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ la distanță, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, conferă reclamantei dreptul de a cere să i se elibereze diploma de licență, însoțită de suplimentul la diplomă.
Pe de altă parte, faptul că între universitate și M. Educației au apărut divergențe pe seama valabilității desfășurării formei de învățământ la distanță, pentru specializările la care se organizau și cursuri de zi acreditate/autorizate, nu poate prejudicia reclamantul care, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-a încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și care, în aceste condiții, nu poate fi victima lipsei de acreditare. Aceasta cu atât mai mult cu cât M. Educației sau Agenția Romană de Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS) nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că instituția de învățământ superior a acționat în afara cadrului legal.
Astfel, având în vedere că adeverința eliberată reclamantei este valabilă, întrucât nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării/constatării nulității sau anulării actului și prin urmare, produce în continuare efecte juridice, instanța apreciază că reclamantei trebuie să i se recunoască toate drepturile conferite de lege pe baza acesteia.
În consecință, instanța a apreciat ca întemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei U. „S. Haret” București la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, obligația de eliberare a actului individual de studii din sistemul național de învățământ superior, care este definit de art. 2 alin. l din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 al M.E.C.T. ca fiind ”document oficial de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate”, revenind instituției de învățământ superior acreditate.
Cât privește cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă, împotriva Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și prin care solicită obligarea acestuia să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență și suplimentului pentru reclamantă în timp de 30 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea plății de 2000 lei penalități pe zi de întârziere, instanța urmează să o respingă, pe de o parte având în vedere faptul că, formularea unei cereri de chemare în garanție trebuie să aibă la bază un raport juridic între părți, ori, între reclamantă și MECTS nu există un asemenea raport juridic, iar, pe de altă parte, în situația în care cererea de chemare în judecată a reclamantei se admite, cererea de chemare în garanție, urmează să fie respinsă întrucât reclamanta nu a căzut în pretenții conform art. 60 C.p.civ.
Inexistența unor raporturi juridice între părți care să dea naștere la drepturi și obligații reciproce, duce la respingerea cererii privind obligarea acesteia la plata sumei de 2000 lei penalități/zi de întârziere.
Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret București și a obligat pârâta să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul la diplomă.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, formulată de pârâta U. S. Haret în contradictoriu cu chematul în garanție MECTS, s-a retinut că obligația universității de a elibera diploma de licență și suplimentul la diplomă nu poate fi executată atâta timp cât M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu aprobă tipărirea formularelor tipizate.
Ori, prin adresele nr. 31/21.06.2010, nr. 557/2010, nr. 569/2010, nr. 573/2010, U. a solicitat Ministerului aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate la Romdidac.
M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului afirmă însă că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu, cu toate că nici o autoritate administrativă sau instanță de judecată nu s-au pronunțat în sensul revocării sau anulării adeverinței de licență, care se bucura de prezumția de legalitate și produce efecte juridice în sensul că se recunoaște calitatea de licențiat în specializarea urmată.
În acest context, se apreciază că, atâta timp cât, nici la încheierea perioadei de monitorizare și nici ulterior acestui moment, M. Educației, în exercitarea atribuției sale de control și monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ de stat și particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de organizare a admiterii, al funcționarii domeniilor de studiu pentru care s-a obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, precum și în cel
al susținerii examenului de licență, organul de specialitate al administrației publice centrale, cu rol de organizator și conducător al sistemului național de educație, este obligat să recunoască valabilitatea examenului susținut de reclamant și să ia măsurile administrative corespunzătoare care să permită satisfacerea dreptului acesteia de a i se elibera diploma de licență, în condițiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284 din 28 septembrie 2007; act administrativ cu caracter normativ care limitează valabilitatea adeverințelor eliberate de universitatea organizatoare a examenului de licență la maxim 12 luni.
Cum obligația pârâtei U. S. Haret este corelativă obligației pârâtului MECTS de a aproba formularele tipizate, așa cum s-a reținut anterior, se apreciază ca întemeiată cererea privind obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă.
În ceea ce privește obligarea la penalități pentru fiecare zi de întârziere instanța a apreciat-o ca neîntemeiată având în vedere că daunele solicitate în temeiul art.24 intervin în cazul neexecutării hotărârii, pentru a acoperi prejudiciul cauzat de neexecutarea în termenul legal al hotărârii judecătorești pronunțate, fiind acordate în cadrul procedurii de executare printr-o hotărâre separată potrivit art. 25 alin 1 ceea ce nu este cazul în speță.
Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret în contradictoriu cu M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă și va respinge restul acțiunea și cererea de chemare în garanție.
În temeiul art. 274 C.pr.civ. a fost obligată pârâta U. S. Haret București să plătească reclamantei suma de 4 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
În motivarea recursului, chematul în garanție a criticat hotărârea instanței de fond deoarece nu a soluționat litigiul conform regulilor de drept aplicabile.
Prima instanță a ignorat HG nr. 1011/2001, act normativ adoptat de Guvernul României tocmai în vederea punerii în executare a prev. art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995.
Cu privire la regimul juridic al adeverințelor emise de U. S. Haret în anul 2009, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că valabilitatea acestora a fost de maxim 12 luni, dată după care nu se mai poate reține că acestea se bucură de prezumția de legalitate. Prin efectul legii în temeiul căreia aceste adeverințe au fost emise, beneficiarii lor aveau la dispoziție o dovadă de studii care, după minim 6 luni, maxim 12 luni își pierdea valabilitatea.
A mai arătat recurentul că, în cauza suspusă judecății, legislația este cât se poate de clara, fiind ușor de observat ca, cel puțin în acest domeniu, un fapt ilicit și anume organizarea unor cursuri fără a respecta prevederile legale nu poate produce efecte licite (adică recunoașterea unor adeverințe de studii ca valabile legal, deși organizarea cursurilor in baza cărora s-au eliberat respectivele adeverințe s-au făcut cu eludarea dispozițiilor legale imperative privind parcurgerea procedurii de evaluare în vederea acreditării). Altfel spus, în baza principiului legalității, o fapta ilicita nu poate deveni licita, neexistând nici aparenta in drept atâta timp cât exista norme legale imperative ce nu au fost respectate, iar beneficiarul avea sau trebuia sa aibă știința de acest lucru printr-o minimă diligenta la care era obligat (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).
Cât privește motivarea admiterii cererii de chemare în garanție a învederat că aceasta nu poate fi primită motivat de faptul că, chematul în garanție ar trebui să se subroge în obligațiile celui ce l-a chemat în garanție, în acest caz de a completa și elibera diploma reclamantului. Or, MEN nu are și nu poate avea atribuții privind completarea și eliberarea diplomelor care să ateste parcurgerea unor cursuri care nu numai că nu au fost organizate de acesta ci, mai mult au fost organizate ilegal.
Recurentul a mai precizat că formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică. Prin urmare, o instituție care înmatriculează studenți la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță care nu au parcurs procedura obligatorie autorizării nu este îndreptățită să desfășoare procesul de învățământ, să elibereze diplome.
Norma prevăzută de art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, de care se prevalează pârâta pentru a justifica organizarea procesului educațional fără a avea vreo acreditare sau autorizare de funcționare provizorie pentru forma de învățământ, specializarea pentru care a organizat admiterea, nu poate fi interpretată în sensul dorit de aceasta, respectiv în sensul că, odată dobândită acreditarea pentru forma de învățământ la zi, automat, instituția putea, pentru aceeași specializare, să organizeze și forma de învățământ ID sau FR.
Art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 nu face decât să stabilească o condiție prealabilă de fond pentru organizarea cursurilor în formele de învățământ ID, FR, aceea a existenței formei de învățământ zi. Sub nicio formă această dispoziție legală nu ar putea fi interpretată în sensul înlăturării unui întreg proces de evaluare academică, astfel cum este el prevăzut de art. 3 din HG nr. 1011/2001 raportat la disp. Legii nr. 88/1993 și de OUG nr. 75/2005.
Conform prevederilor legale formele de învățământ la distanță și fără frecvență trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Aparența dreptului nu poate constitui drept și nici nu se poate prevala de ea atunci când există lege. În concluzie, instanța de fond încălcând principiul separației puterilor în stat dispune peste atribuțiile trasate acesteia de către legiuitor și admite în mod netemeinic și nelegal acțiunea reclamantei care nu a urmat o formă de învățământ reglementată conform dispozițiilor legale.
A solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și, în urma rejudecării cauzei, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii și a cererii de chemare în garanție.
În drept, au fost invocate Legea nr. 554/2004, HG nr. 940/2004, HG nr. 1609/2004, Legea nr. 84/1995, Legea nr. 88/1993, HG nr. 1011/2001.
