Pretentii. Decizia nr. 3205/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3205/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 4875/104/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 3205/2013
Ședința publică de la 26 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. Ț.
Judecător D. L.
Judecător S. L.
Grefier M. P.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta D. O. în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA împotriva sentinței nr.1943/09.10.2012 pronunțate de Tribunalul O.- Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant G. B. – C. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că intimatul reclamant a depus prin serviciul arhivă întâmpinare, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 C.pr.civ., după care, constatându-se recursul în stare de judecată, s-a reținut pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.1943/09.10.2012 pronunțată de Tribunalul O.- Secția a II-a civilă de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de reclamantul G. B. C. și a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Slatina, să-i restituie reclamantului diferența de taxă primă înmatriculare de 3310 lei plus dobânda fiscală, calculată conform art. 124 C pr. fiscală.
Împotriva sentinței a declarat recurs D. O. în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivele de recurs, recurenta a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea legii.
A invocat dispozițiile art. 214 ind.1 din Codul Fiscal, in vigoare la data achitării taxei de primă înmatriculare și dispozițiile art.56 alin. 1 din Constituția României, care instituie obligația cetățenilor de a contribui prin impozite și taxe la cheltuieli publice, menționând că reclamantul a achitat voluntar taxa, iar autoritatea administrativă s-a conformat legislației interne.
A precizat recurenta că taxa specială are ca scop modificarea comportamentului de deteriorare a mediului și se plătește cu ocazia primei înmatriculări pe teritoriul României, fiind o alternativă de tranziție, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor intre statele membre U.E., România renunțând la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu normă de poluare mare.
A mai arătat recurenta că prin OUG 50/2008 Guvernul României a armonizat legislația internă cu normele comunitare stabilind că obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România ( art.4) și că taxa rezultată ca diferență între suma rezultată între contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a OUG 50/2008(art11).
Totodată recurenta a învederat că restituirea de sume de la bugetul de stat se realizează în condițiile art.117 Cod procedură fiscală.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.299 și urm Cod procedură civilă.
A solicitat judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Intimatul reclamant a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxă de primă înmatriculare, înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat restituirea diferenței de taxă de primă înmatriculare, pârâta A.F.P. comunicându-i refuzul.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul de procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr. fiscală, în prezent art.117 Cod pr. fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamanta a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141 Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului. Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second-hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141 Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare, motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Susținerile recurentei potrivit cărora sunt aplicabile dispozițiile OUG 50/2008 și normele metodologice de aplicare a OUG 50/2008 în conformitate cu art.11 din acest act normativ nu pot fi reținute, deoarece prevederile nu pot fi aplicate retroactiv.
Având în vedere dispozițiile art. 312 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D. O. în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLATINA împotriva sentinței nr.1943/09.10.2012 pronunțate de Tribunalul O.- Secția a II-a civilă de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant G. B. – C. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Martie 2013.
Președinte, N. Ț. | Judecător, D. L. | Judecător, S. L. |
Grefier, M. P. |
M.P. 28 Martie 2013
Red.jud.D.L.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 6301/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
