Pretentii. Decizia nr. 3075/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3075/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 8048/101/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3075/2013
Ședința publică de la 21 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. D. C.
Judecător C. G.
Judecător C. I.
Grefier J. V.
x.x.x
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul D.G.F.P. M. în numele și pentru AFP DR TR S., împotriva sentinței numărul 4346 de la 31 Octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul M., secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. S.-C. și intimatul pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242(2) cod proc. Civilă, după care,
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr.4346 de la 31 Octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul M., secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ , a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul T. Ș. C. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București.
A obligat pârâtele să dispună restituirea către reclamant a sumei de 2196 lei reprezentând taxă pe poluare achitată conform chitanței . nr._/10.12.2009.
A obligat pârâtele la plata sumei de 539,3 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe nr. 4346 de la 31 Octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul M., secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, a declarat recurs pârâtul D.G.F.P. M. în numele și pentru AFP DR TR S., criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a arătat:
1. Instanța de fond în mod greșit a reținut că norma de reglementare, la momentul plății, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară dispozițiilor dreptului comunitar european, pe motiv că este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând vânzarea autoturismelor second hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse in România.
A arătat că, printr-o jurisprudență constantă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a considerat că prevederile art. 110 alin. 1 TFUE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de produsele care se află deja pe piața internă și cele de import.
Curtea a statuat că exista o încălcare a art. 110 alin. 1 TFUE atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după modele diferite, care conduc, chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import (a se vedea Hotărârea Weigel c. Austriei, Hotărârea Nasadi și N. c. Bulgariei și Hotărârea Brezezinski c. Poloniei). Astfel, în temeiul acestei dispoziții comunitare, în concret, impozitele, în speță taxa auto, aplicate asupra produselor provenind din alte state membre nu pot fi superioare celor aplicate produselor naționale similare.
Pentru a garanta neutralitatea impozitelor interne din perspectiva concurenței între autovehiculele care se afla deja pe piața națională și autovehiculele similare importate dintr-un alt stat membru decât România, fie noi, fie second hand, trebuie comparate efectele taxei de poluare asupra autovehiculelor second hand, uzate, importate din alt stat membru, înmatriculate deja în alt stat membru, cu cele ale taxei de poluare, în cazul categoriilor de autovehicule aflate deja pe piața națională, deja supuse acestei taxe de poluare la prima lor înmatriculare în România. În acest sens, intimatul-reclamant ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte clar că taxele pe care le aplica statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul.
În urma argumentelor prezentate, rezultă că nu e incompatibil cu dreptul comunitar un impozit impus autoturismelor second hand, importate din alt stat membru UE, cu prilejul primei înmatriculări în România, dacă acesta se percepe doar o singură dată, la data primei înmatriculări în România, pentru toate autovehiculele înmatriculate în România, fie ele noi ori second hand, fabricate pe teritoriul național ori importate din alte state membre dacă cuantumul acestui impozit impus autoturismelor second hand, importate din alt stat membru, unde au și fost înmatriculate, are un cuantum aproximativ egal cu valoarea reziduală a impozitului, în speță a taxei de poluare, încorporat în valoarea de piață a vehiculelor similare înmatriculate anterior în România, supuse aceluiași tip de impozit la prima lor înmatriculare și, care, potrivit reglementarii interne se restituie la scoaterea autoturismului din parcul național, fie prin export, fie prin distrugere.
2. De asemenea, după . Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009, s-a realizat armonizarea cu prevederile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene a normelor O.U.G. nr. 218/2008 privind modificarea O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, prin intermediul adoptării O.U.G. nr. 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule (publicată în M.O. nr. 926/30.12.2009). Ca urmare, Comisia pentru petiții din cadrul Parlamentului European, prin răspunsul formulat la petiția nr.1717/2008, adresată de I. Garboan, a constatat faptul că prin adoptarea ordonanței menționate, normele României în materie de taxa pe poluare sunt conforme cu dreptul comunitar, iar motivele care au stat la baza procedurii de încălcare au încetat să existe și cazul a fost închis.
Astfel, ajunși la o armonizare a legislației interne, a considerat că acțiunea privind restituirea taxei plătite cu ocazia înmatriculării unui autovehicul, nu mai poate fi susținută de vreun raționament juridic, ignorând intenția legiuitorului de a reglementa pe calea soluției de mijloc această controversă juridică.
3. Cu privire la cheltuielile de judecată acordate, a solicitat reducerea cuantumului acestora având în vedere prerogativa instanței de a reduce onorariul de avocat prevăzută de art. 274 alin. 3 C.pr.civilă. Acest onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea adversă care a căzut în pretenții și căreia, îi devine opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea adversă, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanța prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect dobândește caracter cert, lichid și exigibil (Decizia C.C. nr. 401/14.04.2005 referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 274 alin. 3 C.pr.civilă). Astfel, luând în considerare simplitatea și durata cauzei, timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului primit, a solicitat reducerea onorariului avocațial la o sumă rezonabilă, în caz contrar validându-se prin autoritatea instanței un abuz de drept. Cererea se bazează și pe jurisprudența C.E.D.O. formulată în cauza Nielsen și Johansen împotriva Norvegiei, cauza Salăau și P. împotriva României, cauza Almeida și Garet împotriva Portugaliei.
A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței de fond, în sensul respingerii acțiunii.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civilă.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Cererea reclamantei vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Curtea reține că instanța de fond a analizat corect compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110, fost 90, din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110, fost 90, din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Prin hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, s-a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N., ca de altfel și hotărârea T., se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Nu este întemeiată critica referitoare la nelegalitatea modului în care au fost acordate cheltuielile de judecată, recurenta solicitând și diminuarea onorariului de avocat invocând în drept dispozițiile art. 274 alin. 3 C.proc.civ., întrucât prin reducerea onorariului plătit avocatului, reclamanta ar fi în imposibilitate de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu apreciat ca exagerat de către pârâtă, Curtea constatând că tribunalul a ținut cont de criteriile prevăzute de art. 274 C.proc.civ.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamanta a solicitat plata cheltuielilor de judecată prin acțiune, aspect menționat și în practicaua sentinței, astfel că instanța de fond nu a acordat ceea ce nu s-a cerut. Reclamantei i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat pârâtele A.F.P. și A.F.M. la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta, partea în culpă procesuală, la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimat T. S.-C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâtul D.G.F.P. M. în numele și pentru AFP DR TR S., împotriva sentinței numărul 4346 de la 31 Octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul M., secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. S.-C. și intimatul pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimat T. S.-C. .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Martie 2013
Președinte, G. D. C. | Judecător, C. G. | Judecător, C. I. |
Grefier, J. V. |
Red.jud. Cl.G.
Tehnored. 2 ex/J.V.
Data red. 01.04.2013
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Hotărâre din... | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
