Obligaţia de a face. Decizia nr. 8134/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8134/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 18350/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 8134/2013
Ședința publică de la 18 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I. A.
Judecător G. C.
Judecător L. C. M. Z.
Grefier C. B.
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din 11 iunie 2013 privind soluționarea recursului declarat de pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR.290/2003 împotriva sentinței numărul 1227/2013 din 05 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. A. și intimata pârâtă C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile și concluziile părților din ședința publică de la 11 iunie 2013 au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea în cauză la data de 18 iunie 2013.
CURTEA
Asupra recursului de față deliberând constată următoarele;
Prin Sentința nr.893/28.09.2012 Curtea a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C. A. și pe pârâții A N R P - SERVICIUL PT. APLICAREA LEGII 290/2003 și C C S D în favoarea Tribunalului D. – Secția C. Administrativ și Fiscal.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:
Acțiunea formulată de reclamant are ca obiect obligarea pârâtelor la emiterea deciziei de plată pentru suma de 115.407,17 lei stabilită ca despăgubiri conform hotărârii nr. 55/2007 emisă de C. Județeană D. de Aplicare a Legii 290/2003.
Potrivit art. 8 alin. 6 din Legea 290/2003 și art. 17 alin. 6 din HG 1120/2006, competența privind drepturile prevăzute de această lege, sunt de competența tribunalului.
In raport de dispozițiile legii speciale referitoare la competența materială, Curtea a constatat că în cauză competența materiala aparține secției de contencios administrativ si fiscal a tribunalului, iar cum reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul său, nu se mai poate pune în discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. – Secția C. la data de 23.10.2012 și s-a dispus citarea părților.
Prin sentința nr. 1227/2013 din 05 februarie 2013 s-a admis acțiunea formulată de reclamantul C. A., domiciliat în C., Piața Gării, nr.4, ., ., în contradictoriu cu pârâții A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR.290/2003.
A fost obligată pârâta ANRP să plătească reclamantei suma de_,17 lei, reprezentând despăgubiri stabilite prin Hotărârea nr.55/15.06.2007, emisă de către C. Județeană D. pentru aplicarea legii nr. 290/2003.
S-a respins acțiunea formulată împotriva pârâtei C. C. pentru stabilirea despăgubirilor, constatând lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Analizând actele și lucrările dosarului s-a reținut că prin Hotărârea nr. 55/15.06.2007, emisă de către C. Județeană D. pentru aplicarea Legii nr. 290/_, a fost admisă cererea nr. 381/29.01.2004, urmând a fi acordate compensații bănești reclamantului, moștenitor al autorilor Osîc P. și Osîc E. pentru bunurile abandonate în Republica M..
Valoarea totală a compensațiilor stabilite în raportul comisiei tehnice de evaluare și consemnată în procesul-verbal al ședinței comisiei a fost stabilită la_,17 lei, reprezentând compensații pentru teren și construcții.
Deși reclamantul a solicitat plata drepturilor cuvenite, până în prezent, pârâta ANRP nu a făcut dovada achitării totale sau parțiale a sumei.
Pe fond, acțiunea formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâta ANRP, astfel cum a fost precizată la termenul de astăzi, este întemeiată și a fost admisă.
S-a reținut astfel, că reclamantul este beneficiar al Legii nr. 290/2003, fiind îndreptățit la primirea sumelor stabilite drept compensații conform Hotărârii nr. 55/15.06.2007, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. 1 din HG 1120/2006 plata fiind făcută pe bază de cerere scrisă, adresată către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii 290/2003.
Potrivit art.10 alin.2 din Legea 290/2003: „Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)”.
În legătură cu efectuarea plății sumelor de bani reprezentând compensațiile bănești acordate potrivit Legii nr. 290/2003, s-a apreciat că în art. 18 alin.5 lit. c din H.G. nr.1120/2006 s-a prevăzut achitarea eșalonată către beneficiari a compensațiilor bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene, pe parcursul a 2 ani consecutivi, din care 40% în primul an și 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, precizându-se în alin. 6 din același act normativ că „suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior”.
