Obligaţia de a face. Sentința nr. 398/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 398/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 1280/54/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 398/2013
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C.
Grefier P. F.
x.x.x
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul G. C. în contradictoriu cu pârâtul C. L. BĂILEȘTI, având ca obiect obligație de a face .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul G. C. și consilier juridic M. I. pentru pârâtul C. L. BĂILEȘTI .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Curții de Apel C. în soluționarea cauzei de față.
Reclamantul G. C. solicită admiterea excepției.
Consilier juridic M. I. pentru pârâtul C. L. BĂILEȘTI solicită admiterea excepției.
CURTEA
Prin cererea inregistrata la nr._ reclamantul G. C. a chemat in judecata pe paratul C. L. al Municipiului B. pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea acestuia sa intocmeasca originalul schitei anexa la contractul de concesiune inregistrat sub nr.5948/30.03.2007 de parat ce nu mai exista in arhiva institutiei,corespunzator schitei aflate in posesia sa ,cu dimensiunile aratate ce i-a fost inmanata odata cu originalul si sa recunoasca ca schita anexa la contractul de concesiune, inmanata cu contractul de concesiune,corespunde ca dimensiune cu suprafata reala.
În termenul stabilit conform art. 201 alin. 1 și 5 NCPC, pârâtul C. L. al Municipiului B. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat exceptia lipsei de interes a actiunii intrucat prin HCL s-a dispus rezilierea contractului de concesiune iar pe fond a solicitat respingerea ca neintemeiata a cererii.
Reclamantul nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare ..
În conformitate cu dispozițiile art. 201 alin. 3 și 5 NCPC a fost stabilit primul termen de judecată la data de 07.11.2013.
La primul termen de judecată, Curtea, verificându-și competența în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 NCPC, având în vedere prevederile art. 10 alin. 11 din Legea nr. 554/2004 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 76/2012 și obiectul cererii, în temeiul art. 130 alin. 2 NCPC a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel C., Secția C. Administrativ și Fiscal.
Excepția necompetenței materiale a fost supusă discuției părții prezente conform art. 14 alin. 5 NCPC.
Analizând cu prioritate, în conformitate cu art. 248 NCPC, excepția necompetenței materiale, Curtea de Apel - Secția C. Administrativ și Fiscal constată că excepția este întemeiată pentru considerentele ce succed:
Pentru stabilirea competenței materiale trebuie pornit de la obiectul cererii de chemare în judecată și de la emitentul actului administrativ contestat, având în vedere modificările aduse Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 76/2012.
Reclamantul a inteles sa se judece cu C. L., care este o autoritate publica locala si potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritati publice locale si judetene se solutioneaza in fond de tribunale administrative.
Cum obiectul acțiunii de față nu privește un act al unei autorități publice centrale și cum nu este prevăzută în cauză o competență expresă a curții de apel, Curtea constată că, în speță, competența judecării cauzei revine tribunalului, ca instanță de fond în contencios administrativ.
Având în vedere prevederile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată prin Legea nr. 76/2012, rangul autoritatii publice și prevederile art. 95 pct. 1 NCPC, constată că Tribunalului D., Secția C. Administrativ și Fiscal îi aparține competența soluționării cauzei în primă instanță.
Curtea menționează că instanța competentă să judece cererea principală se va pronunța și asupra apărărilor și excepțiilor invocate de pârât prin întâmpinare, așa cum prevăd expres dispozițiile art. 124 NCPC.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. 1 și 3 coroborat cu art. 129 alin. 2 pct. 2 NCPC, Curtea va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului D., Secția C. Administrativ și Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamantul G. C. cu domiciliul în Băilești, ., D. în contradictoriu cu pârâtul C. L. BĂILEȘTI cu sediul în Băilești, ., D., în favoarea Tribunalului D. - Secția C..
Pronunțată în ședința publică de la 07 Noiembrie 2013.
Președinte, G. C. | ||
Grefier, P. F. |
P.F. 17 Noiembrie 2013
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 5959/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








