Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 12762/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 07 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R.
Judecător G. V.
Judecător C. N. G.
Grefier A. Coșei
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamanta R.N.P. R. - DIRECTIA S. GORJ și pârâtul M. V. împotriva sentinței nr. 2152 din 6 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic A. I. pentru recurenta reclamantă R.N.P. R. - DIRECTIA S. GORJ și avocat O. C. în substituirea avocatului O. M. pentru recurentul pârât M. V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Consilier juridic A. I. pentru recurenta reclamantă solicită admiterea recursului susținând că, în mod eronat, instanța de fond a omologat raportul de expertiză având în vedere că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 6 alin. 2 din OUG nr. 85/2006.
Avocat O. C. pentru recurentul pârât pune concluzii de respingere a recursului declarat de reclamanta R.N.P. R. - DIRECTIA S. GORJ ca nefondat.
Cu privire la recursul formulat de pârâtul M. V. solicită, într-o primă teză, admiterea recursului, casarea sentinței având în vedere faptul că, înainte de închiderea dezbaterilor, probatoriul nu a fost administrat. În acest sens, arată că, la fila 33 dosar fond, se află lista cu martorii propuși, care ar fi putut să elucideze raportul juridic dintre părți. Arată că, astfel cum a reținut și expertul, cantonul aflat în gestiunea sa este amplasat într-o zonă de risc major, inclusiv reclamantul a depus înscrisuri din care rezultă că s-a sustras masă lemnoasă. Susține că, în speță, sunt incidente dispozițiile OUG nr. 85/2006 raportate la Legea nr. 188/1999. În acest sens, reclamanta putea emite doar o decizie pe care pârâtul să o poată ataca.
În a doua teză, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței întrucât probatoriul e șovăitor. Depune concluzii scrise și solicită cheltuieli de judecată atât la instanța de fond cât și în recurs.
Consilier juridic A. I. pentru recurenta reclamantă R.N.P. R. - DIRECTIA S. GORJ solicită respingerea recursului. Cu privire la proba cu martori învederată de apărătorul pârâtului arată că, în mod temeinic, instanța de fond a constatat că nu e utilă cauzei.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 2152 din 6 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta R.N.P. R. - Direcția Silvică Gorj în contradictoriu cu pârâtul M. V..
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 3321,36 lei reprezentând masă lemnoasă lipsă în gestiune, fără TVA și la 8oo lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Verificând actul de control de fond efectuat în perioada 27.07.2012 – 31.07.2012 în scopul predării cantonului din gestiune pârâtului M. V., pădurar titular în gestiune pădurarilor giranți Cotan M. și I. C., înregistrat la Ocolul Silvic Tg.J. sub nr. 3125/02.08.2012, instanța a constatat că acesta a fost întocmit în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și că au fost respectate prevederile art. 5 din Regulamentul de pază a fondului forestier.
Chiar dacă pârâtul nu a participat la verificarea cantonului, fiind în concediu medical de la data de 24.07.2012 și în imposibilitate de a se deplasa, în baza acceptului său scris controlul a fost efectuat în prezența soției sale, M. V., care a semnat fără obiecțiuni documentația prind actul de control întocmit, așa cum rezultă din actul de control, procesele verbale de predare-primire și declarațiile consemnate cauzei la filele 4-12 precum și din raportul de expertiză efectuat.
Cu ocazia controlului au fost anulate 173 cioate din care 6 cioate cu un volum de 1.054 mc se justifică și 167 cioate cu un volum de 42.944 mc reprezintă tăieri ilegale. Nu au fost făcute obiecțiuni cu privire la cele înscrise în actul de control și nu s-au constatat cioate litigioase, cioate vechi, cioate recente purtătoare de marcă rotundă, cioate situate în afara cantonului sau cioate vechi care au făcut obiectul diverselor arondări sau rearondări ale cantoanelor. Această stare de fapt este confirmată și de către raportul de expertiză, care a apreciat asupra existenței unei puternice presiuni sociale, constantă și repetată asupra pădurilor din cantonul nr. 7 Didilești, păduri accesibile și predispuse furtului de material lemnos în tot cursul anului, fiind dispuse în imediata vecinătate a două așezări rurale din care una de rromi.
