Anulare act administrativ. Decizia nr. 8251/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8251/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 10490/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 8251/2013
Ședința publică de la 20 Iunie 2013
PREȘEDINTE: - T. B.
Judecător: - L. C.
Judecător: - M. F.
Grefier: - R. Ștomlega
x.x.x
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamantul C. R. A. și pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROVINARI împotriva sentinței nr.6 din 8 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se că recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal iar recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.242 C.pr.civilă, prin motivele de recurs. Recurentul reclamant C. R. A. a depus chitanța nr.7243 din 23.05.2013, reprezentând dovada achitării taxei de timbru
Curtea, luând act că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, a apreciat cauza în stare de judecată și a trecut la soluționarea recursului de față.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr.6 din 8 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul C. R. împotriva pârâtelor Administrația Finanțelor Publice Rovinari și Administrația F. pentru Mediu.
A fost obligată pârâta A.F.P. Rovinari la plata sumei de 2655 lei cu titlu de taxă de poluare, actualizată cu rata dobânzii legale.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Rovinari.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei AFM București.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței nr. 6 din 8 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, au declarat recurs reclamantul C. R. A. și pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROVINARI.
În motivarea recursului său, recurentul reclamant C. R. A. a susținut că instanța de fond, în mod greșit, a respins acțiunea formulată împotriva A.F.M. întrucât acesta e beneficiarul sumei.
A solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulate.
În susținerea cererii de recurs, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROVINARI, a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins excepția calității procesuale pasive a A.F.P. Rovinari, cu motivarea că A.F.P. Rovinari este organul fiscal care a emis actul de calcul al taxei de poluare.
Potrivit art.1 din O.U.G. 50/2008 „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxa, care constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”.
Art.8 alin.5 din H.G. nr.668/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a H.G. nr.50/2008 prevede că „restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă se face din bugetul F. pentru Mediu”.
A solicitat să se constate lipsa calității procesuale a A.F.P. Rovinari în ceea ce privește restituirea taxei de poluare și respingere acțiunii reclamantului ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă”.
Referitor la fondul cauzei, a invocat art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005 și a susținut că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
A precizat că alin.2 al art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Referitor la dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din Tratatul U.E., recurenta a considerat că acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România. Taxa a fost adoptată pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta a considerat că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România. Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani, se va plăti aceeași taxa de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice. Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunităților Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Recurenta a susținut că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte nu suntem în prezența unor „impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor.
Cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, a apreciat că, întrucât nu sunt în culpă procesuală, nu poate fi obligată la o astfel de plată.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.3041 C.pr.civilă și art.20din legea nr.554/2004.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism marca Bentley continental, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat cu chitanța . nr._/13.05.2010 suma de_ lei cu titlu de taxă de poluare, sumă stabilită prin decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule (f.8)
Cu cererea nr._ din 25.06.2010 reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei pe poluare, pârâta A.F.P. a Municipiului C. comunicându-i refuzul de restituire cu adresa nr._/30.06.2010, (fila 50 dosar recurs).
Din actele de proveniența ale mașinii si decizia de calcul a taxei, rezulta ca mașina a fost înmatriculata anterior, pentru prima data la 31.12.2004 si provine dintr-un alt stat membru UE (Germania). Aceasta situație de fapt nu a fost contestata de către parate.
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În consecință, sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, obiectul acțiunii în contencios administrativ constituindu-l refuzul nejustificat al organului fiscal de a restitui o taxă. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze instanței de judecată.
În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie pentru a-și putea înmatricula autoturismul și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată, procedeul fiind legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă repetițiunii.
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului de soluționare favorabilă a cererii sale.
Demersul administrativ la care persoana vătămată, în speță recurentul reclamant, era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât, obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul la instanța de judecată.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu sunt incidente în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
În speță, autoritatea fiscală competentă, dat fiind domiciliul reclamantului, este pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROVINARI, care are calitate procesuală pasivă, având calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, D.G.F.P. D. neavând calitate procesuală pasivă.
În conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Cererilor de restituire integrală a taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 considerată ca fiind contrară normelor comunitare, li se aplică dispozițiile legale cu caracter general prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală și Ordinul 1899/2004.
Reținerile instanței de fond cu privire la compatibilitatea taxei de poluare, astfel cum a fost reglementata de dreptul intern cu normele europene nu poate fi primita, criticile reclamantului reclamant pe acest aspect fiind fondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008. Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul G. sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09 T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este și faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N.(ca de altfel și hotărârea T.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE (fostul art. 234 CE), o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare [Hotărârea din 27 martie 1980, afacerea 61/79, Denkavit italiana, par. 16; Hotărârea din 2 februarie 1988, afacerea 24/86, Blaizot, par. 27; Hotărârea din 15 decembrie 1995, afacerea C-415/93, Bosman, par. 141; Hotărârea din 5 octombrie 2006 în afacerile reunite C-290/05 (Nadasdi) și C-333/05 (N.), par. 62].
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.
În aplicarea prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cum dispozițiile din legea internă sunt contrare dispozițiilor din legislația comunitară, reclamantul este îndreptățit să i se restituie taxa de poluare.
În astfel de situații Curtea de Justiție Europeană a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (a se vedea: CJC, cazul nv. 68/79 Hans J. I/S contre Ministere danois des impots . cauza conexată m. C- 290/05 și C-333/05 Nâdasdi și N. parag. 61-70).
Pentru a respecta efectele deciziei pronunțate de C.J.U.E., prevederile O.U.G. nr. 50/2008 fiind contrare dreptului U.E. și fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, Curtea apreciază că recursul este întemeiat.
În privința dobânzii, Curtea reține că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 C.proc.fiscală. Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70 după caz. Art. 70 alin. 1 din codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
Coroborând prevederile art. 124 alin. 1 și art. 70, Curtea reține că organul fiscal trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze cererea de restituire. Același termen de 45 de zile este reglementat și în capitolul I, pct. 1 din Ordinul 1899/22.12.2004 și anume se arată că restituirea se face în 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competențe de administrare a creanței bugetare.
În ceea ce privește nivelul dobânzii, Curtea constată că acesta este reglementat în mod expres în cuprinsul art. 124 alin. 2 Cod procedură fiscală, în sensul că dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute în codul de procedură fiscală și se suportă din același buget din care se restituie sumele solicitate de plătitori.
Din prevederile capitolului 2 pct. 2 ale Ordinului menționat rezultă că dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului de 45 de zile, până în ziua înregistrării operațiunii de compensare sau de restituire, prin înmulțirea numărului de zile determinate în modul arătat cu nivelul dobânzii prevăzute de art. 119 cod procedură fiscală (fost 114). În speță, se constată că nici prin cererea de restituire (f.52) și nici printr-o altă cerere ulterioară recurentul reclamant nu a solicitat în mod expres ca taxa de poluare să fie restituită împreună cu dobânda legală aferente. Pentru prima dată acesta exprimându-și explicit intenția de a se acorda actualizarea debitului doar prin cererea adresată instanței.
În concordanță cu stare de fapt și cu dispozițiile legale, Curtea constată că nu pot fi obligate instituțiile pârâte la acordarea reactualizării și va respinge în consecință acest petit.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite recursurile, va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că va obliga și A.F.M București alături de A.F.P. Rovinari la plata către reclamant a contravalorii taxei de poluare și a dobânzii legale, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul C. R. A. și pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROVINARI împotriva sentinței nr.6 din 8 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința în sensul că obligă și A.F.M. alături de A.F.P. Rovinari la plata către reclamant a contravalorii taxei de poluare și a dobânzii legale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Iunie 2013.
Președinte, T. B. | Judecător, L. C. | Judecător, M. F. |
Grefier, R. Ștomlega |
Red.jud.T.B.
Jud.fond C.B.
Tehn.R.Ș./2 ex.
04 Iulie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 5073/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