Din enunțarea dispozițiilor legale mai sus prezentate, rezultă că interpretarea dată acestora de recurentă nu poate fi reținută ca fiind întemeiată, deoarece sintagmele „în funcție de disponibilitățile bănești” sau „în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat”, nu pot fi interpretate decât în cadrul termenelor prevăzute expres de aceste dispoziții legale, de 1 an sau 2 ani, ce curg de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București privind acordarea despăgubirilor.
Astfel, interpretarea care se impune a fi dată dispozițiilor legale analizate este aceea că despăgubirile la care beneficiarii sunt îndreptățiți se plătesc în termenul de un an respectiv 2 ani, în funcție de cuantumul acestora, limitarea în raport de „sumele aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat”, neavând aplicabilitate decât în cadrul termenelor expres prevăzute de dispozițiile legale și putând determina despăgubirea cu prioritate a anumitor persoane însă numai în cadrul acestor termene.
Dacă s-ar accepta punctul de vedere al pârâtei în sensul că prioritate în aplicarea dispozițiilor legale ar avea limitarea sumelor prin bugetul de stat și numai după aceasta termenele expres prevăzute de lege s-ar ajunge la situația că obligația de plată stabilită legal în termene imperative, ar deveni una pur potestativă, fiind suficient să nu se prevadă în bugetul de stat sume necesare plății despăgubirilor la care persoanele beneficiare ale Legii 290/2003 sunt îndreptățite pentru ca plata acestora să fie amânată sine die.
Astfel chiar dreptul la despăgubiri, definitiv stabilit urmare a procedurii prevăzute de Legea 290/2003 ar fi lipsit de substanță.
Față de toate aceste considerente, instanța a constatat că acțiunea formulată de către reclamant în contradictoriu cu ANRP este întemeiată în ceea ce privește achitarea sumei stabilită prin Hotărârea nr.55/15.06.2007 a Comisiei Județene D., urmând a fi admisă și obligată pârâta ANRP să plătească reclamantului suma de_,17 lei, reprezentând despăgubiri acordate în temeiul legii 290/2003.
În ceea ce privește cererea formulată în contradictoriu cu pârâta C. C. pentru stabilirea despăgubirilor, aceasta a fost respinsă.
Din dispozițiile legii 290/2003, în temeiul căreia au fost acordate despăgubirile, reiese foarte clar că atribuții în stabilirea despăgubirilor acordate au Comisiile constituite la nivelul prefecturilor: art.5:" în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele îndreptățite vor depune la comisiile constituite în cadrul prefecturilor, în temeiul art. 6 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, republicată, cereri proprii, însoțite de acte doveditoare autentice sau de declarația autentică a petentului, însoțită de declarațiile a cel puțin 2 martori, de asemenea autentificate".
Iar atribuții în plata sumelor stabilite are A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 (art.11).
În consecință, C. C. pentru stabilirea despăgubirilor neavând competențe în stabilirea și acordarea despăgubirilor stabilite în baza legii 290/2003, nu are calitate procesuală activă în prezenta cauză, acțiunea formulată împotriva acesteia fiind respinsă în consecință.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR.290/2003.
Recurenta arata ca cererea reclamantului este prematur introdusa intrucat art.1 alin.1 din OUG nr 10/2013 prevede ca incepand cu data intrarii in vigoare a ordonantei ,plata despagubirilor stabilite potrivit Legii nr.9/1998 si Legii nr.290/2003 se face in transe anuale,esalonat pe o perioada de 10 ani,incepand cu anul urmator datei emiterii titlului de plata iar alin.2 stabileste ca prevederile art.1 se aplica corespunzator si titlurilor de plata emise si neachitate integral pana la data intrarii in vigoare a prezentei ordonantei de urgenta iar plata transelor se face incepand cu 01.01.2014 astfel ca nu este exigibila in momentul de fata creanta stabilita prin Hotararea nr.55/15.06.2007.
