Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 17384/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 10 Septembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. I. - judecător
Judecător: L.-M. D.
Judecător: Ș. B.
Grefier: E.-M. O.
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurentul chemat în garanție M. Educației Naționale, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. G. și intimata pârâtă U. „S. Haret” prin Rector, împotriva sentinței nr. 2332 de la 15 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că recursul este declarat și motivat în termenul legal, au fost depuse prin Serviciul Registratură întâmpinări de către intimata pârâtă la data de 23.07.2013 și de către intimatul reclamant, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Instanța, luând act de cererile privind judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.proc.civ. și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 2332 de la 15 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D. G. în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret.
A fost obligată pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul de diplomă.
S-a respins cererea privind penalitățile solicitate de 2000 lei pentru fiecare zi de întârziere.
S-a admis în parte cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, formulată de pârâta U. S. Haret.
A fost obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul de diplomă pentru reclamant.
S-a respins cererea de chemare în garanție privind penalitățile solicitate de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului a constatat că acțiunea formulată de reclamantul D. G. este întemeiată pentru următoarele considerente:
S-a reținut că reclamantului i s-a eliberat de către pârâta U. "S. Haret" adeverință prin care se atestă faptul că este absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității S. Haret, adeverință care până în prezent nu a fost revocată sau anulată și prin urmare se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie proprie unui act administrativ. Prin urmare, s-a reținut că reclamantul este licențiat în fotbal și este astfel îndreptățit să pretindă eliberarea diplomei de licență, Universității S. Haret revenindu-i obligația ca după eliberarea adeverinței de studii ce atestă absolvirea de către reclamant a Facultății, susținerea și promovarea examenului de licență în sesiunea iunie 2009, să-i elibereze acesteia diploma de licență.
Pe de altă parte însă, obligația pârâtei U. S. Haret de a elibera reclamantului diploma de licență nu a putut fi adusă la îndeplinire, deoarece chematul în garanție, M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a refuzat avizarea tipăririi formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele la diplomă. S-a reținut astfel că prin adresa nr. 31/21.06.2010 U. S. Haret a comunicat Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului că-i sunt necesare 27.000 bucăți de diplomă de licență, iar prin adresa nr._/21.06.2010 ministerul a avizat achiziționarea de către pârâtă a 10.325 bucăți diplomă de licență (Legea nr. 288/2004), constatându-se astfel că nu s-a avizat întregul necesar solicitat de pârâtă.
Tribunalul a reținut că, chematul în garanție nu a analizat situația reclamantului în particular și nu a motivat de ce a avizat numai parțial solicitarea pârâtei de avizare a eliberării tipizatelor de diplomă de licență, astfel că nu s-a putut reține apărarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în sensul că ar fi transmis către Romdidac SA avizul pentru achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților S. Haret.
Având în vedere considerentele expuse și ținând seama de concluzia la care a ajuns instanța cu privire la cererea principală, datorită faptului că obligația pârâtei U. S. Haret este corelativă obligației chematului în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului de a aviza eliberarea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele la diplomă, tribunalul a constatat că cererea de chemare în garanție este întemeiată și a admis-o.
În ceea ce privește celelalte capete de cerere din acțiunea principală și cererea de chemare în garanție referitoare la fixarea unui termen de executare a obligațiilor și obligarea la plata unor daune cominatorii, tribunalul le-a considerat ca fiind neîntemeiate și le-a respins, constatând că în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 24, alineat 1 din Legea nr. 554/2004 și numai în cazul unui refuz de executare deveneau aplicabile dispozițiile art. 24, alineat 2 din aceeași lege.
Având în vedere considerentele expuse, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamantul D. G. în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret, a obligat pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul la diplomă, a admis în parte cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului formulată de pârâta U. S. Haret, a obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamant și a respins celelalte capete de cerere din acțiunea principală și cererea de chemare în garanție.
Împotriva sentinței nr. 2332 de la 15 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ a declarat recurs chematul în garanție M. Educației Naționale, considerând sentința nelegală și netemeinică.
