Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 22442/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Judecător C. P.
Judecător L. C. M. Z.
Grefier S. I.
_
S-a luat în examinare recursul formulat de recurentul reclamant N. I. în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., împotriva sentinței nr. 5700/17.04.2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat recurentul reclamant N. I. asistat de avocat R. M. și avocat Mieta T., lipsind intimata pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Avocat R. M. pentru recurentul reclamant depune o dezvoltare a motivelor de recurs cu exemplar pentru comunicare în situația în care instanța apreciază că se impune comunicarea acestora.
Curtea observând înscrisul depus apreciază că nu se impune comunicarea întrucât nu se solicită probe noi și nu se invocă motive noi de recurs.
Apărătorul recurentului, avocat R.M. solicită restituire exemplarului depus și totodată arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea restituie duplicatul dezvoltării motivelor de recurs după care, constatând cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Avocat R. M. pentru recurentul reclamant pune concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii și acordarea către reclamant a sumei compensatorii care să fie inclusă în salariul de bază, sumă în cuantum de 15% din salariul de bază conform prevederilor lg.284/2010 .
Arată că o primă critică adusă sentinței recurată constă în interpretarea greșită de instanța de fond a problemei de drept și de fapt dedusă judecății; cu încălcarea dispozițiilor art.129 a interpretat obiectul ca fiind acordarea unui spor ce nu mai era prevăzut la momentul obținerii titlului științific de doctor fără să observe că obiectul și cauza acțiunii vizau soluționarea problemei drepturilor salariale inferioare obținute la data promovării acțiunii față de funcționarii aflați în funcții identice, cu pregătire profesională și studii identice, cu singura diferență că obținuseră titlul științific de doctor anterior anului 2010. Astfel, acțiunea trebuia interpretată de instanță ca vizând soluționarea salarizării discriminatorii a reclamantului, prin acordarea, în conformitate cu și pentru aplicarea nediscriminatorie a legislației în vigoare, a sumei compensatorii inclusă în salariul de bază aferentă vechiului spor de 15 % din salariul de bază reglementat de OG 6/2007. În acest sens menționează principiile privind interzicerea oricărei discriminări regăsite în art.1 din Protocolul adițional nr.12 la CEDO, art.14 CEDO și art.16 din Constituție.
Cu referire la decizia nr.594/2012 a CCR la care instanța de fpnd a făcut trimitere arată că nu are relevanță în cauză întrucât aceasta nu face referire la un drept fundamendat. Curtea s-a referit la diferențierea indemnizațiilor și salariilor de bază în raport de complexitatea și importanța diferitelor funcții și nu la diferențierea în cadrul aceleiași funcții de aceeași complexitate și importanță cum este cazul în speța de față.
Avocat Mieta T., pentru recurent, având cuvântul asupra recursului susține că achiesează la concluziile puse anterior de avocat R.M..
CURTEA
Asupra recursului de față;
La data de 28 noiembrie 2012 reclamantul N. I. a chemat în judecată pe pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să-i acorde sporul de doctorat în conformitate cu dispozițiile art. 14 din OG nr. 6/2007 cu modificările și completările ulterioare, în cuantum de 25% din salariul de bază începând cu data de 29.10.2010 și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, precum și la înscrierea în carnetul de muncă a acestui spor.
Prin sentința nr. 5700/17.04.2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ a respins acțiunea formulată de reclamantul N. I. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D..
Pentru a se pronunța tribunalul analizând cauza dedusă judecății și întregul material probator administrat în cauză, a reținut că prin acțiunea pendinte reclamantul N. I. a solicitat acordarea sporului de doctorat în cuantum de 25%, în conformitate cu dispozițiile art. 14 din OG nr. 6/2007, această cerere fiind adresată anterior și pârâtei D.G.F.P. D., fiind înregistrată sub nr._/13.09.2012.
Solicitarea reclamantului a fost respinsă de către pârâtă la data de 05.10.2012, cu motivarea că normele legale invocate de către reclamant în susținerea cererii sale – art. 14 din OG nr. 6/2007 – nu mai sunt în vigoare.
Așadar, conform dispozițiilor art. 14 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la . legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 ,,Funcționarii publici care posedă titlul științific de "doctor" beneficiază de un spor pentru titlul științific de 15% din salariul de bază, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul științific respectiv, care se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat acordarea acestuia".
Prevederile legale enunțate supra au fost abrogate prin art. 48 alin. 1 pct. 13 din partea III, capitolul VI din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nemaifiind reglementată acordarea acestui spor de 15% personalului care a beneficiat de titlul științific de doctor.
În conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar ,,În cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea".