Se mai arata ca statul nu contesta existenta unui bun in sensul art.1 din Protocolul aditional la Conventie si nu neaga existenta si intinderea despagubirilor stabilite prin deciziile de plata si hotararile emise in temeiul Legii nr.9/1998 ,Legii nr.290/2003 si Legii 393/2006 si nu refuza plata acestora.
Sustine recurenta ca din cauza executarilor silite pe calea popririi si existenta numarului foarte mare de popriri dispuse,consecinta inevitabila este blocarea conturilor ANRP,fapt ce pune institutia in imposibilitatea de a plati voluntar despagubirile de care beneficiaza persoanele indreptatite si de a pune in executare . obligatiile de plata stabilite in sarcina sa.
Recurenta invoca absenta disponibilitatilor banesti ale statului raportat la dificultatile prin care trece economia ,daca s-ar stabili in sarcina sa o obligatie imposibil de realizat si de natura sa afecteze principiul egalitatii de tratament.
Intimatul nu a depus intampinare,dar a depus la dosar concluzii scrise.
Analizând actele si lucrările dosarului asupra motivelor invocate, instanța apreciază ca recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Exceptia prematuritatii cererii este neintemeiata intrucat dispozitiile din OUG nr.10/2013 privesc plata despagubirilor,respectiv executarea unui titlu de plata si care se va face potrivit acestor dispozitii legale si nu obtinerea efectiva a unui titlu de plata cu atat mai mult cu cat creanta stabilita prin Hotararea nr.55/15.06.2007 ar fi trebuit achitata inca din anul 2009.
Potrivit art. 10 alin. 2 din Legea 290/2003: „Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, in maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)”.
În același sens art. 18 alin (5) din H.G. 1120/2006 invocat și de recurentă arată că, „Compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, (...) se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat, astfel:
a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei RON;
b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an, și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei RON și 100.000 lei RON;
c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei RON”.
Din enunțarea dispozițiilor legale mai sus prezentate, rezultă că interpretarea dată acestora de recurentă nu poate fi reținută ca fiind întemeiată, deoarece sintagmele „în funcție de disponibilitățile bănești” sau „în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat”, nu pot fi interpretate decât în cadrul termenelor prevăzute expres de aceste dispoziții legale, de 1 an sau 2 ani, ce curg de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București privind acordarea despăgubirilor.
Astfel, interpretarea care se impune a fi dată dispozițiilor legale analizate este aceea că despăgubirile la care beneficiarii sunt îndreptățiți se plătesc în termenul de un an respectiv 2 ani, în funcție de cuantumul acestora, limitarea în raport de „sumele aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat”, neavând aplicabilitate decât în cadrul termenelor expres prevăzute de dispozițiile legale și putând determina despăgubirea cu prioritate a anumitor persoane însă numai în cadrul acestor termene.
Dacă s-ar accepta punctul de vedere al recurentei în sensul că prioritate în aplicarea dispozițiilor legale ar avea limitarea sumelor prin bugetul de stat și numai după aceasta termenele expres prevăzute de lege s-ar ajunge la situația că obligația de plată stabilită legal în termene imperative, ar deveni, așa cum a arătat și prima instanță, una pur potestativă, fiind suficient să nu se prevadă în bugetul de stat sume necesare plății despăgubirilor la care persoanele beneficiare ale Legii 290/2003 sunt îndreptățite pentru ca plata acestora să fie amânată sine die.
Astfel chiar dreptul reclamantului la despăgubiri, definitiv stabilit urmare a procedurii prevăzute de Legea 290/2003 ar fi lipsit de substanță.
În consecință, raportat la considerentele mai sus arătate și potrivit art. 304/1 si 312 cod procedură civilă recursul formulat în cauză urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR.290/2003 împotriva sentinței numărul 1227/2013 din 05 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. A. și intimata pârâtă C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2013.
Președinte, A. I. A. | Judecător, G. C. | Judecător, L. C. M. Z. |
Grefier, C. B. |
Red.jud.G.C.
C.B./2 ex.
Jud.fond C.E.I.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
