Pretentii. Decizia nr. 8704/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 8704/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 11902/101/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 8704/2013

Ședința publică de la 27 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: - L. C.

Judecător: - M. F.

Judecător: - T. B.

Grefier: - R. V.

x.x.x.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. M. ÎN NUMELE ȘI PENTRU AFP DR TR S. împotriva sentinței nr. 1235 din data de 7 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant P. N. C. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței cererea de judecare a cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă, după care;

Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin cererea adresată Tribunalului M. la data de 7.12.2012 reclamantul P. N. C. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin la restituirea contravalorii taxei de primă înmatriculare 1149lei.

Prin sentința nr. 1235 din data de 7 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul P. N. C., în contradictoriu cu pârâtul Administrația Finanțelor Publice Drobeta-T.-S..

A fost obligat pârâtul să restituie reclamantului suma de 1149 lei, achitată cu chitanța ., nr._/4.02.2008, reprezentând taxă de primă înmatriculare.

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D. M. ÎN NUMELE ȘI PENTRU AFP DR TR S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, pârâta a invocat următoarele:

În mod greșit instanța de fond a dispus restituirea integrală a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, ajungându-se la prestarea unui serviciu public fără plată, creându-se astfel discriminare față de persoanele care au plătit taxa de înmatriculare.

Tratatul prevede că statele membre rămân libere să își organizeze sistemele fiscale cu condiția să nu genereze discriminări între produsele provenind din diferitele state membre, dar nu prevede să nu se plătească niciun impozit.

Recurenta mai arată că aprecierea instanței de fond conform căreia suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit dreptului comunitar nu este suficient argumentată, deoarece dreptul intern s-a armonizat cu principiile de drept european.

Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

Recursul este nefondat si se va respinge pentru următoarele considerente:

Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, autoturism ce a fost deja înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al UE, astfel încât nu se poate reține că restituirea taxei de primă înmatriculare a acestui autoturism în România s-a efectuat în condiții discriminatorii față de înmatricularea autoturismelor înregistrate pentru prima oară în circulație în România. Dimpotrivă, discriminarea s-a produs prin aceea că înmatricularea în România s-a condiționat de achitarea unei noi taxe de primă înmatriculare, deși autoturismul era deja înmatriculat într-un alt stat UE..

Reclamantul a solicitat restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare, pârâta comunicându-i refuzul cu adresa nr. _/22.11.2012, cu motivarea că taxa este prevăzută de Codul fiscal român.

În ce privește motivele de recurs invocate, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141 Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.110 (fost 90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii.

Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrară regulilor Tratatului. Or, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare. Astfel, în situația în care un autoturism second-hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.

De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.

În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 110 (fost 90) din Tratat.

Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.

Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art. 110 (fost 90) din tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită contribuabilului în integralitate, iar nu doar ca diferență între taxa de primă înmatriculare și cea de poluare, și cea din urmă fiind contrară tratatului.

Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar constatând că statul membru și-a depășit limitele libertății de a-și organiza sistemul fiscal, prin introducerea de taxe care generează discriminări între produsele provenind din diferitele state membre.

Față de considerentele expuse, potrivit dispozițiilor. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâta D. M. ÎN NUMELE ȘI PENTRU AFP DR TR S. împotriva sentinței nr. 1235 din data de 7 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant P. N. C. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii .

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Iunie 2013.

Președinte,

L. C.

Judecător,

M. F.

Judecător,

T. B.

Grefier,

R. V.

Red. TB/10.07.2013

Tehn.red. RV 2ex/08.07.2013

Jud fd. OA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 8704/2013. Curtea de Apel CRAIOVA