Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 6766/104/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 26 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. A. G.
Judecător G. D. C.
Judecător S. P.
Grefier A. Coșei
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA actual AJFP O. PRIN DGFP O. actual DGRFP C. împotriva sentinței nr. 290 din 30 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant Z. G. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în cadrul termenului prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, precum și faptul că, prin Serviciul arhivă, intimatul reclamant a depus întâmpinare, după care,
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă potrivit disp. art. 242 alin. 2 Codul de procedură civilă, și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 290 din 30 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Z. G. și au fost obligate pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, la restituirea sumei de 2671 lei, reprezentând taxă de poluare și dobânda legală prevăzută de Codul de procedură fiscală.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA actual AJFP O. PRIN DGFP O. actual DGRFP C..
Recurenta a susținut că, având în vedere motivarea instanței, hotărârea pronunțată este total nelegală, fiind dată cu depășirea puterii judecătorești. În opinia recurentei pârâte, instanța de fond nu are competența de a se pronunța cu privire la legalitatea sau ilegalitatea unui text de lege, aceasta competență revenind, conform art. 146 din Constituție, exclusiv Curții Constituționale.
Recurenta a susținut că în mod eronat a reținut instanța de fond că în mod nelegal s-a impus plata taxei pe poluare întrucât contravine dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Totodată, a precizat faptul că art. 148 alin. 2 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Potrivit art. 4 din O.U.G nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, taxa de mediu intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, indiferent de proveniența acestuia, situație care tratează fără discriminare toate autovehiculele, astfel că dispozițiile respectivului articol sunt aplicabile speței.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C.proc.civ..
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ..
Analizând criticile formulate de recurenta pârâtă, în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de 2671 lei cu titlu de taxă de poluare la data de 29.04.2010 (fila 15 dosar fond), înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat pârâtei A.F.P. restituirea integrală a taxei de poluare, cu dobânda legală, iar pârâta A.F.P. i-a comunicat refuzul restituirii sumei solicitate (fila 7 dosar fond).
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Prin Decizia nr. 24/2011, Î.C.C.J. a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Curtea reține că instanța de fond a analizat corect compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110, fost 90, din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110, fost 90, din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Prin hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, s-a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N., ca de altfel și hotărârea T., se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Critica recurentei pârâte Administrația Finanțelor Publice Slatina, referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, este neîntemeiată.
Prin sintagma „depășirea atribuțiilor puterii judecătorești” se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității legislative sau executive, așa cum a fost consacrată prin Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care au atributele unor acte aparținând altei autorități constituite de stat.
Nu poate fi interpretată însă o încălcare a principiului separației puterilor în stat și o imixtiune a puterii judecătorești în atribuțiile puterii legislative sau executive, examinarea de către judecător a priorității reglementărilor europene și a compatibilității normelor interne cu acestea, judecătorul național având în lumina art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, nu doar dreptul, dar și obligația asigurării preeminenței aplicării reglementărilor și jurisprudenței europene în raport cu cele interne.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA actual AJFP O. PRIN DGFP O. actual DGRFP C. împotriva sentinței nr. 290 din 30 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant Z. G. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Septembrie 2013.
Președinte, C. A. G. | Judecător, G. D. C. | Judecător, S. P. |
Grefier, A. Coșei |
Red. Jud. C.A.G.
2ex./A.C. 04 Octombrie 2013
j. fond G.I.
| ← Pretentii. Decizia nr. 486/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1380/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