Din analiza dispozițiilor legale menționate raportate la starea de fapt reținută s-a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile privitoare la limitarea răspunderii, fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 4 alin. (1) din Anexa la Ordinul nr. 769/2006 pentru aprobarea Metodologiei privind limitarea răspunderii patrimoniale a personalului de pază a pădurilor raportat la art. 6 alin. 2 din OUG nr. 85/2006.
Pârâtul a făcut dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 6 alin. 2 din OUG nr. 85/2006, fiind întocmite procese verbale și consemnări referitoare la tăieri ilegale și sustrageri de arbori, consemnate cauzei la filele 70-79 precum și completarea corespunzătoare a condicii de serviciu, apărarea sa nefiind contestată nici de către reclamantă.
Art. 254 din Codul Muncii prevede că salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor, răspunderea fiind condiționată așadar de existența raportului juridic de muncă dintre salariatul răspunzător și angajatorul păgubit, de vinovăția, culpa celui în cauză.
Răspunderea patrimonială presupune deci îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, respectiv calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită și personală săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat, raportul de cauzalitate și nu în ultimul rând vinovăția. Aceste dispoziții speciale se coroborează cu normele prevăzute de Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, aplicabile în speța de față, prin raportare la statutul de funcționar public, pârâtul făcând parte din personalul contractual de specialitate, așa cum este definit de dispozițiile O.U.G. nr. 59/26.05.2000 privind Statutul personalului silvic.
Conform art. 55 din Statutul personalului silvic, prevederile ordonanței menționate se aplică personalului silvic și membrilor Corpului silvic, cărora le sunt aplicabile, în conformitate cu art. 58 al.1 din același act normativ, dispozițiile Legii nr.188/1999, răspunderea civilă a funcționarului public angajându-se pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează.
Tribunalul a apreciat că în raport de dispozițiile legale menționate nu poate fi reținută apărarea pârâtului care contestă întinderea, chiar existența prejudiciului și potrivit căreia nu se face vinovat de eventualul prejudiciu, constatat prin actul de control, care s-ar datora integral sustragerilor și tăierilor ilegale de masă lemnoasă, aceasta nefiind susținută de probatoriul administrat.
Existența prejudiciului este certă, fiind dovedită prin actul de constatare întocmit la data de 2 august 2012 care a fost semnat fără obiecțiuni de către persoana împuternicită de către pârât. Pârâtul a deținut gestiunea cantonului 7 Didilești, unde a fost constatată paguba. Măsurile luate de către pârât vor fi avute în vedere de către instanță, care urmează a aprecia asupra aplicării în cauza de față a răspunderii limitate.
Pârâtul, având calitatea de gestionar, trebuia să dovedească fie că prejudiciul nu există, fie că toată masa lemnoasă lipsă în gestiune a fost furată și să facă dovada constatării furtului de către organele de politie, situație în care nu s-ar fi putut reține vinovăția sa.
În cauză a fost administrat un probatoriu complet, proba testimonială solicitată de către reclamant și la care se face referire și în concluziile scrise depuse cu ocazia dezbaterilor fiind motivat respinsă, întrucât aspectele ce se urmărea a fi fost dovedite prin această probă, respectiv faptul că pârâtul se afla în concediu medical, că pădurea pe care o avea în gestiune era supusă riscului sustragerilor și tăierilor ilegale și că a luat măsuri de sancționare a persoanelor surprinse, reieșind cu certitudine din restul probelor și nefiind contestate de către reclamantă.
Față de considerentele ce preced, s-a apreciat că acțiunea este întemeiată în parte, fiind întrunite cerințele legale enunțate privind antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului.
Potrivit raportului de expertiză, cuantumul prejudiciului corespunzător celor 167 cioate nejustificate în varianta limitării răspunderii patrimoniale este de 4143,29 lei din care TVA 801,93 lei, respectiv de 3321,36 lei fără TVA, sumă ce urmează a fi reținută de către instanță prin aplicarea prevederilor Directivei 2006/112/CE în ceea ce privește regimul TVA aferent bunurilor lipsă în gestiune.