I. În motivarea recursului, recurentul chemat în garanție M. Educației Naționale, cu privire la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 4 din Codul de procedură civilă, a apreciat că sentința a fost pronunțată de către instanța de fond cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior, precum și organizarea mecanismelor de asigurare a calității de învățământ fiind atribuții exclusive ale Ministerului Educației Naționale.
A arătat că atribuțiile și competențele M.E.N. sunt reglementate în H.G. nr. 536/2011, în Legea nr. 1/2011, precum și în alte acte normative cu incidență asupra sistemului național de învățământ superior.
Conform art. 2 din Legea nr. 288/2004 „organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării”.
Potrivit prevederilor art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, „(1) Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii. (2) Rectorul instituției de învățământ superior este responsabil pentru organizarea și desfășurarea activității de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii de către instituție. (3) Desemnarea compartimentelor și a personalului la nivel de instituție și de facultate/departament pentru a desfășura activități de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii se aprobă de senatul universitar și se numesc prin decizie a rectorului. (4) Răspunderea pentru exactitatea datelor înscrise în actele de studii eliberate o poartă persoanele care le-au completat și persoanele care le-au semnat”.
Recurentul a arătat că responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior, iar actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Aceste acreditări/autorizări sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Potrivit legii, în speță Legea nr. 288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de M. Educației Naționale, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
Recurentul a mai susținut că instanța de fond a depășit atribuțiile judecătorești și a obligat M.E.N. să aprobe furnizarea de formulate tipizate pentru diplomă spre a fi eliberate unor persoane care au urmat studii cu încălcarea prevederilor legale.
A susținut că instanța de fond se substituie M.E.N. și A.R.A.C.I.S. și evaluează calitatea unor programe de studii, acordând și diplome, deși instanțele nu au competența de a se pronunța cu privire la conținutul, calitatea sau îndeplinirea criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare.
II. Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 9 C.proc.civ., recurentul a învederat că instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea M.E.N..
Recurentul a susținut că instanța de fond nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu structurile și specializările universitare cu formele de învățământ respective, interpretând în mod eronat prevederile legale aplicabile speței.
A susținut că instanța de fond era obligată să verifice dacă școlarizarea la facultatea, specializarea și forma de învățământ urmată de reclamantă este realizată de universitate cu respectarea cadrului legal în vigoare.
Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin O.U.G. nr. 75/2005 cu modificările și completările ulterioare.
A susținut că nu a fost luate în considerare H.G. 535/1999 și H.G. nr. 1011/2001, iar conform acestor acte normative formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică în vederea autorizării/acreditării acestora, ori aceste etape obligatorii nu au fost respectate de către U. S. Haret.
Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Prin urmare o instituție nu are dreptul sa înscrie „studenți” și să elibereze diplome la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță care nu au parcurs procedura obligatorie autorizării, aceasta nu este îndreptățită sa înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ pentru formele de învățământ care nu au parcurs etapele obligatorii ale acreditarii și autorizării provizorii.
A mai arătat că nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță (TD) în specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza școlarizarea la forma de învățământ ID. Dreptul de a putea organiza școlarizarea incumbă obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe.
Recurentul a precizat că, în speță, la data înmatriculării în anul I de studiu pentru specializarea urmată de reclamant, pârâta U. S. Haret era acreditată cu forma de învățământ zi, nu și ID sau FR. Având în vedere că reclamantul nu a parcurs o formă de învățământ într-o specializare care să fi fost acreditată/autorizată provizoriu conform legii, nu este îndreptățit să obțină diploma de licență.
Un drept există dacă este exercitat în limitele sale interne și externe. O diplomă este recunoscută de M.E.N. dacă specializarea, forma de învățământ din cadrul, instituției de învățământ superior urmate era în momentul înscrierii în anul I sau al finalizării în hotărârea de guvern din anul respectiv sau aplicabilă pentru anul respectiv.
Recurentul a învederat că specializarea urmată de reclamant nu a fost niciodată acreditată sau autorizată provizoriu la forma de învățământ ID sau FR, aceasta nefiind menționată în nicio hotărâre a guvernului din perioada în care reclamantul a urmat studiile.
Recurentul a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și a cererii de chemare în garanție ca neîntemeiate.
