Pretentii. Hotărâre din 22-01-2013, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 6418/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 439/2013
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2013
Președinte N. Ț.
Judecător D. L.
Judecător L. G.
Grefier M. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de D. D. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței nr.3448/2012 din 18 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. G. S. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, constatând cauza în stare de judecată, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința nr.3448/2012 din 18 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu. A fost respinsă cererea formulată de reclamantul M. G. S. împotriva pârâtei Administrația F. pentru Mediu, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul M. G. S., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice C.. A fost obligată pârâta AFP C. să plătească reclamantului 6061,49 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare
Împotriva sentinței a declarat recurs D. D. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C..
În motivarea recursului, recurenta a susținut că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii.
Recurenta a arătat că cererea de chemare în judecată este tardiv formulată.
Reclamantul avea obligația introducerii cererii de chemare în judecată în termen de 6 luni de la data primirii răspunsului de la AFP C., însă de la data primirii răspunsului de la organul fiscal și până la data de 23.04.2012, data introducerii cererii de chemare în judecată, au trecut mai mult de 6 luni.
În aceste condiții, a solicitat admiterea excepției tardivității introducerii cererii de chemare în judecată și respingerea acțiunii reclamantei ca fiind tardiv formulată.
Recurenta a menționat că prin O.U.G. nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule și au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2146 din Codul fiscal care reglementau taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
În baza acestei ordonanțe a fost emisă H.G. nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 care reglementează la Cap. VI, Secțiunea 1, art. 6 din Anexă procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule.
Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către O.U.G. nr. 50/2008 s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.
A precizat că în Infograma nr.5899/2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României de pe lângă UE, se arată că expertul DG TAXUD a menționat că prevederile Proiectului de norme metodologice privind taxa de poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei în data de 25 iunie 2008, sunt conforme cu criteriile europene
Pe fond, recurenta a susținut că reclamantul și instanța nu au precizat dispozițiile Codului de procedură fiscală încălcate prin refuzul restituirii, context în care apreciază că cererea de restituire nu se încadrează în niciuna din dispozițiile art.113 (art.117).
A mai susținut că deși în hotărâre se vorbește de o discriminare a produsele importate față de cele interne, niciuna din instituțiile cu competență în constatarea și combaterea acestei discriminări nu a emis un act juridic din care să rezulte discriminarea.
Recurenta a mai susținut că dispozițiile art.2141 C.pr.fiscală au fost abrogate prin OUG 50/2008, însă dispozițiile acestei ordonanțe se aplică, fără nicio discriminare, și autoturismelor second hand importate din state nemembre al Comunității Europene.
A apreciat că dispozițiile art.1 alin.5 din Constituție trebuie coroborate cu dispozițiile art.13 C.pr.fiscală.
A arătat că potrivit art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005, legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegea formei și a mijloacelor.
De asemenea, a arătat că alin.2 al art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale UE, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea tratatului.
În aceste condiții, a apreciat că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Referitor la dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din Tratatul U.E., recurenta a considerat că acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de primă înmatriculare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România. Taxa a fost adoptată pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare.
Recurenta a mai susținut că principiul „poluatorul plătește”, pe care se bazează instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul UE, majoritatea statelor membre practicând o taxă ce se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.
Recurenta a susținut că existența unei taxe de înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru restituirea sumei.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, a considerat că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Cu privire la susținerea instanței că ar fi fost stabilită o taxă ce încalcă prevederile art.90 din Tratat, a apreciat că este neîntemeiată, deoarece din aceste dispoziții rezultă că nu se interzice instituirea unei taxe, ci doar se stipulează că nivelul acesteia nu trebuie să fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ..
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
În cauză nu s-a depus întâmpinare.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat, la data de 05.11.2007, o taxă de primă înmatriculare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat AFP C. restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare, pârâta A.F.P. C. comunicându-i refuzul restituirii sumei, cu adresa nr._/27.05.2011.
În ceea ce privește excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată, Curtea apreciază că este neîntemeiată, întrucât termenul de 6 luni prevăzut de Legea nr.554/2004 nu este aplicabil, în speță fiind incidente dispozițiile Codului de procedură fiscală.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141 Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului. Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
În situația în care un autoturism second-hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită în integralitate contribuabilului.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de D. D. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței nr.3448/2012 din 18 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. G. S. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2013.
Președinte, N. Ț. | Judecător, D. L. | Judecător, L. G. |
Grefier, M. C. |
red.jud.LG/ex.2
tehnored.M.C. 05 Februarie 2013
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