Astfel, personalului care a beneficiat de sporul pentru titlul științific de doctor în luna decembrie 2009 i s-a acordat o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere și suma aferentă acestui spor, avută în luna decembrie, fiind inclusă în salariul de bază .
Reclamantul nu s-a încadrat categoria personalului beneficiar al acestor dispoziții legale, întrucât reclamantul N. V. I. a susținut teza de doctorat la data de 29.10.2010 (așa cum rezultă din diploma de doctor anexată la fila 12 din dosar), formulând cerere privind acordarea acestui spor la data de 13.09.2012, data depunerii cererii la D.G.F.P. D. unde a fost înregistrată sub nr._ (fila 10 din dosar).
Legea nr. 330/2009 a fost abrogată de art. 39 litera w) din Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar prin dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut că ,,în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizație care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadra"""1" se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege."
Așadar, instanța a constata că sporul pentru doctorat solicitat de către reclamant prin acțiunea formulată nu se mai acordă, astfel încât nici reclamantul nu este îndreptățit să beneficieze de acesta în condițiile în care a obținut diploma de doctorat după abrogarea dispozițiilor art. 14 din OG nr. 6/2007, nefiind incident nici un caz de discriminare, așa cum invocă reclamantul.
Astfel, așa cum s-a arătat prin Decizia nr. 594/05.06.2012, pronunțată de către Curtea Constituțională în analizarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (6) și art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în care Curtea Constituțională a constatat că „sporurile, premiile și alte stimulente acordate altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica aferente sporului au fost menținute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru persoanele care îl aveau în plată la data de 31 decembrie 2009 nu vizează existența sau inexistența sporului, ci reprezintă o măsură tranzitorie până la . totalitate, a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege în care nu se regăsește acest spor. Prin urmare, este de competența legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea drepturilor salariale suplimentare, fără relevanță constituțională, astfel încât abrogarea art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 nu este discriminatorie și nu afectează dreptul constituțional la salariu".
Reglementarea legală a salariului reprezintă una dimensiunile esențiale ale statutului funcționarului public; în cazul funcționarilor public salariile sunt stabilite de către legiuitor, nefiind negociate.
Cât privește invocarea de către reclamant a dispozițiilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instanța a constatat că aceste dispoziții nu pot fi invocate în mod independent pentru justificarea pretențiilor formulate în acțiune de către reclamant, ci doar prin invocarea încălcării drepturilor și libertăților ocrotite de Convenție, aspect ce rezultă din chiar cuprinsul textului invocat care prevede că ,,Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire (…)".
Astfel, așa cum s-a arătat în cauza M. și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că art. 14 din Convenție completează celelalte dispoziții substanțiale ale Convenției și ale protocoalelor adiționale, el nu are o existență independentă, ci poate fi invocat numai cu privire la drepturile și libertățile pe care acestea le reglementează.
Deși incidența art. 14 nu presupune o încălcare a acestor drepturi și libertăți - iar astfel poate apărea ca autonom, aplicarea art. 14 se poate face numai în legătură cu un fapt care intră în sfera de aplicare a unui alt drept apărat de Convenție (a se vedea, printre multe altele, Hotărârea Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit al Marii Britanii din 28 mai 1985, . nr. 94, p. 35, paragraful 71, și Hotărârea Karlheinz S. împotriva Germaniei din 18 iulie 1994, . nr. 291-B, p. 32, paragraful 22).
În ceea ce privește sfera de aplicare a garanției instituite de art. 14 din Convenție, conform unei jurisprudențe constante, o diferență de tratament are natură discriminatorie dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit. Mai mult, statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele dintre situații analoage sunt de natură să justifice un tratament diferit (a se vedea, în acest sens cauzele Gaygusuz împotriva Austriei, Hotărârea din 16 septembrie 1996, Reports 1996-IV, p. 1.142, paragraful 42, și Frette împotriva Franței, Cererea nr. 36.515/97, paragraful 34, ECHR 2002-I).
Astfel, așa cum a arătat mai sus, art. 14 din OG nr. 6/2007 nu mai era în vigoare la data la care reclamantul a obținut diploma de doctorat și a formulat cerere pentru acordarea sporului și ca urmare drepturile solicitate de reclamant nu pot fi acordate în lipsa cadrului legislativ.
Întrucât s-a reținut că reclamantul nu este îndreptățit să beneficieze de sporul de doctorat, s-a apreciat irelevantă discuția cu privire la nivelul procentului solicitat de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar cererea privind înscrierea în carnetul de muncă a acestui spor are caracter accesoriu în raport cu solicitarea de acordare a sporului de doctorat, astfel încât această solicitare a primit aceeași soluție ca și cererea principală.
Față de toate aceste considerente, instanța a respins ca nefondată acțiunea formulată de către reclamantul N. I..