În drept au fost invocate prevederile Codului de procedură civilă, Legea 84/1995, H.G. nr. 536/2011, Legea 1/2011, H.G. 1011/2001, Legea nr. 288/2004, Ordinul nr. 2284/2007, O.U.G. nr.75/2005. A depus la dosar, în copie, un set de adrese.
Recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Intimata pârâtă U. S. Haret a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
A precizat că dreptul nu poate fi afectat sau suprimat de divergențele apărute între U. S. Haret și M. Educației, atâta timp cât M. Educației sau ARACIS nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că pârâta a acționat în afara cadrului legal.
A susținut că în mod corect instanța de fond a constatat că au fost îndeplinite obligațiile legale de către intimată, eliberând Adeverințele de absolvire a studiilor și a solicitat înlăturarea susținerilor recurentului întrucât nu se află în situația depășirii atribuțiilor judecătorești.
A solicitat de asemenea înlăturarea criticilor aduse soluției instanței de fond raportate la dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., apreciind că în mod corect a fost obligat MECTS la aprobarea tipăririi formularelor tipizate, constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă. A invocat dispozițiile art. 1 al Protocolului nr. 12 la CEDO.
Având în vedere că se află în imposibilitatea eliberării diplomelor de licență, iar aprobarea tipizării formularelor tipizate este în competența exclusivă a recurentului conform OM nr. 2284/2007 solicită să se constate legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond și să fie respins recursul ca nefondat.
A arătat că susținerile din recurs privind avizarea formularelor destinate actelor de studii pentru intimatul reclamant, în vederea tipizării nu pot fi reținute întrucât nu a făcut dovada aprobării în totalitate a cererilor. Refuzul MECTS nu este justificat deoarece intimatului reclamant i-a fost emisă adeverința că este licențiat, aceasta fiind emisă sub egida recurentului chemat în garanție.
A invocat jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Intimata pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Intimatul reclamant D. G. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Intimatul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Analizând sentința recurată, Curtea constată că recursul este nefondat, prima instanță făcând o corectă aplicare a dispozițiilor incidente la o stare de fapt judicios stabilită pe baza probelor administrate în cauză.
În ce privește primul motiv de recurs, întemeiat de recurent pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C.proc.civ., Curtea apreciază că prin obligarea recurentului chemat în garanție la aprobarea tipăririi formularelor de diplomă de licență și a suplimentului la această diplomă, instanța nu a trecut în domeniul altei puteri constituite în stat, rămânând în limitele atribuțiilor puterii judecătorești astfel cum sunt stabilite de dispozițiile constituționale și ale legii de organizare.
Astfel, instituind regula controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ (art. 126 alin. 6), Constituția României stabilește prin dispozițiile art. 52 alin. 1 din Constituția României, preluate de art. 1 din Legea 554/2004, dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, de a se adresa instanței pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.
În aplicarea acestor dispoziții legale, reclamantul a formulat acțiunea de față prin care a invocat refuzul nejustificat al pârâtei U. S. Haret de a-i elibera diploma de licență la absolvirea facultății.
Constatând caracterul nejustificat al refuzului pârâtei, dar și temeinicia cererii de chemare în garanție a recurentului formulată de aceasta, în raport de faptul că aprobarea formularelor tipizate ale diplomelor intră în sarcina M.E.N., instanța de fond a obligat pârâta la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă, iar chematul în garanție la aprobarea tipăririi formularelor necesare eliberării acestora.
Invocând în motivele de recurs depășirea de către instanța de fond a atribuțiilor puterii judecătorești, recurentul arată faptul că organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior și asigurarea calității în învățământ sunt atribuții exclusive ale M.E.N., instanța neputând dispune acordarea diplomelor de licență decât prin substituirea în atribuțiile acestuia.
Ori, așa cum rezultă din dispozițiile legale anterior citate, controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, locale sau centrale, pe calea contenciosului administrativ este garantat.
Stabilirea prin dispoziții legale a unor competențe exclusive în atribuțiile unei autorități sau instituții publice nu exceptează actele acesteia de la controlul instanței specializate, exclusivitatea atribuțiilor neputând constitui temei pentru exercitarea abuzivă a acestora. Aceasta deoarece într-un stat de drept puterea discreționară conferită autorității publice nu poate fi privită ca o putere absolută și fără limite, întrucât exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, prevăzute de Constituție sau de lege, constituie exces de putere, conform dispozițiilor art. 2 din Legea 554/2004.