În cauză au fost efectuate cheltuieli cu expertiza, onorariul în cuantum total de 800 lei fiind achitat de către reclamantă potrivit chitanțelor CEC nr._/1 din data de 12.12.2012 și nr._/1 din data de 3.01.2013, sumă la care a fost obligat pârâtul.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanta R.N.P. R. - DIRECTIA S. GORJ și pârâtul M. V..
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că sentința prin care a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligat pârâtul la plata sum ei de 3321,36 lei este netemeinică și nefundat, deoarece în cantonul aflat în administrarea pârâtului s-a constatat lipsa unui volum de masă lemnoasă cu o valoare totală de 8051,58 lei.
A susținut că instanța de fond în mod eronat a omologat raportul de expertiză în varianta limitării răspunderii patrimoniale având în vedere că în cauza dedusă judecății nu sunt îndeplinite condițiile limitării răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 6 alin. 2 din OUG nr. 85/2006.
A susținut că în cauză sunt îndeplinite cond. Art. 254 din Codul muncii pentru întreaga sumă solicitată prin cererea de chemare în judecată, drept pentru care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul de a admite în totalitate acțiunea reclamantei și a obliga pe pârât la plata sumei de 8051,58 lei reprezentând prejudiciu și la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate prev. art. 304, pct. 9 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că instanța a pronunțat soluția de admitere în parte a acțiunii reclamantei fără ca probele administrate în cauză să justifice această soluție și într-un moment în care cauza nu se afla în stare de judecată, probatoriul nefiind epuizat.
În concret, instanța a reținut că pârâtul, în calitate de gestionar, pentru a-și proba nevinovăția trebuia să dovedească „că toată masă lemnoasă lipsă în gestiune a fost furată” și să facă dovada „constatării furtului de către organele de poliție”, aspect dovedit de pârât prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei în sensul că și-a exercitat cu responsabilitate și fără reproș atribuțiile de serviciu, realizând toate demersurile și operațiunile înscrise în arealul acestor atribuții pentru a stopa furtul de masă lemnoasă. Mai exact, a întocmit de fiecare dată procese verbale cu privire la împrejurările de fapt constând în sustragerile repetate de masă lemnoasă din cantonul nr. 7 Didilești înaintându-le reclamantei pentru a fi valorificate.
Susține că nu se poate transfera culpa persoanelor responsabile și cu atribuții stricte de apărarea patrimoniului societății reclamante în sarcina sa.
Mai arată că, întrucât nu s-a procedat la încuviințarea și administrarea probei cu martorii propuși de pârât pentru completarea probatoriului existent și ca urmare a unei rezolvări parțiale a cererilor și aspectelor ridicate de speță, se impune admiterea recursului, și, în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în vederea reluării judecății cu complinirea aspectelor de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii atacate, iar, în subsidiar, schimbarea soluției pronunțate de instanța de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantei și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate pe întreg parcursul judecății.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs formulate de recurenți și a dispozițiilor art. 3041 din codul de procedură civilă se rețin următoarele aspecte de fapt și de drept:
Potrivit art. 12 din Ordinul nr. 15/1988 al Ministerului Silviculturii privind Regulamentul pentru paza pădurii, precum și fișei postului pârâtului, pădurarii au ca atribuții, printre alte sarcini: de a apăra integritatea fondului forestier împotriva sustragerii de lemn și alte produse (…) degradării puieților, lăstarilor, precum și oricăror fapte ilegale; de a exercita paza, a stabili pagubele produse în raza cantonului prin tăierea, scoaterea din rădăcini (…), solicitând ajutorul șefului de district; de a încheia acte de constatare a contravențiilor și infracțiunilor silvice și a le înainta șefului de district; de a exercita patrule, de a controla permanent circulația materialului lemnos, de a participa la acțiuni organizate la nivelul districtului, de a gestiona și gospodări în mod corespunzător bunurile ce i-au fost încredințate, pădurarii executând paza fondului forestier, potrivit art. 6 – 7 din menționatul ordin.
