Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 21110/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 24 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F.
Judecător D. C.
Judecător L. C.
Grefier V. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DGRFP C. în numele și pentru AJFP D. împotriva sentinței nr.2948 din data de 01 martie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului D., în contradictoriu cu intimata reclamantă D. (fosta L.) C. M. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat C. G., pentru intimata reclamantă D. (fosta L.) C. M., lipsind recurenta pârâtă DGRFP C. ÎN NUMELE ȘI PENTRU AJFP D. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal.
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părții prezente.
Avocat C. G., pentru intimata reclamantă D. (fosta L.) C. M., solicită respingerea recursului, menținerea sentinței ca temeinică și legală. Depune concluzii scrise și solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 2948 din data de 01 martie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului D. s-a admis acțiunea formulată de reclamanta D. (fosta L.) C. M., în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretentii. Au fost obligați pârâții, Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu la plata în solidar, către reclamantă a sumei de 1.475 lei, reprezentând taxă poluare, achitată cu chitanța . nr._/12.12.2008, sumă la care se va aplica dobânda fiscală, calculată potrivit art. 124 Cod pr. fiscală, de la expirarea termenului de 45 zile de la data solicitării, respectiv 15.11.2012, până la data plății efective. Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 42 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGRFP C. ÎN NUMELE ȘI PENTRU AJFP D. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta pârâta DGRFP C. ÎN NUMELE ȘI PENTRU AJFP D. a susținut căhotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii, arătând că prin O.U.G. nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule și au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2146 Cod fiscal care reglementau taxa specială pentru autovehicule. În baza acestei ordonanțe a fost emisă H.G. nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 care reglementează la Cap. VI, Secțiunea 1, art. 6 din Anexă procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule. Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către O.U.G. nr. 50/2008 s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.
A mai arătat că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată arată că reclamantul nu le-a solicitat, astfel încât instanța de fond nu putea să oblige organul fiscal la plata acestor cheltuieli.
Susține că trebuia ca numai AFM să fie obligată și la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
În ce privește fondul cauzei, recurenta a considerat că acțiunea este nefondată, întrucât taxa de poluare a fost achitată în vederea înmatriculării în România a unui autovehicul. Reclamantul a contestat legalitatea aplicării taxei și nu cuantumul taxei stabilit prin decizia de calcul. Taxa a fost stabilită cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale referitoare la modul de calcul al acesteia, reglementat prin art. 3 alin. 1, art. 5 alin. 1, 2 și 3 și art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008.
Recurenta a menționat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca scop principal protecția mediului, cuantumul taxei de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația fondului pentru mediu, sumele încasate fiind utilizate pentru finanțarea unor proiecte și programe pentru protecția mediului. Măsurile stabilite prin O.U.G. nr. 50/2008 sunt compatibile cu prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a comunității europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal.
A menționat că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate deoarece prin dispozițiile art. 90 ale Tratatului rezultă în mod clar că nu se interzice instituirea unei taxe, ci doar se stipulează că nivelul acesteia nu trebuie să fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, prin O.U.G. nr. 50/2008 nu sunt încălcate aceste prevederi întrucât taxa pentru autovehiculele second-hand provenite din achiziții din alte state membre s-a redus, fiind mai mică decât cea în cazul autoturismelor noi, care este aceeași indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții extracomunitare.
Referitor la Hotărârea C.J.U.E. din 07.04.2011 în cauza T., recurenta a menționat că are ca obiect prevederile O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 01.07._08, iar Curtea nu se pronunță asupra legalității actului normativ, ci dă o interpretare prevederilor referitoare la art. 110 din Tratat, în sensul că un stat membru nu trebuie să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări dacă acea taxă descurajează punere în circulație în statul membru respectiv a unor autovehicule de ocazie cumpărate de aceste state.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ..
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de 1475 lei cu titlu de taxă de poluare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații. Reclamanta a solicitat A.F.P. C., restituirea integrală a taxei de poluare, actualizată cu dobânda legală aferentă, iar A.F.P. a Municipiului C. i-a comunicat refuzul restituirii. Cererea reclamantei vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
În mod corect instanța de fond a reținut că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Demersul administrativ la care intimata reclamantă era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal. Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul direct la instanța de judecată. Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Instanța de fond a reținut corect că neatacarea deciziei de calcul nu poate conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamanta a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 C.proc.fiscală este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată în mod corect de către instanța de fond.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90, actual art. 110, din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii. Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008. Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE. Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională. Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie. Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România. Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008. Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09 T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este și faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N.(ca de altfel și hotărârea T.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE (fostul art. 234 CE), o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare [Hotărârea din 27 martie 1980, afacerea 61/79, Denkavit italiana, par. 16; Hotărârea din 2 februarie 1988, afacerea 24/86, Blaizot, par. 27; Hotărârea din 15 decembrie 1995, afacerea C-415/93, Bosman, par. 141; Hotărârea din 5 octombrie 2006 în afacerile reunite C-290/05 (Nadasdi) și C-333/05 (N.), par. 62].
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare. În aplicarea prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Pentru a respecta efectele deciziei pronunțate de C.J.U.E., prevederile O.U.G. nr. 50/2008 fiind contrare dreptului U.E. și fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate criticile referitoare la inadmisibilitatea acțiunii și la conformitatea taxei cu dreptul comunitar.
Recurenta susține că sentința cuprinde motive contradictorii, însă în argumentele ce susțin această critică se referă la greșita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
Curtea reține că în mod corect instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., prin admiterea acțiunii pârâta aflându-se în culpă procesuală.
Pentru aceste considerente, criticile recurentei pârâte sunt nefondate, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul declarat de aceasta va fi respins ca nefondat.
Potrivit art. 274 alin. 1 C.proc.civ., fiind în culpă procesuală, recurenta pârâtă va fi obligată la plata către intimata reclamantă a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată efectuate în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DGRFP C. în numele și pentru AJFP D. împotriva sentinței nr.2948 din data de 01 martie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului D., în contradictoriu cu intimata reclamantă D. (fosta L.) C. M. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii.
Obligă recurenta pârâtă la plata către intimat a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 24 Octombrie 2013
Președinte, M. F. | Judecător, D. C. | Judecător, L. C. |
Grefier, V. C. |
Red.L.C.
V.C. /2ex/28 Octombrie 2013
J.F.M.E.P.
| ← Pretentii. Decizia nr. 9243/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








