Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 167/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 10 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. D. C.
Judecător C. A. G.
Judecător S. P.
Grefier D. F.
x.x.x.
S-a luat în examinare recursul declarat de DGRFP C. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. împotriva sentinței nr.4489 din 27 martie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. F. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat A. M. M. pentru intimatul reclamant C. F. C., lipsind DGRFP C. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, după care,
Apărătorul intimatului reclamant precizează că nu mai are cereri de formulat.
Constatând că părțile nu mai au cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Avocat A. M. M. pentru intimatul reclamant solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, depunând concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 4489 din 27 martie 2013, Tribunalul D. a admis acțiunea formulată de reclamantul C. F. C., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C..
A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 3667,21 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 539 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs DGRFP C. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D..
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a invocat excepția prescripției dreptului material al reclamantului de a cere restituirea sumei reprezentând taxă de primă înmatriculare, în conformitate cu prevederile art. 135 din OG nr.92/2003, susținând că termenul de prescripție începe să curgă la data de 1 ianuarie 2008 și se împlinește la 31 decembrie 2012, iar în cauză nu a intervenit niciunul din motivele de întrerupere a cursului prescripției.
Recurenta a învederat că prin O.U.G. nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule și au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2146 din Codul fiscal care reglementau taxa specială pentru autovehicule.
În baza acestei ordonanțe a fost emisă H.G. nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 care reglementează la Cap. VI, Secțiunea 1, art. 6 din Anexă procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule.
Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către O.U.G. nr. 50/2008 s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.
Referitor la fondul cauzei, a invocat art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005 și a susținut că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Referitor la dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din Tratatul U.E., recurenta a considerat că acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România. Taxa a fost adoptată pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare.
Recurenta a susținut că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru restituirea sumei.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta a considerat că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România. Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani, se va plăti aceeași taxa de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
Recurenta a criticat sentința și cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, arătând că acestea se acordă la cerere, iar în dispozitivul sentinței instanța de fond a obligat AFP la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 539 lei.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii în totalitate, ca netemeinică și nelegală.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Examinând recursul prin prisma motivelor formulate și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand, iar în vederea înmatriculării a achitat taxa de primă înmatriculare.
Reclamantul s-a adresat pârâtei, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, așa cum rezultă din adresa aflată la fila 33 din dosarul de fond.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat este reglementată de dispozițiile art. 117 Cod proc.fiscală, conform cărora sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere. Demersul administrativ la care intimatul reclamant era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la recurenta pârâtă.
Taxa specială de primă înmatriculare a fost achitată de către intimatul reclamant în temeiul dispozițiilor art. 2141- 2143 Codul fiscal și punctul 311- 312 din Normele metodologice de aplicare a codului fiscal, dispoziții care sunt contrare art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratatul Constitutiv al U.E., care prevăd că niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare, aceste dispoziții interzicând discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, limitând libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.
Dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratat, au efect direct pentru ordinea juridică a României, ele fiind obligatorii pentru statele membre ale U.E. și în acest context dispozițiile art. 2141- 2143 din Codul fiscal sunt reglementări contrare dispozițiilor comunitare și nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în ceea ce privește achitarea taxei speciale de primă înmatriculare, întrucât se încalcă principiul libertății circulației mărfurilor, adică se dezavantajează direct sau indirect autovehiculele și autoturismele din celelalte țări membre U.E. în competiție cu produsele similare autohtone.
Cum dispozițiile din legea internă sunt contrare dispozițiilor din legislația comunitară, corect și legal prima instanță, prin sentința recurată, a dispus restituirea către intimatul reclamant a taxei speciale de primă înmatriculare.
Curtea reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art. 2141 Cod fiscal care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului. Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Nu este întemeiată critica referitoare la nelegalitatea modului în care au fost acordate cheltuielile de judecată, Curtea constată că reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, astfel că instanța de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune, Curtea constată că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant a fost transmisă prin fax Tribunalului O. în luna decembrie 2012.
Ca atare, chiar dacă înregistrarea cererii de chemare în judecată a fost efectuată la instanța de fond la data de 03.01.2013, acesta este formulată în cadrul termenului de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 135 din Codul de procedură fiscală, termen care așa cum chiar recurenta arată se împlinește la sfârșitul zilei de 31 decembrie 2012.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod proc. civilă, fiind în culpă procesuală, recurenta va fi obligată la plata către intimat a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată efectuate în recurs, reprezentând onorariu avocat dovedit cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de DGRFP C. în numele și pentru pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. împotriva sentinței nr.4489 din 27 martie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. F. C..
Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Octombrie 2013.
Președinte, G. D. C. | Judecător, C. A. G. | Judecător, S. P. |
Grefier, D. F. |
Red. jud. GDC
Jud. fond MG
Tehn. DF
2ex/31.10.2013
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Sentința nr. 1968/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