Dispozițiile art. 24 și 25 din Legea 22/1969 instituie o prezumție legală de culpă a gestionarilor pentru lipsurile în gestiune constatate gestionarilor, sarcina justificării acestor lipsuri revenind gestionarului.
Pârâtul are, potrivit obligațiunilor de serviciu, și atribuții de gestionar, acesta fiind răspunzător de integritatea fondului forestier aferent cantonului la care a fost numit, ipoteză în care acesta este răspunzător și de prejudiciile rezultate în urma sustragerii de masa lemnoasa fasonata si a tăierilor ilegale de pădure, daca nu respectă obligațiile menționate ca fiind în sarcina sa în vederea identificării autorilor sustragerilor si tăierilor ilegale de material lemnos și recuperării prejudiciului.
De asemenea, se constata ca disp. art. 6 alin.2 din OUG nr. 85/2006 permit doar o limitare si nu o inlaturare a raspunderii padurarilor in situatia in care se constata indeplinite cumulativ cele patru conditii stipulate de acest text legal si nu o inlaturare totala a raspunderii, asa cum gresit sustine paratul prin criticile din recurs.
In speta, se constata ca probatoriul administrat de catre instanta de fond este pe deplin lamuritor asupra tuturor aspectelor cauzei, neimpunandu-se, asa cum corect a apreciat si instanta de fond, administrarea probei testimoniale, aceasta nefiind utila si concludenta prin raportare la obiectul actiunii, la restul probelor administrate si dispozitiile legale aplicabile, in special cele care nu permit inlaturarea totala a raspunderii padurarului, ori, prin aceasta proba paratul intentiona sa probeze lipsa sa de culpa.
In consecinta, critica paratului privind insuficienta probatoriului este nefondata.
Din analiza coroborata a tuturor probelor administrate in cauza,in special a inscrisurilor si a raportului de expertiza,asa cum corect a retinut si instanta de fond, Curtea constata ca paratul nu poarta raspunderea pentru intreg prejudiciul produs reclamantei prin taierile ilegale de arbori, intrucat in cauza sunt indeplinite conditiile prev. de art. 6 alin.2 din OUG nr. 85/2006 pentru aplicabilitatea răspunderii limitate a paratului, ca suprafata cantonului aflat in gestiunea paratului este de 362 ha, se afla in proximitatea a doua sate, si are accesibilitate ridicata la actiunile locuitorilor acestor sate, iar paratul a întocmit procese verbale de constatare a taierilor ilegale, indeplinindu-si sarcinile de serviciu.
Avand in vedere conditiile obiective in care paratul trebuia sa efectueze paza padurii, respectiv suprafata mare a acesteia, lipsa de reactie a conducerii reclamantei in intarirea pazei, precum si faptul ca acesta si-a indeplinit atributiile de serviciu, ca a sesizat Ocolul Silvic despre taierile ilegale de arbori si imprejurarile in care se produc acestea, asa cum corect a apreciat si instanta de fond, Curtea constata ca in cauza sunt indeplinite conditiile prev. de Legea 22/1969 privind angajarea raspunderii paratului, insa in ipoteza reglementata de art. 6 alin.2 din OUG nr. 85/2006, respectiv cea a angajarii răspunderii limitate, prejudiciul real produs de parat fiind in cuantum de 3321,36 lei fara TVA.
In consecinta, criticile formulate de parat privind gresita antrenare a raspunderii, precum si cele formulate de reclamanta privind gresita limitare a raspunderii, sunt nefondate.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a C.Proc.Civ., urmează a fi respinse recursurile formulate în cauză de reclamanta si parat, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de reclamanta R.N.P. R. - DIRECTIA S. GORJ și pârâtul M. V. împotriva sentinței nr. 2152 din 6 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Octombrie 2013.
Președinte, A. R. | Judecător, G. V. | Judecător, C. N. G. |
Grefier, A. Coșei |
Red. Jud. C.N.G.
2ex./A.C. 14 Octombrie 2013
j. fond L.M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 480/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