Ca atare, cum în speță instanța de fond, admițând acțiunea, a constatat tocmai faptul că refuzul pârâtei, respectiv chematului în garanție de a aproba tipărirea și eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă reclamantului, reflectă exercitarea abuzivă a dreptului de apreciere al autorităților publice implicate, Curtea constată că prima instanță și-a exercitat atribuțiile în limitele puterii judecătorești, critica recurentului nefiind fondată.
Referitor la critica privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern prin care U. S. Haret a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate, Curtea apreciază că aceste susțineri nu pot fi reținute deoarece acestea nu formează obiectul cererii de chemare în garanție, instanța de fond nefiind investită cu vreo cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță.
De altfel, prin sentința recurată, răspunzând susținerilor părților din cererea principală, instanța de fond a reținut în mod judicios faptul că nu poate prejudicia pe reclamant calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității S. Haret, ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, întrucât reclamantul, în baza teoriei „aparenței dreptului”, s-a încrezut cu bună credință în situația prezentată de pârâtă și, în aceste condiții, nu poate fi victima lipsei de acreditare.
De asemenea, instanța de fond a apreciat în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admitere a cererii de chemare în garanție, deoarece doar prin admiterea cererii de chemare în garanție se asigură efectiv punerea în executare a obligației pârâtei - intimate U. S. Haret de eliberare către intimatul reclamant a diplomei de licență obținute în urma susținerii examenului de licență sesiunea iulie 2009, în cauză existând o interdependență între cele două obligații menționate în cereri, cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, în raport de competența fiecărei autorități.
Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentului chemat în garanție referitoare la modalitatea în care prima instanță a apreciat cu privire la îndeplinirea de către intimata pârâtă, în calitate de unitate de învățământ superior a obligațiilor sale, atât timp cât legalitatea formelor de învățământ la distanță nu a format obiectul cererii deduse judecății, eventualele abateri ale universității pârâte în derularea procesului de învățământ la specializările / programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate sau neautorizate neputând fi imputate reclamantului căruia nu i se poate crea sau menține un statut juridic incert.
Curtea consideră că, față de obiectul cererii deduse judecății, și ținută fiind de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța de fond nu putea să cenzureze, atâta timp cât o cerere având acest obiect nu a fost formulată înaintea sa, modalitatea în care unitatea de învățământ privat intimată a înțeles să organizeze forma de învățământ urmată de către intimatul reclamant.
Dreptul dedus judecății, acela de a obține eliberarea unei diplome de licență pentru studiile urmate, aparține intimatului reclamant și acesta și l-a exercitat în limitele sale externe și interne, respectiv potrivit scopului recunoscut de lege și cu bună-credință, fiind nefondate criticile recurentului privind inexistența dreptului pretins.
În raport de cele arătate, având în vedere că instanța de fond a apreciat întemeiată cererea reclamantului sub aspectul obligării pârâtei U. S. Haret la eliberarea în favoarea acesteia a diplomei de licență, Curtea constată că în mod corect s-a admis și cererea universității de obligare a M.E.N. la tipărirea formularului de diplomă de licență și a suplimentului la diplomă întrucât numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate, în condițiile în care eliberarea de către pârâta U. S. Haret a diplomei de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularului tipizat a acestui act de către M.E.C.T.S. în calitate de autoritate administrativă competentă, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Pe de altă parte, Curtea reține că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012 și nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluția din prezenta decizie se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza B. c. României).
Pentru aceste considerente, Curtea constată că motivele de recurs sunt neîntemeiate și în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul chemat în garanție M. Educației Naționale, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. G. și intimata pârâtă U. „S. Haret” prin Rector, împotriva sentinței nr. 2332 de la 15 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 septembrie 2013.
Președinte, C. I. | Judecător, L. M. D. | Judecător, Ș. B. |
Grefier, E. M. O. |
Red. jud. L.M.D.
Tehnored. M.O./2 ex./13.09.2013
Jud.fond: I. S.
| ← Pretentii. Hotărâre din 22-01-2013, Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
