Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 25416/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr._/2013
Ședința publică de la 29 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. D.
Judecător Ș. B.
Judecător C. I.
Grefier I. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice C. actualmente Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D. actualmente Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. în contradictoriu cu intimata reclamantă I. A. și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu, împotriva sentinței nr. 2276/2013 din data de 20 Februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat V. Ș. pentru intimata reclamantă I. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, intimata reclamantă și intimata pârâtă nu au formulat întâmpinare, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
Avocat V. Ș. pentru intimata reclamantă I. A., depune împuternicire avocațială și chitanța nr. 44 din 29.10.2013 reprezentând c/valoare onorariu de avocat și învederează că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente, prin reprezentant, pentru a pune concluzii asupra recursului.
Avocat V. Ș. pentru intimata reclamantă I. A., solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 2276/2013 din data de 20 Februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I. A., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 901 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante, la care se va aplica dobânda fiscală, calculată potrivit art. 124 C.Pr.Fiscală. Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 442 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței nr. 2276/2013 din data de 20 Februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C..
I. În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susținut că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii. Recurenta a învederat că prin O.U.G. nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule și au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2146 din Codul fiscal care reglementau taxa specială pentru autovehicule.
A menționat că la art. 11 din O.U.G. 50/2008 se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule.
În baza acestei ordonanțe a fost emisă H.G. nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 care reglementează la Cap. VI, Secțiunea 1, art. 6 din Anexă procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule.
II. Hotărârea cuprinde motive contradictorii.
Reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată, dar instanța consideră oportună acordarea acestora în temeiul art. 274 C.pr.civilă, deși nu este respectată condiția imperativă a textului de lege și anume aceea ca „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere să plătească cheltuielile de judecată”. Prin urmare, instanța putea obliga organul fiscal la plata cheltuielilor numai dacă erau solicitate.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1, 5 și 6 din H.G. nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxa doar se încasează de organul fiscal, prin unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori sau își au domiciliul fiscal, urmând ca în ultima zi lucrătoare a lunii, să fie virați în contul nr. 50.17- „Disponibil al fondului pentru mediu”, deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6.
Pe cale de consecință, organul fiscal nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată cu prezenta cauză, motivat de faptul că partea ce cade în pretenții potrivit art. 274 poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată și a considerat că numai Administrația F. de Mediu putea fi obligată la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză.
III. Pe fond, recurenta a considerat că acțiunea reclamantului este nefondată.
Taxa de poluare a fost achitată pentru înmatricularea unui autovehicul. Reclamantul a contestat legalitatea aplicării acestei taxe și nu cuantumul taxei stabilit prin Decizia de calcul.
Taxa a fost stabilită respectându-se întocmai dispozițiile legale referitoare la modul de calcul al acesteia, reglementat prin art. 3 alin. 1, art. 5 alin. 1, 2 și 3, precum și art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008. Prin abrogarea art. 2141 din Codul de procedură fiscală de către O.U.G. nr. 50/2008 s-a armonizat legislația în materie cu principiile europene referitoare la poluare.
Recurenta a menționat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca scop principal protecția mediului. Cuantumul taxei de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația fondului pentru mediu, sumele încasate fiind utilizate pentru finanțarea unor proiecte și programe pentru protecția mediului. Măsurile stabilite prin O.U.G. nr. 50/2008 sunt compatibile cu prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a comunității europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal.
A menționat că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate deoarece prin dispozițiile art. 90 ale Tratatului rezultă în mod clar că nu se interzice instituirea unei taxe, ci doar se stipulează că nivelul acesteia nu trebuie să fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, prin O.U.G. nr. 50/2008 nu sunt încălcate aceste prevederi întrucât taxa pentru autovehiculele second-hand provenite din achiziții din alte state membre s-a redus, fiind mai mică decât cea în cazul autoturismelor noi, care este aceeași indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții extracomunitare.
Scopul și sfera de aplicare ale taxei nu sunt date numai de denumire. În cazul acestei taxe este evident scopul ecologic, ce se încearcă a fi atins prin adoptarea ei, atâta timp cât sfera de aplicare a ei cuprinde atât produsele interne cât și cele importate, tocmai pentru a se limita înmatricularea autoturismelor poluante.
Referitor la Hotărârea C.J.U.E. din 07.04.2011 în cauza T., recurenta a menționat că are ca obiect prevederile O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 01.07._08, iar Curtea nu se pronunță asupra legalității actului normativ, ci dă o interpretare prevederilor referitoare la art. 110 din Tratat, în sensul că un stat membru nu trebuie să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări dacă acea taxă descurajează punere în circulație în statul membru respectiv a unor autovehicule de ocazie cumpărate de aceste state. Conform art. 51 al Hotărârii CJUE, după . modificărilor O.U.G. nr. 50/2008, acestea nu pot fi aplicate retroactiv și nu pot avea efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și care nu sunt posterioare intrării în vigoare a acestui act normativ.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă.
Recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 Cod procedură civilă.
Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare.
Analizând criticile formulate de recurenta pârâtă, în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de 901 lei cu titlu de taxă de poluare (fila 10 dosar fond), înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamanta a solicitat pârâtei A.F.P. restituirea integrală a taxei de poluare, cu dobânda legală, iar pârâta A.F.P. i-a comunicat refuzul restituirii sumei (fila 24 dosar fond).
Cererea reclamantei vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Demersul administrativ la care intimata reclamantă era obligată prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul la instanța de judecată.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Prin Decizia nr. 24/2011, Î.C.C.J. a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Reclamanta a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 C.proc.fiscală este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată în mod corect de către instanța de fond.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90, actual art. 110, din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09 T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Recurenta pârâtă susține că sentința cuprinde motive contradictorii, însă în argumentele ce susțin această critică se referă la greșita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată. Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, Curtea reține că este neîntemeiată, întrucât reclamanta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată prin cererea de chemare în judecată, aspect menționat și în practicaua sentinței recurate, astfel că instanța de fond s-a pronunțat în limitele învestirii.
De asemenea, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
Din prevederile art. 274 alin. 1 C.proc.civ., rezultă că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, astfel că ambele pârâte se află în culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat ambele pârâte la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ. va fi obligată recurenta la plata către intimata reclamantă a sumei de 400 lei cheltuieli de judecată efectuate în faza recursului, dovedite cu chitanța aflată la dosar, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice C. actualmente Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D. actualmente Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. în contradictoriu cu intimata reclamantă I. A. și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu, împotriva sentinței nr. 2276/2013 din data de 20 Februarie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
Obligă recurenta către intimata reclamantă la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2013.
Președinte, L. M. D. | Judecător, Ș. B. | Judecător, C. I. |
Grefier, I. C. |
Red./Tehnored.jud.L.M.D.
2 ex./I.C./31.10.2013
Jud.fond: E. C. M.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 8865/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 35/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
