Obligaţia de a face. Decizia nr. 94/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 94/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 6111/101/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 94/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 15 IANUARIE 2013
PREȘEDINTE C. P.
JUDECĂTOR A. R.
JUDECĂTOR R. M.
GREFIER C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta INSTITUȚIA P. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULARE A VEHICULELOR MEHEDINTI împotriva sentinței nr.3268 din 7.09.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului M., în contradictoriu cu intimatul reclamant P. M., având ca obiect obligația de a face – obligația de înmatriculare a unui autovehicul fără plata taxei de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal.
Curtea constatând cauza în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură Civilă, a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.3268 din 7.09.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului M., s-a admis acțiunea formulată de reclamantul P. M. în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR, REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR M..
A fost obligată Instituția P. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor M. să înmatriculeze autoturismul proprietatea reclamantului marca Opel Astra cu număr de identificare W0L0TGF08X8116215, fără obligația de a plătii taxa de emisii poluante.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, criticând-o ca netemeinică și nelegală. A invocat următoarele critici:
1. Decizia nr. 24/2011 a ÎCCJ nu are incidență în speță întrucât viza taxa de poluare reglementată de OUG 50/2008 în timp ce reclamantul a solicitat înmatricularea fără taxă după . Legii nr. 9/2012 (13 ianuarie 2012).
2. Instituția prefectului nu are capacitate procesuală deoarece obligația de plată a taxei de emisii poluante este o obligație fiscală, ce excede scopului și competențelor sale.
3. Instituția prefectului nu are nici calitate procesuală deoarece se face confuzie între înmatricularea autovehiculului și plata taxei pentru emisii poluante, prima fiind obligatorie pentru punerea în circulație a autovehiculului în timp ce plata taxei este o obligație fiscală prealabilă.
4. Lipsa plângerii prealabile în sensul că reclamantul nu s-a adresat cu contestație organului fiscal competent potrivit art. 10 din Legea nr. 9/2012.
5. Instanța de fond ignoră faptul că Legea nr.9/2012 respectă normele comunitare deoarece nu există discriminări, fiind aplicabilă oricărui vehicul care se înmatriculează, indiferent de proveniență.
6. În mod greșit a fost obligat pârâtul la cheltuieli de judecată, nefiind în culpă procesuală.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată următoarele:
1.2.3. Motivele de recurs privitoare la lipsa de capacitate procesuală, calitate procesuală a instituției prefectului și la inaplicabilitatea deciziei nr.24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt nefondate.
Prin Decizia nr. 24 /2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, obligatorie pentru toate instanțele, s-a statuat că este admisibilă acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare. Deci, prin această decizie s-a statuat că instituția prefectului, prin serviciul de specialitate, are atât capacitate cât și calitate procesuală în acțiunile având ca obiect obligația de înmatriculare a unui autovehicul fără plata taxei de poluare. Instanța Supremă a conchis că în sfera subiecților care sunt ținuți să respecte dreptul european (potrivit considerentelor din Hotărârea V. Gend en Loos și din coroborarea art. 1 alin. (5) cu art. 148 alin. (2) din Constituția României) intră toți resortisanții statului național și, evident, autoritățile statale, inclusiv instituția prefectului. D. urmare, art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se impune obligatoriu și instituției responsabile cu înmatricularea autovehiculelor, serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatricularea autovehiculelor, care funcționează sub coordonarea instituției prefectului. Or, prin acțiune nu s-a solicitat instituției specializate scutirea de o obligație fiscală, ce excede competențelor și specializării sale, ci înmatricularea autovehiculului în condițiile aplicării directe a dreptului comunitar
4. Motivul de recurs privind lipsa plângerii prealabile nu poate fi primit.
Art. 10 din Legea nr.9/2012 prevede că „ Stabilirea, verificarea și colectarea, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către organul fiscal competent, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Aceste dispozițiile legale nu sunt aplicabile în speță, deoarece instanța nu este investită cu o cerere având ca obiect stabilirea, verificarea și colectarea ori soluționarea unei contestații privind taxa datorată de către contribuabil, ci cu o acțiune având ca obiect refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, iar potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității deschide accesul direct la instanța de judecată.
5. Soluția instanței de fond este corectă deoarece, conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei de poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația de a respecta dreptul european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
6. Critica referitoare la reducerea cheltuielilor de judecată nu poate fi primită, deoarece prin sentința atacată nu s-au acordat cheltuieli.
Pentru aceste considerente, criticile formulate în cauză sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul.
În baza art. 274 alin.1 cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească intimatului reclamant suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta INSTITUȚIA P. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULARE A VEHICULELOR MEHEDINTI împotriva sentinței nr.3268 din 7.09.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului M., în contradictoriu cu intimatul reclamant P. M..
Obligă recurenta către intimatul reclamant la 500 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2013.
Președinte, C. P. | Judecător, A. R. | Judecător, R. M. |
Grefier, C. B. |
C.B. 17 Ianuarie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 317/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 1235/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








