Pretentii. Decizia nr. 3692/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 3692/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 12420/101/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 3692/2013

Ședința publică de la 02 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. I.

Judecător L. M. D.

Judecător Ș. B.

Grefier E. M. O.

Pe rol, judecarea recursului formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M. în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimatul reclamantul T. C. G. prin reprezentant . și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu, împotriva sentinței nr. 238 din 14 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul M. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, iar intimatul reclamant și intimata pârâtă nu au formulat întâmpinare, după care:

Constatând că nu mai sunt cereri din partea părților și că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin cererea adresată instanței la data de 14.12.2012 reclamantul T. C. G. prin reprezentant . a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Tr. S. și Administrația F. pentru Mediu solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea acestora la restituirea sumei de 4.516 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, a arătat că a cumpărat un autoturism marca Peugeot din Uniunea Europeană, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxa pentru emisii poluante. Prin adresa nr._/07.12.2012, a solicitat organului fiscal Administrația Finanțelor Publice restituirea taxei, aceasta respingându-i solicitarea. A apreciat că această taxă este discriminatorie și ilegală raportat la art. 90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene.

Prin sentința nr. 238 din 14 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul M. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul T. C. G. prin reprezentant ., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. pentru Mediu.

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 4.516 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante achitată conform chitanței . nr._/27.11.2012.

Au fost obligate pârâtele la plata sumei de 539,3 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 238 din 14 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul M. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice M. în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M., a invocat următoarele:

1. Instanța de fond în mod greșit a reținut că norma de reglementare, Legea nr. 9/2012, este contrară dispozițiilor dreptului comunitar european, pe motiv că este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând vânzarea autoturismelor second hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse in România.

Textul Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene (art.110, ex-art.90 TCE) prevede că statele membre nu pot aplica pentru produsele altor state membre impozite interne mai mari decât pentru produsele similare naționale, cu scopul de a nu se ivi discriminări intre aceste produse, dar nu prevede nicăieri să nu se plătească nici un impozit. Prin hotărârea pronunțată, instanța depășește limitările impuse prin norma comunitară, în sensul desființării, practic, a taxei interne pentru anumite persoane. Se produce, astfel, o discrepanță aleatorie între obligațiile contribuabililor aceluiași stat. Mai mult, tratatul prevede că statele membre rămân libere să își organizeze sistemele fiscale, cu singura condiție de a nu genera discriminări între produsele amintite.

De altfel, așa cum se observă din formularea art. 3, art. 4 alin. 2 și art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, în prezent nu mai există nici un fel de discriminare între înmatricularea în România a unui autovehicul rulat înmatriculat anterior în România și același autovehicul înmatriculat anterior în țările Uniunii Europene.

2. Susținerea instanței, că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit dreptului comunitar, nu este suficient argumentată deoarece, urmare criticilor aduse textului controversat și pentru a se conforma recomandărilor forurilor comunitar europene, printr-o succesiune de acte normative, dreptul intern s-a armonizat cu principiile de drept european, ultima reglementare în materie, Legea nr. 9/2012, fiind rezultatul conformării cu aceste principii. Pentru a nu genera discriminări în propriul sistem de drept, a considerat că instanța este datoare a stabili întinderea obligației contribuabilului, nicidecum absolvirea sa de o obligație impusă printr-un act normativ, finalmente armonizat.

3. Cu privire la cheltuielile de judecată acordate, a solicitat reducerea cuantumului acestora, având în vedere prerogativa instanței de a reduce onorariul de avocat prevăzută de art. 274 alin. 3 Cod proc.civ. Acest onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea adversă care a căzut în pretenții și căreia, îi devine opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea adversă, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanța prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid, si exigibil (Decizia C.C. nr. 401/14.04.2005 referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 274 alin. 3 Cod proc.civ.). Astfel, luând în considerare simplitatea și durata cauzei, timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului primit, a solicitat reducerea onorariului avocațial la o sumă rezonabilă, în caz contrar validându-se prin autoritatea instanței un abuz de drept. Cererea se bazează și pe jurisprudența C.E.D.O. formulată în cauza Nielsen și Johansen împotriva Norvegiei, cauza Salau și P. împotriva României, cauza Almeida și Garet împotriva Portugaliei

Față de cele invocate în fapt și în drept, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii.

În conformitate cu art. 242 alin. 2 Cod proc.civ., a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Intimatul reclamant și intimata pârâtă nu au formulat întâmpinare.

Examinând recursul prin prisma motivelor formulate și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:

Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de 4.516/27.11.2012 lei taxă pentru emisii poluante (fila 9 dosar fond), înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații. Reclamantul a solicitat pârâtei A.F.P. restituirea integrală a taxei, iar pârâta A.F.P. i-a comunicat refuzul restituirii sumei cu adresa nr._/07.12.2012 (fila 10 dosar fond).

Cererea reclamantului este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei, cerere care a fost analizată corect de către instanța de fond.

Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.

Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.

Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.

Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale, inclusiv instituția prefectului, au obligația a respecta dreptul european.

Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.

La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.

Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.

Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie. Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.

Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.

Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.

Și forma Legii 9/2012 în vigoare la data achitării taxei de către reclamant este contrară art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România.

Așa fiind, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).

Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.

Nu poate fi interpretată o încălcare a principiului separației puterilor în stat și o imixtiune a puterii judecătorești în atribuțiile puterii legislative sau executive examinarea de către judecător a priorității reglementărilor europene și a compatibilității normelor interne cu acestea, judecătorul național având în lumina art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, nu doar dreptul, dar și obligația asigurării preeminenței aplicării reglementărilor și jurisprudenței europene în raport cu cele interne.

Nu este întemeiată critica referitoare la nelegalitatea modului în care au fost acordate cheltuielile de judecată, recurenta solicitând diminuarea onorariului de avocat invocând în drept dispozițiile art. 274 alin. 3 C.proc.civ., întrucât prin reducerea onorariului plătit avocatului, reclamantul ar fi în imposibilitate de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu apreciat ca exagerat de către pârâtă, Curtea constatând că tribunalul a ținut cont de criteriile prevăzute de art. 274 C.proc.civ. La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul. În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat pârâtele A.F.P. și A.F.M. la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.

Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 și art. 3041 C.proc.civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M. în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimatul reclamantul T. C. G. prin reprezentant . și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu, împotriva sentinței nr. 238 din 14 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul M. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Aprilie 2013.

Președinte,

C. I.

Judecător,

L. M. D.

Judecător,

Ș. B.

Grefier,

E. M. O.

Red./Tehnored.jud. L.M. D.

2 ex./03.04.2013

Jud.fond: E.T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 3692/2013. Curtea de Apel CRAIOVA