Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 2047/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 03 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P.
Judecător G. D. C.
Judecător C. A. G.
Grefier J. V.
x.x.x
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DGFP M. actualmente DGRFP C. pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE STREHAIA actualmente AJFP M., împotriva sentinței civile nr. 2708 de la 13 Martie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția A II -A Civilă, De C. Administrativ Și Fiscal, în Dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. G. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în București, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242(2) cod proc. Civilă; prin serviciul registratură au fost depuse concluzii scrise de către intimatul reclamant și chitanța nr. 0086/23.09.2013 privind onorariul avocat.
În temeiul dispozițiilor art. 159 ind. 1, art. 3 pct.4 și art. 319C.p.c., Curtea din oficiu, constată că este competentă general, teritorial și material să judece prezenta cauză, după care;
Constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța declară închisă faza probatorie și, apreciind îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul de procedură civilă, reține cauza spre soluționare și trece la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul M. – Secția a - II - a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, la data de 06.02.2013 și înregistrată sub nr._, reclamantul M. G. a chemat în judecată pârâții Agenția națională de Administrare Fiscală, Direcția generală a Finanțelor Publice M.- Administrația Finanțelor Publice Strehaia, Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând anularea actului administrativ decizie privind stabilirea taxei pe emisii poluante, obligarea pârâților la restituirea taxei speciale pe poluare în cuantum total de 2270 lei, dobânda legală, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca Volkswagen, achitând taxa de poluare în sumă de 2270 lei, întrucât fără această taxă funcționarii din cadrul Serviciului Înmatriculări au refuzat înmatricularea mașinii.
Prin sentința nr. 2708 de la 13 Martie 2013, Tribunalul D., Secția A II -A Civilă, De C. Administrativ Și Fiscal, în Dosar nr._, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Strehaia.
A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. G., în contradictoriu cu pârâta MFP – ANAF - DGFP M. - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE STREHAIA, având ca obiect pretenții.
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului taxa pe poluare în sumă de 2270 lei, achitată cu chitanța . 3A nr._ din data de 12.04.2010.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 39,30 lei.
Împotriva sentinței nr. 2708 de la 13 Martie 2013, a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE STREHAIA, actual A.J.F.P.M., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE STREHAIA menționează că nu are calitate procesuală pasivă deoarece autoritatea fiscală competentă este doar împuternicită să calculeze și să încaseze sumele rezultate din aplicarea taxei pe poluare, aceste sume fiind încasate într-un cont al Administrației Fondului pentru Mediu.
A susținut că instanța de fond a reținut greșit că O.U.G. nr. 50/2008 este contrară dispozițiilor art. 110 TFUE, fost art. 90, pe motiv că este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE. Printr-o jurisprudență constantă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a considerat că prevederile art. 110 alin. 1 TFUE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de produsele care se află deja pe piața internă și cele de import.
Curtea a statuat că există încălcare a art. 110 alin. 1 TFUE atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după modele diferite, care conduc, chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import.
Cu privire la cheltuielile de judecată acordate, recurenta pârâtă a solicitat exonerarea de la plata acestora întrucât nu s-a dovedit culpa procesuală, autoritatea fiscală fiind doar împuternicită să calculeze și să încaseze sumele rezultate din aplicarea taxei pe poluare.
Analizând criticile formulate, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a cumpărat un autoturism second hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de 2270 lei cu titlu de taxă de poluare la 12.04.2010 ( pag. 8 dosar fond ), înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamanta a solicitat pârâtei cu cererea înregistrată la nr.1351 din 29.01.2013, restituirea integrală a taxei de poluare, ca fiind contrară dreptului comunitar, răspunsul primit cu adresa nr. 1351 din 29.01.2013 ( pag. 3 d. fond) fiind nefavorabil.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Strehaia, Curtea apreciază că este neîntemeiată, autoritatea fiscală competentă, dat fiind domiciliul reclamantei, fiind pârâta A.F.P. Strehaia care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, fiind cea care a calculat cuantumul taxei și care a încasat suma cu acest titlu.
Pe fondul cauzei, cererea reclamantei vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată de instanța de fond.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Instanța europeană a înțeles să interpreteze întrebarea Tribunalului Sibiu în sensul că aceasta viza conformitatea O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială cu fostul art. 90 CE, actualul art. 110 TFUE, ținând cont de faptul că în litigiul principal domnul T. achitase taxa de poluare la data de 27 octombrie 2008. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N., ca de altfel și hotărârea T., se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.
Cum dispozițiile din legea internă sunt contrare dispozițiilor din legislația comunitară, în mod corect prima instanță, prin sentința recurată, a dispus restituirea către reclamant a taxei de poluare.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Pentru a respecta efectele deciziei pronunțate de C.J.U.E., prevederile O.U.G. nr. 50/2008 fiind contrare dreptului U.E. și fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate criticile referitoare la conformitatea taxei cu dreptul comunitar.
Cât privește solicitarea recurentei pârâte de exonerare de la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reține că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
În speță, reclamantei i-a fost admisă acțiunea, astfel că pârâta se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul formulat de A.F.P. Strehaia va fi respins.
Potrivit art. 274 C.proc.civ., fiind în culpă procesuală, recurenta pârâtă va fi obligată la plata către intimatul reclamant la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată efectuate în recurs, reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta DGFP M. actualmente DGRFP C. pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE STREHAIA actualmente AJFP M., împotriva sentinței civile nr. 2708 de la 13 Martie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția A II -A Civilă, De C. Administrativ Și Fiscal, în Dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. G. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în București, având ca obiect pretenții.
Obligă recurenta pârâtă la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Octombrie 2013
Președinte, S. P. | Judecător, G. D. C. | Judecător, C. A. G. |
Grefier, J. V. |
Red. jud. /G.D.C.
Thn. 2 ex./J.V./10.10.2013
Jud. Fond./ M. V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 339/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 3673/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