La data de 27.11.2013, intimata pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Instituind regula controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ (art. 126 alin. 6), Constituția României stabilește prin dispozițiile art. 52 alin. 1 din Constituția României, preluate de art. 1 din Legea 554/2004, dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, de a se adresa instanței pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.
În aplicarea acestor dispoziții legale, reclamanta a formulat acțiunea de față prin care a invocat refuzul nejustificat al pârâtei U. „S. Haret” de a-i elibera diploma de licență la absolvirea facultății.
Reclamanta, înscrisă la U. „S. Haret”, a finalizat studiile prin susținerea și promovarea examenului de licență în 2009, fiindu-i emisă adeverință ce atestă acest fapt.
Ca atare, U. „S. Haret” are obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii, să elibereze și diploma de licență. Aceasta întrucât actul prin care se recunoaște reclamantei calitatea de licențiată, nefiind revocat sau anulat, se bucura de prezumția de legalitate și veridicitate de care beneficiază orice act administrativ.
Este adevărat că prevederile art. 2 din Legea 288/2004 privind organizarea studiilor universitare impun ca „Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării.”. Iar actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Aceste acreditari/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual. Nu pot fi recunoscute acte de studii eliberate în mod nelegal persoanelor care au urmat studii cu nerespectarea prevederilor legale.
Însa, calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității „S. Haret”, ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, nu poate prejudicia reclamanta care, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-a încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și care, în aceste condiții, nu poate fi victima lipsei de acreditare.
Într-adevăr, există o anumită procedură privind acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor instituțiilor de învățământ (potrivit art. 17 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 75/2005, ARACIS are atribuții în domeniul acreditării: ... evaluează în temeiul standardelor și al metodologiei aprobate prin hotărâri ale Guvernului, la cerere sau din proprie inițiativă, și propune autorizarea, respectiv acreditarea furnizorilor de învățământ superior și a programelor lor de studii. Pe baza rapoartelor de acreditare, M. Educației și Cercetării elaborează actele normative pentru înființarea de structuri de învățământ superior).
Însă, procedura în cauză nu vizează raporturile juridice ale Universității „S. Haret” cu reclamanta, ci pe acelea cu autoritățile administrației competente în materie. Altfel spus, eventualele abateri ale Universității „S. Haret” pârâte în derularea procesului de învățământ la specializările /programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate sau neautorizate nu pot fi imputate reclamantei aflată în eroare comună cu privire la legalitatea formei de învățământ absolvite, iar acesteia nu i se poate crea sau menține un statut juridic incert.
Din probele administrate a rezultat derularea raporturilor reclamantei, în calitate de studentă, cu U. „S. Haret”, inclusiv faptul că aceasta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, respectiv plata taxelor de studii, susținerea și promovarea tuturor examenelor, inclusiv a celui de licență. La rândul său, U. „S. Haret” a procedat la eliberarea actelor de studii completate (cu excepția diplomei de licență). Altfel spus, U. „S. Haret” a creat, față de studenții înmatriculați (actuali absolvenți) aparența de legalitate a formelor de învățământ (aparență rezultată din încheierea contractelor de școlarizare, încasarea taxelor, organizarea și desfășurarea de examene, inclusiv de licență, etc.).
U. „S. Haret” pârâtă a creat reclamantei aparența de legalitate a organizării și desfășurării acestor forme de învățământ. Toate împrejurările de fapt indicate sunt suficiente a conchide că reclamanta se putea încrede în aparența de legalitate a formelor de învățământ.
Pe lângă aceste argumente, Curtea reține mai ales faptul că adeverința eliberată reclamantei este valabilă, întrucât nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării/constatării nulității sau anulării actului. Or, de vreme ce adeverința nu a fost revocată sau, după caz, anulată, aceasta produce în continuare efecte juridice, ceea ce presupune că beneficiarului trebuie să i se recunoască toate drepturile conferite de lege pe baza acesteia.
A interpreta în sens contrar înseamnă a prejudicia grav interesele absolvenților, prin acordarea de diplome nerecunoscute de MECTS și, implicit, nici de alte autorități ale statului, absolvenții riscând să fie excluși din carieră, din viața socială, în condițiile în care au fost admiși la studii de către U. „S. Haret”, au achitat taxele de școlarizare, au promovat examenele din cursul anilor, precum și examenul de licență.