Împotriva sentinței nr.5700/17.04.2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ a formulat recurs reclamantul N. I.
În motivare recurentul arată că sentința este pronunțată cu aplicarea greșită a legii . Arată că judecătorul nu este ținut de indicarea eronată a temeiului de drept, având obligația calificării corecte a acțiunii potrivit art. 129 alin.4 C pr. civilă. Era necesar ca instanța de fond să se refere la procentul corect, acela de 15% .
Pe de altă parte, afirmă recurentul că Tribunalul nu a acordat importanța cuvenită faptului că în instituția din care face recurentul acest spose acordă pentru funcții similare .Se arată că prin această salarizare se încalcă principiul nediscriminării prev . în legea fundamentală și în art. 5 din legea nr. 53/2003
Recurentul a formulat ,,Precizări ale motivelor de recurs ,, care privesc o analiză a legislației salarizării funcției publice în timp și a dispozițiilor comunitare ce reglementează interdicția discriminării .
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente și sub toate aspectele conform a rt. 304 ind 1 C pr. civilă Curtea constată următoarele.
Reclamantul – recurent îndeplinește funcția publică de inspector în cadrul Serviciului Inspecție fiscală persoane fizice din cadrul DGFP D., iar în anul 2010, potrivit diplomei nr. 85 din 15 12 2010 acesta a obținut titlul ștințific de doctor .
În această calitate ,reclamantul recurent solicită obligarea instituției angajatoare la acordarea sporului de doctorat în cuantum de 25 % inițial, pentru ca ulterior prin cererea de recurs să indice un nou cuantum și anume 15 % din salariul de bază ,începând cu data de 29 10 2010 și în continuare .
În esență criticile recurentului reclamant se rezumă la incidența unei discriminări nepermise de salarizare a unor funcții publice similare, cu încălcarea unor principii generale privind echitatea și oportunitatea sistemului de salarizare dar și a dispozițiilor comunitare prevăzute de art. 14 din CEDO coroborate cu art. 1 din Protocolul 12 la CEDO .
Discriminarea vizează salarizare diferențiată între funcționarii publici care au obținut titlul de doctor anterior în raport de cei ce obțin titlul de doctor ulterior intrării în vigoare a legii salarizării nr330/2009 .
Prin urmare, discriminarea are drept sursă legea, criteriul ce realizează diferențierea fiind momentul la care se dobândește titlul de doctor .
Principiul fundamental al salarizării funcției publice prev. în art. 3 din legea nr.330/2009 și în următoarele acte normative privind salarizarea este legalitatea . Acest spor nu este prevăzut de legislația în vigoare, fiind însă menținut prin includerea în salariul de bază pentru categoriile de funcționari publici ce au avut în plată acest spor în decembrie 2009 .
Prin Decizia nr. 819 din 03 07 2008 pronunțată de Curtea Constituțională s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) si art. 27 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicata, sunt neconstitutionale, in masura in care din acestea se desprinde întelesul ca instanțele judecătoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, si sa le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.
În considerarea acestei Decizii obligatorii Curtea reține că instanței de judecată îi revine misiunea aplicării și interpretării legislației în vigoare ,incidentă în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și nu poate crea norme juridice noi .înlăturând ori modificând norme juridice existente în considerarea reținerii unor situații discriminatorii.
Este adevărat, însă cum corect afirmă recurentul reclamant că judecătorul național are misiunea de aplica cu prioritate prevederile Convenției Europene drepturilor Omului ce interzic orice forme de discriminare . Cu toate acestea, instanța de judecată aplică principiul priorității legislației europene în măsura în care discriminarea invocată rezultă dintr –un act ori comportament al unei autorități publice ,având drept criterii cele prevăzute prin dispozițiile art. 1și 2 di OG nr.137/2000 ,Curtea Constituțională reglementând limitele de apreciere în raport de izvorul discriminării .
Curtea observă pe de altă parte că recent printr-o Decizie pronunțată în data de 20 nov 2013 CNCD a constatat într –o speță existența unei discriminări ,însă nu procedează la obligarea angajatorului la plata în mod direct a sporului în favoarea categoriilor discriminate . Acesta formulează doar recomandări privind modificări legislative
În raport de aceste considerente, nefiind identificate cauze de recurs de ordine publică ,în temeiul disp. art. 312 alin.1 C pr civ, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul reclamant N. I. în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., împotriva sentinței nr. 5700/17.04.2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Președinte, L. B. | Judecător, C. P. | Judecător, L. C. M. Z. |
Grefier, S. I. |
Red.jud.LB
S.I. 25 Noiembrie 2013
Jud fond NS
| ← Pretentii. Decizia nr. 4660/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 726/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