În speță, prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești în condițiile în care a constatat că refuzul de a tipări diplomele de licență și suplimentul la diplomă apare ca nejustificat în sensul art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004. În fapt, dacă s-ar îmbrățișa opinia recurentului, ar rezulta un veritabil blocaj al accesului reclamantei la justiție, în contradicție cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la celelalte motive de recurs, Curtea constată că în mod întemeiat, prin sentința atacată, instanța de fond, constatând caracterul nejustificat al refuzului pârâtei, dar și temeinicia cererii de chemare în garanție a recurentului formulată de aceasta, în raport de faptul că aprobarea formularelor tipizate ale diplomelor intră în sarcina M.E.N., a obligat pârâta la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, iar chematul în garanție la aprobarea tipăririi formularelor necesare eliberării acestora.
Referitor la sustinerile privind hotărârile de guvern prin care U. „S. Haret” a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate, Curtea apreciază că aceste susțineri nu pot fi reținute deoarece acestea nu formează obiectul cererii de chemare în garanție, instanța de fond nefiind investită cu vreo cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță.
De altfel, prin sentința recurată, răspunzând susținerilor din cererea principală, instanța de fond a reținut în mod judicios faptul că nu poate prejudicia pe reclamantă calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității S. Haret, ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, întrucât reclamanta, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-a încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și, în aceste condiții, nu poate fi victima lipsei de acreditare.
De asemenea, instanța de fond a apreciat în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admitere a cererii de chemare în garanție, deoarece doar prin admiterea cererii de chemare în garanție se asigură efectiv punerea în executare a obligației pârâtei intimate U. „S. Haret” de eliberare către intimata reclamantă a diplomei de licență obținute în urma susținerii examenului de licență sesiunea iulie 2009, în cauză existând o interdependență între cele două obligații menționate în cereri, cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, în raport de competența fiecărei autorități.
Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentului chemat în garanție referitoare la modalitatea în care prima instanță a apreciat cu privire la îndeplinirea de către intimata pârâtă, în calitate de unitate de învățământ superior a obligațiilor sale, atât timp cât legalitatea formelor de învățământ la distanță nu a format obiectul cererii deduse judecății, eventualele abateri ale universității pârâte în derularea procesului de învățământ la specializările / programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate sau neautorizate neputând fi imputate reclamantei căreia nu i se poate crea sau menține un statut juridic incert.
Curtea consideră că, față de obiectul cererii dedusă judecății, și ținută fiind de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța de fond nu putea să cenzureze, atâta timp cât o cerere având acest obiect nu a fost formulată înaintea sa, modalitatea în care unitatea de învățământ privat intimată a înțeles să organizeze forma de învățământ urmată de către intimata reclamantă.
Dreptul dedus judecății, acela de a obține eliberarea unei diplome de licență pentru studiile urmate, aparține intimatei reclamante și aceasta și l-a exercitat în limitele sale externe și interne, respectiv potrivit scopului recunoscut de lege și cu bună-credință.
Odată ce instanța de fond a apreciat că cererea reclamantei a fost întemeiată sub aspectul obligării pârâtei U. „S. Haret” București la eliberarea în favoarea sa a diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, în mod corect s-a considerat justificată, pe temeiul prevederilor art. 7 din regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007, și cererea Universității „S. Haret” București de obligare a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularului de diplomă de licență pentru reclamantă.
În raport de cele arătate, Curtea constată că în mod corect s-a admis și cererea universității de obligare a Ministerului la tipărirea formularului de diplomă de licență și a suplimentului la diplomă întrucât, în mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate, în condițiile în care eliberarea de către pârâta U. „S. Haret” a diplomei de licență și a suplimentului la diplomă este condiționată de aprobarea tipăririi formularului acestui act de către M.E.N. în calitate de autoritate administrativă competentă.
Analizând argumentele instanței de fond, Curtea reține că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări și interpretări a dispozițiilor legale, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Pe de altă parte, Curtea reține că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012 și nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluția din prezenta decizie se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza B. c. României).
Pentru aceste considerente, Curtea constată că motivele de recurs sunt neîntemeiate și în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE împotriva sentinței nr. 4484 din 5 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă H. L. A. și intimata pârâtă U. S. HARET.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Decembrie 2013.
Președinte, A. R. | Judecător, G. V. | Judecător, C. N. G. |
Grefier, A. Coșei |
Red. Jud. C.N.G
2ex./A.C. 11 Decembrie 2013
j. fond C.D.B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
